Când și cum le vorbim copiilor despre sex

©

Autor:

Când și cum le vorbim copiilor despre sex

Copiii sunt curioși de obicei, astfel încât nu mai există o vârstă de la care este bine sau nu să îi vorbești copilului despre sex.

A întrebat despre cum se fac copiii sau altceva legat de viața sexuală?

Este bine să îi vorbești despre corpul său și despre cum poate recunoaște comportamentele nepotrivite ale adultului față de el de la vârsta când îl pregătești să poată avea grijă de sine și să fie în siguranță. Începând cu vârsta cuprinsă între 2 și 3 ani, când îl pregătești să se integreze în societate și are nevoie de informații pentru a fi în siguranță.


Îl înveți numele lui, al părinților, adresa și drumul spre grădiniță, numărul de telefon al părinților alături de părțile corpului și cum poate pune mâna pe el, pe ce părți ale corpului, un alt om în afară de părinți, doctori și, în cazul copiilor care nu se pot curăța singuri, persoana de îngrijire. Este necesar să știe cât mai devreme care sunt părțile intime ale corpului oricărui om și că ele nu sunt atinse de nici o altă persoană decât cele specificate de părinți.


Până la vârsta de 5-6 ani, preșcolarul nu are conștiința pudorii, astfel că poate să-și ridice fusta dacă se plictisește ori se alintă. Însă după vârsta de 6 ani apare pudoarea, odată cu intrarea în etapa de dezvoltare umană în care începe să se dezvolte străduința vs inferioritatea, în funcție de susținerea sau ignorarea preocupărilor copilului de către părinte.


Copiii pot afla despre sex informații trunchiate, informații incorecte și cărora nu le pot găsi un sens adecvat, astfel că se pot pune în pericol fără să știe. Ei își pot construi apoi gânduri care pot duce la emoții sau trăiri anxioase, ori de teamă, de vinovăție, de grandoare, de inferioritate, etc. față de sine ori alte persoane, în legătura cu înțelegerea ori neînțelegerea acestor informații, în legătură cu comportamente sau gânduri personale în urma obținerii unor informații incorecte, incomplete sau incoerente.


Copiii află ce este sexul. De la părinți, îmbogățit cu valorile și trăirile părinților, conform culturii familiale, având controlul tipului de exprimare și informare, din alte surse de informare publică, ceea ce înseamnă expunere, care poate indica neglijarea copilului, sau de la alți copii. Copiii mai pot fi curioși să afle despre sex și în urma expunerii lor la actul sexual din aceeași cameră, poate chiar în timpul somnului, când simte inconștient și este incapabil să dea sens acestei experiențe, iar acesta poate fi numit abuz la adresa copilului.

Când vorbești copilului despre sex este important să conștientizezi cum îi vorbești. Fii calm, relaxat și natural, pentru a-i transmite valorile tale înainte de a le prelua pe ale altora. Nu vârsta pe care o are el este importantă, însă este necesar să fie interesat de subiect, iar exprimarea și tematica este necesar să fie în acord cu etapa de dezvoltare a sa. Este necesar să îi răspunzi la întrebările adresate și să nu îi vorbești ca unui adult până când nu poate pricepe ca un adult.


Însă învățarea se produce când primești informații și idei care necesită extinderea capacității de cunoaștere și înțelegere a lumii. Astfel că îi poți vorbi copilului literal, fără a face analogii cu animalele care fac pui, fie poți răspunde tot în limitele etapei sale de dezvoltare, fără a da mai multe detalii decât solicită întrebarea, iar dacă îți faci griji că poate fi prea multă informație ori neadaptată vârstei, este potrivit să știi că probabil va uita răspunsul tău, ca formă de protecție inconștientă împotriva neînțelesului auzit. Totodată, cu cât aud mai multe fapte despre viață, cu atât mai adaptați să le înțeleagă vor fi.

Situații nedorite

În grupul de prieteni copilul poate avea comportament sexual alături de ceilalți, fără însă să îl considere ca atare, deoarece nu a primit această informație în mod corect.

Adolescenții și preadolescenții pot fi protejați de experiența neplăcută din punct de vedere al pericolului la care se expun și al efectelor pe termen lung și foarte lung pe care îl au informațiilor cu tentă sexuală și personală distribuite pe rețelele de socializare, prin mesaje scrise ori fotografii. Relațiile bazate pe încredere și camaraderie autentice nu au nevoie de astfel de măsuri periculoase de încercare, ele prețuiesc demnitatea și persoana.

Setările de confidențialitate ale aplicațiilor ori ale gadgeturilor pot fi nesigure sau acestea pot fi pierdute de către proprietar și pot ajunge fără intenția acestuia în loc public. Ori prietenul în care ai încredere poate trimite altui prieten în care el are încredere, iar acesta îl pierde ori distribuie pentru că I se pare amuzant sau din alt motiv.

Totodată, distribuirea de astfel de conținut sexual sau pornographic al minorilor poate fi înregistrat și pedepsit de lege, fiind un abuz la adresa persoanei.

Demnitatea și viața privată merită protejate. Chiar dacă ai impresia că poți controla ce și cui trimiți, tehnologia de astăzi îți anulează acest control în mare parte, iar greșelile care astăzi par minore sau inofensive în acest context, ele pot avea efecte nefaste în timp. În definitiv depinde de fiecare să ia decizii bune pentru sine.

Este nevoie să știe că actul sexual se face din plăcere, iar presiunea, forțarea și actul sexual neprotejat sunt motive și acțiuni periculoase, în fața cărora poate alege să nu le dea curs. Dar despre care este nevoie să își anunțe persoanele de îngrijire dacă au avut loc, pentru a decide împreună care sunt etapele de protecție ulterioare.

Cu cât mai des copiii văd și aud, indiferent de vârstă, informații despre ce înseamnă și cum se construiește treptat o relație sănătoasă și constructivă, cu atât mai ușor le va fi să se ferească de situații în care pot fi în pericol.


Data actualizare: 01-02-2019 | creare: 01-02-2019 | Vizite: 2093
Bibliografie
How to talk to your kids about sex: An age-by-age guide, link: https://www.todaysparent.com/family/parenting/age-by-age-guide-to-talking-to-kids-about-sex/
National Sexuality Education Standards, link: https://www.futureofsexed.org/documents/josh-fose-standards-web.pdf
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune:

Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Educatia sexuala la prescolari
  • Educația sexuală în școală
  • Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
    Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
      intră pe forum