Bărbaţii suferă mai mult din cauza despărţirilor

©

Autor:

Bărbaţii suferă mai mult din cauza despărţirilor
Un nou studiu precizează că bărbaţii tind să fie mai afectaţi decât femeile atunci când relaţia ia o întorsătură negativă.
O echipă internaţională de psihologi condusă de cercetători de la Universitatea Lancaster a derulat prima analiză big data de până acum a problemelor din cadrul relaţiilor. Scopul studiului a fost să identifice cele mai frecvente dificultăţi întâmpinate de cupluri care nu s-au adresat unui specialist din domeniu. „Aproape tot ce ştim despre relaţii provine din studiul participanţilor la terapii de cuplu, mai precis oameni care au timpul, banii şi motivele necesare pentru a aborda problemele din relaţie. Ne-am propus nu doar să căutăm ceea ce publicul general experimentează mai frecvent, ci să vedem şi cine şi de ce este deranjat mai frecvent” spune Charlotte Entwistle, coordonatoarea studiului.

Au fost analizat caracteristicile demografice şi psihologice a peste 184.000 persoane ce şi-au declarat problemele din cuplu pe un forum anonim. S-au identificat cele mai comune teme întâlnite în postări, iar pe prima poziţie au fost problemele de comunicare. Pentru 1 din 5 subiecţi discuţiile cu partenerul sunt dificile, iar 1 din 8 afirmă că sunt probleme de încredere în relaţie. „Pe măsură ce derulam studiul, ne-am gândit să testăm câteva idei unanim aceptate legate de diferenţele de gen. Oare e adevărat că bărbaţii investesc mai puţină emoţie decât femeile într-o relaţie ? Sau sunt reticenţi în a-şi dezvălui sentimentele?” adaugă dr. Ryan Boyd. S-a observat că participanţii erau mai afectaţi de încărcătura emoţională a problemelor decât problemele în sine, dovadă fiind cuvinte precum regret, despărţire, plâns, inimă frântă.

Contrar aşteptărilor, bărbaţii discutau despre suferinţele lor mai des decât femeile. Mai mult, cercetătorii au remarcat că bărbaţii cer ajutor mai frecvent pe platformele online de profil. „În mod tradiţional, femeile sunt cele ce identifică minusurile şi caută terapii. Dacă înlăturăm însă stigmatizarea socială a bărbaţilor şi ei se dovedesc a fi implicaţi la fel de mult în depăşirea perioadelor grele.” mai spune dr. Boyd.

Rezultatele studiului sunt utile atât pentru publicul larg cât şi pentru cei ce se adresează unui specialist. Arâtând cât de frecvente sunt tensiunile în cuplu, studiul îşi mai propune şi să diminueze disconfortul şi ezitarea celor ce caută ajutor. „Unul din cele mai importante aspecte pe care le observăm aici este că am fost capabili să producem o imagine foarte fidelă a problemelor cu care se confruntă cuplurile doar pe baza confesiunilor online. Studiul acestui comportament ne dă speranţa că am putea înţelege toate tipurile de probleme sociale şi psihologice la un nivel ce nu poate fi atins prin metode clasice de studiu.” concluzionează dr. Boyd.

sursa: Science Daily

Data actualizare: 04-11-2021 | creare: 04-11-2021 | Vizite: 543
Bibliografie
Men experience more emotional pain during breakups, link:https://www.sciencedaily.com/releases/2021/11/211101094832.htm
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!


Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • După despărțiri, oamenii simt mai puțin control asupra vieții, însă numai la început
  • Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
    Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
      intră pe forum