Îmbătrânirea

Îmbătrânirea poate fi definită ca deteriorarea în timp a funcțiilor fiziologice necesare supraviețuirii și fertilității.
Procesul de îmbătrânire poate rezulta din modificări care se produc, în paralel, în diferite țesuturi, datorită mecanismelor celulare intrinseci sau modificărilor unui țesut.

Unii autori susțin că îmbătrânirea este localizată într-un țesut, cum ar fi creierul (1), în timp ce alții sunt de părere că îmbătrânirea își are originea în toate țesuturile (2). Unii cercetători susțin, chiar că un tip de celule, cum ar fi celulele stem ale măduvei osoase, pot fi cruciale în înțelegerea procesului de îmbătrânire. (3)

Teoriile îmbătrânirii

Înțelegând și descriind cum îmbătrânim, cercetătorii au dezvoltat mai multe teorii diferite despre îmbătrânire.

Teoria radicalilor liberti

Una dintre cele mai proeminente teorii care explică îmbătrânirea este teoria radicalilor liberi propusă de Harman în 1950. Se bazează pe ideea că radicalii liberi sunt responsabili pentru daunele asociate cu îmbătrânirea. (4)

Teoria uzurii

Această teorie se bazează pe ideea că îmbătrânirea este un „efect secundar” al funcției celulelor. Această teorie coincide cu teoria lui Pearl, a cărei esenţă este că oamenii care consumă mai intens oxigenul trăiesc mai puţin timp. (5)

Teoria legăturilor încrucișate

Se bazează pe ideea că, odată cu vârsta, proteinele, ADN-ul și alte molecule dezvoltă atașamente sau legături încrucișate între ele. Recent, oamenii de știință au descoperit dovezi că glicația contribuie la formarea beta-amiloidului, proteină care se aglomera în creierul bolnavilor de Alzheimer.

Teoria neuroendocrină a îmbătrânirii

Se referă la conexiunile dintre creier, sistemul nervos și glandele endocrine care produc hormoni. Pe măsură ce îmbătrânim, acest sistemul devine mai puțin funcțional. (7)

Teoria activității

Este o teorie care descrie procesul de îmbătrânire psihosocială. Teoria activităților subliniază importanța activității sociale și este legată de rolurile deținute de o persoană în plan social.

Teoria imunologică

Afirmă că îmbătrânirea apare ca urmare a reducerii funcției sistemului imunitar.

Teoria genetică a îmbătrânirii

Afirmă că viața este determinată în mare măsură de genele pe care le moștenim.

Vârsta maximă / speranța de viață

Potrivit autorilor unui studiu publicat în Science, oamenii nu și-au atins încă speranța maximă de viață. Cercetătorii au descoperit că riscul de deces – care pare să crească pe măsură ce oamenii îmbătrânesc - scade după vârsta de 105 ani. (8)

Analizând durata de viaţă a celor mai longevivi indivizi din SUA, Marea Britanie, Franţa şi Japonia, oamenii de știință nu au găsit nicio dovadă privind existența unei astfel de limite și, dacă există un astfel de maxim, nu a fost încă atins sau identificat.

Unii oameni de ştiinţă susţin că tehnologia, intervenţiile medicale şi îmbunătăţirile aduse condiţiilor de viaţă ar putea să modifice limita superioară de viaţă.

Modificări puse pe seama îmbătrânirii organismului

Creierul și sistemul nervos

Pe măsură ce înaintăm în vârstă, toate sistemele noastre corporale se degradează treptat - inclusiv creierul.

Modificările generale asociate cu procesul de îmbătrânire:

• 1. Contracția lobului frontal și a hipocampului - zone implicate în funcția cognitivă superioară și codificarea noilor amintiri - începând cu vârsta de 60 sau 70 de ani.
• 2. Scăderea conexiunilor sinaptice. Mai puține conexiuni pot contribui la o procesare cognitivă mai lentă.
• 3. Mielina, esențială pentru transmiterea rapidă a semnalelor nervoase, scade odată cu vârsta și, ca urmare, duce la o procesare lentă și reduce funcția cognitivă.
• 4. Scăderea activității dopaminei, acetilcolinei, serotoninei și norepinefrinei poate juca un rol în declinul cogniției și al memoriei și în creșterea depresiei. (9)

Inima și vasele de sânge

• 1. O ușoară creștere a dimensiunii inimii, în special a ventriculului stâng, apare la unele persoane.
• 2. Ritmurile anormale (aritmii), cum ar fi fibrilația atrială, sunt mai frecvente la persoanele în vârstă. Pot fi cauzate de boli de inimă.
• 3. Modificările inimii includ depozitele de lipofuscină. Celulele musculare cardiace degenerează ușor. Valvele inimii, care controlează direcția fluxului de sânge, se îngroașă și devin mai rigide.
• 4. Baroreceptorii, cei care monitorizează tensiunea arterială, se degradează odată cu înaintarea în vârstă. Astfel, mulți oameni în vârstă dezvoltă hipotensiune arterială ortostatică.
• 5. Pereții capilari se îngroașă ușor.
• 6. Artera principală din inimă (aortă) devine mai groasă, mai rigidă și mai puțin flexibilă. Acest lucru face ca presiunea arterială să crească, ceea ce poate duce la îngroșarea mușchiului cardiac (hipertrofie).

Oase și articulații

• 1. Pierderea moderată a densității osoase este denumită osteopenie, iar pierderea severă a densității osoase poartă denumirea de osteoporoză. Odată cu osteoporoză, oasele devin mai susceptibile la fracturi. La femei, pierderea densității osoase accelerează după menopauză, deoarece se produce mai puțin estrogen.
• 2. Coloana vertebrală este formată din oase numite vertebre. Între fiecare os este o pernă asemănătoare unui gel, numită disc. Mijlocul corpului, trunchiul, devine mai scurt pe măsură ce discurile se subțiază.
• 3. Coloana vertebrală devine curbată și comprimată.
• 4. Arcadele picioarelor devin mai puțin pronunțate, contribuind la o ușoară pierdere în înălțime.
• 5. Articulațiile devin mai rigide și mai puțin flexibile. Cartilajul poate începe să se uzeze. Mineralele se pot depune în jurul unor articulații (calcifiere).

Mușchi și grăsime corporală

• 1. Cantitatea de țesut muscular și forța musculară tinde să scadă începând cu vârsta de 30 de ani. Acest lucru este cauzat de inactivitatea fizică și scăderea nivelului de hormon de creștere și de testosteron, care stimulează dezvoltarea mușchilor.
• 2. Fibrele musculare se micșorează. Țesutul muscular este înlocuit mai lent. Țesutul muscular pierdut poate fi înlocuit cu un țesut fibros dur.
• 3. Mușchii sunt mai puțin tonifiați și mai puțin capabili să se contracte din cauza modificărilor țesutului muscular și modificărilor normale ale îmbătrânirii sistemului nervos. Mușchii pot deveni rigizi odată cu înaintarea în vârstă și își pot pierde tonusul, în ciuda unui program regulat de exerciții fizice. (10)

Ochi

• 1. Mușchii care controlează dimensiunea pupilei și reacția la lumină își pierd din putere pe măsură ce înaintăm în vârstă, iar acest lucru face ca pupila să devină mai mică și mai puțin receptivă la schimbările de lumină ambientală.
• 2. Ochii produc mai puțin fluid, devenind uscați.
• 3. Celulele din retină responsabile de vederea normală a culorilor încep să se deterioreze, iar contrastul dintre culori devine mai puțin vizibil.
• 4. Unele modificări ale ochiului legate de vârstă, cum ar fi prezbiopia, sunt perfect normale și nu sunt considerate boli. În mod similar, cataracta poate fi considerată o boală legată de vârstă, care este extrem de frecventă la vârstnici și poate fi corectată cu ușurință cu ajutorul chirurgiei.

Aspectul ochilor se schimbă în mai multe moduri:

• Albul ochilor poate deveni ușor galben sau maro. Această schimbare rezultă din expunerea la lumina ultravioletă, vânt și praf.
• Pe suprafața ochiului poate apărea un inel alb-gri (arcus senilis). Inelul este format din săruri de calciu și colesterol. Nu afectează vederea.
• Pleoapa inferioară poate atârna, deoarece mușchii din jurul ochiului slăbesc și tendoanele se întind.
• Ochiul poate părea că se adâncește, deoarece cantitatea de grăsime din jurul ochiului scade. (11)

Auz

Expunerea la zgomot puternic, în timp, dăunează auzului. Presbiacuzia, sau pierderea auzului legată de vârstă, apare treptat pe măsură ce o persoană îmbătrânește. Pierderea auzului apare de obicei în ambele urechi, afectându-le în egală măsură. Pierderea este treptată, astfel încât cineva cu presbiacuzie poate să nu-și dea seama că și-a pierdut o parte din capacitatea de a auzi.

Gura și nasul

• 1. În general, când oamenii au împlinit 50 de ani, capacitatea de a gusta și de a mirosi începe să se diminueze treptat.
• 2. Pe măsură ce oamenii îmbătrânesc, papilele gustative își pierd sensibilitatea. Această schimbare afectează gustul dulce și sărat mai mult decât pe cel amar și acru. Capacitatea de a mirosi scade deoarece mucoasa nasului devine mai subțire și mai uscată, iar terminațiile nervoase ale nasului se deteriorează. Cu toate acestea, schimbarea este ușoară, afectând de obicei doar mirosurile subtile.
• 3. Gura tinde să se simtă mai des uscată, parțial deoarece se produce mai puțină salivă. Gura uscată reduce și mai mult capacitatea de a gusta mâncarea.
• 4. Gingiile se deteriorează și sunt expuse particulelor alimentare și bacteriilor. Aceste modificări, precum și o gură uscată, fac ca dinții să fie mai susceptibili la apariția cariilor și fac ca pierderea dinților să fie mai probabilă.
• 5. Odată cu înaintarea în vârstă, nasul tinde să se lungească și să se mărească. Părul gros poate crește în nas, pe buza superioară și pe bărbie.

Piele

• 1. Pielea tinde să devină mai subțire, mai puțin elastică, mai uscată și ridată.
• 2. Odată cu înaintarea în vârstă, stratul exterior al pielii (epidermă) se subțiază, chiar dacă numărul de straturi celulare rămâne neschimbat.
• 3. Numărul de celule care conțin pigmenți (melanocite) scade. În zonele expuse la soare pot apărea pete mari pigmentate, inclusiv pete de vârstă, pete hepatice sau lentigo.
• 4. Vasele de sânge ale dermului devin mai fragile. Acest lucru duce la vânătăi, sângerare sub piele.
• 5. Glandele sebacee produc mai puțin ulei pe măsură ce îmbătrânești. Acest lucru duce la uscăciune și mâncărime.
• 6. Afecțiuni precum negi, alunițe, piele uscată sunt mai frecvente la persoanele în vârstă.

Plămâni

• 1. Mușchii folosiți în respirație tind să slăbească. Numărul de alveole și capilare din plămâni scade. Astfel, oxigenul este absorbit în cantități reduse în organism. Plămânii devin mai puțin elastici. La persoanele care nu fumează sau nu au o afecțiune pulmonară, aceste modificări nu afectează activitățile zilnice, dar pot face exercițiile fizice mai dificile.
• 2. Plămânii devin mai puțin capabili să combată infecția, iar tusea, care ajută și la curățarea plămânilor, tinde să fie mai slabă.

Sistemul digestiv

• 1. În general, sistemul digestiv este mai puțin afectat de îmbătrânire decât celelalte părți ale corpului.
• 2. Cu toate acestea, tractul digestiv poate produce mai puțin lactază, o enzimă de care organismul are nevoie pentru a digera laptele. Drept urmare, persoanele în vârstă sunt mai susceptibile să dezvolte intoleranță la lactate.

Rinichi și tractul urinar

• 1. Volumul maxim de urină pe care îl poate ține vezica scade. Astfel, persoanele în vârstă pot avea nevoie să urineze mai des.
• 2. Mușchii vezicii se pot contracta imprevizibil (devin hiperactivi), indiferent dacă oamenii trebuie să urineze.
• 3. Mușchiul care controlează trecerea urinei din corp (sfincterul urinar) este mai puțin capabil să se închidă strâns și să prevină scurgerile. Astfel, persoanele în vârstă au mai multe dificultăți în a amâna urinarea.

Organe reproductive

Femei

• 1. Scăderea nivelului hormonilor feminini face ca ovarele și uterul să se micșoreze.
• 2. Țesuturile vaginului devin mai subțiri, mai uscate și mai puțin elastice (afecțiune numită vaginită atrofică). În cazuri severe, aceste modificări pot duce la mâncărime, sângerare, durere în timpul actului sexual și la necesitatea de a urina imediat (urgență urinară).
• 3. Sânii devin mai puțin fermi și mai fibroși.

Bărbați

• 1. Nivelurile de testosteron hormonal masculin scad, rezultând mai puțini spermatozoizi și o scădere a impulsului sexual (libidou).
• 2. Deși fluxul de sânge către penis tinde să scadă, majoritatea bărbaților pot continua să aibă erecții și orgasme.
• 3. Disfuncția erectilă (impotența) devine mai frecventă pe măsură ce bărbații îmbătrânesc.

Sistem imunitar

Celulele sistemului imunitar acționează mai lent.

• 1. Cancerul este mai frecvent în rândul persoanelor în vârstă.
• 2. Vaccinurile tind să aibă efecte reduse la persoanele în vârstă.
• 3. Unele infecții, cum ar fi pneumonia și gripa, sunt mai frecvente în rândul persoanelor în vârstă și pot duce la deces.

Cum încetinești îmbătrânirea?

Pe măsură ce oamenii îmbătrânesc, acumulează celule deteriorate. Când celulele ajung la un anumit nivel de deteriorare, ele trec printr-un proces de îmbătrânire, numit senescență celulară. Acestea încep să se acumuleze, provoacă inflamații la nivel scăzut și eliberează enzime care pot degrada țesutul.

Un studiu de la University of Minnesota a descoperit un produs natural, numit Fisetin, care reduce nivelul acestor celule deteriorate din organism. Acest lucru poate extinde durata de viață și poate îmbunătăți starea de sănătate. (12)

Alte modalități includ:

• 1. Reducerea stresului - Cercetările efectuate de Blackburn, care s-au concentrat asupra mamelor care aveau copii cu autism și alte afecțiuni cronice, au relevat faptul că mamele mai rezistente la stres și-au extins durata de viață. (13)
• 2. Meditația - Un studiu a arătat că membrii familiei care au meditat timp de cel puțin 12 minute pe zi, timp de două luni, și-au crescut durata de viață. (14)
• 3. Căsătoria - Într-un studiu din 2013, realizat pe 298 de adulți, cu vârste cuprinse între 65 și 74 de ani, participanții căsătoriți au avut o perioadă mai lungă de viață. (15)
• 4. Mulți bani - Același studiu care a susținut beneficiile căsătoriei a raportat, de asemenea, că venitul mare este asociat cu o viață mai lungă.