Paradoxul colesterolului „rău” dintr-un punct fierbinte al longevității din Sardinia (zona albastră)

În majoritatea țărilor dezvoltate, hipercolesterolemia este considerată un factor de risc major pentru bolile cardiovasculare, conform numeroaselor studii epidemiologice și a ipotezei clasice „colesterolul cauzează ateroscleroză”. Totuși, au apărut și dovezi care pun la îndoială această relație, mai ales în rândul persoanelor foarte vârstnice. Fenomenul în care valori crescute ale colesterolului nu se asociază cu o mortalitate crescută, ba chiar par să se coreleze cu supraviețuirea, este cunoscut drept „paradoxul colesterolului”.
O populație deosebit de interesantă pentru a explora acest paradox este cea dintr-o zonă cu longevitate ridicată (Blue Zone) din Sardinia (Italia), unde procentul de persoane care ating vârste extreme (peste 90–100 de ani) este mult peste medie. În studiile anterioare, s-a observat că unii dintre acești longevivi au chiar valori mari ale LDL-colesterolului (LDL-C) fără a prezenta riscul cardiovascular așteptat. Astfel, cercetarea publicată în jurnalul Nutrients a urmărit să verifice existența paradoxului colesterolului la nonagenari neprevalenți (fără medicație hipolipemiantă) din zona Blue Zone a Sardiniei, și să evalueze legătura dintre profilul lipidic și supraviețuire.

Metodologie

Au fost selectați participanți cu vârste ≥90 de ani, de origine sardă, provenind din populația studiată anterior în două etape (2018 și 2023). S-au exclus cei fără analize de laborator (inclusiv profil lipidic) sau care luau statine, diuretice puternice sau aveau comorbidități severe. La momentul inițial (baseline), s-au efectuat:

• Interviuri la domiciliu și chestionare privind obiceiurile alimentare, istoricul medical și factori sociodemografici;
• Măsurători antropometrice: înălțime, greutate, circumferințe;
• Recoltare de sânge pentru analiza profilului lipidic (colesterol total, LDL, HDL, trigliceride, VLDL);
• Evaluarea stării de sănătate printr-un scor de comorbiditate (CIRS) și prin autoaprecierea sănătății (de la „excelent” la „slab”).

Supraviețuirea ulterioară (pe parcursul a aproximativ 6 ani) a fost stabilită prin raportarea de la primăriile locale sau de la rude. Analizele statistice au inclus teste de supraviețuire (Kaplan–Meier și modele de hazard proporțional Cox), comparând participanții cu LDL-C ≥130 mg/dL (hipercolesterolemie moderată) cu cei sub acest prag, ajustând pentru vârstă, sex, fumat, indice de masă corporală (IMC) și comorbidități.

 

Rezultate

• Au fost incluși 168 de nonagenari (90–107 ani), 76 bărbați și 92 femei. Concentrațiile LDL-C au variat între 31 și 254 mg/dL.
• Supraviețuirea a fost semnificativ mai mare la cei cu LDL-C ≥130 mg/dL, comparativ cu cei cu valori mai mici. Diferența a rămas valabilă și după ajustare pentru factorii de risc menționați.
• Nu s-au găsit corelații semnificative între colesterol și statutul de sănătate autoapreciat, scorul de comorbiditate sau consumul altor nutrienți, cu unele excepții minore (de exemplu, relație pozitivă cu frecvența consumului de cereale, relație negativă cu frecvența consumului de ulei de măsline).
• Doi participanți (un bărbat și o femeie) prezentau valori de LDL-C >240 mg/dL, compatibile cu hipercolesterolemie familială, și totuși au atins vârste de peste 100 de ani.

Discuții

Rezultatele susțin existența paradoxului colesterolului în rândul acestor longevivi sardinieni, astfel încât cei cu valori crescute ale LDL-C au prezentat o rată mai mică a mortalității (i.e., supraviețuire mai lungă) între 90 și 100+ ani. Fenomenul ridică întrebări despre relevanța pragurilor de risc (precum <130 mg/dL) la vârste foarte înaintate și despre potențialul rol protector pe care colesterolul îl poate avea în anumite contexte (de exemplu, ca parte integrantă a sistemelor celulare, precursor al vitaminelor/hormonilor, susținerea imunității etc.).

Ipoteza reverse causality (persoanele cu colesterol scăzut să fie deja bolnave) nu pare să explice pe deplin rezultatele, deoarece nici comorbiditățile, nici starea de sănătate auto-raportată nu s-au asociat semnificativ cu niveluri scăzute de colesterol la momentul inițial. Există și teorii conform cărora, în populațiile cu genetică favorabilă și stil de viață activ, efectul clasic al hipercolesterolemiei asupra patologiei cardiovasculare se atenuază la vârste extreme.

Deși paradoxul apare și în alte regiuni cu longevitate ridicată, el nu este universal. Cazul Sardiniei indică o potențială combinație de factori: moștenire genetică adaptată (posibilă protecție anti-infecțioasă istorică) și un stil de viață tradițional (dietă bazată cândva pe nivel relativ scăzut de lipide totale, exercițiu fizic, etc.), care pot reduce consecințele negative ale unui LDL crescut.

Concluzii

În acest studiu retrospectiv longitudinal al nonagenarilor dintr-o zonă de longevitate din Sardinia, s-a evidențiat faptul că hipercolesterolemia moderată (LDL-C ≥130 mg/dL) se corelează cu supraviețuirea mai lungă, contrar așteptărilor clasice. Deși se menține o incertitudine privind aplicabilitatea largă a acestor concluzii, rezultatele demonstrează clar că, la vârste de peste 90 de ani, legătura dintre colesterol și mortalitate nu mai urmează tiparele uzuale și ar trebui privită cu precauție.

Sunt necesare studii suplimentare, cu perioade de monitorizare extinse și evaluarea evoluției colesterolului de-a lungul vieții, pentru a stabili ferm dacă și când terapia intensivă de scădere a colesterolului este (sau nu) utilă la persoanele în vârstă foarte înaintată. Această „zonă albastră” a Sardiniei oferă un exemplu interesant de context genetic și de mediu în care hipercolesterolemia nu pare să împiedice, ba chiar să acompanieze, o longevitate excepțională.