Dragostea ca pedeapsa

Cladirile ard, oamenii mor, dar dragostea adevarata e vesnica...

Desi pare o solutie
taraneasca", cum spunea boemul meu profesor de matematica., eu cred in soluti ingineresti :sunt cele mai simple, deci conform unui principiu al carui nume nu mi-l amintesc acuma, sunt cele mai eficiente. De ce sa practici o agricultura extensiva in detrimentul unei intensive.Altfel spus ti-ai etichetat sotul, l-ai ambalat corespunzator, l-ai depozitat...si gata.., asta e sotul meu, capat de linie.Viata buna alaturi de el, si atat..Dar orice structura vie evolueaza. Dovada vie chiar tu.Ti s-au schimbat necesitatile, asteptarile...Poate si el a evoluat.surpriza...poate chiar in aceeasi directie. Dar comunicarea..bat-o vina! Si atunci mergeti intr-o directie moarta, care duce la apariita acelui vid, de care amintea foarte sugestiv d-na dr.Simina. Vid care absoarbe...si tot absoarbe...destine paralele...la inceput mai multa rabdare cu copii, tandrete cu sotul, iar apoi framantare si nelinisti.nopti nedormite...ganduri.Sau chiar imbolnavirea celeilalte sotii si chiar, din pacate, a celorlati copii.Fapt real, dealtfel. Si atunci, la ce bun incercarea de "extindere", cat timp nu sant explorate toate posibilitatile, in propria "gradina
.Cred in solutia adoptata de tine...cam pe la 16 ani.La maturitate, cand ne hataram sa facem copii cuiva, ne asumam si responsabilitate.fizica, dar si emotionala..
Parerea mea, incearca sa-ti redescoperi sotul, sigur santeti altfel decat la inceput, fa-l sa inteleaga de ce are nevoie sufletelul tau cel nou...comunicati. De ajutor mi se pare cartea dr.John Gray"barbatii sant de pe Marte, femeile sunt de pe Venus".Sfaturi simple, concrete, date in stil american, extrem de ficiente dupa parerea mea.Nu prefera calea usoara, de a cauta in alta parte, incearca tot ce poti acasa mai intai. In toate relatiile noi avem de-a face cu inceputuri de fapt, cand aplicam instinctiv toate regulile unei legaturi perfecte.E destul sa ne amintim de orice inceput de relatie... Daca e virtuala, cred ca poate dura infinit mai mult, nefiind traita intr-un context real, minut de minut, cu toate amanuntele banale.ci traita punctiform, la momentul maximei trairi... Dar paradoxul e ca nici asa nu ne multumeste, vrem mai mult... Andora, ati doresc numai bine, sa-ti dea Dumnezeu intelepciune sa poti la bun sfarsit dilema ta.Pentru ca evident nu e incheiata inca.Cat despre mine..eu invat din mers sa-mi recuceresc sotul...sant sigura ca voi reusi...pentru ca spre deosebire de tine, sau CEALALTA, eu stiu ce vreau.








;

Draga Ana,

Am citit destul de superficial mesajul tau. Mi se pare corect ceea ce spui. Vad ca ai amintit si despre o carte: Barbatii sunt de pe Marte, femeile de pe Venus - am cumparat aceasta carte, am studiat-o, i-am dat-o si sotului meu - dar nu numai aceasta carte, iti mai enumar daca vrei si altele la fel de bune: de ex. "Casatorie sau frustrare" de psihologul crestin James Dobson, e renumit (are si cunostinrte teologice, e si sot si tatic)- si nu am timp acum sa mai vad titluri - "Un tata eficace" de ex, - am cumparat carti in detrimentul altor lucruri, caci sunt izvor de intelepciune, dar pt. cine o cauta, draga mea...
Imi pare rau ca scriu pe fuga, cam asa a fost intotdeauna: urgente...viteza...si de la capat. Viata se stinge in lucruri mici, fara continut si substanta, asa...pt. perpetuarea speciei...dar nici asta (caci exista ironii ale sortii, exista si paradoxuri - sau ghinioane - sau nu stiu cum se pot numi). imi pare rau ca nu am adresa ta personala, ti-as fi spus mai amanuntit si mai exact despre ce este vorba...

Insa cateva similitudini am putut desprinde urmarind cateodata emisiunea psihologului Cristian Andrei: am auzit de la o doamna (intelectual) urmatoarele:
Tocmai din responsabilitate pt. copil / copii, caci avea, hotarase ea o separare de partenerul ei, in tovarasia caruia devenise ceea ce nu era: adica o persoana stresata, umilita, depersonalizata...si daca ar fi continuat ar fi ajuns - fara identitate- adica, unde ar fi ajuns?

Dar a fost destul de desteapta s-i=o ia din timp. Mai spunea ca, din cauza deformarilor ei de personalitate care intervenisera, proprii copii nu au putut-o cunoaste cu adevarat, adica, asa cum este ea ca om in realitate.
Mi s-a parut, nu grav, ci foarte grav, si dureros lucrul acesta - mai ales ca ma recunosteam perfect in povestea aceasta.

Mi-au ajuns copiii mari, am facut totul pt. ei, totul cat am putut mai bine, dar nu esentialul! Ei sunt mereu nemultumiti de mine -chiar- (de parintii lor - adica de noi) - au crescut cu sentimentul unui vid pe care-l transmiteam fara voie -...Acest copii sunt minunati, au un potential intelectual si afectiv deosebit, dar nu si o canalizare normala spre VIATA adevarata, implinita, fericita...

Imi pare rau ca trebuie sa ma opresc aici acum.
Revin la intoarcere. (sa-mi notez ideea sa n-o uit: despre increderea care doare - intr-o relatie)

Va pup si va iubesc!

Dar a fost destul de desteapta si a luat-o din timp / s-o ia din timp.

Bleuciel, ai dreptate... Nici eu nu am timp acum, dar.. vom mai vorbi... Imi pare rau pentru tine, pentru noi, pentru tot ce se intampla aiurea in viata asta...

Ce zici de 8 ani traiti in felul asta. * ani in care nu s-a schimbat nimic totul e la fel ca la inceput. Persoana respectiva devening intr-adevar jumatatea sufletului, parte integranta a creierului. E greu, e dureros. Trebuie sa stabilesti foarte bine locul acestei povesti in viata ta, si sa o ti doar ca "balsam pentru suflet" fara sa-ti afecteze viata reala.sa accepti aceasta situatie, sa te consolezi si sa te resemnezi, parearea mea. Totusi eu am platit un pret prea mare in viata reala, am renuntata la povestea mea in favoarea vietii reale care m-a pedepsit mai mult decat as fi meritat zic eu.

Alinaze,

am citit povestea ta, la mine e o situatie mai iesita din comun...Mi-am asumat compromisul de a duce o viata complet paralela de laq inceput - nu am dorit decat liniste si atat. Nu am dorit nimic pt. mine, asa cum spuneam, am pornit de la inceput cu acel "minus" pe care trebuia sa-l ignor, intruna si intruna, pana intr-o zi...sau nu numai intr-o zi, cand mi-am dat seama ca situatiile vietii nu accepta compromisuri de nici un fel, cat de neinsemnate ar parea...

De fapt, a fost cautarea lui Dumnezeu intr-o religie din care facea parte partenerul meu...
nu stiu de ce la varsta aceea, am putut crede ca acesti oameni care adera la un anumit cult -despre care eu aveam si mai am o impresie f. buna- acesti oameni au toti aceeasi factura, aceeasi iubire pt. Dumnezeu, asa cum o aveam eu.

Am trait dezamagirea pana la os, caci m-am convins - desi n-ar mai fi fost nevoie - ca omul nu este reprezentat de religia in care s-a nascut. Poate fi reprezentat de acea religie numai daca si-o alege singur, sufera pt alegerea sa - cum mi s-a intamplat si mie - dar trebuie mai intai sa cunosti omul f bine, si apoi sa pasesti.

Prietenii, tocmai de aceea sunt pretiosi, sa -ti dea un sfat la timpul potrivit...

Draga Alinaze, am citit povestea ta. fata de ce mi s-a intamplat mie, mi se pare floare la ureche. Bine ca nu ai mai multi copii. Multumeste-I lui Dumnezeu ca mai ai putere, ca poti munci, ai grija de tine, de sanatatea ta si mergi inainte cu fruntea sus.

Nu toti oamenii sunt capabili de iubire. Ea cere mult mai mult. Dar nu renunta sa cauti mereu in jurul tau si sa fructifici toate posibilitatile din care poti lua ceva bun, pentru a te imbogati si nu stii, poti intalni si oameni deosebiti.. Cauta o biserica unde te simti bine. Fa-ti prieteni noi, care merita increderea ta. Ei exista, chiar daca in spatiul nostru romanesc, mai mult decat in alta parte - domneste un soi de lasitate perversa - rar mai gasesti acei curajosi care sa riste, sa se bage in foc pt. o cauza, pt. un om care se pierde...nu te lasa, incearca. e datoria fiecaruia dintre noi. datoria de a ne bucura de viata primita in dar.

Dumnezeu sa te binecuvinteze si sa te ajute!
Cu drag,

(poti sa-mi scrii, daca vrei- o scurta perioada nu voi avea timp sa-ti raspund)

Doamna Tania, scuzati-ma, ma grabeam f. tare. Multumesc mult pt. empatia dvs, pt. tot. Da, imi pare rau pt. acelea dintre noi..., dar e un prilej de a lupta si iar de a lupta. Exista Cineva care-si aduce aminte de om.

Va pup, si...Doamne ajuta !

Bleuciel iti multumesc din suflet pentru incurajari si vorbele frumoase. Intr-adevar exista din pacate situatii mult mai grave decat a mea.Se intampla sa avem mici necazuri care la momentul respectiv ni se par atat de grave, dar se poate mai rau, se poate mai rau din pacate, nu ne vine sa credem dar se poate si mai rau. Acum cateva luni mi se parea ca sunt nefericita, ca lucrurile nu stau cum ar trebui, dar acum, in noua situatie, mult mai grava decat atunci, ma gandesc " Doamne daca ar mai sta lucrurile ca atunci ar fi fost minunat" pentru ca am vazut ca se poate si mai rau. Iar acum incep sa gandesc bine ca e totusi numai atat, ca nu e mai rau, ca, copilul imi e sanatos, ca eu sunt sanatoasa, ca am sprijin. pentru ca se poate si mai rau.In general sunt o persoana organizata, credeam ca sunt puternica, intotdeauna am un plan, o strategie, ma motivez singura, incerc sa gandesc cat mai logic si obiectiv. acum sunt total dezorientata... debusolata. logica s-a dus naibi. mintea vede atat de clar lucrurile dar inima o ia razna. parca sunt un spectator la razboiul dintre ratiune si inima, un spectator care asteapta sa vada cine va castiga. un spectator care nu are nici un cuvant de spus in batalia asta. Il voie ierta, dar nu ma voi ierta pe mine, o sa ma urasc pe mine mai mult decat o sa-l urasc pe el. Nu-l voi ierta, o sa incerc sa merg mai departe. si nu stiu care o sa fie urmarea acestui fapt.Ma intreb de undee poate avea un om atatea resurse, de unde, resurse care sa-l faca sa continue, sa se incapataneze sa continue o relatie din care nu a lipsit, violenta fizica si verbala, tradarea, indiferenta, neimplinirea pe plan sexual etc. ma intrebam la un moment dat ce mai astept sa se intample, ce mai astept sa ma omoare si sa ma ingroape in gradina ??? :). Acum vine ma imbratiseaza, imi spune ca ma iubeste... si pentru mine dispare orice urma de ratiune sau toate lucrurile enumerate mai sus parca nu mai au nici o insemnatate, nu mai par atat de grave. Slabiciunea ar trebui sa fie cuvantul de ordine... slabiciunea este singura resursa din acest razboi.

Am zis ca nu voi mai reveni aici, ca va fi subiect incheiat pentru mine.nu este, au trecut 1 an si 7 luni de la inceput si povestea nu e nici pe departe incheiata.putetzi arunca cu piatra voi suporta...am luptat.m-am zbatut, nu stiu ce va fi, oricum viatza merge inainte cu asumarea prioritatilor, iar prioritatea nu e persoana mea ci ceilalti.Voi spune doar atat.viata de zi cu zi e ca un pahar plin cu de toate...dragostea fatza de familie..servici, casa, , , , iar el e ciobul care face ca paharul sa fie intreg.chiar daca uneori taie adanc.acumulandu-se multa frustrare, neputintza...sunt, suntem poate slabi.habar nu am de atatea ori ne-am spus adio.revenind de tot atatea ori.E usor a spune renuntza, nu sunt o idealista si nici o naiva, stiu cum sta situatia stiu despre inexistentza sanselor...dar cum sa redevin iar intreaga?

Alinaze, Andora si toti ceilalti,

Din pacate sunt intrecere pt. ca ma grabesc la servici. Dar nu pot sa nu las cateva cuvinte. Am citit in fuga ce ati scris.
Ce frumoase sunteti !

Iubirea oamenilor de langa noi e o necesitate - nu un lux. O necesitate a vietii insasi. Asta e concluzia mea. Tot ceea ce nu vine din ea e supus pieirii. Nu degeaba spune cantecul (Holograf) : poti sa-mi iei tot ce vrei, chiar viata - dar, nu-mi lua dragostea ! -parafraza.
De ea avem toti nevoie pt. a putea trai, aici si dincolo.

Doamne, da-ne dragoste.
Va pup.

Da, Alinaze, ai dreptate. IUBIREA ca SLABICIUNE. Acum inteleg mai bine de ce s-a afirmat asta de catre unul din slujitorii Bisericii. Cei ce n-au trait iubirea nu vor putea spune niciodata ca L-au intalnit pe Dumnezeu. Cata confuzie pentru unii dintre noi ! Cat de mici si slabi in fata adevaratelor valori !

Cat despre lupta celor doua: ratiune / sentiment, sa te intareasca Cel de Sus, sa-ti dea putere sa faci alegerea cea mai buna. Eu cred ca ar fi cel mai bine, daca ti-ai gasi si tu pe cineva - nu neaparat sa mergi prea departe - ci sa fie un om adevarat, un prieten cu care sa poti discuta orice, si, mai mult sa vezi cum va reactiona pertenerul tau. Nu arata ca-l mai iubesti la fel de mult, tare ipocrita poate fi fiinta umana! Cu cat arati mai multa dragoste, cu atat primesti mai putin. Nu am dreptate?
Nu ai putea sa-l joci putin pe degete?
Nu am inteles, tu nu ai calitatile tale? Nu meriti oare mai mult decat iti ofera el? fa cumva sa-ti recastigi respectul, pretuirea in fata lui. Iar daca nu vei avea rezultate, inseamna ca ceva intre voi a murit. Eu nu am stiut ca cel ce iubeste este cel castigat. Nu am tinut cont de asta cand am plecat in viata...Salveaza-ti iubirea ! Cu puterea pe care o ai, cu mintea daruita de la Dumnezeu, in mod normal trebuie sa existe jumatatea pregatita de El pentru tine. Doamne ajuta !

Ando, ma cutremura cuvintele tale, ceea ce simti, ceea ce spui...ma intreb ce am fi fost fara iubire? dar am mai fi fost, in primul rand? sunt cel mai nepotrivit om, care sa vorbeasca despre acest subiect. Pentru mine este de-a dreptul sfasietor de greu, de trist. Nu am un raspuns. Nu ma framant sa-l caut. Totul, dar absolut totul ramane...la voia Stapanului - daca nu L-as fi instrainat nevrand chiar pe El, cel mai mult. Pe El, pe care pretind ca-L cunosc / iubesc...

Intelepciune si iubire, iubire si intelepciune si iertare de Sus !
Calde imbratisari !

Dragostea nu este o pedeapsa, nu ar trebui sa fie o pedeapsa. Este foarte interesant ca o prezentati ca atare. Aceasta relatie virtuala a reaprins in dumneavoastra focul unor trairi ce nu le-ati avut, sau poate nu au fost atat de intense. Ce pot sa va spun este ca " nimic nu e ce pare", asa ca ceea ce virtual este exceptional in realitate s-ar putea sa fie la polul opus. Am citit multe povesti relatate de persoane care s-au cunoscut pe net. Pana cand nu veti fi fata in fata nu puteti vorbi despre o relatie. Relatie inseamna a fi in contact real. Va recomand sa folositi acea energie pozitiva cu care v-ati incarcat si sa o dirijati intr-o directie care sa va implineasca.

cu drag

Victoria C. Ion, psiholog clinician

Stimata doamna Vicctoriaion,

Multumim pentru prezenta printre noi. Ne-am bucura daca am putea defini impreuna conceptul: dragoste. Mi se pare ca nu e acelasi lucru pentru nici unul dintre noi. Ce presupune o relatie perfecta (in acceptia relativa a cuvantului)? Pentru ca, totusi exista casnicii / familii durabile, cupluri fericite. Exista sentimente nobile, profunde si trainice. Sunt si necazuri, dar ele pot fi depasite, tocmai cu ajutorul tariei care vine din iubire. Exista prietenii lungi cat o viata, exista si iubiri, la fel. Prietenia si dragostea se exclud sau mai degraba se impletesc? -dupa parerea dvs.
Pentru sentimente durabile si inalte e nevoie, inainte de toate, de caractere puternice, nobile.
De ce uneori, inimi atat de mari, trebuie sa suporte limitele frustrante ale unui fizic fragil? Am intalnit multe astfel de situatii. Sau poate, e paradoxul despre care am gasit scris in Biblie ("am ales pe cei slabi pentru a face de rusine pe cei tari").

Cred ca lumea se imparte -privind din perspectiva aceasta - in doua mari categorii de oameni: cei atinsi de adevarata iubire si cei paraleli cu ea. Dar culmea, inainte sa intru pieptis in viata, stiam mai mult si mai bine despre asta. Ceea ce acumulasem din carti si din experienta altora imi oferise o buna temelie gandirii de atunci. Acum, dupa ceva vreme, nu stiu pe unde mai sunt... Nu va spun prea mult, seamana cu autotradarea...De ce? ( da, sunt circumstante atenuante...nu se poate discuta in scris; desi, in situatii limita o faci, dar in loc sa rezolvi o dilema, o dezvolti mai tare...asa ca, ...). Mi-as dori f. mult sa pot discuta cu cineva specializat face to face.

Sarbatori fericite!
La multi ani!

Revin cu o completare: cand am spus -acceptia relativa a cuvantului - m-am gandit la relativitate, imperfectiune umana, unde acest lucru - dragostea - este dat sa functioneze...
Dragostea in sine nu este nicidecum imperfecta, dimpotriva. Ne depaseste, de fapt. Deci, nu la asta m-am referit.

buna ziua

dragostea si iar dragostea! Este un sentiment minunat cand este impartasita, este impovarator atunci cand nu suntem capabili sa facem alegeri si traim relatii de compromis fie cu partenerul "legal" fie cu alti parteneri. Iubirea-compromis este o lipsa de fidelitate fata de noi insine, este o dovada ca nu ne iubim noi pe noi. Multi dintre noi poate nici nu ne cunoastem prea bine pe noi insine cu toate acestea ne asteptam sa-l cunoastem pe celalalt, ne aratam dezamagiti cand constatam ca omul era altfel. Intr-o relatie oamenii se schimba, si este firesc sa se schimbe, conteaza insa si cum se schimba.Azi se vorbeşte foarte mult despre comunicare şi despre lipsa comunicării, care duce la eşecul unei relaţii de cuplu. Iata câţiva dintre factorii ce facilitează deteriorarea comunicării în cuplu
1. Dialogul lăuntric
2. Sărăcia dialogului
3. Proiecţia sentimentelor şi introiecţia partenerului
4. Lipsa valorilor comune
5. Confuzia dintre noi şi eu + eu
6. Lipsa de ascultare sau dialogul imposibil
7. Diverse moduri de a întreba şi formularea întrebării
8. Deplasarea comunicării
9. Decalajul aşteptărilor, al sentimentelor
10. Orbire, surzenie, selectivitate în dialog şi ascultare
11. Resentimentul
12. Agresivitatea indirectă
13.Agresivitatea pasivă
14. Însemnătatea prezenţei trecutului
15. Modelele parentale
Iubirea-compromis nu poate fi numita fidelitate. Putem compara iubirea-compromis cu mersul la o slujba care nu ne place. Cum o recunoastem si unde o intalnim? O intalnim la cuplurile care au parcurs deja o perioada de timp impreuna si cu toate ca, aparent, domneste armonia, in locul dorintei de a fi impreuna predomina nepasarea si uzura dorintei; sunt evidentiate defectele in locul aprecierii reciproce; in loc de a dezvolta intimitatea se observa saracirea ei; in loc de constientizarea valorilor fiecaruia sunt evidentiate neajunsurile si altele. Iubirea-compromis este o alta forma de infidelitate, ca si iubirea posesiva, fuzionarea, iubirea narcisica si egoista. Suntem in intregime raspunzatori de ceea ce ni se intampla, suntem singurii care îi putem determina pe ceilalţi sa ne recunosca valoarea şi sta in puterea noastra de a face ca relatiile cu prietenii sau familia sa fie mai bune.
Aveti curajul sa faceti alegeri si sa va asumati faptul ca orice alegere presupune o renuntare la ceva. Acest ceva poate fi in cazul de fata pierderea linistii, ori sentimentul ca suntem pedepsiti. Nu va pedepseste nimeni altcineva.


Va doresc sa aveti curaj si intelepciune sa alegeti

Victoria C. Ion, psiholog clinician

Stimata doamna, Vicctoriaion,

Multumesc pentru raspuns.
"Dragostea si iar dragostea" - in cazul meu, acest cuvant are urmatorul inteles: dragostea inseamna liniste (pace interioara si ext), armonie, intelegere, comunicare, incredere, unitate, normalitate. Ea implica 2 persoane. Orice relatie implica 2. Insa te poti trezi cu surprize din cele mai neplacute, sa-ti dai seama, cand deja e prea tarziu, ca de fapt, tu esti tot singur, ca ai in plus responsabilitatea de a-i duce pe toti la tinta, desi esti slab, nu ai fost facut pt. asta. Culmea, cunosc doua femei -intamplator locuiesc prin preajma- care trec prin aceeasi situatie cu mine. Si snut cu zecile, sau sutele, am auzit si la spital. majoritatea dintre aceste sotii si mame, sunt impovarate pana peste puteri de...cine?

Exemplu: Emilia, mama a sapte copii, toti f. buni la invatatura - premianti toti, la Lic de muzica din loc. O mama deosebit de calma, optimista, robusta fizic - a fost dusa cu salvarea la urgenta pt. o depresie grava. Niciodata nu a mai avut asa ceva. Are o voce superba, canta in Biserica de cand o stiu. Dar lipsurile zilnice in care se zbate aceasta mama cu niste copii atat de reusiti, faptul ca-i vede suferind si fara viitor intr-o tara a saraciei- in care nu gasesti loc de munca etc., iar sotul ei, un pasiv incurabil (dement), asteptand sa-i pice din cer painea cea de toate zilele - care ar putea fi -gandeste el si spune si la altii - asigurata chiar de proprii copii. Stiti, o mama nu gandeste astfel cand e vorba de copii.
Este dovedit stiintific, un barbat nu poate suporta / il depasesc durerile unei nasteri, ori pt. femeie - nici nu se pune problema. Le este rusine sa mearga cu tine la medic daca ai ramas insarcinata sau ai probleme grave la nastere. Unii nici nu vor sa auda de asa ceva, poti sa mori cu zile - si credeti-ma...am avut moarte clinica la adoua nastere...De ce? Degeaba. Si atunci tot eu am fost de viana. Nu...nu...trebuie sa-mi amintesc
Alta vecina - tot o credincioasa din Biserica, e terorizata zilnic, nu mai rezista, acuza si ea probleme de sanatate psihica. E obsedat si gelos, nu o lasa sa iasa nicaieri - de teama ca se intalneste cu vreun barbat - el avand unele probleme... din cauza diabetului avansat etc. Si toata lumea cunoaste cat este de cumpatata si credincioasa ac sotie...si mama buna. Imi spunea pe strada ca i-au murit si parintii, efectiv nu are unde sa iasa macar putin din mediu...

Nu e vorba neaparat de dragostea ca sentiment pasional, e vorba de dreptul la o viata normala - dar intr-o lume anormala, ce sa astepti ?
iertati-ma, .

Nu se pune problema propriei cunoasteri, in cazul meu. am renuntat voit la luxul propriilor placeri -dar si nevoi normale, pana la urma - intr-un moment crucial al vietii. Ceva m-a determinat sa fac asta. Atunci am fost convinsa ca e cea mai buna alegere. Insa practica a dovedit altceva. Am renuntat voit la mine - intr-un sens gresit. In aceasta decizie am aplicat indemnul unui credincios prooroc - ?- care s-a dovedit mai tarziu, ca nici el nu mai credea ceea ce-mi spusese mie (?!). Culmea ironiei !!! O viata de om, nu ?
Eu, care-l adoram pe Dumnezeu ! As fi putut sa nu ascult glasul? Venise vestea asta cu cativa ani inainte de momentul deciziei...asa ca, am crezut si am luat de bun.
Daca dvs. ar fi trebuit sa alegeti intre Fat-Frumos, care nu crede in Dumnezeu si un om obisnuit - care crede, ce ati fi facut?

Multumesc pentru sfaturi.
Sarbatori fericite in continuare !

Am revenit.Este o adevarata placere sa citesc toate comentariile si trairile voastre. Totul mi se pare atat de adanc si adevarat. M-a ajutat sa vad lucrurile mult mai clar.Sa infrunt realitatea, sa accept si sa ma resemnez.Eu personal am intrat intr-o stare de resemnare, alte si alte lucruri se intampla dar cred ca am devenit cumva imuna si parca nu mai dor atat de mult cel putin asa mi se pare acum. Resemnare asta e cuvantul de ordine saptamana aceasta, mi-am incheiat batalia interioara si exterioara. am renuntat. Vorbeam intr-un alt subiect de o alegere, am facut aceasta alegere, nu o regret, dar nu a schimbat nimic, nici nu m-a ajutat nici nu a stricat.Nu am nici cel mai mic motiv sa fiu optimista si totusi sunt.
Bleuciel as vrea sa-ti stiu povestea dar am inteles de ce nu o faci publica.

To be continued

Multumesc

Tristetea si resemnarea submineaza vointa individului. A accepta unele situatii de viata, nu sunt sinonime cu resemnarea, dimpotriva. A accepta presupune ca intai sa intelegi, iar pentru a intelege ai nevoie sa stai cu tine si sa reflectezi la tine, la posibilitatile tale, la dorintele tale, la cine esti si ce vrei tu cu adevarat si ce poti face tu pentru tine astfel incat sa fii impacat cu ceea ce ai ales. Ar mai fi de adaugat ca viata este un proces dinamic si vorbind din aceasta perspectiva si relatiile dintre oameni sunt si ele dinamice; numai ca fiecare dintre noi avem propriul rimt si uneori nu tinem pasul cu ceilalti ( o luam inainte sau ramanem in urma). Aceasta influienteaza si dinamica relatiilor, influienteaza si evolutia relatiilor care fie stagneza, fie regreseaza, fie cresc in ritm cu noi. Cand formam un cuplu ne dorim sa evoluam impreuna. Nu intotdeauna reusim si atunci incepem sa intrebam in dreapta si in stanga ce e de facut. Parerea mea este ca doar cei implicati pot raspunde intrebarilor care-i privesc pe ei si nu cei din preajma.
Pentru bleuciel si pentru oricare persoana de aici am acum un indemn si o precizare :luati medicamentele asa cum vi le-a prescris medicul ! Sfaturile, insa, este de dorit sa le treceti prin filtrul personal, abia apoi treceti la fapte.

Curaj si incredere in propriile decizii

Victoria C. Ion, psiholog clinician

Stimata Doamna,

Va multumesc, totusi, ...Luatul pastilelor este si asta o problema. DEja vad ca am o stare de somn iesita din comun, care vine dinspre inima, curios...o oboseala iesita din comun...doar atat. Simt ca daca as satisface aceasta nevoie, m-as reinnoi. Dorm foarte bine, nu mai visez urat, nu mai sunt "atacata, agresata"in timpul somnului.
Nu am spus: aparea acel rau extrem in timp ce dormeam - abia daca incercam sa dorm si ma trezeam cu inima batand f. tare, nu puteam sa-mi continui somnul (care somn?) din cauza asta. Insa nu am luat prea mult timp somnifere. Nu suport bine medicamentele, mai ales astea. In general organismul mi-a demonstrat o capacitate de regenerare uimitoare. Nu exemplific acum, dar asa este. Nu iau nici acum decat antidepresivul.
Nu am trecut pe la medic nici nu mai stiu de cand. Ea - doctorita mi-a zis sa micsorez treptat efectinul, ceea ce eu nu am facut decat in mica masura. Mi-e teama sa mai reduc, dar cred ca ar trebui sa incerc. Cunosc o doamna cu care ma intalnesc apr. zilnic, care a fost la fel de rau - a fost pusa la pat de depresie, singura in viata ei de felul acesta - si a facut tratament cam 2 ani si 8 luni (intrerupand progresiv). De multi ani nu mai ia deloc medicamente. E cam de varsta mea - nu stiu, totusi, eu datorita credintei in Dumnezeu pe care o si aplic practic, cred ca ma prezint mai bine decat poate estima stiinta medicala. Asta este un fapt constatat.
Tocmai aici este diferenta intre cel credincios si cel necredincios.
La mine nu e vorba de o neintelegere a situatiei sau de neacceptatre a ei. Nu sunt atat de nebuna incat sa-mi produc singura un rau atat de mare.
Ce a venit - a venit avand ochii deschisi pur si simplu, dupa o perioada prea lunga de detentie / regim fortat, cum o numea cineva care ma mai vizita din cand in cand. Adica simteam nevoia acerba sa traiesc - sa ies intre oameni, sa respir cu tot plamanul si cu tot creierul, sa ma bucur cu toata inima - comunicand cu cineva -ar fi putut fi oricine, si in piata la o taraba, dar nu s-a intamplat. (Si cand te gandesti ca altadata credeam ca as fi putut chiar sa zbor!! ) Simteam ca ma otravesc interior / ma intoxic cu fiecare zi pe care o pierdeam doar in nimicuri: gatit, piata, teme copii...etc si iar. Asta cam zeci de ani - singura pe schimburi. Imi spuneam: inca putin si se va rezolva problema. MOmentul rezolvarii nu a venit - dimpotriva, au venit in schimb esecuri, exact cand nu mai aveam nici o farama de...nimic. S-a produs decompensarea. Femeia, desi v-am spus mai sus, depinde cam in totalitate dupa casatorie de deciziile sotului ei. E vorba f. mult daca el, sotul, e un om cu orizont sau nu. Aici sunt si alti factori de decizie pt, viata ta ca individ- financiara, viitorul copiilor etc, de care ei se ocupa / isi inteleg unul celuilalt nevoile de orice natura. Pt. mine pe primul loc sunt cele sufletesti, spirituale - cum e normal. Altii nu au nici o prioritate, sunt multumiti sa vegeteze. Sunt tot timpul f. multumiti asa. Ei nu-si proiecteaza o schema mintala pt. ei insisi, nici atat pt. copiii pe care i-a adus pe lume...de nici un fel: ca trebuie sa se hraneasca ei, ca trebuie sa urmeze niste studii - poate sunt dotati, ca au nevoie de un model in familie etc. Dar cand nu mai merg lucrurile, de vina esti tu, care ai dus totul in carca si nu mai poti de obosit. Cam prea multa vorba. Insa in momentul in care supui partenera la un regim prelungit, fara sa-i dai macar un termen, o limita in timp, o speranta ca vei lua macar in viitor in calcul si nevoile ei - trebuie sa fii extraterestru - nici Dumnezeu nu ar putea supravietui. Sunt un miracol in prezent, ca si in trecut. Despre viitor stie numai Cel de Sus.

Imi cer scuze: ceva s-a intamplat si mesajul a fost trimis fara sa vreau. Verificam pe undeva pe la mijloc, daca sunt enunturi neclare, imi cer scuze.

Mi se parea ca mi s-a daruit mult si ca pot darui la randul meu tot atat de mult.
Depresia mea nu vine de la relatia mea cu oamenii - nu e vorba nici de sot, aici, nu am asteptat nimic de la el de la inceput, totusi urmarile acestui imens compromis s-au adaugat, si poate, chiar ele au umplut paharul.
Principala cauza -ESENTIALA -este relatia mea cu Dumnezeu, care afost afectata indirect de o asemenea combinatie nefavorabila.

Eu mi-am dorit din start un mod de viata normal, crestin: luminos, vertical, responsabil. Dar...numai la vedere / in public s-a intamplat. "Ce vede lumea e important, nu ce esti tu acasa." Nu mai pot continua...ma scuzati.

Va multumesc pt. ca m-ati suportat (poate ati vazut si mesajul privat).
CU multa pretuire,

O prietena draga a scris de curand undeva aceste versuri.care imi rasuna permanent in minte.
Înfrânt nu eşti atunci când sângeri, Şi nici când ochii-n lacrimi ţi-s ; Adevăratele înfrângeri Sunt renunţările la vis !!!!!!!!!!!!!!!Atat.

PS: Asta e problema mea: Nu am putut sa urmez pe Dumnezeu asa cum El a dorit de la mine, asa cum am simtit ca mi-e necesar. Nu am putut sa pastrez comunicarea cu El- s-a pierdut in asteptari zadarnice, in imprejurari cu influente negative subtile in timp - griji, stres, nemultumire de propria pers.- nu resentimente!, imperceptibile chiar...undeva in subconstient...
Asta m-a durut si m-a macinat in fiecare zi. Durerea Lui, nu alte lucruri..Si asta ma doare si in prezent.
E vorba de nevoia mea de viata si de Dumnezeu, nu stiu cum sa mai spun...E ca o capcana, sau un lat in care ma gasesc. Este pe undeva - scris despre Chezasie, in Biblie. caut si va spun.Eu am facut asta. M-am interpus intre cineva care nu merita si Dumnezeu, impotriva voii lui Dumnezeu (El avusese alt plan pt. mine, pe care eu nu l-am inteles exact la timpul acela). M-am crezut Moise, sau nu stiu cine...(doar el a putut indupleca pe Dumnezeu cand a mijlocit pt. popor, dar era vrednic, ori eu...)
in felul acesta, L-am suparat pe Dumnezeu pt. ca I-am acordat locul secund, planul al 2-lea - si nu primul, asa cum se cuvine, asa cum astepta El. L-am dezamagit in astepari, iar asta L-a durut pe Dumnezeu (m-a instiintat...)
In felul acesta, L-am determinat la gelozie - L-am suparat si s-a departat. Totusi, nu de tot. Poate...

Multumesc Ando,
Sunt cuvintele scumpei tania. Va pup pe amndoua.

Taiat in jumatate si-n pulberea zdrobirii / Cum sa mai port eu oare poverile "visarii"?

Am gresit putin. Versurile de sus erau:

Taiat in jumatate si-n pulberea zdrobirii / Cum am sa port eu singur poverile." - Voiculescu

Am gasit la Proverbele lui Solomon despre Chezasie: capitolul 6 -1-5. Poate aveti o Biblie ortodoxa, s-ar putea sa difere nr. de capitol, nu stiu...in Biblia Cornilescu, subtitlul este: ASUPRA CHEZASIEI.

E important sa stiti, ca nu am stiut dinainte aceste cuvinte - din pacate pt. mine - decat acum putin timp in urma, dupa spitalizare.mult dupa. Sa nu credeti cumva ca mi-am indus frica. Nu. dar exact ca aici...s-a indus singura...nu am mai putut sa dorm...de frica...Cuvintele Bibliei sunt perfect adevarate si au acoperire !00% in viata.

Vrand nevrand are loc introiectia intre doua persoane care convietuiesc o perioada mai lunga...ei ajung sa semene intre ei din ce in ce mai mult. Cred ca aici este cheia. Cat timp am reusit sa-mi pastrez personalitatea separat, a fost ok, cand, cu timpul am asimilat - (caci tre sa te supui barbatului...cum i-e voia...) din obiceiurile lui.am inceput sa dispar.E o incompatibilitate aici.sau o anormalitate...

Multumesc daca ati avut atata rabdare.
Numai bine va doresc.

Am uitat ceva f. important: "POT TOTUL IN HRISTOS CARE MA INTARESTE" - Filipeni. 4:13

Daca vom invata sa multumim pentru ceea ce avem azi, mai mult / mai bine decat ieri, - daca vom sti sa privim partea buna din ce ni se pare / sau este greu / rau - va fi mai bine pentru noi.

si
"RECUNOASTE-L IN TOATE CAILE TALE SI EL ITI VA NETEZI CARARILE" - Psalmi

Noapte buna!

Stimata Doamna,

Am uitat un amanunt important. M-as bucura sa-mi lasati adresa - daca puteti- la mesaj privat, va voi comunica de ce - tot la fel (tot printr-un mesaj privat).

Voi tine cont de cele spuse de dvs. privind relatia de cuplu.Sunt lucruri importante si profunde.

Trebuie sa revin asupra celor aratate de dvs. legat de relatia de cuplu: mi se pare f. interesant punctul de vedere prin care numiti ca forma de infidelitate natura posesiva a unei relatii, ca si fuzionarea, iubirea narcisista, egoista -

Revin asupra afirmatiei mele referitor la proiectia sentimentelor si introiectia PERSONALITATII partenerului - ar fi trebuit spus. Aici er vorba de personalitati f. labile.( Nu sufar de asa ceva, desi par...nu.)

