Sațietatea specifică senzorială - de ce avem mereu loc pentru desert?

Sațietatea specifică senzorială reprezintă o scădere temporară în plăcerea asociată unui fel de mâncare deja consumat față de altul care nu a fost consumat încă (de exemplu, fel principal versus desert). Se consideră că procesele implicate țin atât de cât ne place un anumit aliment, dar și de cât de mult ni-l dorim (motivația) în momentul în care l-am consumat deja. [1], [2]

Acest concept a prezentat un mare interes pentru oamenii de știință, fapt care i-a determinat să demareze mai multe studii pentru a decela cauza/cauzele din spatele întregului proces. Pentru început, au fost introduse animale în studii, iar mai apoi și oameni.

Unul dintre cele mai populare teste folosite este cel prin care mai multor subiecți li s-a oferit ciocolată cu lapte până în punctul în care au considerat că s-au săturat. Ulterior, subiecții au fost împărțiți în două jumătăți:

• prima jumătate a primit o cantitate suplimentară de ciocolată
• a doua jumătate a primit chipsuri

S-a urmărit comparația între dorința primei jumătăți de a consuma mai multă ciocolată și celei de-a doua jumătăți de a consuma un fel diferit de mâncare. Astfel, s-a descoperit că prima jumătate indica un grad scăzut de motivație de a primi în plus același fel de mâncare, în timp ce a doua jumătate s-a arătat încântată să încerce ceva diferit. Același lucru se poate întâmpla și în cazul unui fel de mâncare principal (prânz) și un ulterior desert. [2]

S-au discutat mai multe mecanisme posibile care să explice și/sau să demonstreze fenomenul. Acestea pornesc de la felul de mâncare în sine (macronutrienți) și ajung la fiziologia consumatorului (obiceiuri alimentare, influențe cognitive). Printre ele se numără:

• Habituația - reducerea progresivă/dispariția temporară a unui reflex în urma aplicării unui stimul repetitiv. În cazul de față, se referă la scăderea răspunsului oral (plăcere și apetit) în urma ingestiei aceluiași aliment de mai multe ori într-un interval de timp dat.
• Reactivitatea gustului - subliniază importanța plăcerii induse de un anumit aliment nou introdus prin manifestarea organismului în sens pozitiv chiar și în cazul unei aparente sațietăți la un aliment precedent diferit. În urma unui experiment efectuat pe animale de laborator, acestea au prezentat protruzie linguală și lingerea degetelor în semn de plăcere la ingestia unui nou fel de mâncare.
• Habituația salivației - reprezintă scăderea cantității salivare direct proporțional cu scăderea plăcerii resimțite în urma ingestiei repetitive a aceluiași aliment.
• Mecanisme centrale - s-a discutat despre implicarea unor populații neuronale în procesul de habituație si sațietate.
• Mediația opioidelor - deși s-a încercat administrarea unui blocant (Naltrexonă), nu s-a putut dovedi o relație clară. Totuși, se dorește continuarea demonstrării ipotezei. [3]

Există, de asemenea, niște posibile explicații suplimentare alternative:

• Plăcerea la gust versus dorința de consum - s-a constatat printr-un studiu efectuat de Blundell și Rogers (1991) că nu plăcerea generată de gust în sine scade, ci dorința de consum o dată cu ingestia repetitivă.
• Plăcere versus apetit - Berridge a identificat în 1996 cele două componente ale satisfacției actului de a mânca: plăcerea subiectivă a unui aliment și motivația de a-l consuma. Aceste două aspecte sunt considerate a fi diferite. [3]

În plus, au fost incluse în studiile experimentale pentru demonstrarea ipotezei de sațietate specifică senzorială și următoarele:

• Influențele cognitive - au fost testați atât subiecți cu obiceiuri alimentare de tip restrictiv (restricție calorică voluntară, tulburări alimentare), cât și fără restricții impuse. Ambele categorii au exprimat sațietate specifică senzorială de aceeași intensitate.
• Conținutul în macronutrienți - aici, experimentele au indicat o diferență în răspuns, însă motivul nu a fost complet elucidat.
• Vârsta - s-au constatat diferențe între anumite categorii de vârstă. Astfel, populația de peste 65 ani nu a indicat o scădere a plăcerii și apetitului în urma consumului repetitiv, fapt cauzat în principal de întreg procesul de îmbătrânire. [3]

Deși nu toate mecanismele au fost complet elucidate, ideea principală a rămas, anume că sațietatea specifică senzorială reprezintă scăderea plăcerii și dorinței pentru un anumit aliment consumat până la o aparentă sațietate față de un aliment nou. Astfel, dacă vom consuma un fel principal până în punctul în care considerăm că ne-am săturat, va fi mereu loc și pentru desert.