Tulburare posttraumatica de stres

vei fi bine, vei vedea! sunt primele schimbari si orice schimbare aduce dupa ea lucruri noi atat pt organism, cat si pt psihic. Nicio schimbare reala nu se poate face fara efort si putina durere!
Continua si psihoterapia, pt ca deja lucreaza, daca te simti asa rascolita (sper doar ca n-ai ales psihanaliza, ca vei fi in permanenta rascolita si mai putin apta de a trai in prezent). Ai la indemana si medicamentele, care te tin pe linia de plutire, iar in timp vei observa cu siguranta efectele ambelor modalitati de reechilibrare pe care le-ai ales: medicatie si psihoterapie.
Sanatate!

@sereni: tu nu sti sa te recompensezi, de asta te sperie ceva ce in mod normal ar trebui sa te bucure, adica un job nou. Totusi, fiind vorba de o schimbare, se intampla sa apara si teama de necunoscut, ceva de genul temerilor tale "oare o sa ma descurc? oare voi face fata?" etc. Stiind ca experimentezi stari firesti si care cu siguranta sunt trecatoare, poti invata sa te recompensezi (sa-ti inveti mintea cu recompense chiar si pt cele mai mici realizari), oferindu-ti mici bucurii: o carte, o calatorie, o piesa de teatru, un masaj, orice. Cum poti sti daca va fi bine la noul loc de munca decat alfand direct de acolo? Din moment ce te-au angajat, cu siguranta ai ceea ce ei cauta si vei face fata cerintelor. Chiar daca vei desfasura activitati pe care le-ai mai desfasurat si la alt job, dar te temi sa nu ai emotii la noul job si sa intampini greutati, poti fi sigura ca oricine ar avea emotii, ori s-ar fastaci putin. Dar ele trec inca din prima zi si conteaza f mult asteptarile tale. Daca ai asteptari prea mari de la tine sau de la cei din jur, "caderea" e mai dureroasa, iar daca ai asteptari prea mici, iti pui limite. E mai simplu sa gasesti un echilibru intre cele doua, adica sa ai niste asteptari, dar nu foarte mari si nici foarte mici. Pt a exemplifica, daca tu ai 1, 70 m inaltime si iti pui stacheta la 7 metri...e aproape imposibil sa o atingi si apar frustrari multiple, pt ca esti om, nu macara - deci nu ai resursele necesare pt 7 m; insa daca mai cobori si pui la 4 metri, esti mai aproape de realitate, plus ca odata ajunsa la 4 m, te poti gandi sa sari mai sus, sau poate iti e confortabil acolo.
Recomandarea mea e sa incepi pur si simplu sa mergi la noul job cu incredere, ca si cand ti-ai cunoaste de-o viata colegii si superiorii. E important ca tu sa intelegi si sa accepti ca oamenii nu sunt perfecti, pot face atat lucruri bune cat si gresite, dar vor putea invata (daca vor dori) din greseli.
Spor in toate!

