English version
EN version ROmedic Cabinete medicale Timișoara Cabinete Psihologie Psihologie Timișoara

Puterea hipnozei

Puterea hipnozei
Autor: Schiffer Ingrid
Hipnoza a frapat din cele mai vechi timpuri curiozitatea și imaginația oamenilor. Transa hipnotică a fost și este încă considerată de către multe persoane ca fiind o formă de magie sau o experiență periculoasă de pierdere a controlului, astfel încât anumite mesaje ar putea fi introduse “cu forța” în mintea noastră. Lămuriri despre hipniză aflați din interviul cu dr. Jeffrey Zeig, unul dintre cei mai renumiți psihoterapeuți din lume, pe care l-am realizat cu ocazia unui workshop susținut la București.

Dr. Jeffrey Zeig este expert în hipnoză clinică și terapie ericksoniană. El a fost ucenic direct al psihiatrului american Milton Erickson, o autoritate mondială în hipnoterapie și în psihoterapia strategică de scurtă durată, considerat a fi una dintre cele mai creative și ingenioase personalități psihoterapeutice ale tuturor timpurilor. Erickson credea că „schimbarea este nu numai posibilă, ci și inevitabilă.” În hipnoza ericksoniană, comunicarea se produce pe două niveluri: conștient și inconștient, pentru a genera noi răspunsuri comportamentale.

Există încă multe mituri legate de hipnoză, dar în psihoterapie lucrurile stau altfel…

Dr. Jeffrey Zeig: „Hipnoza poate fi comparată cu strategiile de marketing. Este o modalitate de potențare și de amplificare a mesajului. Elementele esențiale care fac ca o reclamă să vândă produsul sunt: amplificarea mesajului, “împachetarea” sa într-o formă atractivă cu ajutorul muzicii, a graficii… Eu fac un lucru asemănător atunci când amplific mesajul terapeutic cu ajutorul transei hipnotice, astfel încât transa să devină un mijloc pentru a facilita o priză de conștiință asupra a ceea ce inconstientul nostru știe deja. Scopul transei nu este acela de a obține o stare de somnolență, de amețeală, ci de trezire a posibilităților, a potențialului și puterilor interioare ale oamenilor.“

Cum se diferențiază hipnoza ericksoniană de modelul tradițional?

Dr. Jeffrey Zeig: „Hipnoza traditională este orientată dinspre exterior înspre interior. În hipnoza tradițională, puterea este atribuită hipnotizatorului. Acesta introduce sugestii – pozitive sau negative – în mintea clientului. De exemplu, în abordarea tradițională, hipnoterapeutul ar spune clientului aflat în transă că țigările au un gust oribil și miros respingător, pentru a provoca dezgustul de tutun. În abordarea ericksoniană, lucrurile se petrec în direcție inversă, dinspre interior spre exterior. Ea activează resursele interioare ale clientului, astfel încât el sa devină capabil de a produce schimbarea. Cu toții avem puteri și capacitati nebănuite și nu suntem conștienti de faptul că dispunem de posibilități nelimitate.“

În psihoterapie, hipnoza poate fi folosită pentru a reduce dureri fizice și psihice, pentru controlul greutății corporale, pentru renunțarea la fumat, ea poate trata disfuncții psihice precum: anxietatea, depresia sau poate reduce semnificativ nivelul de stres etc. Ea nu este însă o „pilulă“ pe care o iei ca să scapi de ceva anume.

Ce învățăm din hipnoză?

Dr. Jeffrey Zeig: „Hipnoza ne învață despre modul în care oamenii răspund la indici minimali, fără a ști cărui stimul îi răspund. Hipnoza ne învață despre cum mintea ne poate influența corpul. Este uimitor. Putem folosi hipnoza pentru tratarea negilor … și ar fi o realizare cu adevarat remarcabilă daca cineva ar putea da o explicație științifică modului în care ceea ce se petrece în mintea noastră influențează excrescențe de natură virotică ale pielii. Hipnoza este folosită cu succes pentru a trata sindromul intestinului iritabil. Ea este folosită cu succes în diverse afecțiuni dermatologice, deci în tratarea bolilor de piele, în chirurgie, în stomatologie etc. Hipnoza are o istorie lungă și plină de succese în medicină.“

Cum funcționează ea?

Dr. Jeffrey Zeig: „Hipnoza face parte din biologia noastră, din modul în care noi funcționăm. Atunci când practicăm hipnoza, lucrăm cu elemente ale trăirii noastre obișnuite, pe care le recombinăm în scopuri terapeutice. Asemenea elemente ar putea fi: focalizarea sau fixarea atenției, capacitatea noastră de a produce anumite comportamente în mod automat, modalități de intensificare a trăirilor interne, modul nostru de răspuns într-o manieră social … Terapeutul utilizează toate aceste elemente și le recombină pentru a obține o stare internă care le permite oamenilor să-și depașească posibilitățile și capacitățile lor obișnuite. Am văzut oameni care, aflați în stare de transă, au suferit intervenții la nivelul pielii fără ca ei să piardă un strop de sânge, deci au reușit să-și controleze circuitul sanguin. Ar trebui să devenim conștienți de puterea minții noastre, iar hipnoza este doar una dintre tehnicile care demonstrează inimaginabila putere a minții în influențarea a ceea ce se petrece la nivelul corpului nostru. Daca o gândire negativă poate avea ca rezultat producerea unei gauri în stomac, atunci ideația pozitivă poate fi folosită pentru a aduce vindecarea. Iar hipnoza este un mijloc de acces la potențialul natural al omului, necesar pentru vindecare.“
 
Programare