Care este legătura între reproducere și durata de viață?

Un studiu condus de Universitatea din Michigan, bazat pe analiza informațiilor genetice și de sănătate a peste 276.000 de persoane, a oferit susținere puternică pentru o teorie evolutivă veche, propusă de biologul George Williams, pentru a explica îmbătrânirea și senescența. Williams a sugerat că mutațiile genetice care contribuie la îmbătrânire ar putea fi favorizate de selecția naturală dacă sunt avantajoase în prima parte a vieții, în special pentru reproducerea timpurie sau producerea mai multor descendenți.
Studiul a utilizat date din baza de date a Biobank din Regatul Unit pentru a testa ipoteza lui Williams, constatând că există o corelație negativă puternică între reproducere și durata de viață la nivel genetic. Rezultatele au arătat că persoanele cu mutații care favorizează ratele ridicate de reproducere au probabilități mai scăzute de a trăi până la vârsta de 76 de ani, comparativ cu cele care au mutații pentru rate mai scăzute de reproducere.

Cercetătorii au avertizat că reproducerea și durata de viață sunt influențate atât de gene, cât și de mediu, iar factorii genetici joacă un rol relativ minor în comparație cu factorii de mediu, cum ar fi impactul contracepției, avortului și progreselor medicale. Studiul subliniază că selecția naturală acordă mai puțină importanță duratei de viață după încheierea reproducerii.

De asemenea, studiul a constatat că, în condițiile controlului pentru cantitatea și momentul reproducerii, având doi copii corespunde celei mai lungi durate de viață, fapt care susține descoperirile mai multor studii anterioare.

În concluzie, studiul oferă sprijin puternic pentru ipoteza lui Williams, subliniind că îmbătrânirea apare ca un produs secundar al selecției naturale pentru o reproducere mai timpurie și mai mare. Aceste descoperiri evidențiază complexitatea interacțiunii dintre factorii genetici și de mediu în determinarea duratei de viață și reproducerii umane.

sursa: News Medical
foto: University of Michigan News