Consumul de lapte integral scade riscul de obezitate la copii
©
Autor: Vasiliu Alina
O cercetare realizată de St. Michael‘s Hospital susține consumul zilnic de lapte integral la copii, deoarece poate diminua cu până la 40% riscul de a fi supraponderali sau obezi.
Cercetarea, publicată în The American Journal of Clinical Nutrition, s-a bazat pe 28 de studii din șapte țări care au analizat relația dintre copiii care beau lapte de vacă și riscul de a fi supraponderali sau obezi. Cercetătorii au analizat datele de la peste 21. 000 de copii și au descoperit că cei care beau lapte integral au mai puține șanse să fie supraponderali sau obezi
Aceste rezultate contestă recomandările internaționale care susțin consumul de lapte de vacă cu grăsimi reduse în loc de lapte integral la copii, pentru a reduce riscul de obezitate.
„Toate studiile pe care le-am examinat au fost studii observaționale, ceea ce înseamnă că nu putem fi siguri dacă laptele integral a provocat riscul mai mic de supraponderare sau obezitate. Este posibil ca laptele integral să fi fost legat de alți factori care au redus riscul de supraponderale sau obezitate”, a spus dr. Jonathon L Maguire, autprul studiului.
În continuare, cercetătorii speră să stabilească cauza și efectul consumului de laptel integral și riscul scăzut de obezitate într-un studiu randomizat controlat.
sursa: Science Daily

Data actualizare: 07-01-2020 | creare: 07-01-2020 | Vizite: 519
Bibliografie
Children who drank whole milk had lower risk of being overweight or obese. Url: https://www.sciencedaily.com/releases/2019/12/191230104810.htm ©
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
Alte articole din aceeași secțiune:
- Intervențiile simple pot ajuta la reducerea consumului de fast food
- Care sunt alimentele care constituie principalele surse de sodiu în Statele Unite?
- Consumul unei cantități mari de alimente ultraprocesate sporește riscul de demență
- Componente mai puțin cunoscute, dar totuși esențiale, ale dietei mediteraneene
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.- Durere de burta dupa ce bea lapte
- Beau exagerat de mult.lapte
- Fetita de 13 luni, de mai bine de 2 saptamani nu maninca decit lapte (si acela noaptea)
- Obezitatea la copii
- Obezitate la 1an si 8 luni?
- Bebele meu nu vrea laptele praf
- Lapte stricat