Am avut atacuri de panica si nu am stiut cum sa reactionez

Buna tuturor,

Incep sa scriu pe acest forum pentru ca nu am la cine sa apelez. Cu toate ca e posibil ca mesajul meu nici sa nu fie citit, insa simt ca nu mai pot face fata sentimentelor contradictorii ce le am. Am sa incep cu inceputul.
Am crescut intr-o familie disfunctionala... mama il insela pe tata... tata o batea, mai si beia pe langa... mergeam cu mama la amantul ei... acesta ii spunea sa nu ma pupe si sa nu imi arate afectiune decat in somn. Fratii mei mai mari pentru a scapa de problemele de acasa plecau la prieteni la discoteci si baieramuri cum era pe vremuri, iar eu si fratele meu mai mic ramaneam in casa si plangeam si ne speriam si stateam ca pe ace cand se facea ora cand trebuia sa vina mama acasa pentru ca stiam ce urma. si ne rugam la Dumnezeu sa nu mai se mai certe ai nostri. Din cauza certurilor din familie toti vecinii mei ne judecau... nu ii lasau pe copiii lor sa umble cu noi (noi avand 7- respectiv 5 ani) uneori ne urechea si ne faceau tigani. Am avut multe lipsuri cand eram copil.. insa cel mai mult m-a afectat modul in care m-au tratat oamenii mari pentru greselile parintilor. Era Craciunul, ma duceam cu prietenele mele la vecini cu colinda... iar la un moment dat am ibatut la usa unuia dintre ei si acesta imi spune... nu, tu stai aici O si G intati in casa si colindati. este doar unu din evenimente... mai erau zile cand ma urecheau pentru greselile pe care le faceau ceilalti copii pentru ca ziceau ca eu ii invat sa faca asta ca doar na sunt tiganca. NU NU SUNT. Eram un copil normal... care avea probleme in familie... Insa mi-am propus atunci sa fa ceva cu viata mea... am crescut am facut o facultate un master am lucrat pe posturi destul de importante; insa tot ce mi-am propus nu a iesit asa cum am vrut din cauza dorintei mele de a fi iubita si de a avea mereu afectiunea pe care nu am avut-o in copilarie. Sunt o femeie frumoasa, niciodata nu am dus lipsa de admiratia barbatilor, dar pentru mine nu a fost de ajuns admiratie, voiam iubire, atasament, stabilitate.
Am avut o relatie de 5 ani, cu un baiat pe care l-am iubit enorm... si el ma iubea... dar din pacate eu nu am inteles ca fiecare iubeste in felul lui si cadaca nu te iubeste cum vrei tu nu inseamna ca nu insemni nimic pentru el. Facusem planuri impreuna voiam sa ne casatorim. insa el.. m-a parasit pentru alta... am suferit ingrozitor dupa el... am slabit 10 kg, aveam doar 40 de kg in de la 50... la 1.63 cm. nu dormeam noptile... inima mea a inceput sa o ia razna... atacuri de panica, plangeam non stop. nu mancam... ma simteam abandonata. dar a trecut. dupa o luna jumatate am cunoscut pe cineva cu 2 ani mai mic ca mine. a fost dragoste la prima vedere... ori o fi dorinta mea de a gasi dragostea. ideea este ca a fost totul frumos pana in momentul in care am plecat intr-o tara straina sa lucram... am icneput sa ne certam... din cauza stresului si a oboselii... insa am trecut si peste acest lucru am pus mereu cearta pe motiv ca ne iubim prea mult si ne e frik sa nu ne dezamagim reciproc. am ajuns cu bine in Romania insa si aici a fost destul de urat, ii reprosam lucruri absurde, cum ca m-ar insela cum ca nu ma iubeste si nu sunt destul de importanta pentru el, ca in viitorul apropiat ma va insela, ca cele dinaintea mea erau mai bune... lucruri aberante.. pe care inainte nu le-as fi gandit. acum a plecat din tara cu o bursa, insa urmeaza sa merg la el intr-o luna, mi-a luat si bilet.. nu e plecat decat de cateva zile... si eu ii fac niste scene incredibile, nu ma pot abtine, ii scot ochii ca m-a abandonat, ca nu s-a gandit ca voi suferi. Spun lucruri pe care le regret. Aseara a fost cel mai grav... a fost sa se intalneasca cu colegii sa vorbeasca lucruri destul ed importante pentru el dar si pt relatia noastra... s-au intalnit intr-un local.. si cand l-am intrebat unde e s-a pierdut si m-a mintit, a zis ca se plimba... eu pt ca am crescut intr-o familie unde minciuna e ca si cuvant de ordine.. o recunosc. si mi-am dat seama de ea... si am inceput sa am atacuri de panica, inima a luat-o razna am vomitat ameteam. am inteles ca nu mi-a zis adevarul de frica sa nu reactionez gresit. pentru ca stia ca mereu fac in tantar armasar. am reactionat fff urat m-am luat de el... l-am acuzat si i-am reprosat din nou... ma mir ca mai este cu mine... nu vreau sa il pierd. insa nu ma pot controla deloc... cand ma simt ranita sunt impulsiva si reactionez ca o nebuna:((. Inima mea nu se calmeaza deloc. stau trag aer in piept, incerc sa inteleg ca ma iubeste si ca tot ce face e pentru noi. Probail ca reactionez asa de frica sa nu mai fiu dezamagita si abandonata... insa toate sentimentele acestea contradictorii ma fac sa sufar nu numai psihic ci si fizic. ametesc am atacuri de panica. tremur... si vomit.. :(

