Avort medicamentos
Buna. Am ramas insarcinata desi m-am protejat cu prezervativ si asta m-a terminat psihic. Nu imi doream sub nici o forma copil si mereu am avut grija sa nu se intample acest lucru. La 31 de ani am fost nevoita sa recurg la primul si sper din inima ca si ultimul avort. Am fost la clinica ilife si am decis asupra celui medicamentos. Nu am primit cine stie ce informatii de la dr care mi-a administrat prima pilula Medabon. A fost f grabita si pe repede inainte ca asa e la noi, dai 800 de lei si esti dat afara pe usa in 10 minute. Mi-a zis ca daca mi-e rau, sa o sun. Ce o insemna "rau", nu stiu. Cert e ca de cum am ajuns acasa am realizat ca acest avort medicamentoa nu e varianta buna pt mine. Trebuie aa ai un psihic de fier sa stai si sa astepti sa se intample.si nu stii ce trebuie sa se intample. Trebuie sa astept 36 de ore pentru a-mi introduce alte 4 pastile medabon, vaginal. Mi-e groaza cand ma gandesc la acel moment si ce va fi dupa. E o procedura care te stoarce emotional. De azi dimineata si pana acum am trecut prin toate starile posibile. As vrea sa dau timpul inapoi sa aleg calea chirurgicala. Eu NU recomand aceasta procedura niciunei femei care e sensibila emotional. E de-a dreptul traumatizant
0 comentarii
Adaugă un comentariu / răspuns
Alte subiecte care v-ar putea interesa:
- 1informatii despre avort medicamentos
- 2Sunt însărcinată?
- 0Ma puteti ajuta?
- 2Ajutați-mă - sângerările nu au mai încetat după întrerupere de sarcină cu medicamente
- 1Avort medicamentos luat ieri
- 10Avort medicamentos
- 1Avort medicamentos povestea mea
- 3Avort medicamentos Medabon
- 0Contracepție
- 0Avort medicamentos
- 4Medabon
- 3Raspundeti - am administrat prima pastila, (medabon)
- 4Experienta medabon
- 0Ajutați-mă - valorile bhgc-ului
- 4Medabon
- 0Avort Medabon
- 1Avort medicamentos
- 3Resturi dupa avort medicamentos
- 1Avort medicamentos!
Mai multe informații despre: Avortul medicamentos avortul medicamentos cu mifepriston si misoprostol medabon
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și: