Anxietate paroxistică recadere
Buna ziua,
Am revenit pe forum după o perioadă de mai bine de un an în care m-am simțit relativ bine. Spun relativ pentru că, ocazional, am mai avut atacuri de panică acompaniate de diverse stări supărătoare precum derealizarea și depersonalizarea. Cu toate acestea, am putut merge la muncă și functiona corect. De vreo două săptămâni însă am inceput sa fac niste atacuri destul de puternice și pe care nu le mai pot controla așa cum izbuteam până acum. Partea cea mai dureroasa nu sunt atacurile in sine ci starea aproape permanenta de derealizare și depersonalizare care mă chinuie cel mai rău dimineața imediat după trezire. Atât de tare mă sperii din cauza acestor stări încât încep să plâng. De trei zile nu am mâncat nimic și abia daca am băut un ceai. La muncă nu pot merge și nu pentru că am agorafobie ( ies din casa deși nu frecvent ) ci pentru că nu fac fata, nu mă pot concentra, nu dau randament și îi vine să plâng continuu. Maine merg la spitalul de psihiatrie din Titan să mă internez. Am văzut că este un spital renovat și mai prietenos, că se face și artterapie și meloterapie pe lângă tratamentul medicamentos și de asemenea psihoterapie cu psihologii din spital. Sunt extrem de mâhnită și disperata, pana mai ieri eram destul de veselă și fericită, ieșeam cu soțul și ne bucuram de lucruri mărunte, ne faceam planuri de bebe că am 30 de ani împliniți. Și deodată nu mă pot face nimic, plâng și iar plâng, tremur și stau in expectativă...mă aștept ca in fiecare moment sa fac un atac de panică sau sa mi se acutizeze atât de rău starea de depersonalizare încât să îmi pierd mințile și să nu mai știu cine sunt. Mă uit la fotografiile de la nunta, mă uit pe albume de când eram fericită și un om normal..și nu înțeleg de ce vad totul atat de negru acum, de ce nimic nu mă mai bucură. Ce e cu mine? Tot cred că poate mă pedepsește Dumnezeu pentru vreun păcat. Mă doare și că sotul mă vede in starea asta ( deși nu e prima dată), vreau să îl fac fericit, vreau sa fiu o femeie puternica și muncitoare așa cum sunt de obicei...ieri am fost la un medic psihiatru de la Obregia și când i-am povestit despre aceste stări chinuitoare de derealizare mi-a spus că nu sunt neapărat specifice anxietății și parcă tot incerca sa sugereze altceva. Eu l-am întrebat de schizofrenie si dumnealui mi-a răspuns ca e mai puțin probabil fiindcă eu sunt conștientă de aceste stări. Paradoxul este că, de 5 ani de când sufăr de atacuri de panică, întotdeauna mi s-a spus că sentimentul de derealizare și depesonalizare este exact specific anxietății...nici nu știu ce să mai cred...din nou am inceput sa plang și m-a cuprins o frica teribilă..trăiesc numai sub imperiul fricii orice as face. Dorm foarte puțin, sunt extrem de obosită dar mă forțez sa adorm cat mai târziu fiindcă știu că mă trezesc dimineața la 6 ca u ceas și într-un puseu de anxietate si nu mai pot adormi. Nici peste zi nu pot dormi, ma macină gândul că dacă adorm, când mă voi trezi iar îmi va fi rău și imi va fi greu sa mă reconectez la realitate. Până acum câteva zile mă simțeam mai rău când se întuneca, acum parca dimineața e mai rău.am trecut cu boala asta prin toate stările și simptomele posibile de-a lungul timpului și am crezut că deja pot face fata la orice dar mă simt din nou la pământ, fara putere, vlăguită, deprimată, parcă totul în jur îmi e străin, ciudat, parcă nu înțeleg nimic din ce se întâmplă.nu îmi doresc nimic, nici macar sa mănânc..aceasta este pe scurt povestea suferintei mele.sper să fie bine maine la spital și să pot vorbi și cu un psiholog..
Am revenit pe forum după o perioadă de mai bine de un an în care m-am simțit relativ bine. Spun relativ pentru că, ocazional, am mai avut atacuri de panică acompaniate de diverse stări supărătoare precum derealizarea și depersonalizarea. Cu toate acestea, am putut merge la muncă și functiona corect. De vreo două săptămâni însă am inceput sa fac niste atacuri destul de puternice și pe care nu le mai pot controla așa cum izbuteam până acum. Partea cea mai dureroasa nu sunt atacurile in sine ci starea aproape permanenta de derealizare și depersonalizare care mă chinuie cel mai rău dimineața imediat după trezire. Atât de tare mă sperii din cauza acestor stări încât încep să plâng. De trei zile nu am mâncat nimic și abia daca am băut un ceai. La muncă nu pot merge și nu pentru că am agorafobie ( ies din casa deși nu frecvent ) ci pentru că nu fac fata, nu mă pot concentra, nu dau randament și îi vine să plâng continuu. Maine merg la spitalul de psihiatrie din Titan să mă internez. Am văzut că este un spital renovat și mai prietenos, că se face și artterapie și meloterapie pe lângă tratamentul medicamentos și de asemenea psihoterapie cu psihologii din spital. Sunt extrem de mâhnită și disperata, pana mai ieri eram destul de veselă și fericită, ieșeam cu soțul și ne bucuram de lucruri mărunte, ne faceam planuri de bebe că am 30 de ani împliniți. Și deodată nu mă pot face nimic, plâng și iar plâng, tremur și stau in expectativă...mă aștept ca in fiecare moment sa fac un atac de panică sau sa mi se acutizeze atât de rău starea de depersonalizare încât să îmi pierd mințile și să nu mai știu cine sunt. Mă uit la fotografiile de la nunta, mă uit pe albume de când eram fericită și un om normal..și nu înțeleg de ce vad totul atat de negru acum, de ce nimic nu mă mai bucură. Ce e cu mine? Tot cred că poate mă pedepsește Dumnezeu pentru vreun păcat. Mă doare și că sotul mă vede in starea asta ( deși nu e prima dată), vreau să îl fac fericit, vreau sa fiu o femeie puternica și muncitoare așa cum sunt de obicei...ieri am fost la un medic psihiatru de la Obregia și când i-am povestit despre aceste stări chinuitoare de derealizare mi-a spus că nu sunt neapărat specifice anxietății și parcă tot incerca sa sugereze altceva. Eu l-am întrebat de schizofrenie si dumnealui mi-a răspuns ca e mai puțin probabil fiindcă eu sunt conștientă de aceste stări. Paradoxul este că, de 5 ani de când sufăr de atacuri de panică, întotdeauna mi s-a spus că sentimentul de derealizare și depesonalizare este exact specific anxietății...nici nu știu ce să mai cred...din nou am inceput sa plang și m-a cuprins o frica teribilă..trăiesc numai sub imperiul fricii orice as face. Dorm foarte puțin, sunt extrem de obosită dar mă forțez sa adorm cat mai târziu fiindcă știu că mă trezesc dimineața la 6 ca u ceas și într-un puseu de anxietate si nu mai pot adormi. Nici peste zi nu pot dormi, ma macină gândul că dacă adorm, când mă voi trezi iar îmi va fi rău și imi va fi greu sa mă reconectez la realitate. Până acum câteva zile mă simțeam mai rău când se întuneca, acum parca dimineața e mai rău.am trecut cu boala asta prin toate stările și simptomele posibile de-a lungul timpului și am crezut că deja pot face fata la orice dar mă simt din nou la pământ, fara putere, vlăguită, deprimată, parcă totul în jur îmi e străin, ciudat, parcă nu înțeleg nimic din ce se întâmplă.nu îmi doresc nimic, nici macar sa mănânc..aceasta este pe scurt povestea suferintei mele.sper să fie bine maine la spital și să pot vorbi și cu un psiholog..
11 comentarii
Buna seara!
Starile de depersonalizare si derealizare sunt inspaimantatoare. Insa, ele nu sunt neaparat simptome ale schizofreniei, care are alte manifestari tipice. Exista chiar o tulburare in sine-de depersonalizare/derealizare.
Imi pare rau ca starea de normalitate nu a deveni inca permanenta. Faptul ca ati reusit deja o data sa va echilibrati inseamna ca ati putea face asta din nou.
Nu va preocupati acum de fericirea sotului, daca aveti grija de dvs si va reveniti, puteti sa va bucurati din nou de viata, amandoi.
Fiti realista si umana cu dvs-nimeni nu face fata la orice, cum scriati mai sus. Suntem oameni.
Sanatate si sa auzim vesti bune!
Starile de depersonalizare si derealizare sunt inspaimantatoare. Insa, ele nu sunt neaparat simptome ale schizofreniei, care are alte manifestari tipice. Exista chiar o tulburare in sine-de depersonalizare/derealizare.
Imi pare rau ca starea de normalitate nu a deveni inca permanenta. Faptul ca ati reusit deja o data sa va echilibrati inseamna ca ati putea face asta din nou.
Nu va preocupati acum de fericirea sotului, daca aveti grija de dvs si va reveniti, puteti sa va bucurati din nou de viata, amandoi.
Fiti realista si umana cu dvs-nimeni nu face fata la orice, cum scriati mai sus. Suntem oameni.
Sanatate si sa auzim vesti bune!
Va mulțumesc pentru răspuns și încurajare! Nu știu de ce simt că starile mele sunt ceva ce nimeni nu mai încearcă sau sunt semnul vreunei boli nedescoperite...deși am făcut toate analizele posibile, RMN cerebral, EEG, EKG, analize de sânge, stomac, ficat și tiroidă. Simt că numai mie mi se întâmplă asta...
Pe forum sunt multe mesaje despre derealizare si depersonalizare. De curand pe o cunoscuta retea de socializare ( nu stiu daca o pot numi sa nu sr considere reclama?) a fost deschis un grup pentru persoane cu aceste probleme. Linkul il puteti gasi in unul din mesajele despre depersonalizare de pe acest forum.
Ce vreau sa spun cu asta este ca, desi fiecare le traieste diferit (asa cum fiecare simte depresia diferit in sufletul sau), aceste simptome apar la mai multe persoane decat credem.
Ce vreau sa spun cu asta este ca, desi fiecare le traieste diferit (asa cum fiecare simte depresia diferit in sufletul sau), aceste simptome apar la mai multe persoane decat credem.
Sunt înspăimântătoare...cum să poți trăi cu așa ceva? Cum sa poti, că femeie, să ai o sarcina? Căci ar trebui luat tratament permanent...
Se poate trai cu ele, dovada vie sunt persoanele care isi descriu experientele pe acel grup. Important este sa stiti ce e cu ele-sunt de sine statatoare sau asociate altei probleme. Asta scade din anxietate. Iar un diagnostic de tulburare din grupul celor anxioase nu inseamna tratament toata viata!
Aflati intai care este diagnosticul dvs si discutati cu medicul psihiatru schema de tratament si, de fapt, orice alte nelamuriri. Faceti lista, sa nu va zapaciti la consultatie. Merita ca macar o parte sa fie clarificate.
Multe pastile psihiatrice afecteaza fatul. De aceea tebuie discutat.
Copiii persoanelor cu tulburari anxioase nu sunt neaparat condamnati. Da, au predispozitie spre tulburari anxioase ei insisi, daaar, o parte e genetic si mare parte este anxietate invatata de la parinte, dupa modelul lui de a vedea lumea.
De aceea tot insist pe psihoterapie in paralel sau, in anumite situatii (!) in loc de medicatie.
Daca invat cum sa gandesc si sa ma comport diferit, ma ajut si pe mine si investesc si intr-un model sanatos, daca ajung sa am copii.
O noapte linistita!
Aflati intai care este diagnosticul dvs si discutati cu medicul psihiatru schema de tratament si, de fapt, orice alte nelamuriri. Faceti lista, sa nu va zapaciti la consultatie. Merita ca macar o parte sa fie clarificate.
Multe pastile psihiatrice afecteaza fatul. De aceea tebuie discutat.
Copiii persoanelor cu tulburari anxioase nu sunt neaparat condamnati. Da, au predispozitie spre tulburari anxioase ei insisi, daaar, o parte e genetic si mare parte este anxietate invatata de la parinte, dupa modelul lui de a vedea lumea.
De aceea tot insist pe psihoterapie in paralel sau, in anumite situatii (!) in loc de medicatie.
Daca invat cum sa gandesc si sa ma comport diferit, ma ajut si pe mine si investesc si intr-un model sanatos, daca ajung sa am copii.
O noapte linistita!
Intrati pe grupul de Derealizare si Depersonalizare de pe Facebook si vedeti ce s-a postat si acolo. Dupa modul in care scrieti, nu aveti schizofrenie. Sunteti constienta de problemele dv. Posibil anxietate si o forma de depresie. Medicamentele si psihoterapia cu siguranta va vor ajuta. Sa va reintoarceti pe forum sa ne dati si vesti bune, dupa ce iesiti din spital.
Am deja două săptămâni de când am ieșit din spital. Nu pot spune că internarea m-a ajutat foarte mult. Am nimerit o doamnă doctor care mi-a spus că am venit la spital ca să am concediu medical fiindcă nu vreau să merg la muncă. Mi-a dat un tratament cu carbamazepina, escitalopram și anxiar dar aproape fără nici un efect întrucât dozele erau foarte mici. Am continuat și acasă acest tratament și nu pot să spun că văd îmbunătățiri mai ales în ceea ce privește starea de depesonalizare și derealizare. Nu am reușit să merg nici la serviciu și pe zi ce trece simt că mă lasă puterile. Am fost așadar la un medic psihiatru despre care am citit că are multe premii în străinătate și că este mai informat în ceea ce privește dp/dr. Dumnealui a zâmbit când i-am spus că mă tem să nu am schizofrenie, a spus că nu este cazul de așa ceva, că stările de depersonalizare sunt specifice anxietății și pot fi chiar foarte puternice. I-am spus ce tratament iau și mi-a scos carbamazepina. In schimb, mi-a înlocuit escitalopramul cu seroxat, deoarece, spunea dânsul, seroxatul ar avea un efect mult mai rapid si mai țintit asupra anxietății decât asupra depresiei. Problema este că am uitat sa întreb dacă nu voi avea probleme de interctiune intre medicamente pentru că nu am făcut nici o pauză între escitalopram și seroxat, doar le-am înlocuit. Ieri am luat prima doză de seroxat și îmi este puțin teama fiindcă am tot citit pe forum că e un medicament nenorocit, că da sevraj la întrerupere, că are efecte adverse puternice...nu știu ce să cred..pot spune că mi-a fost cam greață ieri și că azi dimineață am diaree. În rest, stările sunt aceleași, dureri de cap, amețeli, palpitații, căscat, urechi înfundate, tristețe și lipsa de energie, concentrare dificila si nelipsitele stări de depersonalizare și derealizare care mă termină. Parcă de ieri s-au intensificat iar stările astea.să continui oare cu seroxatul? Tot timpul, dar tot timpul am sentimentul că nu știu pe ce lume sunt, ca tot ce mă înconjoara îmi e străin și de neînțeles, că nimic nu e real și mă cuprinde o panică groaznică...
Da, faceti ce a zis medicul. Seroxatul e un medicament foarte bun. Pe mine m-a scapat de anxietate. Aveti rabdare o luna sa isi faca efectul complet.
Domnul doctor îmi zicea cam în două săptămâni...ați avut efecte adverse de la el în prima parte a tratamentului? Eu am dureri de cap destul de puternice, amețeli și dp/Dr dar nu cred că e neapărat de la el fiind abia a doua zi de când îl iau. Dar când ați terminat tratamentul? Au fost ceva probleme? Mulțumesc
Eu nu am avut efecte adverse de la el. Dr si dp nu sunt de la el. Am luat 2 ani tratament pentru anxietate dupa care am intrerupt. De vreo 9 ani. Uneori mai am o anxietate usoara care trece fara medicatie.
Ați avut și dvs dp/dr? Dacă da, îmi puteți spune cam după cât timp de tratament ați simțit o îmbunătățire?
Alege-ți medicul și fă o programare!Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.
Alte subiecte care v-ar putea interesa:
- 27sfaturi pentru indepartarea anxietatii
- 7nu inteleg ce se intampla cu mine???
- 14de ce eu? Si cum sa scap?
- 4Anxietate si panica - mi-e frica sa ma culc
- 6FSH 26 si ma confrunt cu stari anxioase. Ce pot face?
- 6anxietate si homeopatia
- 6Solutii pentru depresie, anxietate...Cum este medicamentul Fobiless?
- 7De ce ne e frica de medicamente?
- 50Anxietate. ajutor!!!
- 5Va rog dati un nume !!! anxietate, depresie sau nici eu nu mai stiu
- 72A luat cineva haloperidol?
- 11Batai slabe ale inimii, senzatia de oprire a inimii, nu imi simt pulsul uneori
- 5Depresie și anxietate-tratamente clasice și naturiste
- 8Modificări fiziologice - Anxietate/Atacuri de panică
- 7Depresie si simptome ciudate
- 24Am anxietate generala!
- 11se vindeca anxietatea ?
- 3Cum sa trec peste anxietate
- 4Anxietate și agitație, nu mă pot controla
- 9Multa vreme a trecut…..
Mai multe informații despre: Anxietatea
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și: