Derapaj social

Buna ziua... Nici nu am idee cum sa incep... In situatia actuala ma aflu la mine in camera nedormit de 40 de ore cu o oboseala intensa asa ca va rog a-mi fii iertata orice greseala de exprimare sau gramaticala. Am 21 de ani si la varsta de 17 ani am suferit o serie de evenimente care m-au afectat atat de mult incat nu am realizat asta pana nu m-am mutat in alt oras. Evenimentele au fost de natura putin traumatizante, de la moartea unui parinte la a fii internat intr-un spital cu proasta organizare vazand acolo o operatie facuta pe viu in timp ce imi asteptam randul, la a fii amenintat cu o arma ( dupa asta am avut primul atac de panica ). Dupa aceste evenimente am inceput inconstient sa ma izolez incetul cu incetul. N-am realizat deloc asta, pentru mine era doar un mod de viata. Incepusem sa numai suport sa am oameni langa mine, mii se creea o stare de panica cand era vorba sa cunosc oameni noi. Cand venea momentul de "socializare" cu diferiti oameni care ii cunosteam imi venea sa fug cu orice pret, incercam sa evit orice contact uman. Liceul a fost o adevarata tortura pentru mine, altii profitand din plin de incapabilitatea de a relationa cu alti oameni. Simptomele mele se diversificau de la anxietate generala, la anxietate sociala, spasme musculare usuoare, insomnii, stari generale de depresie si concluzii sinucigase ( intr-un timp traiam cu impresia ca as fii mai folositor daca mi-as dona organele, dar din fericire nu gasisem o metodaa de a "evada" din lumea asta fara a-mi fii afectate organele internete. La acel moment mii se parea ceva normal. Incetul cu incetul m-am distantat de tot ce era uman. La varsta de 19 ani, deja numai intelegeam sentimentele umane ( nici acum nu le inteleg). De atunci am observat ca simt numai ura si frica. Acum ma aflu intr-o situatie destul de grava, mutarea mea in alt oras cu scopul angajarii ma facut sa realizez cat de mult m-au putut afecta acele evenimente. Acum nu pot aproape deloc sa relationez cu oameni, ma simt blocat social, nu stiu sa raspund la cele mai simple intrebari, inca traiesc doar cu 2 sentimente, in schimb mii sa amplificat cu mult insomnia. Prima data cand m-am mutat am trait si cateva atacuri de panica pana am descoperit extraveralul. Nu imi place deloc starea indusa, dar nu am de ales. Nu stiu cum mai gandesc si ce sa gandesc despre mine traind zilnic cu frica de a nu ajunge iar la aceea concluzie de mai sus. Nu imi permit si nici nu as putea discuta liber cu cineva fata in fata despre aceste probleme.

sfatul meu este sa mergi la un psihiatru. eu am fost si ma simt mult mai bine.ai incredere, poti fi ajutat!

Pot sa-ti spun ca dupa cum te exprimi si scri romaneste daca o sa ai noroc si de un doctor psihiatru bun eu cred ca ai sanse 100% sa te faci bine. Numai ca intervine o problema mare TIMPUL. Cu cat amani mai mult sa mergi si sa ceri ajutor de specialitate cu atit sansele de vindecare scad, sau timpul pana sa te faci bine va fii mai lung. Si asta iti spun din propria experienta. La inceput nici eu nu am vrut sa merg la spital pentru ca mi se parea aiurea. ce e aia psihiatrie... casa de nebuni, dar am ajus la concluzia ca asa cum mama ia medicamente in fiecare zi pentru inima si face insulina pentru diabet o sa iau si eu pastilele date de doctor ca sa pot fii un om normal. sa pot sa merg la servici, sa fac treba in casa, sa ma distrez etc..
Asa ca ia-ti inima - n dinti mergi la doctor si o sa vezi ca nu va trece mult timp si chiar daca nu vei fii ca nou oricum starea ta de sanatate se va imbunatati cosiderabil
Mult noroc, sanatate si sa auzim de bine.

Dupa cum spuneam, nu imi permit, neavand un venit lunar am cautat ajutor in mediul online.

buna seara, nu stiu daca la atatea probleme adunate la dumneavoastra se pot rezolva online.S-a adunat prea multa suferinta si durere.Nu stiu daca o sa mearga dar o sa incercam impreuna sa lucram online.-.O sa fixam o sedinta pe saptamana de 50 de minute.Singura conditie ar fi sa vorbim la microfon si sa va vad in timpul sedintei.Pe de alta parte va sugerez sa consultati si un psihiatru.Dar pt mai multe amanunte vorbim.

Surprinzator starea mea sa schimbat cu mult in bine in ultimele zile. Am reusesc sa depasesc majoritatea obstacolelor. In acest moment reusesc sa adorm fara ajutorul medicamentatiei si reusesc sa vorbesc cu cateva persoana fara a-mi a se creea o starea de panica in interior. Cred ca este rezultatul unor procese indelungate de autocunoastere si diferite obstacole invinse cu ajutorul extraveralului. Luam cate 2, 3 pastile inainte sa ies din casa. Eram atat de ametit incat frica era aproape inexistenta. Imi era mai usor sa lupt cu ameteala, somnolenta decat cu frica. Si incetul cu incetul am redus "doza" la jumatate de pastila. Trebuie sa precizez urasc starea indusa de pastile, dar nu aveam de ales. Acum am reusit sa ajung la o concluzie... O concluzie legata de o serie de evenimente produse in trecutul meu. M-am impacat cu o parte din gandurile nocturne ce ma bantuiau, si am acceptat majoritatea intamplarilor.
Acum totul pentru mine este

Imi pare rau pentru repost dar nu ma lasat site-ul sa modific primul comentariu.


Surprinzator starea mea sa schimbat cu mult in bine in ultimele zile. Am reusesc sa depasesc majoritatea obstacolelor. In acest moment reusesc sa adorm fara ajutorul medicamentatiei si reusesc sa vorbesc cu cateva persoane cunoscute fara a-mi a se creea o starea de panica in interior. Cred ca este rezultatul unor procese indelungate de autocunoastere si diferite obstacole invinse cu ajutorul extraveralului. Luam cate 2, 3 pastile inainte sa ies din casa. Eram atat de ametit incat frica era aproape inexistenta. Imi era mai usor sa lupt cu ameteala, somnolenta decat cu frica. Si incetul cu incetul am redus "doza" la jumatate de pastila. Trebuie sa precizez urasc starea indusa de pastile, dar nu aveam de ales.
Acum am reusit sa ajung la o concluzie... O concluzie legata de o serie de evenimente produse in trecutul meu. M-am impacat cu o parte din gandurile nocturne ce ma bantuiau, si am acceptat majoritatea intamplarilor.
A mai ramas doar o singura problema. Am descoperit cauza problemei fiind majoritatea respingerilor sociale experimentate in perioada liceului, dar prin natura ei si rezolvarea. Aceasta 'problema' imi creeaza o stare foarte ciudata dimineata. Ma trezesc tremurand simtind o stare intensa de frica sau panica si ura extrema. Simt nevoia sa-mi creeaz durere. Si nu se opreste pana nu lovesc puternic cu pumnul in perete sau podea. Urasc aceasta stare, ma urasc pe mine insumni avand aceasta problema. Dupa asta pot sa-mi continui ziua linistit.
Vreau sa depasesc acest obstacol cu orice pret.
Am precizat ca cunosc si rezolvarea problemei. Dar defiecare data cand ma gandesc la rezolvarea ei imi creeaza o stare de panica atat de intensa incat nici extraveralul nu mi-o poate calma, nici durerea, nici alcoolul sau tigarile.
Intrebarea mea este, ce faci atunci cand ai o problema dar paradoxal raspunsul ei te "musca" si el?

Inca o data iti repet :ai nevoie de a discuta cu un specialist nu cu prietenii.Pastilele luate anapoda fara prescriptia medicului poate ca iti fac bine pe termen scurt dar pe termen lung pot sa-ti dauneze.

Ceva asemanator s-a intamplat si la mine si tot la fel, refuz sa ma duc la doctor, dar nu iau nici o pastila. Beau ceai de sunatoare momentan, 2-3 cani pe zi, ma calmeaza foarte mult (nu cred ca anxietatea mea e severa).
Exact la fel, cu cat citesc mai multe tampenii, cu atat ma panichez mai mult, ca am de-aia, de-aia si ajung sa cred ca nu am sansa de scapare. Nemai citind, usor-usor imi revine starea de normalitate.
La mine legalele au facut sa intensifice anxietatea. Inainte, in primul an de liceu, cand m-am uitat in alt oras, eram tot la fel "derapat social", nu vroiam sa ies afara, chiar daca se ruga verisoara mea de mine, nu aveam nici un prieten, iar din fostii colegi, nu vroiam sa ies cu ei (orgoliul).
Am inceput sa ies pe afara, sa imi fac prieteni noi si nu am mai avut nimic, pana am consumat legale, care m-au bagat de tot in panica. Nu am fost constient ca sufar de anxietate, doar de-abia dupa ce mi-am adus aminte de un vechi prieten din alta tara, cu care vorbeam pe messenger. Am citit despre anxietate si mi se potriveau simptomele. Asadar, i-am spus mamei, care, nu prea ma intelege (am un topic pe forum, in aceeasi categorie, poti sa te uiti/sa va uitati).
Am spus sa infrunt de unul singur simptomele astea psihice pe care le am, fiind constient de ce sufar. Duminica, am inceput sa beau ceai, pot sa spun ca azi, ma simt, in general, mai calm.
Parerea mea e sa nu mai citesti toate porcariile de pe net, in care toti se cred atotcunoscatori (unele au rol doar informativ, sa iti faci o imagine despre anumita boala). Incearca sa uiti de panica, sau chiar daca o constientizezi, nu o infrunta, doar accept-o si vorbeste cu apropiatii tai, chiar daca e greu, le spui despre ce e vorba.
Incearca sa iti faci un prieten, mai important, cu care sa poti vorbi despre tot, sa te inteleaga. Iesi pe afara, incet, 15 minute, 20, 30 (daca nu o faci), te duci la un magazin, schimba 2-3 vorbe cu vanzatoarea, dai buna ziua (o sa observi ca ti se va raspunde si astfel ai impresia ca lumea te respecta), iti faci curaj astfel sa vorbesti cu cei din jur. Stii, oamenii care nu stiu prin ce trece un bolnav nu au habar despre ce e vorba, deci daca te asalteaza cu critici cand te adresezi cuiva, sau pare dezinteresat sa iti vorbeasca, gandeste-te ca nu o face pentru ca nu te place, ci pentru ca, la randul lui, este afectat de problemele personale si nu are timp sa vorbeasca cu tine.
Daca ai mult timp liber, gaseste-ti ocupatii, cea mai buna solutie fiind sportul.
Acum sa nu crezi ca totul o sa se rezolve intr-o zi, ci pe parcursul a catorva luni/ani. Am ajuns la concluzia ca lipsa de comunicare ajunge de obicei sa provoace toate starile de panica, anxietate, schizofrenie. Trebuie sa iti spui gandurile apropiatilor, sa nu fii o persoana inchisa. Nu fi pesimist, uitandu-te de exemplu la conversatii in care iti arata ca nu te poti vindeca, sau la informatii pe net care spun ca nu poti sa te vindeci. Mereu au fost facute "recordurile" pentru a fi batute. :D
Daca te vindeci, sau incerci sa te vindeci, gandeste-te ca esti o persoana speciala si de-aia ai reusit sa redevii cine esti.
Ai grija de tine si o sa iti revii.