Sotul meu s-a schimbat
Buna ziua! Va rog ajutati-ma sa inteleg comportamentul sotului meu.
Suntem casatoriti de 3 ani. Avem impreuna o fetita de 3 luni. Totul a fost bine pana acum 2 luni, cand sotul meu a inceput sa se uite urat la mine, sa imi reproseze in fiecare zi cate ceva sa ma jignesca si sa imi vorbeasca pe un ton ridicat.
Dupa ce am nascut, am intrat intr-o depredie urata. In afara de el nu a mai fist nimeni langa mine sa ma ajute si eram ectrem de obosita, nu puteam sa mananc sau sa beau apa. Am pierdut laptele si nu am mai putut alapta...Si au inceput acuzatiile si reprosurile. Cel mai dureros a fost sa imi spuna va nu.imi iubesc copilul pt ca nu il alaptez. Sau ca nu il alaptez de trama sa nu imi stric sanii. In conditiile in care m-am chinuit cu pompa pana mi-au iesit ochii.
Am trecut peste reprosurile cu alaptatul au inceput cele cu dezordinea...ca e dezordine in sertare. In conditiile in care casa mea e mereu curata, cand doarme copilul fac curat, calc, pun la spalat. Mancarea nu e buna, sa nu mai fac pui ca are hormoni, sa nu mai prajesc ca il doare stomacul. Etc etc
Au inceput reprosurile ca bebelusul doarme prea mult si el nu apuca sa il vada. El ajungand acasa de la serviciu pe 9-10 seara. Degeaba i-am explicat ca bebelusii au un orogram al lor de somn pe care trebuie sa il respectam..nu pot sa tin un copil treaz pentru ca face crize de plans din cauza oboselii si il adorm foarte greu.
In fine, nu vreau sa ma intind prea mult..Eu mi-am recunoscut greselile, am mai ridicat si eu tonul dar i-am spus ca sunt in depresie, sunt foarte obosita si plang in fiecare zi si ca am nevoie de iubire si blandete din partea lui, altfel nu o sa pot iesi din starea asta.
As vrea sa mai precizez ca inca arat bine, chiar daca am nascut. Am slabit mult, sunt ingrijita, fac tot posibilul ca macar 2 nopti pe saptamana sa fiu cu el..chiar daca sunt franta. Sunt iubitoare, am grija de el...nu stiu ce as putea sa mai fac. Il iubesc..dar.
De iesit, nu iesim nicaieri pentru ca el e la serviciu non stop.Detine o firma in care se lucreaza in schimburi de luni pana duminica.In week-end-uri sunt singura.
Simt ca nu mai pot!! Sustine ca ma iubeste si ca nu vrea sa ma piarda..dar din comportamentul lui inteleg altceva.
Oare merita sa ma chinui sa salvez relatia asta, sau sa imi vad de viata mea?
Spuneti-ce sa fac, ca nu mai pot in ritmul asta.
Suntem casatoriti de 3 ani. Avem impreuna o fetita de 3 luni. Totul a fost bine pana acum 2 luni, cand sotul meu a inceput sa se uite urat la mine, sa imi reproseze in fiecare zi cate ceva sa ma jignesca si sa imi vorbeasca pe un ton ridicat.
Dupa ce am nascut, am intrat intr-o depredie urata. In afara de el nu a mai fist nimeni langa mine sa ma ajute si eram ectrem de obosita, nu puteam sa mananc sau sa beau apa. Am pierdut laptele si nu am mai putut alapta...Si au inceput acuzatiile si reprosurile. Cel mai dureros a fost sa imi spuna va nu.imi iubesc copilul pt ca nu il alaptez. Sau ca nu il alaptez de trama sa nu imi stric sanii. In conditiile in care m-am chinuit cu pompa pana mi-au iesit ochii.
Am trecut peste reprosurile cu alaptatul au inceput cele cu dezordinea...ca e dezordine in sertare. In conditiile in care casa mea e mereu curata, cand doarme copilul fac curat, calc, pun la spalat. Mancarea nu e buna, sa nu mai fac pui ca are hormoni, sa nu mai prajesc ca il doare stomacul. Etc etc
Au inceput reprosurile ca bebelusul doarme prea mult si el nu apuca sa il vada. El ajungand acasa de la serviciu pe 9-10 seara. Degeaba i-am explicat ca bebelusii au un orogram al lor de somn pe care trebuie sa il respectam..nu pot sa tin un copil treaz pentru ca face crize de plans din cauza oboselii si il adorm foarte greu.
In fine, nu vreau sa ma intind prea mult..Eu mi-am recunoscut greselile, am mai ridicat si eu tonul dar i-am spus ca sunt in depresie, sunt foarte obosita si plang in fiecare zi si ca am nevoie de iubire si blandete din partea lui, altfel nu o sa pot iesi din starea asta.
As vrea sa mai precizez ca inca arat bine, chiar daca am nascut. Am slabit mult, sunt ingrijita, fac tot posibilul ca macar 2 nopti pe saptamana sa fiu cu el..chiar daca sunt franta. Sunt iubitoare, am grija de el...nu stiu ce as putea sa mai fac. Il iubesc..dar.
De iesit, nu iesim nicaieri pentru ca el e la serviciu non stop.Detine o firma in care se lucreaza in schimburi de luni pana duminica.In week-end-uri sunt singura.
Simt ca nu mai pot!! Sustine ca ma iubeste si ca nu vrea sa ma piarda..dar din comportamentul lui inteleg altceva.
Oare merita sa ma chinui sa salvez relatia asta, sau sa imi vad de viata mea?
Spuneti-ce sa fac, ca nu mai pot in ritmul asta.
4 comentarii
Cred ca nu-ti e usor Mary insa, pentru ca relatia sa supravietuiasca, e important sa schimbati ceva in interactiunea in cuplu. Uneori, paradoxal, nasterea primului copil poate fi perceputa in cuplu mai prost decat un divort sau o concediere. Nu e ceva ce spun eu, ci e rezultatul unul studiu ce l-am inclus intr-o carte ce am lansat-o recent.
E important sa nu lasi depresia ta netratata si in acelasi timp e util sa gasiti o cale mai buna de a comunica. Sesiunile de psihoterapie ar putea fi de folos atat pe tine cat si pentru comunicarea in cuplu.
Spui ca atat in timpul saptamanii pana la 9-10 seara cat si in week-end-uri esti singura. Ar fi poate util sa-I spui ca apreciezi cat de mult se straduie sa aveti resurse financiare in familie…insa ca ti-ai dori si mai mult sa existe o mai buna comunicare intre voi. L-ai putea intreba daca ar putea gasi 4 ore intr-o luna in care sa discutati impreuna cu un terapeut de cuplu, pentru a imbunatati ceva in interactiunea in cuplu.
Dr Rares Ignat
Terapie de cuplu – Sexologie
E important sa nu lasi depresia ta netratata si in acelasi timp e util sa gasiti o cale mai buna de a comunica. Sesiunile de psihoterapie ar putea fi de folos atat pe tine cat si pentru comunicarea in cuplu.
Spui ca atat in timpul saptamanii pana la 9-10 seara cat si in week-end-uri esti singura. Ar fi poate util sa-I spui ca apreciezi cat de mult se straduie sa aveti resurse financiare in familie…insa ca ti-ai dori si mai mult sa existe o mai buna comunicare intre voi. L-ai putea intreba daca ar putea gasi 4 ore intr-o luna in care sa discutati impreuna cu un terapeut de cuplu, pentru a imbunatati ceva in interactiunea in cuplu.
Dr Rares Ignat
Terapie de cuplu – Sexologie
Am scris plangand textul de mai sus..nu stiu cat de coerenta am fost.
Va multumesc pentru raspuns! Mie mi-a sugerat sa merg la psiholog si sa imi rezolv problema dar de terapie de cuplu nici nu cred ca vrea sa auda. Din punctul lui de vedere, vinovata pentru comportamentul lui fata de mine sunt EU. Ca m-am schimbat, si ca nu vad decat copilul..Ceea ce nu este adevarat..
Credeti-ma ca fac tot ce imi sta in putere sa impac si capra si varza. Sa fiu o mama buna, sa cresc un copil sanatos, echilibrat, sa am casa curata, sotul sa aiba haine curate si calcate mereu, sa pregatesc micul dejun si cina in fiecare zi, sa fiu curata si aranjata in fiecare zi. Eu sunt cea care il ia in brate, care il pupa, care il intreaba cum se simte, cum i-a fost ziua.. El ma ajuta facand cumparaturile. Atat. Sunt epuizata fizic si psihic. Iar el imi spune: pai ce faci toata ziua, stai in pat!
Acum nu imi doresc decat sa fie sufleteste langa mine, sa ma ia in brate atunci cand simt ca nu mai pot, sa imi spuna ceva frumos, sa simt ca intelege prin ce trec...Cand ma vede ca plang pleaca, cand ii spun ca ma doare spatele sau am picioarele amortite de la leganatul copilului isi da ochii peste cap.
Dormim separat pentru ca el sforaie iar copilul se trezeste noaptea foarte des, deci nu am reusi sa ne odihnim niciunul, iar dimineata cand ne intalnim la bucatarie nici nu ma baga in seama, se joaca cu copilul rade si vorbeste cu el...eu nu exist. Seara cand sjunge acasa abia daca ma saluta, se schimba si se duce la tv. Cand stam impreuna la masa, in loc sa vorbim, sa povestim ce am facut peste zi, el da drumul la tv si ma ignora. De multe ori fac eforturi sa nu adorm seara cu copilul, il astept pana la 10- 11cand vine de la serviciu ca sa mancam impreuna...Iar el ma ignora. Simt ca nu mai pot!!!
Toate lucrurile astea i le-am spus si lui, dar parca nu aude.
Pentru prima data de cand sunt cu el ma gandesc serios la divort. Simt ca depresia de care sufar acum pleaca de la comportamentul lui fata de mine. Nu face nimic sa scoata din starea asta, ba dimpotriva, parca ii place sa ma vada la pamant.
Nu este si nu a fost niciodata vreun empatic, dar acum parca e dusmanul meu nu sotul.
Ieri a tipat la mine ca de ce nu.pun manusi copilului ca se zgarie pe fata. Pentru a mia oara i-am spus ca nu.le tine, ca isi baga manutele in gura si e periculos..Nu am mai vorbit cu el toata ziua..Iar azi tot el face pe suparatul.
Eu il inteleg si am fost langa el cand a avut probleme, l-am sustinut, am inteles cate responsabilitati are la serviciu, cate sacrificii face ca sa nu ne lipseasca nimic..Dar pentru el, problemele mele nu au fost importante niciodata.
Va multumesc pentru raspuns! Mie mi-a sugerat sa merg la psiholog si sa imi rezolv problema dar de terapie de cuplu nici nu cred ca vrea sa auda. Din punctul lui de vedere, vinovata pentru comportamentul lui fata de mine sunt EU. Ca m-am schimbat, si ca nu vad decat copilul..Ceea ce nu este adevarat..
Credeti-ma ca fac tot ce imi sta in putere sa impac si capra si varza. Sa fiu o mama buna, sa cresc un copil sanatos, echilibrat, sa am casa curata, sotul sa aiba haine curate si calcate mereu, sa pregatesc micul dejun si cina in fiecare zi, sa fiu curata si aranjata in fiecare zi. Eu sunt cea care il ia in brate, care il pupa, care il intreaba cum se simte, cum i-a fost ziua.. El ma ajuta facand cumparaturile. Atat. Sunt epuizata fizic si psihic. Iar el imi spune: pai ce faci toata ziua, stai in pat!
Acum nu imi doresc decat sa fie sufleteste langa mine, sa ma ia in brate atunci cand simt ca nu mai pot, sa imi spuna ceva frumos, sa simt ca intelege prin ce trec...Cand ma vede ca plang pleaca, cand ii spun ca ma doare spatele sau am picioarele amortite de la leganatul copilului isi da ochii peste cap.
Dormim separat pentru ca el sforaie iar copilul se trezeste noaptea foarte des, deci nu am reusi sa ne odihnim niciunul, iar dimineata cand ne intalnim la bucatarie nici nu ma baga in seama, se joaca cu copilul rade si vorbeste cu el...eu nu exist. Seara cand sjunge acasa abia daca ma saluta, se schimba si se duce la tv. Cand stam impreuna la masa, in loc sa vorbim, sa povestim ce am facut peste zi, el da drumul la tv si ma ignora. De multe ori fac eforturi sa nu adorm seara cu copilul, il astept pana la 10- 11cand vine de la serviciu ca sa mancam impreuna...Iar el ma ignora. Simt ca nu mai pot!!!
Toate lucrurile astea i le-am spus si lui, dar parca nu aude.
Pentru prima data de cand sunt cu el ma gandesc serios la divort. Simt ca depresia de care sufar acum pleaca de la comportamentul lui fata de mine. Nu face nimic sa scoata din starea asta, ba dimpotriva, parca ii place sa ma vada la pamant.
Nu este si nu a fost niciodata vreun empatic, dar acum parca e dusmanul meu nu sotul.
Ieri a tipat la mine ca de ce nu.pun manusi copilului ca se zgarie pe fata. Pentru a mia oara i-am spus ca nu.le tine, ca isi baga manutele in gura si e periculos..Nu am mai vorbit cu el toata ziua..Iar azi tot el face pe suparatul.
Eu il inteleg si am fost langa el cand a avut probleme, l-am sustinut, am inteles cate responsabilitati are la serviciu, cate sacrificii face ca sa nu ne lipseasca nimic..Dar pentru el, problemele mele nu au fost importante niciodata.
Buna seara
Eu cred ca povestea incepe de aici de fapt: "Dar pentru el, problemele mele nu au fost importante niciodata". De aici incepe si depresia si toate celelalte. Totul a fost acolo de la inceput, dar nu ati putut/nu ati vrut sa vedeti, iar copilul nu a venit sa repare situatia ci dimpotriva, a facut ca paharul sa dea pe dinafara.
Ce faceti de acum incolo? Ar fi recomandat sa mergeti la un psiholog pentru a va ajuta sa intelegeti cine sunteti si ce vreti de fapt de la viata? Nu sotul ia decizia pentru viata si viitorul dumneavoastra.
Trebui, inainte de toate, sa cautati inauntrul dumneavoastra si sa gasiti ce aveti nevoie de fapt si daca sotul va poate oferi.
Daca nu va poate oferi, aveti deja un raspuns.
Eu cred ca povestea incepe de aici de fapt: "Dar pentru el, problemele mele nu au fost importante niciodata". De aici incepe si depresia si toate celelalte. Totul a fost acolo de la inceput, dar nu ati putut/nu ati vrut sa vedeti, iar copilul nu a venit sa repare situatia ci dimpotriva, a facut ca paharul sa dea pe dinafara.
Ce faceti de acum incolo? Ar fi recomandat sa mergeti la un psiholog pentru a va ajuta sa intelegeti cine sunteti si ce vreti de fapt de la viata? Nu sotul ia decizia pentru viata si viitorul dumneavoastra.
Trebui, inainte de toate, sa cautati inauntrul dumneavoastra si sa gasiti ce aveti nevoie de fapt si daca sotul va poate oferi.
Daca nu va poate oferi, aveti deja un raspuns.
Imi pare rau Mary pentru situatia prin care treci. Depresia perinatala poate fi pacatoasa rau si tocmai de aceea ai nevoie de sprijinul sotului tau. Incearca sa-ti aduni fortele si sa-i spui asta cat de calm posibil. Ai putea sa-i spui / scrii ceva de genul:
Dragul meu, Am nevoie de sprijinul tau si m-as bucura mult daca as vedea cu adevarat ca-l am. Stiu ca e posibil sa am o depresie dar nu consider ca doar eu sunt cea care s-a schimbat.Cred ca amandoi nu mai stim sa comunicam prea bine. Din pacate, in ultima vreme, felul in care am interactionat m-a facut sa ma gandesc pentru prima data la divort. Stiu clar ca nu asta insa imi doresc. Vreau sa invatam impreuna cum sa facem fata schimbarilor din familia noastra. Stiu clar ca nu-mi doresc sa continuam sa interactionam in felul in care o facem acum. Tocmai de aceea te rog mult sa-ti faci timp 4 ore intr-o luna (1 ora pe saptamana) in care sa discutam impreuna cu un terapeut de cuplu. Ar insemna mult pentru mine, ar insemna ca-ti doresti la fel de mult ca mine sa ne intelegem bine pe termen lung.
Dr Rares Ignat
Terapie de cuplu - Sexologie
Dragul meu, Am nevoie de sprijinul tau si m-as bucura mult daca as vedea cu adevarat ca-l am. Stiu ca e posibil sa am o depresie dar nu consider ca doar eu sunt cea care s-a schimbat.Cred ca amandoi nu mai stim sa comunicam prea bine. Din pacate, in ultima vreme, felul in care am interactionat m-a facut sa ma gandesc pentru prima data la divort. Stiu clar ca nu asta insa imi doresc. Vreau sa invatam impreuna cum sa facem fata schimbarilor din familia noastra. Stiu clar ca nu-mi doresc sa continuam sa interactionam in felul in care o facem acum. Tocmai de aceea te rog mult sa-ti faci timp 4 ore intr-o luna (1 ora pe saptamana) in care sa discutam impreuna cu un terapeut de cuplu. Ar insemna mult pentru mine, ar insemna ca-ti doresti la fel de mult ca mine sa ne intelegem bine pe termen lung.
Dr Rares Ignat
Terapie de cuplu - Sexologie
Alege-ți medicul și fă o programare!Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.
Alte subiecte care v-ar putea interesa:
- 5indispusa, fara a mai avea dorinta de a face dragoste dupa nastere
- 4Depresie post-partum?
- 12depresie postnatala si cadere nervoasa
- 7Depresie postanatala
- 9Diagnosticul in psihiatrie
- 5Depresia postnatala
- 17Cum scap de depresia postnatala ?
- 8Relația după apariția bebelușului
- 2Comportament de neînțeles
- 0Dificultati cu sotia
- 2Sunt bărbat și am devenit rece/distant fata de sotie
- 3Anxietate depresie - sunt foarte supărată în fiecare zi, fără chef de viata
- 2Depresie postnatala
- 1Ce pot face, cum pot face, ce gresesc, chiar asa inutil sunt?
Mai multe informații despre: Depresia post-partum Depresia post-partum (DPP) Depresia postnatala relatia de cuplu dupa aparitia unui copil
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și: