Cercetările pun sub semnul întrebării eficacitatea medicamentelor pentru scleroza multiplă primar progresivă

Un studiu recent publicat în Neurology a analizat eficacitatea terapiilor anti-CD20, precum rituximab și ocrelizumab, în încetinirea progresiei dizabilității la pacienții cu scleroză multiplă primar progresivă (SMPP). SMPP este o formă a sclerozei multiple caracterizată printr-un declin continuu al funcțiilor neurologice, fără perioade de remisie clar definite, afectând aproximativ 10-15% dintre persoanele cu această boală.
Studiul a inclus 1.184 de pacienți cu SMPP, cu o vârstă medie de 56 de ani, care nu primiseră tratament pentru scleroză multiplă în ultimii doi ani înainte de începerea cercetării. Dintre aceștia, 295 au fost tratați cu rituximab, 131 cu ocrelizumab, iar 758 nu au primit niciun tratament specific (grupul de control). Participanții au fost monitorizați pe o perioadă medie de patru ani.

Progresia dizabilității a fost evaluată utilizând Scala Stării de Dizabilitate Extinsă (EDSS), care variază de la 0 (fără simptome) la 10 (deces cauzat de scleroza multiplă). Cercetătorii au urmărit timpul până la prima progresie confirmată a dizabilității, definită ca o creștere cu un punct pe scala EDSS pentru cei cu scoruri inițiale sub 5,5 sau cu 0,5 puncte pentru cei cu scoruri de 5,5 sau mai mari.

Rezultate

Analiza datelor a arătat că nu există diferențe semnificative în timpul până la prima progresie a dizabilității între pacienții tratați cu terapii anti-CD20 și cei netratați. Aceasta sugerează că rituximab și ocrelizumab, deși sunt utilizate în mod obișnuit în tratamentul altor forme de scleroză multiplă, pot să nu ofere beneficii în încetinirea progresiei dizabilității la pacienții cu SMPP.

De asemenea, studiul a observat o tendință nesemnificativă statistic spre un număr mai mic de recăderi în grupul tratat, dar fără diferențe notabile în activitatea leziunilor la RMN între cele două grupuri. Factorii de risc asociați cu progresia dizabilității în grupul tratat au fost sexul masculin și durata bolii.

Aceste descoperiri pun sub semnul întrebării eficacitatea terapiilor anti-CD20 în SMPP și sugerează că ele nu încetinesc progresia dizabilității comparativ cu absența tratamentului. Având în vedere costurile ridicate și riscurile potențiale asociate cu aceste medicamente, cum ar fi infecțiile grave, este esențială o reevaluare continuă a raportului risc-beneficiu pentru pacienții cu SMPP.

Limitări ale studiului

• Natura retrospectivă: Studiul a analizat date colectate anterior, ceea ce poate introduce anumite limitări în interpretarea cauzalității.
• Preponderența rituximab: Majoritatea pacienților tratați au primit rituximab, care nu este aprobat oficial pentru SMPP, ceea ce poate influența generalizarea rezultatelor la ocrelizumab, singurul aprobat de FDA pentru această formă a bolii.
• Necesitatea cercetărilor viitoare: Sunt necesare studii prospective, cu eșantioane mai mari și o distribuție echilibrată între cele două medicamente, pentru a confirma aceste rezultate și a explora eficacitatea potențială a terapiilor anti-CD20 în SMPP.

Concluzie

Studiul sugerează că terapiile anti-CD20, precum rituximab și ocrelizumab, nu oferă beneficii semnificative în încetinirea progresiei dizabilității la pacienții cu scleroză multiplă primar progresivă. Aceste rezultate subliniază importanța reevaluării strategiilor de tratament pentru SMPP și necesitatea identificării unor terapii mai eficiente pentru această formă devastatoare a bolii.

sursa: News Medical