Poluarea aerului din trafic la nivel scăzut este legată de afectarea ficatului și boala ficatului gras

Poluarea aerului reprezintă una dintre principalele cauze de deces prematur la nivel global, particulele fine (diametru ≤ 2,5 µm, PM2.5) fiind asociate nu doar cu patologii respiratorii și cardiovasculare, ci și cu boli metabolice, inclusiv boli hepatice. Studiile epidemiologice au evidențiat că expunerea cronică la PM2.5 crește riscul de boală hepatică grasă de cauză metabolică (MAFLD), fibroză hepatică avansată și, potențial, carcinom hepatocelular.
Un grup de cercetători a investigat modul în care expunerea pe termen lung la concentrații mici de particule fine PM2.5 (provenite din traficul rutier) influențează sănătatea ficatului la șoareci. Rezultatele, publicate recent, demonstrează că inclusiv doze reduse de PM2.5 pot favoriza steatoza hepatică și procese inflamatorii, fără să fie necesari factori de risc clasici (precum dieta bogată în grăsimi). Majoritatea cercetărilor anterioare privind impactul asupra ficatului au utilizat doze înalte de particule, uneori necorespunzătoare realității. Studiul de față și-a propus să evalueze efectele unei expuneri relevante pentru medii urbane cu poluare moderată, precum Australia.

Probele de PM2.5 au fost colectate de lângă drumuri foarte circulate din Sydney, apoi concentrate și administrate nazal unor șoareci din rasa BALB/c, câte 10 µg/zi, timp de 4, 8 sau 12 săptămâni. Grupul de control a primit soluție salină, urmând aceleași condiții experimentale.  

Cercetătorii au monitorizat:  

• Greutatea corporală și organele (ficat, țesut adipos).  
• Nivelurile de enzime hepatice (AST, ALT).  
• Expresia genelor inflamatorii și fibrotice prin PCR (TNF-α, TGF-β, CXCL2, etc.).  
• Modificările histologice (PAS, Oil Red O, Picrosirius Red, imunohistochimie pentru macrofage).  
• Profilurile proteice și lipidice (proteomică și lipidomică la 12 săptămâni).

Rezultate

Greutate și morfologie

• Ficatul și-a modificat masa în timp: la 4 săptămâni a scăzut, la 8 săptămâni a crescut, iar la 12 săptămâni a revenit la nivelul martorilor.  
• Țesutul adipos retroperitoneal a scăzut la 12 săptămâni, sugerând o redistribuire a lipidelor către ficat.

Inflamație și fibroză

• Numărul macrofagelor din ficat a crescut vizibil începând cu 8 săptămâni, iar la 12 săptămâni s-au remarcat niveluri crescute de markeri proinflamatori (TNF-α, CXCL2).  
• Colorarea cu Picrosirius Red a evidențiat creșteri semnificative ale colagenului în zona portală la 12 săptămâni, indicând debutul fibrogenezei.  
• Expresia fibronectinei (o componentă a matricei extracelulare) a crescut, în timp ce TGF-β a arătat o tendință de creștere.

Steatoză și metabolismul lipidelor

• Glicogenul hepatic a fost marcat redus (PAS) la 12 săptămâni, ceea ce sugerează alterarea metabolizării glucozei.  
• Oil Red O a indicat acumulare crescută de lipide la 8 și 12 săptămâni.  
• Analiza lipidomică a arătat:  

     - Creșterea nivelului de trigliceride (inclusiv TG(16:0/22:0/22:6), TG(20:3/22:5/22:6)) și diacilgliceroli.  
     - Ceramidele (CerP) s-au acumulat semnificativ, putând contribui la inflamație și la dereglarea sensibilității la insulină.  

• Deși s-a observat activarea parțială a mecanismelor de oxidare a acizilor grași (ex. CPT-1α) și a căii PPAR, acestea nu au fost suficiente pentru a combate excesul de lipide.

Proteomică

• Au fost identificate peste 4.400 de proteine; 64 dintre acestea erau semnificativ dereglate la 12 săptămâni.  
• Proteine cu rol în răspunsul la stresul reticulului endoplasmatic (UBQL1, TM214) și inflamație (FANP4) au crescut în abundență.  
• Steroid sulfatasa (STS), implicată în reglarea inflamației, a scăzut în grupul cu PM2.5, sugerând creșterea susceptibilității la inflamație.

Concluzii

Acest studiu demonstrează că expunerea cronică, la doze scăzute de PM2.5 derivat din trafic, poate declanșa un tablou asemănător bolii hepatice grase la șoareci, incluzând inflamație, fibroză incipientă și acumulare excesivă de lipide. Observațiile evidențiază că nu există un nivel „sigur” de particule fine pentru sănătatea hepatică, consecințele fiind mai clare la expuneri îndelungate. Analizele proteomice și lipidomice au evidențiat că adaptările fiziologice (ex. creșterea expresiei CPT-1α, activarea căii PPAR) nu reușesc să compenseze complet efectele oxidative și inflamatorii ale particulelor poluante.

Aceste rezultate pot ghida investigații viitoare, inclusiv studii asupra posibilelor mecanisme genomice implicate și căi de intervenție terapeutică (ex. suplimente antioxidante). Totodată, întăresc necesitatea unor reglementări stricte privind calitatea aerului, pentru a reduce incidența bolilor metabolice și hepatice asociate poluării atmosferice.