Sfaturi pentru persoanele cu dureri lombare
Autor: Vasiliu Alina
Durerea lombară este o cauză frecventă a vizitelor la medic. Potrivit National Institute of Neurological Disorders and Stroke, durerea de spate este cea mai frecventă cauză a ineficienței la locul de muncă. (1)
Cele mai multe dureri de spate sunt rezultatul unei leziuni, cum ar fi întinderea musculară sau tensionarea și solicitarea mușchilor cauzate de mișcari bruște sau de o poziție incorectă a corpului în timp ce ridici greutăți. Durerea de spate poate fi, de asemenea, rezultatul anumitor boli, cum ar fi tumorile măduvei spinării, hernia de disc, sciatica, artrita, infecții ale rinichilor sau infecții ale coloanei vertebrale. Durerea acută a spatelui poate dura de la câteva zile până la câteva săptămâni, în timp ce durerea cronică de spate durează mai mult de trei luni.
În funcție de diagnosticul pacientului, unele tratamente pot fi mai eficiente decât altele. Mulți oameni consideră că o combinație între diverse tratamente este cea mai bună.
Află de ce te doare spatele
Există numeroase motive pentru care s-ar putea să ai dureri lombare, de la întinderi și crampe musculare până la hernie de disc și osteoartrită. Având în vedere gama largă de cauze, medicul va trebui să descopere sursa în timpul unui examen medical înainte de a putea găsi cea mai bună metodă de diminuare a durerilor lombare.
Fă o programare la medic
Din fericire pentru 95% dintre persoanele cu dureri lombare, durerea dispare în câteva luni. (2) Dar pentru câțiva, devine cronică.
Dacă durerea devine ascuțită și te împiedică să dormi, începe să se manifeste în fața sau în spatele piciorului sau o resimți în zona lateralelor corpului, trebuie să te prezinți la medic. Un alt indiciu că ar trebui să obții îngrijiri medicale este durerea acută care apare atunci când stai sau te așezi în anumite poziții.
Consultă un chiropractician
Durerea lombară poate fi debilitantă uneori, dar există o veste bună. Majoritatea durerilor ușoare sau acute ale spatelui vor dispărea în timp și cu un tratament corespunzător. O opțiune dovedită este îngrijirea chiropractică - medicul va evalua coloana vertebrală și articulațiile și poate oferi tratamente precum manipularea chiropractică a coloanei vertebrale, stimularea electrică pentru a reduce inflamația și terapiile manuale pentru a atenua tensiunea musculară.
Fă terapie fizică
Un alt mod de a obține o ușurare a durerilor de spate este să apelezi la un expert în terapia fizică, care te va ghida în exerciții sigure care pot întări și întinde mușchii. Acest lucru va preveni agravarea simptomelor și deteriorarea ulterioară a coloanei vertebrale.
Fă exerciții acasă
În timp ce terapia fizică te poate ajuta prin exerciții fizice să-ți întărești musculatura spatelui, poți face acest lucru și pe cont propriu, prin exercițiile de întindere regulate, realizate în confortul propriei locuințe.
Fă mișcare
Pentru durerile de spate în cazul cărora nu există o cauză cunoscută (majoritatea cazurilor), mișcarea este adesea antidotul pentru durere. Cercetările arată că este mai bine să faci o combinație de diverse activități. Spre exemplu, exercițiile aerobice cresc fluxul de sânge pentru a vindeca țesuturile moi și cresc mobilitatea, exercițiile de rezistență sprijină coloana vertebrală, iar exercițiile de flexibilitate îmbunătațesc circulația și activitatea mușchilor. (3)
Medicamente pentru ușurarea durerii
Utilizarea de medicamente precum ibuprofenul va ajuta la scăderea inflamației pe termen scurt. În schimb, atunci când optezi pentru tratamentul termic, acesta se va dovedi mai folositor pentru a stopa spasmele musculare. De asemenea și dieta este importantă. O dietă sănătoasă, antiinflamatoare, va reduce durerea și te va ajuta să pierzi în greutate, deoarece excesul de kilograme pune o presiune asupra coloanei vertebrale.
Încercă acupunctura
Acest tratament tradițional are rezultate bune în ceea ce privește proprietățile sale de ameliorare a durerii, printre care se numără și reducerea durerii de spate.
Într-un studiu publicat în revista Evidence-based Complementary and Alternative Medicine, cercetătorii au ajuns la concluzia că pentru durerile lombare cronice, acupunctura, fie de sine-stătătoare, fie însoțită de alte tratamente ar putea oferi îmbunătățiri pe termen scurt în reducerea durere și funcțiile musculare, comparativ cu lipsa tratamentului. (4)
Ia în considerare îngrijirea coloanei vertebrale
Un medic fizioterapeut sau medic specialist în managementul durerii te poate ajuta să eviți tratamentele invazive. Acestea pot include medicamente care să vizeze coloana vertebrală, cum ar fi injecții cu steroizi epidurali pentru a reduce inflamația sau ablația cu radiofrecvență pentru a reduce manifestarea durerii la nivelul gâtului sau a spatelui.
Alege să faci yoga
Pe lângă faptul că yoga poate diminua anixietatea și stresul, acestea poate să producă îmbunătățiri ale durerilor lombare. Un studiu din 2017 a constatat că participarea la cursurile săptămânale de yoga, timp de trei luni a fost la fel de eficace ca terapia fizică pentru ameliorarea simptomelor. (5)
Practicanții de yoga au avut, de asemenea, mai multe șanse de a stopa administrarea de medicamente după un an.
Alege să faci masaj
Un masaj poate oferi o reducere reală a durerilor de spate. Într-un studiu din 2017, mai mult de jumătate dintre participanți le-au spus cercetătorilor că o serie de sesiuni de terapie de masaj le-au ușurat durerile de spate. (6) Studiul poate oferi furnizorilor de asistență medicală primară încrederea de a spune pacienților cu dureri lombare cronice să încerce masajul.
Discută cu doctorul tău despre chirurgia cu laser
Tratamentele convenționale, cum ar fi AINS, tratamentul termic, și exercițiile de întindere vor fi suficiente pentru majoritatea oamenilor - dar nu au rezultate pentru toată lumea. Dacă ai epuizat diferite opțiuni de tratament convenționale și ai resimțit durere cronică timp de câteva luni, ai putea fi un candidat pentru o intervenție chirurgicală minim invazivă a coloanei vertebrale.
Procedurile minim invazive utilizează o incizie de mai puțin de un centimetru și necesită puțin timp. Mușchii sunt distanțați ușor în timpul procedurii, mai degrabă decât să fie tăiați așa cum se întâmplă în timpul intervențiilor chirurgicale tradiționale deschise la nivelul coloanei vertebrale. (7)
Nu folosi opioide
Într-un studiu publicat în JAMA, opioidele cu acțiune rapidă, cum ar fi morfina și oxicodona, nu au fost mai bune decât medicamentele non-opiacee (cum ar fi Tylenol sau un AINS) în îmbunătățirea durerilor lombare moderate până la severe. (9)
Citește și despre
Ce înseamnă o postură corectă?, sau
Postura corectă la birou
Ai gijă să dormi pe o suprafață fermă și să susții corect spatele atunci când te așezi pe scaun. Evită pantofii cu toc înalt, iar dacă fumezi, ar trebui să renunți - nicotina cauzează degenerarea discurilor spinării și, de asemenea, reduce fluxul sanguin.
2. The Rising Prevalence of Chronic Low Back Pain. Url: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4339077/
3. A Systematic Review of the Effects of Exercise and Physical Activity on Non-Specific Chronic Low Back Pain. Url: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4934575/
4. Acupuncture for Low Back Pain: An Overview of Systematic Reviews. Url: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4364128/
5. Yoga eases moderate to severe chronic low back pain. Url: https://www.nih.gov/news-events/nih-research-matters/yoga-eases-moderate-severe-chronic-low-back-pain
6. Real-World Massage Therapy Produces Meaningful Effectiveness Signal for Primary Care Patients with Chronic Low Back Pain: Results of a Repeated Measures Cohort Study. Url: https://academic.oup.com/painmedicine/article/18/7/1394/3069964
7. Lower Back Pain Relief: Treatments That Really Work. Url: https://www.rd.com/health/conditions/lower-back-pain-relief/
8. Effect of Opioid vs Nonopioid Medications on Pain-Related Function in Patients With Chronic Back Pain or Hip or Knee Osteoarthritis Pain. Url: https://jamanetwork.com/journals/jama/article-abstract/2673971.
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
- Dureri mijloc, urinat frecvent, transpiratii nocturne, vedere incetosata
- Dureri de picior si spate
- Durere coloana jos
- DVL III / IV cu radiculalgii si Exostoza platou genunchi
- Durere lombara
- Lombosciatica
- Durere de spate in zona lombara
- Dureri lombare joase acute in primul trimestru de sarcina?!
- Dureri de spate după actul sexual
- Orice sfat ar fi de ajutor