Vaccinarea personalului militar

Virusurile și bacteriile cauzatoare de boli infecțioase se răspândesc rapid în interiorul colectivităților, acolo unde sunt folosite la comun vesela și lenjeriile de pat, cât și în unitățile alimentare unde mâncarea se prepară pentru un număr mai mare de persoane.
Unitățile militare în care își desfășoară activitatea și locuiesc un număr mare de soldați sunt, în consecință, expuse riscurilor. Din acest motiv, aceștia trebuie să aibă vaccinările de rutină la zi și să includă, dacă este cazul, și alte imunizări destinate acestora.

Vaccinarea împotriva adenovirusurilor

Vaccinul împotriva adenovirusurilor este licențiat și recomandat numai pentru personalul militar, deoarece au fost identificate două tipuri care le provoacă angajaților din acest domeniu probleme respiratorii grave.
Vaccinul este de natură vie și se administrează pe cale orală. Imunizarea, recomandată persoanelor cu vârste între 17 și 50 de ani,  se face prin înghițirea a două tablete din acest preparat și oferă protecție împotriva bolilor cauzate de tipurile 4 și 7 de adenovirus.
Reacțiile adverse provocate de acest vaccin sunt, în marea majoritate a cazurilor, minore: dureri de cap, dureri abdominale și ale articulațiilor. Mai rar, persoanele imunizate pot manifesta febră și diaree, dar și sânge în scaun și urină, ori pneumonie.

Vaccinul nu este recomandat persoanelor care prezintă diaree sau vărsături, nici bolnavilor de HIV, ori femeilor însărcinate. De asemenea, în cazul femeilor imunizate împotriva adenovirusurilor, e recomandat ca acestea să nu rămână însărcinate în mai puțin de șase săptămâni de la vacinare. (1)

Adenovirusurile

Adenovirusurile sunt de mai multe tipuri și pot cauza, de la caz la caz, infecții ale ochilor, dureri de cap, dificultăți respiratorii, iar în cazuri mai rare, pneumonie, probleme gastro-intestinale și chiar moarte. Aceste simptome persistă, de regulă, până la zece zile și în cazul în care apar, e bine ca persoanele în cauză să fie internate în spital, pentru siguranță. Transmiterea se realizează fie prin contact direct cu o persoană infectată, fie pe calea aerului, prin tuse sau strănut. (1)

Vaccinarea antimeningococică

Deși meningita de origine bacteriană, cauzată de Neisseria meningititis nu are o incidență foarte mare, având o frecvență mai mare în anumite zone ale lumi, pericolul există. În România s-au înregistrat în 2012 un număr de 90 de cazuri, dintre care 10 au fost mortale. Riscul de a contacta această formă de meningită, transmisibilă pe calea aerului, este mai mare pentru persoanele care trăiesc la comun sau călătoresc, astfel că militarii se încadrează în această categorie. Acestora le e recomandată administrarea unei doze de vaccin polizaharidic, oricând la vârsta maturității. (10,11)

Vaccinarea împotriva antraxului

Vaccinarea care protejează împotriva antraxului este pusă mai rar în discuție, când vine vorba de imunizare și acest fapt se explică prin faptul că expunerea la bacteria Baccilus anthracis nu este foarte frecventă. Totuși, personalul militar se află pe lista categoriilor de persoane care, prin natura meseriei, ar putea fi expuse.

În cazul în care se identifică un pericol în acest sens, vaccinul împotriva antraxului se administrează în cinci doze: a doua doza se injectează la o lună după prima, a treia la șase luni, a patra la un an, iar a cincea după un an și jumătate (18 luni). După efectuarea acestei serii, dacă expunerea la bacterie continuă să ameninţe, vaccinul se poate repeta la un an. De asemenea, vaccinul poate fi efectuat şi post-expunere, în cazul persoanelor neimunizate anterior în acest sens: sunt necesare trei doze, efectuate la câte două săptămâni distanță una de alta.
Vaccinul este considerat a fi sigur și lipsit de reacții adverse serioase, provocând, în marea majoritate a cazurilor, numai roșeață locală și umflături. Contraindicații se impun în cazul persoanelor alergice la ingredientele vaccinului, celor care suferă de afecțiuni severe, cât și celor care au avut în trecut Sindromul Guillain-Barré. (5,6)

Antraxul

Această boală infecțioasă se transmite de la animal la om, prin intermediul contactului cu animale infectate, ori cu blana sau carnea lor. Antraxul poate exista în organismul uman sub trei forme: cutanat, gastro-intestinal sau prin inhalare. Forma cutanată este cea mai frecventă, cauzând ulcere ale pielii și stare de oboseală, iar în 20% din cazuri, poate fi fatală.

Antraxul gastro-intestinal se dezvoltă prin consumul cărnii crude sau slab preparate a unui animal infectat și poate conduce la infecții ale sângelui, dureri abdominale, umflarea ganglionilor limfatici și în anumite cazuri, la moarte.
Forma de antrax contactată prin inhalare are manifestările cele mai violente și prezintă cel mai mare risc, conducând adesea la moartea persoanei infectate. Inițial se manifestă asemenea unei răceli, ulterior dezvoltându-se o meningită gravă. (6)