Infarctul - explicații

Infarctul reprezintă o zonă de necroză bine delimitată, vizibilă cu ochiul liber, secundară întreruperii bruşte a vascularizării în regiunea afectată.
Obstrucția vasculară determină tumefierea şi congestia zonei irigată de către vasul obstruat. Cel mai frecvent, infarctul este datorat unei obstrucții arteriale; mai rar, vasul se datorează unei obstrucții venoase.

De regulă, forma infarctului redă configurația regiunii anatomice irigate de către vasul obstruat. În majoritatea cazurilor, zona de infarct prezintă formă conică, cu vârful îndreptat înspre hilul şi baza îndreptată la periferia organului afectat. [1], [2], [4]

Care sunt cauzele infarctului

Principalele afecțiuni sau condiții patologice care duc la apariția infarctului:

• Tromboza valsculară (blocarea unui vas de sânge prin intermediul unui tromb)
• Embolia vasculară (blocarea unui vas de sânge prin intermediul unui embol)
• Torsiunea de organ
• Sindromul de compresiune exercitat la nu anumit nivel etc. [1], [2], [4]

Tipuri de infarct

În funcție de tipul vascularizației care irigă zona respectivă, aproape fiecare organ din organismul uman poate fi afectat de către procesul de infarctizare.

În funcție de aspectul macroscopic şi în funcție de durata evoluției:

• Infarctul alb sau „infarctul anemic”, specific organelor cu circulație sangvină terminală
• Infarctul roşu sau „infarctul hemoragic”.

În funcție de vasul de sânge obstruat:

• Infarctul arterial (secundar obstruării unei artere)
• Infarctul venos (secundar obstruării unei vene).

În funcție de localizare:

• Infarctul miocardic
• Infarctul pulmonar
• Infarctul cerebral
• Infarctul renal
• Infarctul intestinal.

Infarctul septic apare în urma infectării cu diferiți agenți patogeni a teritoriului necrozat. Cel mai frecvent, infarctul septic este înregistrat la nivel pulmonar, fiind datorat unui embol care deține în componență diferite tipuri de microbi şi apare datorită scăderii rezistenței țesutului pulmonar necrozat față de bacteriile inhalate. În evoluție, infarctul septic se poate transforma într-un abces. [1], [2], [4]

Manifestări clinice specifice infarctului

Manifestările clinice în infarc variază în funcție de localizarea acestora.
Infarctul intestinal este un infarct roșu, datorită îmbibării cu sânge a zonei de necroză. Acesta se caracterizează prin necrozarea segmentului de intestin irigat de către vasul obstruat, care devine destins de volum, roșu-negricios, plin cu sânge și inflitrat.
Infarctul intestinal se caracterizează prin durere abdominală de intensitate variabilă (de la moderată până la severă), difuză, constantă, localizată cu predominanță în zona de proiecție a segmentului de intestin afectat, cu caracter colicativ, însoțită de grețuri, vărsături, anorexie, diaree urmată de constipație, distensie abdominală, hemoragie digestivă inferioară exprimată prin melenă, facies teros, tahicardie, extremități reci, cianotice, scăderea tensiunii arteriale, colaps.
Infarctul cerebral se datorează fie unei ischemii locale (secundare obstrucției unei artere cerebrale prin tromboză sau embolie) apărute la acel nivel, fie prăbușirii presiunii sangvine cerebrale. Infacrtul cerebral este de regulă un infarct alb și este caracterizat prin confuzie, tulburări de vorbire, dificultăți de respirație, cefalee bruscă și severă, pierderea conștienței, amețeli, tulburări de mers și de echilibru, tulburări de vedere, căderi inexplicabile, hemiplegie, tulburări de coordonare, amorțirea feței sau a membrelor, paralizie.
Infarctul miocardic este datorat de cele mai multe ori aterosclerozei coronariene (blocării fluxului sangvin la nivelul arterelor coronare, prin intermediul unui tromb desprins de la nivelul plăcilor de aterom, existente pe suprafața pereților vasculari, în cadrul acestei afecțiuni) și este un infarct alb. De cele mai multe ori, infarctul miocardic se localizează subendocardic sau transmural.
Printre manifestările clinice specifice infarctului miocardic se numără angină pectorală, dispnee, scurtarea respirației, oboseală, tuse, transpirație, anxietate, puls filiform, grețuri, vărsături, sincopă, tegumente cianotice, palide etc. Durerea precordială specifică infarctului miocardic este resimțită ca o durere retrosternală sau substernală surdă sau ca o senzație de presiune locală, cu iradiere la nivelul spatelui, la nivelul umărului și a brațului drept, în mandibulă sau la nivelul ambilor umeri, de intesntitate crescută și durată prelungită.
Infarctele miocardice întinse pot duce la șoc cardiogen prin insuficiență cardiacă acută.
Extinderea zonei necrozate de infarct la nivelul țesutului excitoconductor duce la apariția tulburărilor de ritm și se asociază riscului crescut de moarte subită.
Infarctul renal este datorat obstrucției embolice a unei ramuri a arterei renale; este un infarct alb, localizat deseori la nivelul corticalei, de formă cuneiformă sau trapezoidală, delimitat la periferie de un lizereu dublu (extern-hemoragic și intern-cenușiu).
Printre manifestările clinice specifice infarctuli renal se numără durerea lombară, durerea cu extindere la nivelul flancurilor sau a toracelui, instalată brusc, însoțită de hematurie, creșterea valorilor tensionale, grețuri, vărsături, oligurie și ulterior de anurie.
Infarctul pulmonar este secundar emboliei pulmonare și apare prin obstruarea unei ramuri de calibru mediu a arterei pulmonare prin intermediul unui embol. Infarctul pulmonar este un infarct roșu, fiind caracterizat prin îmbibarea cu sânge a zonei de necroză, însoțită de vasodilatație locală și eritrodiapedeză (ieșirea globulelor roșii ale sângelui prin pereții vasculari).
Manifestările infarctului pulmonar includ: durere toracică, dificultate respiratorie, jenă respiratorie, dispnee, tahipnee, tuse, hemoptizie, febră, transpirații, anxietate. [1], [2], [3], [4]

Diagnosticul infarctului

Diagnosticarea infarctului presupune consult medical de specialitate, în cadrul căruia se va întocmi o anamneză rapidă, care să cuprindă informații referitoare la momentul apariției simptomatologiei și posibili factori declanșatori, alte afecțiuni de care suferă bolnavul sau prezente în familia acestuia, condiții de viață și de muncă ale bolnavului, dacă fumează sau consumă alcool sau cafea, medicamente administrate etc. De asemenea, consultul medical rapid trebuie să cuprindă o examinare clinică amănunțită a bolnavului, care să identifie semnele clinice specifice diferitelor tipuri de infarte.
De cele mai multe ori însă, datorită gravității bolii, anamneza și consultul medical sunt limitate, recurgându-se la examinarea imagistică, pentru instituirea cât mai precoce a tatamentului corespunzător.

Investigațiile imagistice care permit diagnosticarea infarctului:

• Examenul radiologic al toracelui
• Tomografia computerizată, cu sau fără substanță de contrast
• Ultrasonografia Doppler
• Ecocardiografia
• Ecocardiografia Doppler
• Cateterism coronarian (angiograma)
• Angiograma cerebrală
• Rezonanța magnetică nucleară
• Radiografia abdominală
• Angiografia
• Gazometria
• Biopsia și examenul histopatologic. [1], [2], [4]

Tratamentul infarctului

Tratamentul infarctului presupune restabilirea circulației sangvine la nivelul teritoriului infarctizat și îndepărtarea chirurgicală a țesuturilor necrozate lipsite de viabilitate.

Tratamentul infarctului miocardic presupune realizarea terapiei de reperfuzie miocardică, sub formă medicamentoasă (tratament fibrinolitic cu reteplaza, tenecteplaza sau alteplaza; anticoagulnte şi antiagregante plachetare) sau sub formă chirurgicală, intervențională (angioplastia coronariană cu montarea unui stent la nivelul leziunii sau by-pass aortocoronarian).
În cazul infarctului intestinal se poate apela la intervenții chirurgicale reconstructive (precum embolectomia, bypass-ul, tromendarteriectomia sau reimplantarea arterei mezenterice superioare substenotic) sau la intervenții chirurgicale mutilante (rezecția intestinală).
Tratamentul infacrtului cerebral constă în menținerea funcției vitale și restabilirea circulației sangvine cerebrale prin administrarea medicamentelor anticoagulante sau antiagregante plachetare, în cazul infarctului cerebral alb, respectiv în controlarea hemoragiei cerebrale pe cale chirurgicală, în cazul infarctului roșu.
Tratamentul infarctului pulmonar presupune menținerea funcțiilor viitoare și corectarea factorului declanșator (administrarea de anticoagulante și trombolitice, în cazul trombozei de arteră renală, respectiv embolectomie în cazul infarctului secundar embolectomiei pulmonare, cu sau fără plasarea filtrului Greenfield pentru prevenirea apariției altor infarcte pe viitor).
Tratamentul infarctului renal poate fi medicamentos (conservator), care constă în administrarea de anticoagulante (precum heparină) sau chirurgical (terapie endovasculară, care presupune embolectomie, trombectomie, tromboliză, angioplastie cu sau fără stentare). Îm ambele cazuri, se impune reperfuzarea roinichiului infarctizat, în primele 90 de minute de la apariția infarctului renal. [1], [2], [4]

Consecințele infarctelor

În lipsa tratamentului coespunzător sau în caz de întârziere a administrării tratamentului specific, fiecare tip de infarct poate evolua diferit în funcție de localizare, agravând statusul bolii și punând în pericol viața bolnavului în cauză.
Infarctul intestinal poate evolua spre perforație, sângerare masivă, peritonită hemoragică sau purulentă sau septicemie, cu deces prin șoc ireversibil.
Infarctul cerebral poate evolua spre deces, prin șoc hemoragic (în cazul infarctului roșu) sau spre transformare chistică (în cazul infarctului alb), cu persistența la nivelul zonei necrozate a unei cavități pline cu lichid filant, serocitrin.
Infarctul renal evoluează spre formarea unei cicatrici retractate pe suprafața rinichiului, de formă stelată.
Infarctul miocardic poate duce la deces prin interesarea sistemului excitoconductor (care asociază tulburări de ritm severe) sau spre formarea unei cicatrici miocardice retractile, akinetice, care se poate destinde determinând apariția unui anevrism cardiac.
Infarctul pulmonar poate evolua spre formarea unei cicatrici retractate, îmbibată cu hemosiderină, pe suprafața plămânului afectat. În cazul infarctelor pulmonare multiple și repetate, se instalează cordul pulmonar cronic, prin creșterea tensiunii arteriale la nivel pulmonar. [1], [2], [3], [4]