Vorbire lentă

©

Autor:

Vorbire lentă

Vorbitul este principala modalitate prin care comunicăm cu cei din jur, iar vorbirea lentă poate fi o problemă de limbaj temporară, sau o problemă cu efecte pe termen lung.

Vorbirea lentă se manifestă prin dificultăți în pronunțarea unor cuvinte banale sau dificile, însă se poate manifesta și prin: (1, 2, 3)

  • Incapacitate de a vorbi mai tare decât o șoaptă sau vorbitul prea tare și lent
  • Voce nazală, răgușită sau tensionată
  • Ritm de vorbire anormal
  • Variații de volum în timpul vorbirii
  • Dificultăți în mișcarea limbii sau a mușchilor faciali.


DE ce apare vorbirea lentă?

Temporară sau permanentă, vorbirea lentă poate fi cauzată de una dintre problemele de mai jos:

  • Oboseala sau stresul – oboseala excesivă poate afecta vorbirea. Iar atunci cânt te temi că vei fi judecat de cei din jur sau că te vei face de râs, comunicarea este printre primele afectate. Anxietatea poate duce și ea la vorbire lentă, imposibilitatea de a găsi cuvintele potrivite și uscarea gurii (4, 5)


  • Consumul excesiv de alcool – poate afecta vorbirea deoarece încetinește felul în care creierul comunică cu restul corpului (6, 7)


  • Atac vascular cerebral – vorbirea lentă alături de amorțirea feței și slăbiciune la una dintre mâini pot fi semne ale unui atac vascular cerebral. Atunci când ajunge mai puțin oxigen la creier limbajul poate fi afectat (8, 9, 10)


  • Migrene – o migrenă severă poate afecta vorbirea; acest fenomen poartă numele de afaziei trecătoare. Pe lângă durerea specifică migrenelor pot fi afectate și simțurile. Nu se știe care sunt cauzele apariției migrenelor însă se crede că urmarea unui stil de viață sănătos și luarea medicamentelor doar la recomandarea doctorului pot ajuta la ținerea lor sub control (11)


  • Afecțiuni neurologice – scleroza multiplă este o afecțiune care schimbă modul prin care creierul schimbă informații cu restul corpului. Bolnavii cu leziuni în zonele din creier responsabile cu vorbirea pot avea probleme de la ușoare la severe. Un caz particular constă în pauze lungi între cuvinte sau chiar între silabele aceluiași cuvânt. De asemenea, tumorile cerebrale pot duce la dificultăți în vorbire însă pe lângă acestea pot apărea și dureri de cap, convulsii, schimbări ale personalității, greață și somnolență. (12, 13, 14, 15)


  • Unele medicamente – o gamă largă de medicamente poate duce la vorbire lentă; în această categorie intră medicamentele pentru alergii, medicația pentru hipertensiune arterială, doze prea mari de vitamina C. De asemenea, unele droguri sau sedative pot încetini vorbirea deoarece afectează modul în care îți controlezi mușchii gurii (16)


Vorbirea lentă poate afecta relațiile cu familia și cu prietenii și poate constitui o problemă dacă ești o persoană care merge des la petreceri, conferințe, concerte etc. Izolarea socială și depresia sunt alte efecte posibile ale vorbirii lente. (17, 18)

Diagnostic

Dacă vorbirea lentă apare spontan, este recomandat să te adresezi urgent medicului; este posibil să te confrunți cu o problemă de sănătate serioasă precum atacul vascular cerebral. Dacă dificultățile de vorbire apar gradual, mergi la medicul de familie. S-ar putea să fie un simptom al unei alte afecțiuni. (19)

Dacă vorbirea lentă nu este cauzată de o infecție virală sau de faptul că vorbești mult în mod curent, probabil că nu va dispărea de la sine și chiar s-ar putea să se înrăutățească.

Pentru a pune diagnosticul doctorul va dori să știe istoricul medical și să afle informații despre progresia vorbirii lente. De asemenea, va trebui să vorbești pentru ca doctorul să evaluează modul de comunicare pentru a putea determina nivelul de înțelegere și capacitatea de vorbire. Este posibil să fie nevoie de teste pentru a vedea dacă sunt afectate corzile vocale, creierul sau ambele. (20)

În funcție de istoricul medical și de simptome medicul poate recomanda teste cu raze X, computer tomograf, RMN, teste de sânge și/sau urină.

Tratament

Dacă vorbirea lentă are la bază o altă afecțiune tratarea sa va duce la ameliorarea problemei. Totuși, în cele mai multe cazuri, este nevoie de urmarea unor exerciții pentru a întări corzile vocale, pentru a îmbunătăți pronunția cuvintelor sau pentru a avea o comunicare expresivă. În cazuri foarte rare este nevoie de folosirea unor dispozitive de comunicare asistată. (3)

De asemenea, este important ca prietenii și membrii familiei să vorbească mai lent pentru a-ți permite suficient timp să răspunzi la întrebări sau să porți o discuție. Dacă vorbirea lentă este însoțită de spasme doctorul poate recomanda injecții cu botox sau operație pentru corectarea corzilor vocale.

Prevenire

Vorbirea lentă poate avea la bază numeroase probleme de sănătate motiv pentru care este dificil de prevenit. Totuși urmând un stil de viață sănătos îți reduci considerabil riscul de apariție a acestei probleme: (2, 3, 19)

  • Introdu activitatea fizică moderată în programul zilnic
  • Menține greutatea în limite normale
  • Introdu fructe și legume în dieta zilnică
  • Limitează consumul de alimente bogate în colesterol, grăsimi saturate și trans, sare
  • Limitează consumul de alcool
  • Evită fumatul
  • Limitează consumul de cafea sau alte alimente care irită corzile vocale
  • Nu lua medicamente fără recomandarea medicului
  • Dacă suferi de o afecțiune cronică urmează tratamentul conform recomandărilor doctorului specialist
  • Evită să țipi sau să îți forțezi corzile vocale
  • Limitează riscul de accidente cerebrale prin purtarea unei căști de protecție atunci când mergi pe bicicletă. Poartă echipament de protecție dacă practici sporturi de contract și poartă centura de siguranță atunci când mergi cu mașina.


Dacă observi o apariție spontană a vorbirii lente contactează medicul de familie. Stabilirea timpurie a diagnosticului și urmarea tratamentului vor ajuta la prevenirea apariției complicațiilor și îmbunătățirea vorbirii.


Data actualizare: 14-10-2020 | creare: 14-10-2020 | Vizite: 1773
Bibliografie
1. Dysarthria (difficulty speaking). https://www.nhs.uk/conditions/dysarthria/
2. Dysarthria. https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/dysarthria/symptoms-causes/syc-20371994
3. What You Should Know About Adult Speech Impairment. https://www.healthline.com/health/speech-impairment-adult
4. The Impact of Social–Cognitive Stress on Speech Variability, Determinism, and Stability in Adults Who Do and Do Not Stutter. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5399758/
5. Anxiety trajectories in response to a speech task in social anxiety disorder: Evidence from a randomized controlled trial of CBT. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4764396/
6. Effects of Alcohol on the Acoustic-Phonetic Properties of Speech: Perceptual and Acoustic Analyses. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3512114/
7. Alcohol and Slurred Speech. https://www.alcohol.org/effects/slurred-speech/?__cf_chl_jschl_tk__=bfd0b60fda36da3822433d9e6465bb3aa9c1daf3-1598362546-0-AbAJvCWKg3HDnmu2-ERCwLfZWk970bwISTdqucHRX3cLeTrnR2udR-eeVZebypljdImFvKrXvILo78wIO8FhGTdZNeM7z3a32Ktm5ij_SdlPVF2GiPBrX8VTXvWjEHlRWdX_r
8. Longer-term needs of stroke survivors with communication difficulties living in the community: a systematic review and thematic synthesis of qualitative studies. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5640038/
9. Communication problems after stroke. https://www.stroke.org.uk/sites/default/files/Communication%20problems%20after%20stroke.pdf
10. Incidence and types of speech disorders in stroke patients. https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/22649878/
11. Altered speech with migraine attacks: A prospective, longitudinal study of episodic migraine without aura. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC6939667/
12. Temporal speech characteristics of individuals with multiple sclerosis and ataxic dysarthria: 'scanning speech' revisited. https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/10965176/
13. Speech and pause characteristics in multiple sclerosis: A preliminary study of speakers with high and low neuropsychological test performance. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5554953/
14. Speech and language difficulties. https://www.thebraintumourcharity.org/living-with-a-brain-tumour/side-effects/communication-difficulties/speech-and-language-difficulties/
15. Malignant brain tumour (brain cancer). https://www.nhs.uk/conditions/malignant-brain-tumour/
16. The Effects of Various Drugs on Speech. https://www.tandfonline.com/doi/abs/10.3109/13682828109011386
17. Social, emotional, and academic impact of residual speech errors in school-age children: A survey study. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5708870/
18. The Effects of Communication Disorders on Social Development. https://scholarship.claremont.edu/cgi/viewcontent.cgi?article=1079&context=cmc_theses
19. Dysarthria (difficulty speaking). https://www.nhs.uk/conditions/dysarthria/
20. Diagnosis. https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/dysarthria/diagnosis-treatment/drc-20371999
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune:

Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
  intră pe forum