Durere insuportabila (zona maselei de minte)

Buna-ziua ! De o saptamana mi-a aparut ceva in zona maselei de minte in partea stanga de jos (pe care nu o am), se afla chiar sub, se vede foarte greu ce este acolo dar in prima faza am tratat-o ca pe o afta, tin sa mentionez ca am mai avut afte doar de doua ori, ele erau insa sub buza in partea stanga, se pare ca aici este ceva nou, tin sa mentionez ca tot de pe partea stanga am avut o masea ce mi s-a plombat, dar nu maseaua de minte, acea afta(cred) este localizata dupa cum am spus (oarecum) sub maseaua de minte, nu cred ca este o infectie sau ceva de genul. In primele 2 zile am avut dureri medii spre mici, pentru ca am tratat cu bicarbonat(foarte putin) si cu glicerina boraxata(foarte putin), a trecut oarecum pentru 2 zile in care nu am avut probleme. Vine si minunea, ma trezesc intr-o dimineata cu toata partea stanga amortita(un fel de afta sau o bubita rosie), tin sa mentionez ca in momentul acesta este ceva rosu, in primele 2 zile culoarea era alba oarecum, dar durerea este mult mai mare. Am luat ketonal (durere amortita pentru 1 ora, doar atat), bicarbonatul nu prea isi face efect deloc, iar glicerina boraxata (durere amorita pentru 20-30 de minute). Chiar nu stiu ce este, insa e clar ca este o durere insuportabila, e ca si cum cand incerc sa mestec din partea stanga e ceva acolo care simt(si doare). La viziune nu pare ceva periculos, este doar ceva rosu, dar durerea este ingrozitoate, varsta mea este de 17 ani.. Va multumesc !
6 comentarii

Buna seara. Din relatarea dvs nu inteleg daca aveti sau nu molarul de minte. Prezenta acestiua se poate decela doar pe radiografie dentara. Presupun ca este un molar de minte inclus care nu a erupt pe arcada. Cu stima dr Vacaru Marius.

Va multumesc pentru raspuns ! Nici eu nu stiu personal daca am sau nu molarul de minte pentru ca nu am facut o radiografie.., acea "chestie" rosie nu se afla pe zona maselei de minte (fix pe ea), este localizata in zona ei, pe partea stanga..

Daca dumneavoastra stiti vreun tratament, ceva de la farmacie ce ar putea rezolva acest lucru..

Pentru a avea un diagnostic clar si un tratament adecvat trebuie facuta o vizita la un medic dentist, si eventual o radiografie panoramica pentru a se vedea daca exista molar de minte pe partea respectiva si daca acesta este in eruptie. Avand in vedere varsta, este foarte posibil sa fie vorba de un molar de minte...
Mergeti la un dentist, in mediul online nu veti afla decat pareri, nu certitudini...
Mergeti la un dentist, in mediul online nu veti afla decat pareri, nu certitudini...

Am inteles, maine voi face acest lucru si am sa revin, am luat un fel de glicerina boraxata, dar diferita, care curata sau ceva de genul, durerea s-a mentinut mai tare, dar spre exemplu in momentul de fata nu mai simt exact la fel, parca e in trecere.

Se pare ca de 2-3 zile durerea s-a dus de tot, inca mai doare la mancare.
Am tratat doar cu un tip de glicerina boraxata pe baza de dezinfectat, si se pare ca a trecut, probabil o afta
Am tratat doar cu un tip de glicerina boraxata pe baza de dezinfectat, si se pare ca a trecut, probabil o afta

Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.
Alte subiecte care v-ar putea interesa:
- 2extractie masea de minte
- 4Maseaua de minte si umflatura gingivala
- 4In incurcatura. am nevoie de un sfat
- 6Se slefuieste pe lucrare metalo-ceramica?
- 6dureri ingrozitoate pe jumatea stanga a fetei
- 0Abces maseaua de minte
- 2Carie masea de minte
- 1Probleme dentare
- 4maseaua de minte cariata
- 8Dureri si pocnituri la incheietura maxilarului
- 6Care este maseaua de minte?
- 0Complicatii masea de minte
- 3masea de minte
- 10dupa extractia molarului de minte.. sangerare si durere puternica
- 2durere post-extractie masea de minte
- 0Masea de minte crescuta 60 la suta - dureri intensitate medie, ocazionale, de mai multe zile
- 0Problema masea de minte
- 1Problema masea de minte
- 3Extractie masea de minte
Mai multe informații despre: Maseaua de minte
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și: