Dureri în piept și spate la activitate
Bună seara de mai multă vreme am observat că când fac cardio mai exact când alerg sau sar coarda după un anumit timp apar niste dureri în zona pieptului puțin spre partea stângă și în spate sau omoplat tot în aceași locatie.
Vreau să menționez că în vară Am fost la un cardiolog din străinătate și ma examinat, mi-a spus că sunt bine și că nu am nici o problemă cu inima nici peste 30 de ani.
Am fost la cardiolog pentru că aveam problema asta la sala de sport și doar la cardio.Fiind o persoană destul de anxioasă mă gândeam că e ceva rău, ca de fiecare dată.
I-am propus un test de efort și a zis că nu este nevoie.
Nu a fost prima dată când am fost la doctorul respectiv, cu mai mulți ani în urmă am făcut și un test de efort tot la dânsul.
Am aproape 28 de ani și vorbele doctorul parcă par vorbe în vânt.
Am început să fac cardio din nou, ieri a fost prima zi unde a fost binișor dar totuși simțeam ceva în zonă pieptul spre partea stângã.
Astăzi cu o stare pozitivă și cu chef de alergare am inceput frumos frumos și treptat treptat.Dupã care cam după 20 de minute de cardio am început să simt acele dureri foarte tare în ambele părți. La un moment dat a trebuit să mă opresc puțin pentru că cu cât înaintam cu atât parcă mă durea și mă strângea în ambele locați și când luăm aer.M am panicat puțin pentru că mă gândeam la ce e mai rău și tot ce îmi doream e să ajung acasă.Cat am făcut o pauză am incercat să sar în sus și am observat că iar mă durea în partea din față, am făcut asta să văd poate are vreo legătură cu mușchi.
Până acasă am mers la pas pentru că nu mă lăsa deloc deci cu greu putem să merg. Într-un final am ajuns acasă și cum m-am odihnit câteva minute au dispărut toate durerile.
Am 1.82 înălțime și 100 de kg și pieptul meu este dezvoltat și cu ceva grasime și mușchi.Ar putea fi de la mușchi și de la săritul de la alergat?
Ce părere aveți și ce mă sfătuiți să fac?

5 comentarii
Am mai citit pe internet, am citit despre angină pectorală la efort.Nu știu dacă este o posibilă angină pectorală.
Angina pectorală nu iese la ekg și la ecocardiogramă ?pe care le-am făcut în vară.
Am încercat să fac și alte feluri de cardio cum ar fi antrenament de box acasă unde chiar mă oboseam și rămâneam farã aer și nu aveam durerile astea.
Nu știu ce să mai zic nici ce să mai cred că am devenit ipohondr.

Și dacă pare că totul arată că ar fi o angină pectorală stabilã de ce nu se declanșează la ridicări de greutăți la sală, adică la un efort mare zic eu.
Și când Mergeam la cumpărături să fac puțină activitatea, drumul spre casă era greu pentru că trebuia să urc niște drumuri foarte înclinate plus sacoșe cu cumpărături și înafara de oboseală nu mă durea nimic.