Bine spus. Fiecare in parte are individualitate proprie - exista respect personal si reciproc, ...si multe alte lucruri pe care le stim de la scoala -dealtfel.

Banuiesc ca aveti o relatie de cuplu, si stiti f. bine cum s-ar putea concretiza aceste lucruri.
Stiti de asemenea, cum vede o femeie -sau ce-si doreste ea de la o relatie; iubire in primul rand, protectie si siguranta, lucruri care regleaza din start pozitia ei fata de partener. Fiind crestina, cunosc voia Lui Dumnezeu privind relatia de cuplu, care arata ca barbatul este capul in familie (fam. fiind o mica Biserica ) la fel cum Hristos este capul Bisericii Sale - si la fel cum Hristos isi iubeste Biserica Sa, sotul trebuie sa simta pentru sotia lui. Daca aceasta conditie este indeplinita, daca partenera este o buna credincioasa, automat se exclud celelalte probleme neplacute. S-ar putea ca intr-un cuplu, sotia sa aiba idei foarte bune, care sa deranjeze orgoliul barbatesc. Da, am auzit pe Dl.Cristian Andrei spunand: "daca sotul observa ca sotia este cu un milimetru mai isteata decat el, acesta isi jura-n barba ca n-o iarta... ". Ce spuneti ? Am dreptate ? In cea mai mare parte, da. Rar am vazut un barbat intelept, care sa gandeasca la rece, si sa convina de comun acord, asupra variantei celei mai convenabile pt familie, pt amandoi.

Eu am fost intotdeauna vinovata pentru calitatile pe care mi le-a dat Dumnezeu, pt. tineretea mea, etc. De ce? In loc acestea sa foloseasca la crestere / progres - mai ales spiritual, ...au fost anulate complet, si odata cu ele, anulata si eu. (greu, dar s-a reusit...:(

Iertati-ma, observ ca pe-ici nu intra si baieti, am cam depasit masura. Va sunt indatorata.
Multumesc mult. Sper sa reveniti.

Cu pretuire,

Buna ziua
Acest subiect " dragostea ca pedeapsa" a fost propus de andora. Constat ca de o vreme bleuciel scrie despre pedeapsa pe care o simte pentru ca-l iubeste pe Dumnezeu. Andora iubea un barbat, altul decat sotul, vorbea despre o relatie virtuala care ii implinea sufletul si in acelasi timp avea propria familie-sot, copil- o familie care, insemna totul pentru ea.
Povestile sunt mult prea diferite.Poate pentru andora ar fi fost de folos ca aici sa se posteze comentarii / experiente ale persoanelor care au trait asemeni ei o implicare emotionala si un atasament fata de o persoana cu care corespondeaza- acolo exista un schimb.
Povestea lui bleuciel este insa altceva. I-as sugera sa-si propuna propriul subiect si acolo sa posteze si sa primeasca raspunsuri/comentarii. bleuciel, adresa mea de mail si numarul de telefon sunt publicate; am citit mesajele private, este in ordine imi poti scrie si cu acest prilej te rog sa nu te superi pentru ceea ce am scris mai sus. Iti voi scrie separat pe adresa de mail ce mi-ai comunicat-o, iar daca doresti sa scrii despre tine si suferinta ta, repet, propune tu un subiect.
Nu trebuie sa te simti vinovata pentru calitatile tale, numai ca de cele mai multe ori calitatile pot deveni mari defecte, dupa cum defetele pot fi transformate in calitati. Cat priveste progresul spiritual el este individual, nu-l putem impune cu forta nimanui. Cand incercam sa ne impunem credintele cu forta ne-am indepartat de spiritual si de Dumnezeu, de prieteni, de familie, de colegi.

numai bine

Victoria C. Ion, psiholog clinician

Stimata Doamna,

Multumesc pentru amabilitate si sfaturile dvs. Insa imi pare rau ca nu mi-am respectat decizia din prima postare care va era adresata, aceea de a lasa totul pt. o discutie face to face. (Ieri nu am avut deloc o zi buna.)
Nu doresc sa vorbesc despre mine. Nu- in general.
Cred ca e ceva neclar la mijloc... plecand de la sensul de baza al cuvantului forum". Eu am luat in calcul de la inceput, doar denumirea - Ro- MEDIC- cu accentul pe "medic" care- mi indica un spatiu al oamenilor cu probleme pe deoparte / si specialisti de cealalta parte.

Dragostea nu cred ca este o problema medicala...in general, acest tip de situatii mi le pot rezolva personal.
O rog pe Ando, sa nu se supere - ma voi retrage...in liniste. Mi-a facut placere.

Totusi, iubirea din Dumnezeu nu cuprinde in sine toata frumusetea trairilor omenesti la o cota mai puternica (superioara)?
Simt o oarecare neintelegere... Iertati-ma. Probabil eu am produs-o.

Despre progres spiritual nu am vorbit prea mult aici ( ci in alta parte, intr-un alt context - dar nu trebuia, mi-am dat seama). E mai indicat sa taci uneori, decat sa vorbesti. Aveti dreptate (nu stiu cum sa procedez sa anulez ce am exagerat - de multe ori cand scriu mi se pare ca vorbesc cu cei de langa mine, dar nu e asa).
Ceea ce v-am spus legat de referirile pe care le faceti in final - am facut-o ca de la inima la inima, bazandu-ma pe intelegerea si sensibilitatea dvs. de fin observator, de om. Nu ma regasesc in ele. Dar pot invata ceva din informatiile transmise si astept cu interes si altele.

Multumesc mult, va sunt indatorata.

cu pretuire,