pt @stevens si pt cei interesati: ar fi fost bine ca ceea ce numim coaching sa fie mai tare decat psihoterapia, mai ales ca cei care au ales sa se desprinda de psihoterapie au facut asta pt ca - a accepta ca esti bolnav este mai greu decat a accepta ca 'poti orice, esti un invingator, esti un erou, un campion, bla-bla', etc si mai ales din dorinta de a avea acces catre companii in special, de unde le vin si mai multi bani, decat de la pers fizice(de la pers fizice iau minim 100 euro/ora). Si este bun coaching-ul, nimic de zis, insa DOAR in probleme legate de performanta. Pt ca un depresiv n-o sa fie ever ajutat cu haituiala coachilor, sau un anxios care se teme sa iasa din casa(pune coach-ul presiune pe el cu 'poti, poti, dar iti pui limite, cauti scuze', il pune sa-si ridice stacheta la 100 si el saracu' abia daca ajunge la 30 facut pe el de frica si eventual mai intra si-n depresie ca n-a atins nivelul asteptat). Deci, cam tot ce tine de patologie nu poate fi rezolvat prin coaching. Chiar daca atunci cand se formeaza in coaching, acei viitori 'antrenori' tot bat apa in piua cu 'noi nu facem psihoterapie, noi nu suntem psihoterapeuti', 'noi avem rezultate mai rapide decat psihoterapia', ei aplica si hipnoza si bineanteles nici nu sunt formati majoritatea in vreo scoala de psihologie, in care ar fi invatat minimul necesar din acest domeniu (ei nu au cunostinte de psihiatrie, nu pot face diferenta dintre sanatate si boala, dar aplica bineanteles chiar si hipnoza - si cine stie cati psihotici trec prin mainile lor???). Desi in formarea lor apare cate ceva de lucrul cu schemele disfunctionale de gandire, modul in care aplica este insuficient probabil pt f multi. Si cand ceva nu functioneaza, apare un 'aaaa, pai vezi daca nu ai vrut sa-ti depasesti limitele?' - si intra omu' in depresie cu sentimente de vinovatie, etc. Daca spun toate lucrurile astea este pt ca am lucrat cu o persoana care fusese la un asemenea coach, f renumit, pe care il/o cunosc personal din pacate si care a reusit 'performanta' de a-i declansa un episod depresiv major persoanei/clientei de care vorbesc. Bineanteles ca incercarile de a repara n-au mers si pers a ajuns la psihiatru, dupa care la mine. Si daca m-as opri doar la acel coach, as fi extrem de subiectiva, insa v spuneam ca stiu f bine in ce consta pregatire/formarea coachilor si in plus, am cunoscut in diverse contexte, cel putin 4 coachi, pe care nu i-am auzit vorbind de altceva decat de bani. Evident ca totul in viata are un pret/cost, insa nu se rezuma doar la asta.
Vreau doar sa subliniez ca in orice profesie, inclusiv in cea de psiholog sau medic pot aparea greseli, pt ca suntem oameni, insa e f important ca efectul acelei greseli sa fie rapid si usor de reparat, pt ca vorbim de sanatate, nu de un scaun caruia ii mai bati un cui sa nu se mai clatine. E de asemenea important sa iti asumi responsabilitatea pt greseli, sa lasi mandria deoparte si sa repari ce mai poti repara.
Asadar, alegeti coaching-ul daca vreti sa faceti performanta si bani (pt ca aproape totul se invarte in coaching in jurul banilor - ii veti auzi f des pe coachi vorbind despre bani/castig, etc), insa daca vorbim de anxietate, depresie, fobii, sau alte tulburari psihice, e de preferat sa colaborati cu un psihiatru si un psihoterapeut.
@stevens: iti multumesc pt ca ai adus in discutie acest subiect, care poate nu e cunoscut de multi oameni, iar aceste clarificari ii vor ajuta sa aleaga in cunostinta de cauza, ceea ce vor crede ei ca li s-ar potrivi mai bine.

@stevens: lasi impresia ca ii cunosti pe toti psihologii sau medicii si ca parerea ta despre ei este litera de lege, desi in realitate, cu toate nuantele subtile de "intepaturi", pe care le adaugi la fiecare comentariu, sunt DOAR niste pareri si concluzii bazate pe experientele propri(deci f subiective). Ma bazez pe doza ta de inteligenta pt a discerne intre informatie corecta(venita din surse avizate, nu de la x, y, z nespecialist in realitate, dar atotstiutor in aparenta) si presupunere. Oamenii care scriu aici, atat cei care cer sprijinul, cat si cei care il ofera, aloca timp si daca esti putin atent la continut, cand oferim informatie, o facem fara sa ne erijam in atotstiutori sau sa dorim cu orice pret sa ne expunem frustrarile (se evidentiaza f mult cele legate de faptul ca psihoterapia nu este gratuita si aceste frustrari sunt menite sa incerce transformarea psihologilor in niste monstri avari cu noua capete, care fir-ar sa fie, nu vor deloc sa traiasca cu aer!:)) sau parerile proprii. Ce n-a mers la tine, va merge la altii, iar ce n-a mers la altii, nu va merge la tine - nu exista solutia unica, miracol.
Observ ca postezi in calitate de persoana care sufera de o tulburare psihica si nu in calitate de specialist, colaborator al romedic, deci pt a nu crea confuzii in randurile celorlalte persoane care solicita sprijinul pe forum, dar mai ales pt ca aici nu se fac experimente pe oameni (ma refer la recomandarile de medicamente si terapii, din partea celor nespecialisti), iti recomand sa iti alegi mai atent informatiile, cand le postezi. Fara ranchiuna, ci doar cu responsabilitate si in limita competentelor tale. Sunt convinsa ca intentiile tale sunt cele de a veni in sprijinul celor care au intrebari legate de anxietate in special (doar asta e tema topic-ului de fata) si consider ca fiind obiectiv, poti face mult bine.