Aceste stari le am de cand ma stiu, imi amintesc ca in copilarie simteam pericolul, simteam cand urma sa fie un scandal monstruos intre ai mei. chiar si inainte sa ma despart de fostul am avut cu saptamani in urma ruperii atacuri de panica... deobicei le am in momente critice, la moartea cuiva drag, cand pierd pe cineva, insa niciodata cand e vorba de un examen sau cand e vorba de probeleme de serviciu, pentru ca acolo sunt sigura ca le pot face fata, doar in domeniul afectiv le simt. insa cel mai intens au inceput dupa ce am incheiat relatia cu cel pe care l-am iubit 5 ani de zile, si in care am avut incredere totala... acum simt o frica enorma in sufletul meu, o durere de nedescris. si simt ca ii fac rau si celui pe care il iubesc... simt ca mi-e frica sa traiesc fara el... parca sunt dependenta de iubire.. si de afectiune.
La un specialist nu imi permit sa merg... pentru ca deocamdata nu lucrez si nu am decat un venit pentru traiul de zi cu zi. nu mi-am permis niciodata pentru ca m-am nascut cu o malformatie la dantura si operatia ce urmeaza sa o fac e foarte costisitoare, si incerc sa strang pentru o interventie chirurgicala... recunosc ca si acest lucru ma afecteaza enorm.

Multumesc pentru raspuns. va stimez.

Buna Irina,
Nu stiu cati ani ai dar cred ca pot sa te ajut macar cu o vorba buna.
Si eu am avut mari probleme legate de iubire de acolo a pornit si panica si anexitatatea... deci intr-un cuvant am trecut oarecum si eu prin niste stari care si tu le ai. Sa sti ca oare cum acuma ma simnt mai bine, si totusi tot mai am ganduri frica teama ca pot sa am ceva grav legat si mie frica si ma ia tot felu de ganduri... dar vezi tu asta nu ma impedica sa traiesc cu bine cu rau incerc sa traiesc. Si eu am trecut printr-o perioada foarte grea. Si acuma trec nu zic nu, dar incerc sa lupt cu mine insumni crezand ca pe vitor o sa-mi fie bine... nu am trait in puf ca multa lume si deasta imi doresc oarecum multe... Pot spune ca te invidezi pe tine, tu din spusele tale ai o relatie stabila acuma trebuie sa incerci sa o iei de la capat... daca un baiat te-a inselat asta nu inseamna ca toti sunt la fel. Gandestete ca poate baiatu cu care esti acuma e mult mai special decat fostul si ca poate pe vitor o sa iti fie bine... Incearca sa fi mai relaxata sa razi sa iubesti sa treci peste lucruruile care in trecut te-au marcat. trecut e trecut. Prezentu si vitoru conteaza.



Cred ca iti faci prea multe griji legate de iubire mai ales ca ai un baiat langa tine care te iubeste. Eu sunt convins ca daca o sa vorbesti cu el sa-i explici ca treci printr-o perioada mai grea a vieti poate o sa te ajute mai mult ca un comentariu pe internet. Din relatile care le-am avut eu o singura relatie ma marcat ptr ca mi-am dat seama ca am gresit foarte mult si ca am gresit enorm fata de persoana respectiva... Si oarecum ma bucur ca Dumnezeu mi-a dat o palma ca sa imi dau seama de greselile pe care le-am facut in trecut... si acuma pot sa zic ca sunt un alt om.
Sfatu meu este ca te consumi prea mult... incearca sa uiti sa razi sa fi mai optimista/pozitiva ca totul e trecator si prin chestile astea ne pregatim adevarat ptr vitor si ptr ce va urma... Eu nu am fost la psiholog sau la pshiatru ca la fel ca tine nu am avut o situatie finaciara foarte buna si nu mi-am permis... Si eu va trebui sa plec in strainatate si asta ma intareste oarecum... Cred ca vindecarea ta se afla in propile puteri, aratati ca esti o persoana puternica/ capabila sa treci peste orice ptr fericirea ta... Ai un baiat care te iubeste: vorbeste cu el explicai despre perdioada in care treci si o sa te inteleaga mai bine. Viata e frumoasa si trebuie traita cu bune si cu rele.

Scuze ca nu am scris gramatical dar sunt obosit si tastatura imi joaca feste...

Iti doresc multa sanatate si fi increzatoare in tine ca trebuie sa poti trece peste perioada asta!
Ai grija de tine.

Multumesc Bogan pentru raspuns, asa e.. si eu simt ca vindecarea sta in mainile mel, intradevar trebuie sa fiu mai optimista. Incerc din rasputeri dar parca mintea e impotriva mea. Am 25 de ani... Sunt femeie in toata firea, si eu la fel ca tine urmeaza sa plec din tara, la iubitul meu... Sper sa fiu mai bine... Multumesc mult!

Pe mine m-a incercat un atac de panica, aseara, in timp ce incercam sa dorm. Am reusit sa il controlez si sa nu intru in panica, cum am facut de doua ori pana acum. Apoi nu a mai recidivat. Puterea se afla in mainile tale. :)

Cu mare placere. daca mai vrei sa vorbim poti sa-mi dai un mesaj!
Multa sanatate