Dureri după plombarea dinților !
Bună ! Am o problemă, care persistă deja 2 luni undeva. Deci, prin luna lui aprilie m-am înscris la medic ca să îmi tratez un dinte, care era cariat. Medicul mi-a zis să plombăm ambii dinți (partea de jos, stânga, 6 și 7 așa mi se pare). Mi-a plombat fără să îmi intervină pe canale și să îmi scoată nervul. Și de atunci s-au început toate cele rele, durerea nu mă mai lăsa. După asta, am mai mers de vreo 3 ori la el, mi-a scos nervul la dintele 6 și mi-a mai scos nervul la dintele din partea de sus. Dar durerea nu mai dispărea și am decis să schimb medicul. Problema e că domnul în cauză nu mi-a curățit canalele bine, acum merg de vreo 2 ori pe săptămână la dentist, mi-a curățit canalele de vreo 3 ori la ambii 3 dinți și mi-a pus preparate, însă fără rezultate. Mi-a zis că la dintele 7 din partea de jos am avut puroi, iar la celelalte nu știu care este problema. Nu am nicio idee de ce mi s-au creat așa probleme și încă a început să mă doară urechea stângă, ar avea vreo legătură ceva cu dinții ? Mulțumesc pentru ajutor !
P.S. În partea de jos dinții reacționază foarte rău când consum ceva cald sau fierbinte
P.S. În partea de jos dinții reacționază foarte rău când consum ceva cald sau fierbinte
1 comentarii
Durerea iradiata spre ureche poate avea legatura cu dintii. Aveti nevoie de tratamente pe canalele molarilor cat mai corect facute, de dorit la un medic specialist endodont. Numai cand aceste tratamente sunt corect finalizate, atunci vor inceta si durerile.
Alte subiecte care v-ar putea interesa:
- 7Am o problema cu o masea plombata anul trecut
- 5Durere dupa obturatie (nu foarte intensa)
- 1Problema cu o masea plombata nu demult
- 5Dureri ciudate dupa plombare
- 0durere dupa plombare
- 3Masea care doare dupa obturatie
- 1Durere premolar plombat
- 4Durere acuta la masea plombata
- 4Plomba temporara si dureri
- 0Durere masea dupa plombare!
- 4Durere de masea
- 3Durere foarte mare dupa obturare canal
- 18ma doare ingrozitor o masea plombata
- 5Nu cedeaza durerile. Complicatii dupa obturatie canal
- 2Dureri dentare insuportabile(Am nevoie de un raspuns urgent )
- 3Dureri dentare fără cauza
- 1Urgenttt va rog! ma doare enorm măseaua
- 1Durere molar 26 după scoaterea nervilor
- 2Durere la locul plombei
- 1Durere dupa obturatie de canal
Mai multe informații despre: durerea dupa obturatie
