Probleme in casnicie
Mi-e greu...Mi-e tare greu sa imi scriu aici durerile cand poate ar trebui sa mi le rezolv acasa, insa simt ca nu mai pot, ca am ajuns la o limita in care intru in depresie.
Sunt impreuna cu sotul meu de 9 ani, iar de 1 an suntem casatoriti si avem o fetita. La inceputul relatiei el controla totul: cand ne vedem, unde ne vedem, ce facem, etc. Parintii lui nu m-au acceptat din cauza diferentei de varsta dintre noi, dar pana la urma au acceptat ideea si chiar ne intelegem bine. Am avut o relatie cu suisuri si coborasuri, cu certuri, cu despartiri si intr-un final am decis sa ii mai acord lui o sansa si a devenit ceva serios. Problema este ca la inceput nu ma deranjau lucrurile marunte pe care nu le facea: ca era dezordonat, ca nu strangea nici propria farfurie si ca nu facea absolut nimic in casa. Chiar daca am mai avut discutii incercam sa le opresc pentru ca eu fiind casnica si el salariat mi se parea ok sa fac eu mai mult decat el, chiar daca asta insemna totul. Asta pana cand am ramas insarcinata si desi mi-a fost foarte teama de evolutia lucrurilor si cum ne vom descurca (pentru ca imi doream sa am si un job inainte sa am un bebe), am chibzuit ca este cel mai mult lucru care mi se putea intampla si am acceptat venirea copilului meu pe lume ca pe cel mai frumos miracol. Neavand suport din partea sotului (chiar el a spus la un moment dat ca prefera sa fie plecat decat sa stea cu mine), am reusit sa fac o depresie post-partum. Acum fetita mea are putin peste un an si recunosc ca nu am urmat niciun tratament pentru depresie pentru ca stiu ca el produce somnolenta si nu ar avea apoi cine sa ma ajute cu copilul. Am decis sa ma ajut singura, sa nu ma mai gandesc, sa incerc sa ma fac singura sa cred ca e doar ceva de moment, ceva situational. Nu imi dau seama daca am reusit sau daca tot ce simt e o dezamagire profunda fata de sotul meu.
Cert e ca de mai bine de un an nu ne mai intelegem. ZIci ca suntem din alt film, ca avem alte asteptari unul de la altul. Eu m-am schimbat prin prisma faptului ca sunt mai nervoasa, fiind mai tot timpul obosita si avand zi de zi treaba si foarte multe responsabilitati acasa. El e la fel, nu s-a schimbat, acelasi om era si acum cinci ani, insa situatia e alta si nu pricepe ca lucrurile sunt acum altfel...
Imi reproseaza ca nu il inteleg, ca ii stric visurile (cele in care cheltuie bani pe lucruri de care nu are nevoie, dar uita de fapt scopul acestora), ca il controlez, ca vreau tot timpul sa stiu unde e, ca se simte mai rau ca la inchisoare si ca nu am incredere in el. Ceea ce este pe deplin adevarat. Sunt constienta ca amandoi gresim, insa in ultimul timp pare ca tot ce face este contra mea: nu ma suna sa imi spuna ca intarzie, iar daca sun eu imi spune ca il controlez, nu face nimic in casa, ba mai rau, daca il rog sa nu mai intre incaltat in toata casa ca avem un copil mic care merge de-a busilea, reactioneaza urat, practic orice il rog se soldeaza din partea lui cu multi nervi, ca si cum eu fac totul impotriva lui...
Am decis sa nu il mai sun, indiferent cat intarzie, indiferent daca imi spune ca ajunge acasa intr-o ora si de fapt vine in cinci, pur si simplu am decis sa fac un pas in spate. Asa ca domnul meu imi spune singur unde pleaca insa niciodata nu stiu cand se intoarce. De acord, punctualitatea nu a fost niciodata punctul lui forte, insa una este sa intarzii de trei ori pe luna, alta sa intarzii zi de zi pentru ca "ai treaba" si sa vii peste zece ore.
Nu pot sa mai am incredere in el, nu consider ca ma insala, insa simt ca daca nu fac asa cum vrea el si nu jucam dupa regulile lui, totul se duce de rapa.
Va rog sa ma ajutati sa imi pun ordine in ganduri!
Sunt impreuna cu sotul meu de 9 ani, iar de 1 an suntem casatoriti si avem o fetita. La inceputul relatiei el controla totul: cand ne vedem, unde ne vedem, ce facem, etc. Parintii lui nu m-au acceptat din cauza diferentei de varsta dintre noi, dar pana la urma au acceptat ideea si chiar ne intelegem bine. Am avut o relatie cu suisuri si coborasuri, cu certuri, cu despartiri si intr-un final am decis sa ii mai acord lui o sansa si a devenit ceva serios. Problema este ca la inceput nu ma deranjau lucrurile marunte pe care nu le facea: ca era dezordonat, ca nu strangea nici propria farfurie si ca nu facea absolut nimic in casa. Chiar daca am mai avut discutii incercam sa le opresc pentru ca eu fiind casnica si el salariat mi se parea ok sa fac eu mai mult decat el, chiar daca asta insemna totul. Asta pana cand am ramas insarcinata si desi mi-a fost foarte teama de evolutia lucrurilor si cum ne vom descurca (pentru ca imi doream sa am si un job inainte sa am un bebe), am chibzuit ca este cel mai mult lucru care mi se putea intampla si am acceptat venirea copilului meu pe lume ca pe cel mai frumos miracol. Neavand suport din partea sotului (chiar el a spus la un moment dat ca prefera sa fie plecat decat sa stea cu mine), am reusit sa fac o depresie post-partum. Acum fetita mea are putin peste un an si recunosc ca nu am urmat niciun tratament pentru depresie pentru ca stiu ca el produce somnolenta si nu ar avea apoi cine sa ma ajute cu copilul. Am decis sa ma ajut singura, sa nu ma mai gandesc, sa incerc sa ma fac singura sa cred ca e doar ceva de moment, ceva situational. Nu imi dau seama daca am reusit sau daca tot ce simt e o dezamagire profunda fata de sotul meu.
Cert e ca de mai bine de un an nu ne mai intelegem. ZIci ca suntem din alt film, ca avem alte asteptari unul de la altul. Eu m-am schimbat prin prisma faptului ca sunt mai nervoasa, fiind mai tot timpul obosita si avand zi de zi treaba si foarte multe responsabilitati acasa. El e la fel, nu s-a schimbat, acelasi om era si acum cinci ani, insa situatia e alta si nu pricepe ca lucrurile sunt acum altfel...
Imi reproseaza ca nu il inteleg, ca ii stric visurile (cele in care cheltuie bani pe lucruri de care nu are nevoie, dar uita de fapt scopul acestora), ca il controlez, ca vreau tot timpul sa stiu unde e, ca se simte mai rau ca la inchisoare si ca nu am incredere in el. Ceea ce este pe deplin adevarat. Sunt constienta ca amandoi gresim, insa in ultimul timp pare ca tot ce face este contra mea: nu ma suna sa imi spuna ca intarzie, iar daca sun eu imi spune ca il controlez, nu face nimic in casa, ba mai rau, daca il rog sa nu mai intre incaltat in toata casa ca avem un copil mic care merge de-a busilea, reactioneaza urat, practic orice il rog se soldeaza din partea lui cu multi nervi, ca si cum eu fac totul impotriva lui...
Am decis sa nu il mai sun, indiferent cat intarzie, indiferent daca imi spune ca ajunge acasa intr-o ora si de fapt vine in cinci, pur si simplu am decis sa fac un pas in spate. Asa ca domnul meu imi spune singur unde pleaca insa niciodata nu stiu cand se intoarce. De acord, punctualitatea nu a fost niciodata punctul lui forte, insa una este sa intarzii de trei ori pe luna, alta sa intarzii zi de zi pentru ca "ai treaba" si sa vii peste zece ore.
Nu pot sa mai am incredere in el, nu consider ca ma insala, insa simt ca daca nu fac asa cum vrea el si nu jucam dupa regulile lui, totul se duce de rapa.
Va rog sa ma ajutati sa imi pun ordine in ganduri!
9 comentarii
Buna ziua,
Mentionati dificultatile cel mai des intalnite in relatii si care provin din asteptarile nerealiste de la inceputul relatiei, dar si din cauza diferentelor de valori/idealuri ale partenerilor. Varsta poate fi si ea un factor important pentru functionarea relatiei, asta insemnand ca diferentele mari de varsta pot scoate la suprafata valori si asteptari foarte diferite.
Faptul ca sotul dvs nu s-a schimbat prea mult, poate adeveri ipoteza ca dvs v-ati schimbat foarte mult dupa sarcina, mai ales ca de atunci ati observat obstacole in comunicare/relatie. O femeie se schimba mult cand aduce pe lume o viata, rabdarea de altadata se diminueaza si astfel, lucruri care alteori pareau marunte, acum par insuportabile. De fapt, ele au fost asa mereu, deci de ce si-ar dori sotul sa se schimbe?! E normal sa apara conflicte cand incercati sa ii aratati ca ar trebui sa devina altfel. Maturizarea partenerilor nu vine odata cu aparitia unui copil - ea ar fi ideal sa existe deja (si nu ma refer la varsta aici). Si nici valorile nu se schimba asa mult. Nici inainte de copil nu facea lucrurile pe care doriti sa le faca si atunci nu va deranja asa tare - evident ca pt el e un mister cum de abia acum va deranjeaza; de aici si reactiile lui. In plus, daca diferenta de varsta dintre dvs e cea pe care o banuiesc (dvs sunteti mai mare), atunci e posibil sa aveti alt ritm biologic si evident, alte asteptari. O femeie isi doreste mai devreme o familie (nu generalizez, pt ca nu suntem toti la fel), pe cand barbatii, mai rar. Pt ca nu sunt pregatiti pentru responsabilitati, mai vor sa "copilareasca", iar sotia devine "mama" care-l trage de la intalnirile cu "baietii" si evident, pt el asta e de nesuportat. In plus, apare o distanta intre parteneri cand sotia devine "mama" sotului, "cicalitoarea" careia nimic nu-i mai convine. :) Si mai e e un dezavantaj: noi suntem mai multe pe planeta dna! Ei isi permit sa nu se lege la cap cand nu-i doare! Pt ca au de unde alege, dar femeii ii cam ticaie ceasul biologic, responsabil si cu perpetuarea speciei.
Va recomand sa incepeti un program psihoterapeutic, pentru a intelege unde apar si din ce motiv apar, dificultatile de relationare. Si mai ales, pt a face schimbarile necesare, astfel incat pe viitor, sa va faceti asteptari realiste, sa alegeti constient. Ar fi ideala terapia de cuplu, insa nu stiu daca sotul va considera ca ar exista probleme de cuplu.
Mentionati dificultatile cel mai des intalnite in relatii si care provin din asteptarile nerealiste de la inceputul relatiei, dar si din cauza diferentelor de valori/idealuri ale partenerilor. Varsta poate fi si ea un factor important pentru functionarea relatiei, asta insemnand ca diferentele mari de varsta pot scoate la suprafata valori si asteptari foarte diferite.
Faptul ca sotul dvs nu s-a schimbat prea mult, poate adeveri ipoteza ca dvs v-ati schimbat foarte mult dupa sarcina, mai ales ca de atunci ati observat obstacole in comunicare/relatie. O femeie se schimba mult cand aduce pe lume o viata, rabdarea de altadata se diminueaza si astfel, lucruri care alteori pareau marunte, acum par insuportabile. De fapt, ele au fost asa mereu, deci de ce si-ar dori sotul sa se schimbe?! E normal sa apara conflicte cand incercati sa ii aratati ca ar trebui sa devina altfel. Maturizarea partenerilor nu vine odata cu aparitia unui copil - ea ar fi ideal sa existe deja (si nu ma refer la varsta aici). Si nici valorile nu se schimba asa mult. Nici inainte de copil nu facea lucrurile pe care doriti sa le faca si atunci nu va deranja asa tare - evident ca pt el e un mister cum de abia acum va deranjeaza; de aici si reactiile lui. In plus, daca diferenta de varsta dintre dvs e cea pe care o banuiesc (dvs sunteti mai mare), atunci e posibil sa aveti alt ritm biologic si evident, alte asteptari. O femeie isi doreste mai devreme o familie (nu generalizez, pt ca nu suntem toti la fel), pe cand barbatii, mai rar. Pt ca nu sunt pregatiti pentru responsabilitati, mai vor sa "copilareasca", iar sotia devine "mama" care-l trage de la intalnirile cu "baietii" si evident, pt el asta e de nesuportat. In plus, apare o distanta intre parteneri cand sotia devine "mama" sotului, "cicalitoarea" careia nimic nu-i mai convine. :) Si mai e e un dezavantaj: noi suntem mai multe pe planeta dna! Ei isi permit sa nu se lege la cap cand nu-i doare! Pt ca au de unde alege, dar femeii ii cam ticaie ceasul biologic, responsabil si cu perpetuarea speciei.
Va recomand sa incepeti un program psihoterapeutic, pentru a intelege unde apar si din ce motiv apar, dificultatile de relationare. Si mai ales, pt a face schimbarile necesare, astfel incat pe viitor, sa va faceti asteptari realiste, sa alegeti constient. Ar fi ideala terapia de cuplu, insa nu stiu daca sotul va considera ca ar exista probleme de cuplu.
Va recomand si cartea lui John Gray "Barbatii vin de pe Marte, femeile de pe Venus"
Am si eu o problema cu satia mea ma poate ajuta cineva cum sa fac.Si cum sa ma comport
aici pe site e greu sa oferim solutii si nici nu face asta psihoterapeutul, ci insoteste clientul/pacientul spre echilibrul dorit.
Va recomand sa apelati la serviciile unui psihoterapeut in localitatea dvs.
Se pot rezolva multe lucruri cu ajutorul unui program psihoterapeutic.
Va recomand sa apelati la serviciile unui psihoterapeut in localitatea dvs.
Se pot rezolva multe lucruri cu ajutorul unui program psihoterapeutic.
Sperăm si eu ca ma poate consilia ce sa fac ca sunt intro situație rea soția a plecat de la mine un an in urma suntem separat ti in tribunal acuma ea sa întors acasa cu vorba ca anvenit sa salveze casa ca avem o casa cumpărată împreună aici in it si am avut mai multe.discuți cu ea sa începem cu inceputu a.fost bine.trei săptămâni după aceia sa schimbat.zicinduma ca ea e greu sa uite dar ma iertat.di casa i recupera încredere trebuie timp eu am zis sanastept.ve pot
@bongo: din ce explicati, nu se intelege foarte bine ce s-a intamplat si ce va supara. Eu am inteles doar ca: sunteti divortat in acte, dar impreuna cu fosta sotie mai incercati sa salvati ceva, dar ca sotia nu poate sa uite motivul pt care initial v-a iertat. Am inteles bine?
Da situația este strîns intere mine si ea eu sunt bucuros ca ea sa întors acasa inapoi problema e acuma ca eu nustiu cum sa fac sa ma conport cu ia am decis.sau dau timpul necesar pînă cînd încet cu încet va uita unele probleme dintre noi
Pai, teoretic, trecutul e trecut. Dar a ierta nu inseamna si a uita. Inteleg ca au fost probleme in cuplu si ca acum incercati sa gasiti un echilibru. Asa cum va asteptati dvs "sa uite", nu stiu daca va fi solutia potrivita. Nu ar fi mai simplu sa discutati deschis despre asteptarile si nevoile fiecaruia, pt a nu repeta greselile? Daca va asteptati sa uite: nu o va face, nu are cum. Mai bine mergeti amandoi la psihoterapie de cuplu.
Scuze, ultimulcomentariu era pt @bongo
Alege-ți medicul și fă o programare!Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.
Alte subiecte care v-ar putea interesa:
- 38Sotul meu s-a schimbat enorm...nu mai este el.
- 8Relația după apariția bebelușului
- 2Comportament de neînțeles
- 4Sotul meu s-a schimbat
- 7Despre soțul meu
- 5Căsnicia mă termina psihic
- 0Dificultati cu sotia
- 2Sunt bărbat și am devenit rece/distant fata de sotie
- 5Cum reaprind scânteia singur?
- 1Ce pot face, cum pot face, ce gresesc, chiar asa inutil sunt?
Mai multe informații despre: relatia de cuplu dupa aparitia unui copil
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și: