Cum distrug părinții self esteem-ul copiilor

Odată cu promovarea și dezvoltarea psihologiei ca disciplină de sine stătătoare, conceptul de „stimă de sine” a devenit cunoscut publicului larg, iar importanța sa pentru formarea și evoluția viitorilor adulți este de necontestat.

Trăim într-o societate în care abilitățile de a vorbi în public și de a lucra în echipă sunt esențiale pentru a fi apreciat la locul de muncă și pentru a te integra în colectivul de colegi. Dar aceste abilități nu se pot dezvolta încă din copilărie fără o stima de sine puternică și fără îndrumarea părinților și a profesorilor care joacă un rol crucial în formarea timpurie a copilului.

Din păcate, greșelile făcute de părinți și atitudinea adesea autoritară a profesorilor care uneori nu ezită chiar să îi umileasca pe elevi constituie surse de anxietate și traume pentru psihicul copiilor, traume care îi vor afecta în viața de adult și care vor conduce la o stimă de sine scăzută.

Cum distrug părinții self-esteemul copilului?

1. Abuzul fizic, emoțional sau intelectual al copilului

Abuzul fizic al copiilor de către părinți este dovedit a fi cea mai dăunătoare formă de abuz, fiind absolut dezastruoasă pentru dezvoltarea stimei de sine a celor mici. Acești copii nu numai că nu vor avea încredere în ei ca adulți, dar vor considera că merită să fie tratați cu lipsă de respect de către cei din jur.

Pentru a disciplina un copil, nu abuzul fizic este răspunsul, ci comunicarea și aprecierea.

Abuzul emoțional, pe de altă parte, se referă la inducerea fricii, rușinii sau vinovăției la copil de către parinți. Aceștia nu ar trebui să își facă copilul să se simta nedorit sau să aibă senzația că le este rușine cu el, deoarece aceste greșeli vor afecta foarte mult stima de sine a copilului. El va ajunge sa ridice un mare zid emoțional în jurul său și să nu mai aiba încredere în nimeni.

Abuzul intelectual al copilului apare atunci cand părintele își jigneste copilul sau face afirmații negative despre acesta în fața rudelor, prietenilor sau chiar în fața străinilor. Astfel de jigniri afectează enorm stima de sine a copiilor, care dimpotrivă, ar trebui încurajați și apreciați pentru a de dezvolta armonios. (3)

2. Compararea copilului cu alți copii

Mulți părinți fac greseala de a își compara copilul cu alți copii de aceeași vârsta sau cu rude, crezând ca acest lucru îl va impulsiona pe copil să se autodepașească. În realitate însă, aceste comparații fac mai mult rău decât bine, deoarece în timp copilul își va diminua simțul individualității și va ajunge să considere că este lipsit de valoare.

Pentru a îl ajuta pe copil să obțină rezultate mai bune, atât școlare cât și extrașcolare, soluția care ar trebui încercată de părinți nu este comparația cu alți colegi de clasă care au obținut note mai mari, ci încurajarea de a se implica mai mult și evidențierea aspectelor pozitive la propriul copil, punerea în valoare a calităților acestuia. (1, 4)

3. Critica adusă temperamentului sau abilităților înnăscute ale copilului

Există părinți care își critică copiii din cauza faptului că aceștia sunt diferiți de ei, au abilități, visuri și țeluri diferite în viață. Copiii cu un temperament diferit de al părinților ajung să fie victime din punct de vedere psihologic al celor care ar trebui să îi protejeze și să le fie alături în procesul de creștere și dezvoltare personală.

Majoritatea copiilor criticați dur de părinți ajung să se simtă, în timp, complet neapreciați și insignifianți. Își pierd chiar capacitatea de a își descoperi pasiunile și încrederea în sine, în propriile abilități. (1)

4. Accentuarea greșelilor copilului

Deși copilăria este o perioadă a încercărilor, în care toți copiii fac greșeli și ajung să învețe din ele, unii părinți nu înțeleg acest lucru. Își doresc ca progeniturile lor să fie perfecte, deoarece perfecțiunea pare a garanta într-un fel succesul în viață. Astfel, acești copii sunt supuși unei presiuni enorme din partea părinților.

Evidențierea exagerată a greșelilor este sinonimă cu o formă de abuz a acestor copii. Ei își pierd simțul inițiativei și capacitatea de a își asuma riscuri in viață, devenind extrem de anxioși. De asemenea, ajung să nu își mai asume niciun risc, din cauza fricii de a eșua ulterior. (1)

5. Încurajarea copilului de a se sustrage responsabilităților

Deși unii părinți consideră că treburile casnice i-ar putea îngreuna viața copilului lor, s-a dovedit științific că este mai benefic pentru acesta să nu se sustragă unor astfel de responsabilități, deoarece activitățile din gospodărie îl fac să se simta implicat și împlinit, pregătindu-l de asemenea pentru viața de adult.

Copiii care fac activități adecvate vârstei lor au sanșe mai mari să devină cetățeni responsabili și beneficiază de pe urma implicării lor, dobândind un sentiment al competenței. (2)

6. Atitudinea hiperprotectoare

Mulți copii nu au sanșa de a experimenta, de a fi lăsați să descopere mediul inconjurător sau de a își face prieteni noi, deoarece părinții acestora sunt mult prea anxioși și au o atitudine hiperprotectoare față de copiii lor.

Părintele ar trebui să se comporte ca un ghid, încurajându-și copilul să încerce lucruri noi, ceea ce îl va ajuta sa își dezvolte încrederea în sine și să fie pregătit pentru orice surpriză îi va rezerva existența. (2)

7. Descurajarea aspirațiilor și visurilor copilului

Anumiți copii devin interesați de domenii mai puțin cunoscute și visează la profesii rare sau care implică un grad mai mare de risc, cum ar fi, de exemplu, profesia de botanist, sau profesia de astronaut. Părinții acestor copii nu cred în posibilitatea materializării acestor visuri, și își îndrumă copiii către meserii mai comune, sau mai sigure din punct de vedere financiar.

Copiii, în general, trebuie lăsați să își urmeze pasiunile și să descopere pe cont propriu dacă aceasta este calea corectă pentru ei. Altfel, vor ajunge să lucreze într-un domeniu care nu le va satisface nevoia de împlinire și se vor transforma în niște adulți plini de regrete. (1)

8. Planificarea carierei copiilor

O greșeală destul de comună a părinților este planificarea carierei, și chiar a întregii vieți a copiilor lor. Începând cu profilul școlii pe care îl urmează, continuând cu activitățile extrașcolare și culminând cu sugerarea partenerului de viață, unii părinți nu se pot abține să nu planifice punct cu punct existența propriului copil, privându-l astfel de capacitatea de a face propriile alegeri în viață. (1)

9. Abținerea de la laude

Din păcate, mulți părinți se abțin de la a își lăuda copiii, deoarece le este frică că aceștia vor deveni niște răsfațați. Cu toate astea, pare firesc ca un copil să primească macar din când în când laude pentru rezultatele școlare bune, pentru implicarea în treburile casnice sau pur și simplu, pentru că are o atitudine pozitivă în fața provocărilor vieții, deoarece acest lucru îl va încuraja să continue efectuarea sarcinilor care, pe termen lung, îi aduc beneficii. (1)

10. Încurajarea obedienței exagerate

O mare greșeală pe care unii parinți o fac este legată de autonomia copilului, care este considerat mai mult o proprietate decât o ființa umană liberă și independentă. Acești părinți consideră că al lor copil trebuie să respecte cu literă de lege tot ce spun ei, să nu puna intrebari și în niciun caz să se revolte vreodată, indiferent de situație. Un astfel de copil va deveni timid și submisiv, pasiv și lipsit de putere. (1)

Studiile au demonstrat că majoritatea copiilor cu o stimă de sine crescută au numeroase avantaje pe parcursul existenței, cum ar fi un nivel scăzut al anxietății, performanțe școlare mai bune și tipare relaționale mai sănătoase. (2)

În concluzie, deși majoritatea părinților își doresc tot ce este mai bun pentru copiii lor, fără o educație plină de empatie și compasiune, acest deziderat nu este posibil. Toți copiii merită să fie respectați, încurajați și protejați pentru a se transforma în viitori adulți împliniți și integrați în societate.