Gastrostoma – ghidul pacientului cu gastrostomie

©

Autor:

Gastrostoma – ghidul pacientului cu gastrostomie

O gastrostomie este o procedură chirurgicală ce implică crearea unei deschideri în stomac pentru a facilita hrănirea pacienților care nu pot consuma alimente pe cale orală, benefică în special pentru persoanele care suferă de afecțiuni precum cancerul, tulburările neurologice sau alte probleme de sănătate care le afectează capacitatea de a mânca în mod fiziologic.

Ce este gastrostoma?

Tuburile de gastrostomie sunt utilizate în mod obișnuit pentru pacienți care se confruntă cu dificultăți de înghițire sau care au nevoie de suport nutrițional prelungit special. Este important de menționat faptul că decizia de plasare a unei gastrostome nu este una standardizată, ci este adaptată pentru a îndeplini condițiile și cerințele medicale specifice ale fiecărui pacient. Scopul procedurii, în esență, este de a oferi o cale alternativă pentru aportul nutrițional al unei persoane atunci când hrănirea pe cale orală devine dificilă sau nu este suficientă pentru necesarul acesteia.

De-a lungul timpului, au existat multiple progrese în tehnicile de gastrostomie, cele mai notabile fiind abordul endoscopic percutanat și cel laparoscopic. Aceste metode minim invazive au devenit larg acceptate ca practică standard, oferind numeroase avantaje în comparație cu procedurile tradiționale ce presupuneau o operație în câmp deschis la nivel abdominal, inclusiv un grad redus de invazivitate și timpi de recuperare mai reduși. (1)

Prin intermediul atașării unei sonde de gastrostomie, pacienții pot primi elementele nutritive direct în stomac, fără a se baza exclusiv pe aportul oral. Această metodă se dovedește deosebit de utilă pentru persoanele care se confruntă cu dificultăți de hrănire din cauza cancerului de gât, tulburări neurologice, precum boala Alzheimer sau scleroza multiplă, dismotilitate esofagiană, obstrucții gastrointestinale cronice și tulburări de motilitate gastrică cauzate de metastaze. (2)

Pregătiri preoperatorii

Înainte de a fi supus unei plasări de tub de gastrostomie, este important pentru pacient să urmeze anumite pregătiri pentru a beneficia de o procedură fără complicații. Aceștia trebuie să fie informați de către medici în scopul înțelegerii în profunzime a schimbărilor pe care această intervenție le presupune, cu privire la natura procedurii, rezultatele sale, dar și riscurile potențiale implicate. Este esențial ca medicii să explice în detaliu detaliile procedurii de plasare a tubului de gastrostomie, astfel încât pacienții să înțeleagă la ce se pot aștepta în timpul și în urma procedurii. (1)

Procedura în sine

În contextul în care a fost demonstrat prin intermediul unor multiple studii faptul că informarea referitoare la procedura chirurgicală ce urmează să fie făcută asupra unui pacient reduce frica și anxietatea sa raportate la aceasta, despre gastrostomie pacienții trebuie să știe că aceasta se realizează sub anestezie generală, iar procedura în sine poate dura aproximativ o oră. În timpul acesteia, se realizează o mică incizie în abdomen, iar tub flexibil este introdus prin această incizie în stomac, tubul servind ca un pasaj pentru livrarea alimentelor direct în stomac. (3)

Îngrijiri postoperatorii la domiciliu

După plasarea sondei de gastrostomie, pacienților și îngrijitorilor lor li se furnizează instrucțiuni cu privire la îngrijirea postoperatorie a gastrostomei la domiciliu. Aceste instrucțiuni includ îngrijirea adecvată a tubului, cum ar fi curățarea și întreținerea locului inciziei, precum și recomandări pentru hrănire și gestionarea eventualelor complicații.

În general, se recomandă:

  • consumul numai de alimente și lichide prescrise, pentru a asigura o nutriție adecvată;
  • șederea în timpul hrănirii și rămânerea în poziție verticală cel puțin o oră după aceea;
  • verificarea unor potențiale semne de infecție, cum ar fi eritemul sau inflamația;
  • curățarea zilnică a locului inciziei cu săpun și apă, urmate de uscarea acestuia;
  • urmarea instrucțiunilor de hrănire oferite de medic. (5)


Este esențial ca pacienții să atragă atenția prompt asupra oricărui simptom anormal, precum durere neobișnuită, febră sau modificări la nivelul la care a fost plasat tubul de gastrostomie, raportarea în timp util asigurând o abordate promptă a complicațiilor potențiale. (6)

Apariția disconfortului sau a durerii în jurul tubului de gastrostomie poate indica o infecție. În mod similar, febra poate fi, de asemenea, un semn de infecție și nu trebuie ignorată. Orice modificare observată la locul inciziei, cum ar fi eritemul, inflamația, scurgerea lichidului gastric sau apariția unui mirosul urât, ar trebui, de asemenea, raportate, deoarece ar putea semnala posibile infecții sau complicații postoperatorii.