Ar fi vre o șansă de Costocondrita ?, este posibil așa ceva?
Descrierea pe care ați făcut-o a simptomelor dumneavoastră în timpul exercițiilor cardiovasculare, cum ar fi alergarea sau săritul corzii, și localizarea durerii în zona pieptului și spate, ridică câteva posibile explicații, dar este important să reținem că diagnosticarea precisă necesită evaluarea directă de către un medic.
1. Angina pectorală: Angina pectorală este o durere sau un disconfort în piept care apare atunci când o parte a inimii nu primește suficient sânge oxigenat. De obicei, este descrisă ca o presiune, greutate, strângere, arsură sau durere în piept. Angina pectorală la efort se declanșează de obicei prin activități fizice sau stres emoțional și se ameliorează în repaus sau după administrarea de nitroglicerină. Este adevărat că angina pectorală poate să nu fie detectată întotdeauna prin EKG sau ecocardiogramă la repaus, iar uneori este nevoie de teste suplimentare, cum ar fi un test de efort, pentru a o identifica.
2. Costocondrita: Costocondrita este o inflamație a cartilajului care leagă coastele de stern, ceea ce poate provoca durere toracică care este adesea descrisă ca fiind ascuțită sau ca o senzație de strângere, care poate fi agravată de exerciții fizice, mișcări bruște sau respirație profundă. Durerea se localizează adesea în partea superioară a pieptului și poate iradia către spate sau abdomen.
3. Dureri musculo-scheletice: Având în vedere că durerea pare să fie legată de mișcare și este localizată și în spate, este posibil ca aceasta să fie legată de mușchi, tendoane sau articulații. Activitățile fizice intense, mai ales dacă sunt efectuate sporadic sau cu o tehnică inadecvată, pot duce la suprasolicitare sau microtraumatisme musculare.
4. Probleme pulmonare: Deși mai puțin probabil în absența altor simptome respiratorii, anumite afecțiuni pulmonare pot cauza, de asemenea, durere în piept sau disconfort în timpul efortului fizic.
Având în vedere istoricul dumneavoastră medical, evaluările anterioare și varietatea de activități care declanșează sau nu simptomele, este important să discutați aceste detalii cu un medic. S-ar putea să fie necesar să efectuați teste suplimentare sau să fiți evaluat de un specialist în medicina sportivă sau un reumatolog, în funcție de evaluarea inițială.
Pentru managementul imediat, puteți lua în considerare următoarele:
- Monitorizați atent când și cum apar simptomele pentru a identifica modele sau declanșatoare specifice.
- Încercați să ajustați intensitatea, durata și tipul de exerciții pentru a vedea dacă există anumite activități care nu agravează simptomele.
- Asigurați-vă că tehnicile de încălzire și răcire sunt adecvate și că forma și postura în timpul exercițiilor sunt corecte.
- Luați în considerare includerea unor sesiuni de stretching sau yoga pentru a îmbunătăți flexibilitatea și a reduce tensiunea musculară.
Este esențial să continuați să comunicați cu medicii dumneavoastră despre aceste simptome și să urmați recomandările lor pentru investigații suplimentare sau tratamente, dacă este cazul.

Bună ziua,
Aceasta este una din principalele întrebări din cardiologie - dacă durerea de piept ține sau nu ține de inimă.
Sunteți tânăr și în formă și aveți un control cardiologic care a ieșit OK. Sunt toate șansele că problema NU ține de cardiologie. Există dureri de perete toracic - care provin, de exemplu, de la mușchii pectorali, de la mușchii intercostali sau de la articulațiile dintre coaste și stern.
La testul de efort de la cardio, inima este testată până la o anumită frecvență (de obicei, numărul maxim de bătăi pe minut = 220 minus vârsta în ani).
Când faceți sport, puteți verifica frecvența cardiacă la care apar simptomele. Nu contează ce tip de exerciții faceți, contează cât de repede bate inima.
Și la urma urmei, puteți plăti un test de efort, este practic doar un ECG și nu are la ce să strice. Toate șansele că NU merită făcut, așa cum v-a spus cardiologul, dar cel puțin după aceea veți fi liniștit.
Pentru durerea musculară, înainte de efort, mâncați ceva, să nu faceți hipoglicemie, și luați un supliment de magneziu, ca mușchii să se poată relaxa. Desigur, faceți stretching înainte, inclusiv pentru mușchii respiratori (exerciții de respirație). Pot apărea dureri dacă mușchii au crescut rapid în dimensiuni. Un medic de medicină sportivă vă poate spune mai multe.
Multă sănătate!
Cu stimă,
Haplea Ioan Ștefan.

Alege-ți medicul și fă o programare!
Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.

Alte subiecte care v-ar putea interesa:
- 3Durere puternica in piept cand tusesc
- 90tuse nocturna fara secretii, dureri de piept, raguseala
- 8Durere spate stanga sus
- 5dureri in piept accentuate
- 5durere puternica in piept si batai de inima cu pauze
- 5Am palpitatii dupa ce mananc
- 1dureri in piept
- 3EKG la serviciul de urgenta
- 3Dureri in zona sterno-claviculara
- 4durere in piept
- 1Bola de stomac
- 6Tahicardie sau altceva?
- 2Dureri persistente in piept si stari de ameteala
- 2Durere in piept
- 1Dureri puternice de cap si amorteala
- 0Dureri si intepaturi in piept
- 0Dureri in piept si spate
- 2Durere mare piept, stern
- 3Spondilita anchilozanta, lipsa de aer, durere în piept, amețeală și transpirație după efort
Mai multe informații despre: Durerea in piept durerile in piept durere toracica la efort
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
- Durerea precordiala
- Durere în piept la efort? - angina pectorală de efort
- Durere în piept
- Durere în piept apărută la efort (durerea toracică de efort)
- Durere toracică (în piept) în partea dreaptă
- Înțepături în piept
- Durerea pleuro-pulmonară - caracteristici, diagnostic diferențial și tratament
- Durerea în capul pieptului
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și: