Experiențele amintite din timpul morții: mai mult decât halucinații?

„Guidelines and Standards for the Study of Death and Recalled Experiences of Death”, un studiu realizat de cercetătorii de la NYU Langone, în care aceștia au examinat relatările referitoare la experiențele unor persoane ce au trecut prin moarte clinică, reprezintă prima analiză a unor astfel de trăiri realizată până în prezent. Autorii studiului aparțin de multiple discipline medicale, inclusiv neuroștiințe, terapie intensivă, psihiatrie, psihologie și provin de la unele dintre cele mai respectate instituții academice, precum Universitatea Harvard și Universitatea Baylor.

Pe baza unor studii anterioare, se estimează că numărul persoanelor care au trăit experiențe corelate cu moartea clinică ajunge la sute de milioane, aceștia descriind trăirile într-un mod care poate implica un set unic de amintiri, pe diverse teme universale. Experiențele amintite de aceștia nu pot fi confundate cu halucinațiile, iluziile sau efecte ale drogurilor psihedelice, conform cercetătorilor. În schimb, toate povestirile urmează un arc narativ specific, ce implică aproape întotdeauna senzația separării de corp și recunoașterea morții, ori o călătorie către o destinație anume, o revizuire filozofică a vieții sau o percepție de reîntoarcere într-un loc pe care aceștia îl descriu ca fiind „acasă”.

Experiențele pe care aceștia le descriu în cadrul morții aparțin unor subteme aparte, asociate cu transformarea personală și maturizarea psihologică pe termen lung. Trăirile acestor persoane sunt susținute clinic suplimentar de starea de conștiință înregistrată pe electroencefalografie, deoarece aceștia au raportat că au experimentat o senzație de luciditate crescută în relație cu moartea. În plus, experiențele negative, precum cele cu caracter înspăimântător sau supărător, în legătură cu moartea nu au fost relatate de participanți ca având același tip de intensitate sau fir narativ.

Parnia, autorul principal, afirmă în cadrul studiului că stopul cardiac reprezintă etapa finală unui eveniment care provoacă moartea unei persoane. Conform acestuia, faptul că unele persoane pot fi resuscitate demonstrează că moartea nu este o stare absolută, ci un proces care poate fi inversat la unii oameni. Autorul menționează și că studiul a fost posibil datorită faptului că celulele creierului nu sunt deteriorate ireversibil decât după câteva ore de la privarea de oxigen, adică din momentul în care inima se oprește.

sursa: Science Daily