Autismul poate fi mascat prin strategii psihologice compensatorii

Deși, în majoritatea cazurilor, autismul este diagnosticat în copilărie, există situații în care persoanele care prezintă o tulburare din spectrul autist să ajungă în situația de a fi diagnosticate la maturitate, caz în care tulburarea este dificil de identificat; acest fenomen are la bază capacitatea acestor persoane de a descoperi și, ulterior, de a dezvolta mecanisme compensatorii prin intermediul cărora să se poată integra în mediul social, în pofida patologiei pe care o au. Astfel, voluntar sau nu, aceștia reușesc să ascundă sau minimizeze simptomele caracteristice tulburării.

Situația este semnalată și de o parte din medicii generaliști din Marea Britanie care, în cadrul unui sondaj realizat în 2017 (1), recunosc dificultățile pe care le întâmpină în identificarea și diagnosticarea pacienților cu tulburări din spectrul autismului care ajung să dezvolte astfel de strategii de adaptare.

În contextul în care identificarea simptomelor la aceste persoane se face tardiv și de multe ori empiric, de către membri ai familiei, profesori sau parteneri de viață, a fost realizat un studiu recent (2) cu scopul de a detalia aceste mecanisme compensatorii. Cu un eșantion considerabil, studiul (2) ilustrează, prin intermediul informațiilor medicale și mărturiilor pacienților din toată lumea, strategii precum modelarea limbajului mimico-gestual (copierea unor gesturi și unor expresii faciale și menținerea contactului vizual) sau recunoașterea glumelor și răspunsul adecvat la acestea, chiar dacă sensul lor nu e pe deplin înțeles.

Cu toate că aceste persoane sunt bine sau foarte bine integrate social, majoritatea se plâng de efortul imens pe care trebuie să îl depună pentru a forma și menține aceste legături, însă consideră aceste mecanisme ca fiind indispensabile, întrucât, prin intermediul lor, pot duce o viață independentă, necesitatea unui ajutor extern fiind redusă la minim.

Un alt aspect foarte important menționat în studiu (2) are în vedere contribuția pe care societatea o poate avea în facilitarea includerii persoanelor cu tulburări din spectrul autismului în comunitate. Acțiuni și gesturi minime, precum evitarea unor conversații de complezență îndelungate sau scurtarea perioadei menținerii contactului vizual, pot reduce stresul resimțit de acestea. Chiar dacă, la început, aceste modificări pot părea nepoliticoase sau nepotrivite pentru interlocutori, trebuie amintit faptul că energia psihică necesară pentru dezvoltarea mecanismelor compensatorii este indiscutabil mai mare în rândul celor cu tulburări din spectrul autismului.

În concluzie, prin cele două contribuții principale, reprezentate de identificarea principalelor strategii compensatorii și conștientizarea importanței recunoașterii acestora, studiul (2) reprezintă un pas important în susținerea persoanelor cu tulburări din spectrul autismului, ale căror simptome nu sunt imediat observabile.

Sursa: The Conversation