Tratamentul rănilor superficiale și profunde

Rănile, în esență tulburări ale structurii și funcției normale a pielii și a țesuturilor subiacente, reprezintă o entitate frecventă în practica medicală zilnică. Acestea sunt clasificate în două tipuri principale, în funcție de adâncimea lor: răni superficiale și profunde. Originile lor sunt diverse, variind de la leziuni accidentale la intervenții chirurgicale, iar implicațiile acestora asupra pacienților depind de gravitatea lor. Prin urmare, înțelegerea naturii lor, a cauzei apariției și a opțiunilor de tratament este esențială pentru a îmbunătăți gestionarea rănilor și îngrijirea pacientului.

Rănile superficiale implică de obicei leziuni ale epidermului, stratului exterior al pielii, și, uneori, a porțiunii superioare a dermului. Exemple de astfel de răni includ abraziuni tegumentare (zgârieturi), vezicule și arsuri de gradul întâi. Ele se prezintă adesea ca fiind dureroase, roșietice și posibil inflamate. Cu toate acestea, datorită adâncimii lor limitate, aceste răni nu duc la pierderi extinse de țesut și, de obicei, se vindecă fără cicatrici semnificative.

În schimb, rănile profunde sunt caracterizate de leziuni care se extind prin derm și mai adânc în țesuturile aflate sub nivelul său. Această categorie include arsurile de gradul trei, lacerațiile profunde și rănile prin puncție. Aceste leziuni pot implica și structurile subiacente tegumentelor, cum ar fi mușchii, tendoanele, oasele sau organele. Ele prezintă un risc mai mare de infecție și pot duce la cicatrici substanțiale, dizabilități sau chiar complicații ce pun viața în pericol, în funcție de severitatea și localizarea plăgii. (1)

Rănile superficiale

Abraziunile apar atunci când pielea se este zgâriată de un obiect sau o suprafață aspră, determinând frecarea straturilor superficiale ale pielii de acestea și pierderea lor. Sunt mai frecvente în rândul copiilor și sportivilor și pot fi cauzate deseori de căderi pe suprafețe dure. Chiar dacă abraziunile sunt de obicei minore, acestea pot fi dureroase din cauza expunerii terminațiilor nervoase libere la mediul exterior. (2)

Veziculele se formează atunci când frecarea repetată sau leziunile termice asupra pielii determină separarea straturilor acesteia, rezultând o umplere cu lichid a spațiului rezultat. Veziculele sunt majoritar întâlnite în rândul persoanelor care practică drumeții, activități ce presupun alergarea sau care poartă pantofi de dimensiuni nepotrivite sau care prezintă un material dur. În plus, veziculele cauzate de arsuri, termice sau chimice, sunt obiectul unor accidente domestice frecvente. (3)

Arsurile de gradul I sunt arsuri superficiale care afectează doar epidermul. Cauzele comune includ contactul scurt cu suprafețele fierbinți sau arsurile solare. Potrivit Asociației Americane pentru Arsuri, aproximativ 500.000 de persoane primesc anual tratament medical pentru arsuri în Statele Unite, arsurile de gradul I reprezentând un procent substanțial din aceste cazuri. (4)

Tăieturile sau lacerațiile superficiale, de obicei rezultatul manipulării neatente a obiectelor ascuțite, sunt printre cele mai frecvente motive pentru vizitele la departamentele spitalicești de urgență. Un studiu a arătat că aproximativ 8,2 milioane de leziuni lacerative au fost tratate în acestea în SUA într-un singur an. (5)

Mușcăturile superficiale de animale, în special de la animale domestice, cum ar fi câinii și pisicile, pot provoca răni de puncție sau lacerații superficiale. Se estimează că aproximativ 4,5 milioane de mușcături de câine au loc în fiecare an, majoritatea fiind superficiale. (6)

Opțiuni de tratare a rănilor superficiale

Primul pas în gestionarea oricărei răni de mică adâncime implică curățarea minuțioasă cu apă și săpun, pentru a îndepărta reziduurile din mediul extern și a reduce riscul de infecție. Aplicarea de unguente cu antibiotice topice poate ajuta la prevenirea infecțiilor și la promovarea vindecării, aspect susținut de un studiu care a raportat că utilizarea antibioticelor topice reduce riscul de infecție cu 70% în comparație cu neaplicarea unui astfel de tratament. (7, 8)

De asemenea, aplicarea unui pansament ajută la protejarea plăgii de infecții, la menținerea acesteia umedă pentru a promova procesele de vindecare și poate ameliora durerea. Tipul de pansament utilizat variază în funcție de natura plăgii. Ameliorarea durerii se efectuează prin administrarea de analgezice, cum ar fi acetaminofenul sau ibuprofenul, care pot ajuta la gestionarea simptomelor ce însoțesc rănile superficiale. (9, 10)

În unele cazuri, cum ar fi mușcăturile de animale sau rănile contaminate cu sol, poate fi necesar un rapel împotriva tetanosului dacă imunizarea pacientului nu este la zi. (11)

Rănile profunde

Rănile prin înjunghiere rezultă prin pătrunderea obiectelor ascuțite în piele și în țesuturile subiacente. Acestea sunt frecvente în cazurile de agresiune sau accidente în care sunt implicate unelte ascuțite, necesitând adesea intervenții chirurgicală din cauza riscului mare de afectare a organelor interne. (12)

Rănile prin împușcături, observate de obicei în situații de violență sau accidente care implică arme de foc, pot provoca leziuni semnificative ale țesuturilor profunde. În 2019, aproape 40.000 de oameni au murit din cauza rănilor împușcate doar în Statele Unite ale Americii, această statistică evidențiind natura gravă a acestor răni. (13)

Lacerațiile profunde, adesea cauzate de traumatisme severe de la obiecte ascuțite, pot expune mușchii, tendoanele și chiar oasele subiacente la mediul extern. Aceste răni pot avea forme complexe și necesită adesea tratament chirurgical. (14)

Arsurile de gradul trei distrug întreaga grosime a pielii și se pot extinde la țesuturile subcutanate, mușchi sau os. Cauzele comune includ expunerea prelungită la surse de căldură, electricitate sau substanțe chimice. În 2016 doar, se estimează că 180.000 de decese au fost cauzate de arsuri în întreaga lume. (15)

Plăgile chirurgicale profunde sunt rezultatul inciziilor din timpul procedurilor chirurgicale. În ciuda măsurilor de sterilitate, aceste răni se pot infecta, ducând la complicații severe. Infecțiile de la locul unei incizii chirurgicale sunt prezente, în medie, la 2-5% dintre pacienții operați. (16)

Opțiuni de tratare a rănilor profunde

Rănile profunde necesită adesea asistență medicală imediată pentru a evalua amploarea leziunii, a gestiona sângerarea și a determina necesitatea intervenției chirurgicale. De primă intenție este debridarea leziunii, acest proces presupunând îndepărtarea țesutului mort sau a materialului străin din rană, ceea ce poate îmbunătăți vindecarea și poate scădea riscul de infecție. (17)

Terapia sistemică cu antibiotice poate fi indicată în tratamentul rănilor profunde pentru a preveni sau gestiona infecțiile, alegerea antibioticului fiind ghidată de tipul plăgii și de microorganismele suspectate ca fiind colonizat plaga. (18)

În funcție de natura plăgii, tehnicile de închidere pot varia de la suturi, capse sau benzi adezive, până la proceduri chirurgicale mai complexe. Unele răni profunde pot necesita terapii avansate, cum ar fi cea prin presiune negativă, terapia cu oxigen hiperbară sau aplicarea de factori de creștere tisulari, în special în cazurile de răni cronice sau cu vindecare întârziată. (19, 20)

Diferențele de tratament între răni superficiale și profunde

Adâncimea unei răni influențează semnificativ abordarea gestionării acesteia, nivelul necesar de expertiză și procesul de vindecare. Rănile superficiale, în virtutea faptului că sunt limitate la straturile cele mai exterioare ale pielii, sunt în general mai puțin complexe de tratat. Aceste răni se vindecă de obicei prin procesul de re-epitelizare, în care celulele epidermice proliferează și migrează peste rană până când se obține închiderea. Acest proces de vindecare are loc relativ rapid și adesea fără cicatrici. (21)

Rănile profunde, pe de altă parte, implică leziuni care se extind dincolo de derm, afectând țesuturile subcutanate și posibil structurile mai profunde. Vindecarea acestor răni este de obicei mai complexă, implicând etapele de inflamație, proliferare și remodelare și poate duce la formarea de cicatrici. Complicațiile precum infecția, dehiscența sau necroza sunt mai frecvente în rănile profunde, crescând necesitatea intervenției de specialitate. (22)

Prin urmare, diferențierea în funcție de adâncime a rănilor este esențială în determinarea tratamentului lor, rănile superficiale fiind de obicei mai puțin complexe de tratat în comparație cu cele mai profunde. (23)