Vreau sa slabesc 30 kg - macar atat!
Ziarul Bursa pe mobil
Herbalife a înregistrat vânzări nete în creştere cu peste 18 procente în T1 2010
Companii-Afaceri
11.05.2010
Herbalife a încheiat primul trimestrul al anului 2010 cu vânzări nete de 618, 6 milioane dolari, cu 18, 6 % mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, informează un comunicat remis redacţiei.
"Succesul companiei se datorează entuziasmului şi implicării distribuitorilor. Herbalife oferă o dublă oportunitate şi soluţii pentru provocările acestei perioade: pe de o parte beneficii pentru sănătate şi pe de altă parte oportunitatea unei surse suplimentare de venit", a declarat Michael O. Johnson, Chairman and Chief Executive Officer al Herbalife Ltd.
La sfârşitul acestui trimestru, compania a raportat un cash flow operaţional de 87, 4 milioane dolari, dividende de 12, 1 milioane dolari şi investiţii în cheltuieli de capital de 11, 6 milioane dolari.
F. A.
inapoi
site-ul bursa.ro
Copyright © 2003-2010
SC Ring Press Bucureşti SRL. Toate drepturile rezervate

draga lorenaaa, la cei 13 anisori pe care ii ai, faptul ca esti un pic mai plinuta nu ar trebui sa te sperie - inca esti in crestere. Dar obiceiurile alimentare ti le formezi acum, asa ca fii atenta ce mananci ( redu fainoasele si painea, dar nu le elimina), redu dulciurile si sucurile si inlocuieste-le cu fructe, bea apa plata (de masa in general si minerala in timpul verii) cat poti tu, dar nu incerca mai mult de 1, 5l pe zi - tinand cont de varsta ta. Daca cumva mananci mult, redu cantitatea. Este preferabil sa mananci mai des si mai putin si sa te obisnuiesti asa. Daca nu ai vointa acum, te vei chinui toata viata cu regimuri si nu vei reusi sa te mentii la o silueta convenabila niciodata. Iti spun din proprie experienta - eu sunt mare amatoare de dulciuri si o mare mancatoare de paine. Neaparat fa sport ( de ex.inot) Incearca aerobicul - s-ar putea sa-ti placa. Daca vezi ca nu poti singura sa-ti faci un program de alimentatie sanatos si echilibrat, du-te la un endocrinolog sau nutritionist (cred ca asta ar fi cea mai fericita varianta). Oricum iti doresc succes!
gasiti aici raportul 10-k Herbalife pentru 2009.
http://biz.yahoo.com/e/100223/hlf10-k.html
Dupa cum se poate observa, zona EMEA e in scadere (valoarea in paranteza = minus) fata de 2008
(EMEA = Europe, the Middle East and Africa)
Cresterea globala e data mai ales de vanzarile crescute din China.
Mirve, se pare ca nu va straduiti destul...Scade Europa? Pai cum? :)

Si noi ce mai mancam? - Noua ordine alimentara
Iată o carte revoluţionară, cea pe care o aşteptam cu toţii!
Iată cartea despre aliment, despre industria alimentară, care ne învaţă nu numai ce să mâncăm, ci şi care sunt alimentele nocive de care trebuie să ne ferim!Este o carte unică! Şi spunem asta pentru că autorul, prof. univ. dr. Gh. Mencinicopschi este doctor în biologie-biochimie, specialist în nutriţie umană, biologie moleculară, inginerie genetică şi, nu în ultimul rând, în alimentaţie şi industrie alimentară.Mai bine zis, domnul profesor ştie! Este cel care nu poate fi păcălit, cel care trage un semnal de alarmă asupra faptului că mâncăm fără să ne hrănim şi că din cauza a ceea ce mâncăm şi ce nu mâncăm suntem prea bolnavi, de la vârste prea tinere!
Da, statisticile spun clar: noi, românii, suntem un popor suferind! In rapoartele despre starea de sănătate a populaţiei se aratăcă adolescenţii sunt obezi şi bolnavi, că sindromul metabolic se declanşează de la 20 de ani, că poţi face accident vascular cerebral sau stop cardiac de la 30, 40 de ani, că suferim de toate bolile (diabet, colesterol mărit, osteoartrite, boli hepato-renale etc), deoarece sistemul nostru imunitar nu mai face faţă, cancerul este de toate felurile, este peste tot, ca răceala iarna!
Părinţi, cum vă explicaţi că aveţi copii mai bolnavi decât voi?
Chiar ştii? Esti sigur că ştii de unde provin alimentele de pe masa ta?
De asemenea, autorul dărâmă un mit: nu trebuie să fim bogaţi ca să mâncăm sănătos! Lipsa banilor nu justifică faptul că mâncăm toate alimentele gunoi!
Ba mai mult, atrage atenţia asupra sofisticăriei gastronomice - o artă, nu o ştiinţă, cu aspect şi gust încântătoare, însă indigestă şi îmbolnăvitoare! In plus, spune adevăruri incomode despre minciuna din alimente, fraudarea şi falsificarea alimentelor, despre alimentele ecologice şi "tradiţionale".
Bonus:lista de luat la cumpărături cu E-urile periculoase!
Iar tu, cititorule, acum ştii...
Ce vei face mai departe ţine doar de tine!

Va simtiti incurcati in campania de fraiereala?
Aveti incheiata vre-o intelegere cu administratorii si aici vreti sa va racolati clientii ( in speta la vreo 13-18 anisori - numai buni sa inghita bazaconiile voastre si sa va umple buzunarele)?
Ati devenit patetici. Nu va mai obositi degeaba - aveti un stil care te lamureste pe loc: vindeti, , apa de ploaie pentru frectie la piciorul de lemn".

Felicia si Nalina se pare ca voi aveti solutii pentru toata lumea si pentru cei care vor sa slabeasca si pentru cei care au slabit ! Dar oamenii sunt liberi sa aleaga !Lasati-i sa faca singuri diferenta !
Mirve, eu nu am neaparat solutii, eu ii feresc de dume.
Un om informat e mai bun decat unul vrajit de Herbalife sau altii.
Mencinicopschi e specialist si informat, dar uneori exagereaza (exemple: "Pui cu paste? O greşeală care pune sănătatea în pericol!"; sucurile făcute la storcător: "Cele prin care se separă pulpa de suc devin dăunătoare, mai ales pentru oamenii predispuşi la diabet, li se schimbă indicele glicemic; Nu puneţi miere în ceaiul fierbinte! În contact cu apa mai caldă de 40 de grade, mierea devine toxică, îşi schimbă proprietăţile)
Deci daca mierea in ceaiul fierbinte o sa ma omoare eu ma risc!
In plus, sunt curioasa ce recomandari de nutritie facea nenea asta inainte de Revolutie. :)

A, tu esti sansa cea mare de care au nevoie oamenii ! Ca Realitatea TV !
Bafta !
Bafta !
Foarte gresit.
Eu sunt o nimeni.
Iar Realitatea TV e o porcarie de televiziune care pe langa 1 ora de stiri baga 23 ore de bullshit.
In plus, nu v-a invatat la training ca nu e bine sa te contrazici cu nimeni despre Herbalife?! Dauneaza brandului! :)

Eu nu ma contrazic despre Herbalife...Eu spun doar ca este o solutie pentru multi ! Chiar daca tu si altii cred altfel.
Cum stii ca ai reusit la Herbalife?
Cand te lasa Macadrai sa faci poza cu masina lui, la Poiana Brasov. :)
Mie mi se pare cam jenant.
Pentru altii pare cea mai mare realizare...
-*
(*modificat de administrator)

Stiu ca nu este.
Dar cand vad cat tam-tam se face cu 2010 Decade Tour Sergiu Macadrai (turneu in Romania) ma apuca greata, parca vine U2 in Romania...sau Jizas. :)

Unde e tam-tam ?E un simplu anunt pentru cei interesati.Te intereseaza ?
Stimata d-na. mirve, dupa parerea mea si dupa poza pe care ai atasat-o, nu prea faceti reclama la herbalife. Te rog sa nu o consideri ofensa. Si discutii gen, , usa cortului nu practic. Genul de reclama pe care incercati sa v-o faceti este perimat. Insistentele si textele voastre sperie orice om normal. Parca ati fi in transa. Toata lumea ar vrea o solutie facila si cauta asta - iata un mobil bun penteu afaceri de succes gen, , pastila minune. Numai ca naivi sunt din ce in ce mai putini, si cine a fost pacalit odata devine mult mai reticent.
O admir pe felicia ca va riposteaza prompt si foarte pertinent - are intr-adevar experienta in afacerea Herbalife. Tare rau va deranjeaza! Si uite cum reuseste sa va incurce!
Eu una nu o sa va mai raspund la nici un comentariu si este evident de ce.
Va salut.

Informatii corecte http://www.cnbc.com/id/15840232?video=1492336965play=1
am 2 saptamani de cand consum herbal pt slabit si am dat jos 2 kg deci functioneaza
sper sa nu-mi para rau de bani cheltuiti pe tratament
succes si voua

buna
revin pentru ca nu ma mai pot abtine.mirve fa-ne favoarea de a incheia subiectul herbalife.esti de-a dreptu stresanta nu cred ca ti se merita sa uzezi tastatura in halu asta pt ca nu cred ca te platesc asa bine oricum.prin ceea ce faci tu se citeste disperarea.e criza stiu si pentru tine dar si pentru restu oamenilor potentialii clienti dupa cum crezi tu.banuiesc ca lumea e destul de inteligenta sa nu dea banii pe prosti de prafuri si tablete si nu ma refer numai la herbalife ci la TOATE.iar pentru cei ce au muscat-o asta e dar renuntati ca nu e sanatos si nici nu ajuta.cel mai indicat e sa mananci sa natos fara grasimi fructe legume mai mult fiert decat pragit si mai ales sport.recunosc ca am luat si eu nu herbal life altele mult mai ieftine mau ajutat pe moment cad am renuntat am revenit ba chiar mai rau.acum incerc sa imi formez eu o dieta mai bine zis un stil de viata ponderat sa mai reduc portiile si sa fie mai sanatoase sper sa reusesc am cam incercat prea multe porcarii de medicamente si prea multi doctori cu diploma chiar si nu au reusit nimic.mai incerc si varianta mea dar nici intr-un caz nu mai recurg la prafuri si medicamente.SI VA MAI DAU UN SFAT CELOR CARE TINDETI SA VA LASATI PACALITI :NU ARE ROST NU MERITA NICI MACAR SA ASCULTATI NU FAC DECAT SA VA STOARCA DE BANI SI E PACAT.

glodeanuvaly, 2kg in 2 saptamani puteai sa dai jos si daca renuntai doar la 50% din masa de seara, fara bani cheltuiti in plus pe prafuri miraculoase. O variantie de 1kg poti sa ai de dimineata pana seara, in functie de aportul de lichide.
Sper si eu sa nu iti para rau de banii cheltuiti. De vreme ce prafurile alea sunt suplimente alimentare, ceea ce faci tu nu se cheama tratament" (chiar daca ai fost la un "cabinet").

Of baieti ajutatima si pe mine sa slabesc fiindca am 12 ani, 145 cm si 60 de kg stiu ca ar trebui sa mai slabesc 13 kg pt a avea greutatea ideala de 47 de kg dar ma ajutati si pe mine cum ??? cine ar dori sa am ajute ma gaseste oricand-*
(*modificat de administrator)
(*modificat de administrator)
buna.incearca dieta nicoletei luciu.da rezultate, am tinut si o luna si am slabit 7kg fara sa pun un kg inapoi...acum pot manca tot ce imi doresc:)bafta
buna eu am doar 13 - stiu sunt cam tanara sa tin o dieta dar chiar vreau sa slabesc vreau si eu niste idei de diete caci vreau sa slabesc vreo 20 de kg ;-[[[[[[[[[[[[[[[[[[[[[[[[[[[[[[[[[ cat mai repede
Raspuns : Aceste 30 kg le poti da jos in minim saptamani daca doresti sa slabesti 1 kg/saptamana sau in 62 saptamani daca ai slabi conform recomandarii specialistilor de slabire a 0, 5 kg/saptamana.
Iti recomandam un regim de 1200 calorii pt slabire a un kg/saptamana.
1700 calorii pt slabire a 0.5 kg/saptamana.
Atentie dupa ce ai ajuns la 85 kg ca sa te mentii trebuie sa calculezi un regim de 1900 calorii.
IMPORTANT : FOARTE GRAV ne pare rau sa va anuntam dar aveti un IMC foarte ridicat de 42.76 ceea ce inseamna ca sunteti in ultimul stadiu de OBEZITATE, obezitatea morbida ce poate duce chiar la deces in cele din urma. O sa va rog sa cautati pe internet detalii despre greutatea morbida.
Recomandarea noastra perfecta este sa tii acea cura de 1200 calorii pt o perioada de 50 saptamani sau cea de 1700 calorii pentru o perioada de 100 saptamani, iar dupa ce ai ajuns la 65 kg trebuie sa te mentii cu un regim de 1800-1900 calorii/zi.
SUCCES!

Salutari tuturor. La 18 ani, aveam 166 de kg si o inaltime de 1, 79 m. Si asa am tinut-o pana la 23 de ani, facand numeroase complicatii printre care diabet tip 2 si hipertensiune. La 23 de ani, m-am trezit din propriul meu cosmar, si acum la 28 de ani, am 119 kg.. Daca vrei sa afli cum, fara medicamente, si prin ce a trebuit sa trec, nu ezita sa ma contactezi -*. Documentele pe care ti le voi trimite, costa doar 3 lei, adica costuri de printare si postale. Si probabil ca va trebui sa te alaturi cruciadei mele de prevenire si tratare a obezitatii. Atata to. Contacteazama pentru o discutie, si vedem ce e de facut in cazul tau. Dar solutii exista. Eu sunt dovada!
(*modificat de administrator)
(*modificat de administrator)
buna.eu ma numesc dayana si la varsta mea de 13 ani am 90 de kg.e foarte anormal va rog ajutatima urgent vreau sa slbesc kt de putin sau kt de mult.vreau sa slbesc vreo 30 de kg sau 20!!!!va rog sunt disperata!
Mai Felicio, m-ai scos din sarite numai citind replicile date forumistilor asa ca rabda cateva din partea mea:
dupa cate stii despre Herbalife se pare ca ai incercat sa te "ajungi" facand avere peste noapte livrand produse, ai investit de ai cumparat o cantitate de pornire, nu ai reusit sa vinzi, nu ti le-a cumparat nimeni pentru ca nu ai fost convingatoare si acu dai cu barda captusita cu venin si invective in tot ce intalnesti in cale si unde dai de teme ce trateaza slabitul iti adunci aminte de neputinta ta si de cat de mult au reusit altii.
Esti culta, bravo tie, insa ca virtute si bun simt esti o mare nulitate, asa ca...for JISAS CRAIZ mai revizuieste-te, in felul asta vei primi in viata exact ce vei da, si crede-ma, ce dai e indigest.
Salutare si numai bine.

Buna! Ma numesc Andreea si sunt consultant de nutritie. Persoanele care sunt din Iasi si vor o evaluare de sanatate si de nutritie, sunt rugate sa ma contacteze -* Evaluarea este Gratuita. Multumesc.
Nu tineti diete! Sunt cea mai proasta alegere. Va astept la evaluare pentru a va putea explica mai multe.
(*modificat de administrator)
Nu tineti diete! Sunt cea mai proasta alegere. Va astept la evaluare pentru a va putea explica mai multe.
(*modificat de administrator)
Andreea, doar pe 35 forumuri ai dat superanuntul "nutritionist"? :) http://bit.ly/hDEGGY
Au picat ceva fraieri?
Dupe ce ajungi milionara ne dai si pe noi o tura cu elicopterul?
Evaluarea sanatatii inseamna calculul BMI (pe care si-l poate face oricine acasa) si masurarea grasimii din corp cu un aparat de 20$?
Urmata oricum de recomandarea consumului de prafuri Herbalife pentru slabire, ingrasare sau mentinere?
Am ras!
succes in racolarea de omuleti creduli!

@danubia
esti pe aproape: am avut prieteni care au investit si au pierdut o gramada de bani desi le-am spus sa nu o faca pentru ca e tzeapa.
E doar mistocareala, nu e venin, chiar mi se rupe daca va pierdeti banii. Macar isi revine economia americana si cu ajutorul vostru :)

Scuza-ma, daca tu nu crezi asta nu inseamna ca produsele nu sunt bune! Ai incercat produsele? Sau doar ai auzit? Sa sti ca daca ai auzit ca produsele nu sunt bune, inseamna ca acele persoane nu au urmat exact sfatul nutritionistului. Poate sunt persoane care vor cu adevarat sa manance sanatos, nu toate porcariile din comert. Multumesc.
Alege-ți medicul și fă o programare!
Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.

Alte subiecte care v-ar putea interesa:
- 2scăderi in greutate şi oboseală
- 2vreau sa slabesc cat mai repede si cat mai eficient
- 5solicit o dieta personalizata
- 6buna
- 3dieta pt 8 kg minus
- 3Cum reusesc sa slabesc?
- 3am 17 ani si vreau sa slabesc
- 2as dori un mic ajutor: sa slabesc 10 kg
- 1dieta fara ceaiuri si medicamente
- 18asa am slabit 30 kg
- 5Ce stiti despre medicamentul de slabit Slim Ball-Formula?
- 6atac de panica, neliniste, insomnie, slabire
- 3vreau sa slabesc
- 2Am renuntat la mancarea sarata si de la o perioada am inceput sa transpir
- 2Vreau sa slabesc!
- 2am slabit cu 7 kg ma simt rau
- 0produse pentru slabire - informatii
- 10Arzatoare grasimi
- 15Vreau sa slabesc din nou!
Mai multe informații despre: Slabirea Regimuri de slabire cura de slabire
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
- Regimuri de slabire A-Z
- Pasi catre o greutate ideala
- Factorii care influenteaza greutatea
- Strategii pentru atingerea greutatii ideale
- Raportul talie-solduri
- Pastilele de slăbit
- Cele mai populare diete ale anului 2014
- Cele mai populare diete în România anului 2016
- Mici schimbări în dietă care te vor ajuta să slăbești
- Regim de slăbit rapid
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și: