Pâinea integrală vs pâinea albă
Este pâinea integrală în mod necesar mai sănătoasă decât pâinea albă? Ghidurile populaționale pentru alimentația sănătoasă recomandă consumul de pâine integrală drept o alternativă mai bună pentru cea albă.
Potrivit unei analize publicate în jurnalul Cell Metabolism, s-a ajuns însă la concluzia că fiecare individ reacționeză într-un mod distinct la consumul de pâine albă sau neagră, iar rezultatele nu sunt în totalitate împotriva pâinii albe.
Toți participanții la studiu consumau în mod normal pâine zilnic, echivalentul a 10% din totalul de calorii ingerate. Jumătate dintre aceștia au fost desemnați să crească consumul de pâine albă ambalată timp de o săptămână la circa 25% din aportul caloric zilnic, iar cealaltă jumătate a consumat cantități similare de pâine integrală preparată și livrată special pentru studiu. Ulterior, participanților li s-a cerut să nu mai consume pâine timp de 2 săptămâni, iar după această perioadă cei care au consumat inițial doar pâine albă au mâncat pâine neagră și viceversa.
Înainte de a începe experimentul, o serie de markeri biologici au fost evaluați inițial și apoi monitorizați:
Investigatorii au analizat de asemenea compoziția microbiomului înainte, în timpul și după finalizarea studiului.
Eran Segal, unul dintre investigatori, afirmă că în urma analizei preliminarii a datelor nu s-au observat diferențe semnificative ale parametrilor studiați între participanții care au consumat pâine albă obținută prin procesare industrială și cei care au mâncat pâine neagră artizanală, cu maia.
„Rezultatele acestui studiu nu sunt în mod obligatoriu fascinante, dar ele subliniază ipoteza potrivit căreia diferite persoane reacționează diferit la același aliment, mai ales că pâinea este unul dintre cele mai populare produse alimentare, consumată de miliarde de oameni în fiecrae zi.
Variabilitatea interpersonală în ceea ce privește răspunsul glicemic la pâine poate fi atribuită într-o mare măsură microbiomului specific fiecărui individ și nu exclusiv tipului de pâine: dacă este albă sau integrală, cum se consideră în prezent.
Concluziile studiului pot explica și de ce dietele tip „măsură universală” (one-size-fits-all diets) au eșuat sistematic și nu sunt acceptate în intervențiile nutriționale medicale,” afirmă Segal. „Aceste descoperiri pot genera abordări mult mai realiste cu privire la alimentele cele mai potrivite pentru fiecare persoană în parte și de ce nu, în funcție de particularitățile microflorei sale intestinale.”
Sursa: Medical News Today

- glucoza plasmatică
- mineralele esențiale: calciu, fier, magneziu
- fracțiile lipidice (trigliceride, colesterol)
- enzimele hepatice
- funcția renală
- markeri ai inflamației și ai suferinței celulare.
Investigatorii au analizat de asemenea compoziția microbiomului înainte, în timpul și după finalizarea studiului.
Eran Segal, unul dintre investigatori, afirmă că în urma analizei preliminarii a datelor nu s-au observat diferențe semnificative ale parametrilor studiați între participanții care au consumat pâine albă obținută prin procesare industrială și cei care au mâncat pâine neagră artizanală, cu maia.
„Rezultatele acestui studiu nu sunt în mod obligatoriu fascinante, dar ele subliniază ipoteza potrivit căreia diferite persoane reacționează diferit la același aliment, mai ales că pâinea este unul dintre cele mai populare produse alimentare, consumată de miliarde de oameni în fiecrae zi.
Variabilitatea interpersonală în ceea ce privește răspunsul glicemic la pâine poate fi atribuită într-o mare măsură microbiomului specific fiecărui individ și nu exclusiv tipului de pâine: dacă este albă sau integrală, cum se consideră în prezent.
Concluziile studiului pot explica și de ce dietele tip „măsură universală” (one-size-fits-all diets) au eșuat sistematic și nu sunt acceptate în intervențiile nutriționale medicale,” afirmă Segal. „Aceste descoperiri pot genera abordări mult mai realiste cu privire la alimentele cele mai potrivite pentru fiecare persoană în parte și de ce nu, în funcție de particularitățile microflorei sale intestinale.”
Citiți mai multe despre diferențele la raft dintre pâinea albă, pâinea neagră, pâinea integrală și alte produse de panificație în articol.
Sursa: Medical News Today
Data actualizare: 30-06-2017 | creare: 30-06-2017 | Vizite: 2987
Bibliografie
Is white or whole wheat bread 'healthier?' Depends on the person, link: http://www.medicalnewstoday.com/releases/317812.php ©
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
Alte articole din aceeași secțiune:
- Modelarea dietelor durabile: porțiile mai mici reprezintă cheia reducerii consumului de carne
- Cânepa - posibil superaliment pentru vegetarieni?
- Gustările reprezintă aproape un sfert din calorii și o treime din zahărul consumat zilnic de adulții din SUA
- Laptele este o sursă cheie de nutrienți, însă prezintă dezavantaje ecologice
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.intră pe forum