Anxietate, atacuri de panica, stres post-traumatic

Salutare tuturor, m-am gandit sa ma inscriu pe acest forum in speranta ca exista cineva intr-o situatie ca a mea si sa o putem discuta mai bine in speranta de a gasi rezolvari asupra problemelor noastre. Inainte de toate acestea, vreau sa spun ca niciodata nu am avut nici o problema medicala serioasa, inafara de mici vizite la medicul de familie, nu am fost internat in spitale, etc.

In prezent am 31 de ani, si in urma cu 1 an am fost diagnosticat cu Sindrom Guillan Barre, este o boala neurologica rara, autoimuna care iti paralizeaza corpul, dar simturile raman ( atingeri, rece, cald, etc), ca sa fiu mai exact, creierul nu mai trimite informatiile catre muschi.

Totul a inceput intr-o dimineata, cand din senin picioarele au inceput sa o ia razna, si nu mai puteam umbla normal, apoi pe parcusul zilei simptomele s-au inmultit, pana a 2a zi ramanand complet paralizat, fiind singur acasa, atunci s-a manifestat primul soc psihic. Am chemat salvarea, am fost diagnosticat cu lipsa de calciu, a 3a zi eram complet mort, mai puteam misca doar capul si putin bazinul. Am chemat din nou salvarea si a am fost transferat din sectia spitalului de urgente, la spitalul de neurologie, unde am fost diagnosticat cu acest sindrom, dupa cateva ore la neurologie, am fost transferat catre sectia de terapie intensiva, unde am inceput un tratament cu plasmafereza, atunci am suferit al 2 lea soc psihic dupa ce am fost separat de prietena mea, ea fiind singura langa mine non stop, si am inceput procedura de plasmafereza, speriat fiind nu am fost foarte lucid cu ceea ce se intampla in jurul meu, dar stiu ca mi-a fost foarte frig in momentul in care procesul de transfuzie a inceput, intram in stari de lesin si aparatele au inceput sa sune, etc.

Ei bine, dupa 5 zile de terapie intensiva, intre oameni mai mult morti decat vii, am fost transferat din nou catre neurologie unde am mai stat 5 zile dupa care am plecat din spital pe picioarele mele, timpul de vindecare in cazul meu a fost foarte scurt, si asta a fost o minune, deoarece in multe cazuri de Guillan Barre vindecarea dureaza mult mai mult, de ordinul lunilor.
Toate acestea s-au petrecut in luna decembrie 2015, in martie 2016 am avut primul atac de panica, intr-o dimineata cand m-am trezit tot singur, si am avut o scapare la primul pas facut dupa ridicarea din pat si instant m-am gandit la o recidiva a sindromului, moment in care m-am albit la fata, am inceput sa transpir, si am intrat in stari de lesin etc. Toate acestea au avut la baza o toxinfectie alimentara, care m-a slabit putin mai tare. De atunci au inceput starile de anxietate.
O data la 2 luni, timp de cateva zile sunt in stari continue de frica, si de fiecare data simturile mele sunt diferite, totul incepe cu slabiciuni musculare, amorteli ale degetelor, furnicaturi pe degete, frica de a nu-i face pe cei apropiati sa treaca din nou prin ce au trecut alaturi de mine, frica de a nu fi din nou in spitale si de a nu fi o leguma cu simturi complete.
Tin sa precizez ca am facut si cateva vizite la 2 psihologi, primul dupa a 3a sedinta a incercat sa ma convinga sa ma alatur unui joc de tip piramidal, dupa care am lasat-o balta, si cel de-al doilea fiind o cunostinta alaturi de care am avut cam 3-4 intalniri.
Toate starile de anxietate care le-am avut s-au manifestat fiecare intr-un fel aparte, dar cea in care ma aflu de 4 zile nu se aseamana cu nimic din ceea ce am trait pana acum. Frica este foarte mare, si sunt aproape sigur ca sunt din nou bolnav, doar ca boala mea avanseaza mai greu, simt o presiune asupra muschilor de la picioare, si o oarecare slabiciune, cateva dureri musculare, ameteli destul de des, si o stare generala de rau si frica, toate acestea fiind simtome specifice acestor stari psihice.
Tin sa precizez ca pana acum (din martie pana in prezent) am fost de 3 ori la urgente pe motivul ca sufar din nou de Guillan Barre, si inca de 2 ori la controale medicale si analize, crezand acelasi lucru, si anume ca sunt din nou bolnav, Nu a fost cazul niciodata de ceva serios, dimpotriva, totul era foarte bine, doar psihicul meu juca feste, si fricile mele nu le puteam invinge. Sansele de recidiva a acestui sindrom sunt extrem de rare, aprox 1% din cei care au sindromul.
In prezent ma aflu in aceeasi stare de frica de a nu fi din nou bolanv, si fiecare pas facut e gandit si atentia mea se indreapta catre fiecare miscare facuta, si fiecare simt al corpului, e de nedescris ceea ce simt, si vreau sa ies din aceste stari, am simtit o ameliorare dupa ce am inceput sa citesc probleme asemanatoare cu ale mele, si incerc sa gasesc rezolvari si sfaturi, prin urmare am hotarat sa imi fac un cont si sa deschid acest topic.

Accept orice sfat, orice parere in speranta de trece peste aceste probleme.

Buna civic. Am citit prin ceea ce ai trecut si pot sa spun ca, la fel ca si tine, anxietatea mea s-a declansat pe baza unor probleme fiziologice declansate cu ani in urma, probleme tot de natura neurologica dar la alt nivel. Dupa cum am discutat si cu medicii in majoritatea cazurilor anxietatea si atacurile de panica apar pe un fundament psihologic dupa care se manifesta prin forma fiziologica ceea ce numesc ei somatizare. In cazuri rare, atacurile de panica au la baza o boala sau o trauma reala, de natura fizica ce au contribuit la dezechilibrul psihologic si au dezvoltat tulburari de anxietate si tulburari de panica.
La mine a debutat in urma cu 4 ani, primul atac de panica pe care nici nu l-am bagat in seama, la 24 de ore dupa am si uitat ce mi se intampla si asta datorita altor factori si conjuncturi. Pana recent am trait intr-un permanent stres si am fost obligata cumva sa fiu cea care are grija de altii si sa fiu foarte ancorata la realitate chiar daca am tot facut atacuri de panica si am avut stari de anxietate. Dupa o perioada de relativa liniste m-am trezit ca sufar de tulburare de anxietate si atacuri de panica, care au venit sub forma de avalansa, la modul ca au inceput in urma cu cateva luni cu mici semnale si au ajuns sa fie din ce in ce mai dese si mai puternice.
A urmat o serie de analize de sange, analize complete, nimic deosebit, cardiologie cu EKG, totul perfect, endocrinologie + ecografie endo, la fel, totul in regula, mi s-a prescris tratament medicamentos cu spitomin si sa astept sa vad cum ma simt in 2-3 saptamani, pe urma o luna si sa vedem cum raspund la tratament pe parcurs. Am inceput tratamentul medicamentos, am tot asteptat, timp in care am avut atacuri foarte urate, anxietate dusa la extrem, pana am ajuns zilnic sa traiesc intr-o anxietate continua. Am luat hotararea de a consulta un psihoterapeut si de a incepe sedintele de psihoterapie cognitiv-comportamentala, chiar daca medicul mi-a spus sa mai astept o perioada. Am inceput sa ma documentez f f mult, sa citesc o gramada de carti de specialitate, am discutat cu psihoterapeutul mult pe aceasta tema si am realizat ca tratamentul cognitiv-comportamental este cel care ajuta si nu tratamentul medicamentos, chiar daca eu in momentul asta am nevoie de ambele forme de tratament.
Pana sa aleg psihoterapeutul m-am documentat foarte mult, am intrebat o gramada de oameni care au intrat in contact cu psihoterapeuti si am incercat sa caut referinte, ca asa mi-au mai spus cunostinte care s-au lovit de psihoterapeuti care dupa 2 sedinte incercau sa te convinga ca ai nevoie de biserica sau mai stiu eu ce.
Eu am ramas surprinsa de psihoterapeutul meu pt ca am remarcat vastele cunostinte medicale pe care le are comparativ cu un medic generalist chiar sau un medic de familie. In prima etapa mi-a explicat cum problemele de sanatate, punctual pe analize pot cauza sau pot influenta aceste tulburari de anxietate si cum la fel de bine anumite analize nu au nici o legatura cu partea dezvoltarii unei tulburari.
Ca sa nu mai lungesc foarte mult povestea ceea ce vreau sa iti spun este ca trebuie sa stii ca tulburarea de anxietate si atacurile de panica mai sunt numite si "boala minciunii". Este foarte mult de discutat pe aceasta tema dar daca vrei iti pot da sa citesti niste articole, capitole din carti de specialitate etc.
Trebuie in primul rand sa intelegi de ce psihicul lucreaza asa si ca tot ce se intampla este normal si firesc.
Parerea mea este sa continui sedintele de psihoterapie si sa nu te opresti aici pt ca altfel nu iti va fi extrem de usor sa treci peste pana nu discuti cu cineva de specialitate. Eu pana recent eram o persoana care considera ca totul sta in puterea noastra de a ne vindeca si de a ne redresa, consideram ca sedintele de psihoterapie nu sunt atat de importante dar am ajuns in punctul in care pot spune ca fara ajutor de specialitate foarte greu, mai ales cand stai ca pe ghimpi ca sa spun asa avand in vedere antecedentele.
Si tot asa si eu am ajuns pana in punctul acela in care imi verific orice miscare, orice reactie, sunt atenta de 10 ori mai mult la orice stimul si nu face altceva decat sa accentueze starea de anxietate, este doar un ciclu la fel ca si perpetuum mobile.
O sa mai discutam pe aceasta tema si daca este ceva cu care sa te pot ajuta, cu cel mai mare drag.
Totul este vindecabil si totul are la baza experiente neplacute dar care prin schimbrea modului de a percepe lucrurile si de a gandi iti vei schimba si viata in bine.
Eu inca am drum lung de parcurs pana sa intru in remisie dar am inceput incet incet sa observ mici schimbari de cand am facut primele sedinte si am citit foarte mult. O sa avem zile bune si zile mai putin bune dar vom depasi si aceste momente.
Multa sanatate.