Copilul nu se uită la mine când îl strig

Copiii sunt adesea priviți ca fiind expresivi și dornici să interacționeze cu cei din jurul lor. Cu toate acestea, un fenomen care poate ridica semne de întrebare și îngrijorare este lipsa de reacție a copilului atunci când este strigat pe nume. Un astfel de comportament poate crea o stare de neliniște și poate ridica semne de întrebări cu privire la dezvoltarea copilului și la relația părinte-copil. Deși există situații în care lipsa de reacție indică o problemă de dezvoltare sau o deficiență de auz, nu întotdeauna lipsa reacției copilului constituie un motiv de îngrijorare. În multe cazuri, un comportament aparent disociat este rezultatul unor factori circumstanțiali, fiind o parte normală a dezvoltării copilului. (1, 2)

Factorii ambientali și relaționali care pot contribui la lipsa de reacție a copilului

Un mediu prea stimulativ sau, dimpotrivă, lipsa interacțiunii și a comunicării regulate pot influența modul în care copilul răspunde în momentul în care este strigat de către părinte. Factorii externi, precum jucăriile sau activitățile captivante, pot să distragă atenția copilului. Este posibil ca, în acele momente, copilul să fie absorbit de lumea sa și să nu răspundă la auzul numelui său. În plus, în primele luni sau ani, copiii pot să nu conștientizeze numele propriu sau să nu facă conexiuni clare între sunetele pe care le aud și identitatea lor. (4, 5)

Copilul nu se uită la mine când îl strig: semnalează autismul?

O preocupare frecventă în cazul lipsei de reacție a copilului în cazul în care este strigat este legată de posibilitatea existenței unei tulburări din spectrul autist. Autismul este o tulburare de neurodezvoltare care poate afecta interacțiunile sociale, comunicarea și comportamentele repetate. În general, lipsa de reacție a copilului nu este întotdeauna sinonimă cu prezența tulburărilor din spectrul autist.

Există multiple motive pentru care un copil poate să nu acorde atenție părinților când este strigat pe nume, iar acestea pot varia de la aspecte temperamentale la stări temporare de concentrare sau implicare într-o activitate. În cazul autismului, observarea altor semne, precum dificultăți în comunicare, evitarea contactului vizual și repetarea anumitor comportamente, ar putea sugera o asociere.

Studiile recente au subliniat variabilitatea vastă a comportamentului copiilor și necesitatea unei evaluări complete, înainte de a emite diagnosticul de autism. Deoarece copiii se dezvoltă în ritmuri diferite, unele variabilități în comportament pot fi normale, în timp ce altele, deși similare, pot fi asociate cu tulburările din spectrul autist. (3, 6, 7)

Rolul deficiențelor de auz în comportamentul copilului

Dificultățile auditive pot afecta semnificativ interacțiunile copilului cu mediul înconjurător și pot contribui la lipsa de atenție sau răspuns la strigătul părintelui. În multe cazuri, deficiențele de auz la copiii mici nu pot fi recunoscute de către părinți, deoarece semnele pot fi subtile sau pot fi asociate cu alte aspecte ale dezvoltării copilului.

Copiii mici pot compensa ușor deficiențele auditive prin adaptarea la alte modalități de comunicare sau prin observarea atentă a mediului înconjurător. Printre semnele care ar putea indica o deficiență de auz la copiii mici se numără absența reacțiilor la sunetele ambientale, întârzierea în dezvoltarea limbajului sau dificultăți în înțelegerea și răspunderea la instrucțiuni.

Dacă există îngrijorări cu privire la auzul copilului, se impune efectuarea unei evaluări auditive, așadar un control la un medic ORL sau la un specialist în domeniul audiologiei. Prin identificarea timpurie a deficiențelor de auz și implementarea unui plan de intervenție adecvat, se pot maximiza oportunitățile de dezvoltare și învățare ale copilului. (8, 9)

Soluții practice pentru gestionarea situației

Există diverse strategii care pot fi aplicate pentru gestiona eficient o dinamică aparent neobișnuită, în care copilul nu răspunde când este strigat. Înainte de adoptarea acestora, însă, este importantă identificarea cauzei lipsei de atenție a copilului. În funcție de cauze, strategiile pot viza îmbunătățirea comunicării, consolidarea conexiunii emoționale sau facilitarea dezvoltării cognitive a copilului. Deoarece copiii au personalități distincte, strategiile trebuie să fie adaptate la specificul fiecărui copil.

În cazul copiilor care nu conștientizează încă numele propriu, strategiile orientate spre stimularea dezvoltării cognitive pot fi benefice. Activități care încurajează recunoașterea și asocierea numelui cu identitatea proprie, precum repetiția și utilizarea jocurilor educaționale, pot contribui la dezvoltarea acestei conștientizări. În situațiile în care copilul este captivat de activități sau jucării, utilizarea semnelor vizuale și a gesturilor poate reprezenta o modalitate eficientă de a-i atrage atenția. Părinții pot încerca să creeze semnale distinctive și plăcute, astfel încât copilul să asocieze semnele cu strigarea sa. (1, 2, 4)

Pentru aspectele emoționale și psihologice, în special frica sau anxietatea, se impune o abordare complexă, accentul fiind pus pe îmbunătățirea sau construirea încrederii și oferirea unui spațiu sigur pentru exprimarea emoțiilor. Studiile arată că un context familial stabil, precum și o comunicare deschisă și constantă, contribuie semnificativ la dezvoltarea sănătoasă a copilului. În acest sens, examinarea atentă a relației părinte-copil și a mediului în care copilul crește poate oferi noi perspective asupra lipsei de reacție a copilului în momentele în care este strigat sau în alte momente.

În cazul unei deficiențe de auz, adoptarea unor strategii specifice este necesară pentru a facilita comunicarea și interacțiunea cu copilul. Pentru gestionarea lipsei de reacție în contextul unei deficiențe de auz, se recomandă:

• dezvoltarea unor modalități de comunicare vizuală (limbajul semnelor sau utilizarea gesturilor și a expresiilor faciale pot deveni modalități eficiente de a transmite informații și de a obține atenția copilului);
• utilizarea tehnologiilor asistive, cum ar fi aparate auditive sau implanturile cohleare (astfel de dispozitive pot facilita implicarea activă în conversații și în activități zilnice);
• încurajarea celor din jur să înțeleagă și să susțină nevoile copilului cu deficiență de auz (educația continuă privind deficiența de auz poate contribui la reducerea stigmatizării și la promovarea unei abordări mai incluzive). (1, 2, 7, 9)