Sfaturi pentru pacienții cu gastrostomie

Adaptarea la gastrostomă necesită timp și nu este ușoară. Prin urmare, pacienții care au trecut printr-o astfel de intervenție chirurgicală trebuie să fie dispuși să se adapteze la noul stil de viață, lucru care necesită răbdare. De asemenea, este important ca aceștia să urmeze dietele prescrise de medicii curanți, astfel încât necesarul nutrițional al lor să fie îndeplinit.

De elecție este și efectuarea de exerciții fizice, numeroși medici recomandând realizarea acestora ca adjuvant al recuperării în urma operației și ca parte integrantă din ansamblul schimbărilor stilului de viață pe care acești pacienți trebuie să le realizeze pentru a se adapta la noua metodă de alimentație. (7)

Important este și ca pacienții ce au suferit o astfel de intervenție să aibă suport emoțional și fizic din partea persoanelor apropiate. Acestea ar trebui să fie instruite în legătură cu modalitățile de curățare și întreținere corespunzătoare a tubului de gastrostomie, precum și despre cum să recunoască semnele de complicații sau urgențe. Este esențială comunicarea deschisă și frecventă cu medicul curant cu privire la orice îngrijorări sau modificări legate de tubul de gastrostomie.

Complicații potențiale

În cazul în care tubul de gastrostomie cade în mod neintenționat, medicul curant trebuie contactat pentru îndrumări privind înlocuirea acestuia. De asemenea, este de o importanță marcată urmarea cu meticulozitate a instrucțiunilor de îngrijire, cest lucru reducând semnificativ riscurile de infecție a locului inciziei și de scurgeri în jurul tubului în abdomen.

Este important și ca pacienții să fie conștienți de potențialele complicații care pot apărea în urma introducerii unei sonde de gastrostomie și ca aceștia să cunoască măsurile necesare ce trebuie luate pentru a le gestiona. Identificarea semnelor de complicații grave, cum ar fi sângerarea, infecția sau blocajul tubului este necesară fiecărui pacient, iar contactarea medicului în urma observării acestora trebuie făcută cât mai prompt. (8)

Concluzie

Viața cu o sondă de gastrostomie necesită ajustări, însă cu îngrijire adecvată și respectarea recomandărilor medicului, aceasta poate deveni o normalitate a vieții de zi cu zi. Comunicarea regulată cu medicii curanți, respectarea rutinelor de îngrijire prescrise și sprijinul emoțional sunt elemente cheie pentru a asigura integrarea completă și fiziologică a gastrostomei în viața pacienților.


Data actualizare: 10-08-2023 | creare: 10-08-2023 | Vizite: 1686
Bibliografie
1. N, N. and S, V. M. G. (2015). Percutaneous Endoscopic Gastrostomy In Infants and Children. Journal of Evolution of Medical and Dental Sciences, 24(4), 4205-4208. https://doi.org/10.14260/jemds/2015/604
2. Yoon, E. W. T., Yoneda, K., Nakamura, S., Nishihara, K. (2016). Percutaneous Endoscopic Transgastric Jejunostomy (Peg-j): a Retrospective Analysis On Its Utility In Maintaining Enteral Nutrition After Unsuccessful Gastric Feeding. BMJ Open Gastroenterology, 1(3), e000098. https://doi.org/10.1136/bmjgast-2016-000098
3. "Feeding tube insertion - gastrostomy - MedlinePlus", https://medlineplus.gov/ency/article/002937.htm
4. Percutaneous Endoscopic Gastrostomy (PEG), https://my.clevelandclinic.org/health/treatments/4911-percutaneous-endoscopic-gastrostomy-peg
5. Al-Salem, A. H. (2011). Two Unusual Gastrointestinal Foreign Bodies. ISRN Surgery, (2011), 1-4. https://doi.org/10.5402/2011/187343
6. Rajan A, Wangrattanapranee P, Kessler J, Kidambi TD, Tabibian JH. Gastrostomy tubes: Fundamentals, periprocedural considerations, and best practices. World J Gastrointest Surg. 2022 Apr 27;14(4):286-303. doi: 10.4240/wjgs.v14.i4.286. PMID: 35664365; PMCID: PMC9131834.
7. Wu, T. (2013). Percutaneous Endoscopic Gastrostomy In Children — Issues Remain. Pediatrics &Amp; Neonatology, 5(54), 291-292. https://doi.org/10.1016/j.pedneo.2013.06.002
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune:

Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
  intră pe forum