Cum faci față depresiei post-despărțire
Despărțirea de partenerul de viață poate constitui o adevărată dramă în existența noastră, aducând cu sine sentimente de tristețe, vinovăție sau chiar disperare. De asemenea, depresia post-despărțire este unul dintre cele mai frecvente motive pentru care oamenii merg la psiholog, în vederea începerii unui proces psihoterapeutic de vindecare.
Percepută ca unul dintre cele mai stresante evenimente din viață, despărțirea reprezintă pierderea nu doar a partenerului iubit, ci și a viselor si planurilor comune, mai ales deoarece relațiile romantice vin cu o incărcătura emoționala foarte pozitivă la început, fiind o sursă de entuziasm și plăcere pentru majoritatea persoanelor. [1]
Ce presupune doliul post-despărțire?
În perioada care urmează unei despărțiri, pentru a ne vindeca este important să ținem doliu.
Doliul este expresia pierderii unei persoane importante din viața noastra și presupune, implicit, pierderea companiei și a experiențelor comune și pierderea suportului emoțional, intelectual și financiar oferit de fostul partener. De asemenea, doliul ne permite să mergem mai departe și să renunțăm la persoana a cărei pierdere ne provoacă suferință, să acceptam că nu mai face parte din viața noastră.
Ce putem face pentru a depăși perioada de doliu post-despărțire?
Verbalizarea emoțiilor pe care le trăim, fie că facem acest lucru în contextul unui proces psihoterapeutic, sau doar prin împărtășirea gândurilor cu prietenii apropiați, este esențială în procesul de vindecare.
Conștientizarea faptului că scopul final al perioadei de doliu este depășirea evenimentului traumatizant este foarte importantă. Persoanele care trec printr-o despărțire nu trebuie să se lase copleșite de emoțiile negative, de sentimente de vinovăție și furie, ci dimpotrivă, să facă tot posibilul pentru a se simți mai bine și să proceseze intr-un mod pozitiv trauma prin care trec.
Încrederea într-un viitor plin de speranță poate fi salvatoare pentru depășirea perioadei de doliu. Cei care se confruntă cu sentimentele negative aferente unei despărțiri pot fi încurajați de faptul că viața merge mai departe, cu sau fara persoana iubită, iar noile vise și planuri individuale le vor înlocui pe cele vechi.
Cum putem face față depresiei post-despărțire?
1. Acceptarea sentimentelor negative care însoțesc acest eveniment, cum ar fi tristețea, furia, frustrarea și chiar confuzia, constituie primul pas în procesul de vindecare. Poate cele mai întunecate gânduri pe care oamenii le au după o despărțire privesc anxietatea legată de viitor și incertitudinea pe care lipsa unui sprijin o presupune.
2. Acordarea luxului de a lua o pauză de la sarcinile zilnice poate fi o bună strategie pentru a ne simți mai bine în astfel de momente. Un concediu sau doar incetinirea ritmului normal de lucru la serviciu ne pot ajuta, dar cel mai important este să fim îngăduitori cu propria persoană, să nu mai încercăm să fim perfecți în această perioadă dificilă.
3. Acceptarea ajutorului de la persoanele apropiate este esențiala pentru depășirea depresiei post-despărțire, deoarece empatia și compasiunea manifestată de prieteni și familie au un rol foarte important pentru generarea sentimentului de siguranță și confort în perioada post-despărțire. Izolarea, pe de altă parte, poate duce la apariția unui nivel de stres foarte ridicat, poate afecta concentrarea și chiar poate fi o sursă pentru aparitia tulburarilor psihice.
4. A avea grijă de propria persoană este, cu adevarat, datoria fiecarui om care trece printr-o perioadă de doliu. Adoptarea unui stil de viață sănătos, incluzând o dietă sănătoasă, practicarea unui sport, evitarea alcoolului si a mâncatului emoțional, odihna suficientă și descoperirea unor noi pasiuni pot fi niște pași simpli de urmat pentru depășirea depresiei. De asemenea, participarea la un proces psihoterapeutic poate fi de un real ajutor pentru persoanele aflate in suferință. [1]
În concluzie, depinde de fiecare dintre noi cum trecem prin depresia post-despărțire, însă poate cel mai important aspect în această perioadă de doliu este reprezentat de lecțiile de viață pe care le invațăm, încercând să nu mai repetăm aceleași greșeli în viitor și să devenim cea mai buna variantă a noastră, indiferent dacă avem sau nu alături de noi un partener pe care sa ne putem baza. [2, 3]
2. Cum facem față disconfortului și agoniei de după o despărțire, link: https://www.psychologytoday.com/us/blog/laugh-cry-live/201208/coping-distress-and-agony-after-break
3. Cum să faci față unei despărțiri și să redescoperi dragostea, link: https://www.anxiety.org/dealing-with-a-break-up
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
- Înselat, Despartire sau Împacare
- Cum pot scapa de depresie?
- Sunt in despresie, niste sfaturi m-ar putea ajuta
- Fiica mea nu poate sa treacă peste despărțirea de primul prieten
- Impacare cu fostul iubit
- Depresie, este vorba de o despărțire
- Despartire