Beneficiile ciclismului montan sunt mai presus de riscuri
©
Autor: Airinei Camelia
O cercetare recentă realizată de Universitatea Curtin asupra accidentărilor suferite de amatorii de drumeții a constatat că mountain biking-ul nu este sportul periculos și plin de risc pentru căutătorii de senzații tari, așa cum este adesea perceput. Mai mult, beneficiile pentru sănătate depășesc riscurile asociate.
Echipa de cercetare a analizat date provenite din zeci de studii la nivel global, inclusiv din Australia, care au cuprins un total de 220.935 de cicliști montani accidentați și 17.757 de drumeți accidentați. Scopul studiului a fost de a identifica tipurile de accidentări și zonele corpului afectate, pentru a oferi informații valoroase în tratamentul medical al acestor cazuri.
Conducătorul studiului, Paul Braybrook, candidat la doctorat în cadrul Școlii de Asistență Medicală de la Universitatea Curtin, a menționat că majoritatea accidentărilor suferite de cicliștii montani au avut loc la nivelul membrelor superioare, manifestându-se în principal prin vânătăi, zgârieturi și tăieturi ușoare. În contrast, drumeții au fost mai susceptibili de a se accidenta la nivelul picioarelor și gleznelor, suferind în principal de bășici și entorse de gleznă.
Braybrook a subliniat importanța înțelegerii spectrului de accidentări, având în vedere că mountain biking-ul și drumeția sunt activități recreative cu una dintre cele mai rapide crșteri în popularitate la nivel mondial. „Deși există o percepție comună că mountain biking-ul este un sport „extrem”, am constatat că majoritatea accidentărilor raportate au fost de severitate redusă”, a spus el.
Studiul a evidențiat și faptul că, odată cu creșterea popularității acestor activități, s-a îmbunătățit și calitatea traseelor, a bicicletelor, a încălțămintei și a echipamentelor de protecție, reducând astfel riscul de accidentări grave. În cazul mountain biking-ului, s-a observat și o schimbare în cultură, de la un stil de mers mai „radical” la unul mai moderat.
În concluzie, Braybrook a afirmat că riscurile de accidentare în mountain biking sau drumeție sunt depășite de beneficiile semnificative, atât din punct de vedere economic, prin turism, cât și din punct de vedere al sănătății. Activitățile fizice precum acestea contribuie la îmbunătățirea sănătății cardiovasculare și la reducerea riscului de hipertensiune arterială, obezitate, colesterol ridicat și diabet de tip 2. Oamenii ar trebui să profite de orice ocazie și să iasă regulat pe traseele apropiate pentru a face ciclism montan sau drumeții, activități care sunt nu doar distractive, dar și benefice pentru sănătate.
sursa: Science Daily
foto: Curtin University News

Data actualizare: 05-09-2023 | creare: 05-09-2023 | Vizite: 307
Bibliografie
Pedal power pays off: Mountain biking benefits outweigh risks, research finds, link: https://www.sciencedaily.com/releases/2023/08/230830151809.htm ©
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
Alte articole din aceeași secțiune:
- Fumatul și vapatul, asociate unui risc mai mare de complicații severe ale COVID-19
- Plantele de apartament îmbunătățesc calitatea aerului în interior
- Uleiurile esențiale, arme împotriva infecțiilor bacteriene
- Cercetările examinează relația dintre grăsimea corporală și activitatea fizică la fete și băieți
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.- Lovitura genunchi!
- Fisura incheietura... in urma unei cazaturi cu bicicleta
- M-am lovit in zona genitala.. in timp de invatam sa merg cu bicicleta
- Lovitura la genunchi
- Hernie de disc si mersul pe bicicleta