Analize uzuale (și interpretarea lor pe scurt)

Analizele de sânge uzuale recomandate anual de către medicii de familie și efectuate la fiecare internare în spitalele de stat din țara noastră sunt reprezentate de hemoleucograma completă și analiza biochimică al sângelui.

Homoleucograma completă

Hemoleucograma completă cuprinde măsurarea numărului de eritrocite (hematii sau globule roșii), a numărului de leucocite (sau globule albe) și a numărului de trombocite prezente în torentul sanguin, măsurarea valorilor hematocritului și a concentrației de hemoglobină, determinarea formulei leucocitare, determinarea indicilor eritrocitari (HEM-hemoglobina eritrocitară medie, VEM-volumul eritrocitar mediu, CHEM-concentrația medie de hemoglobină și RDW-lărgimea distribuției eritrocitare) și a indicilor trombocitari (VTM-volumul trombocitar mediu, PDW-lărgimea distribuției trombocitare) și identificarea numărului de reticulocite, în cazul în care acestea sunt prezente.

Hemoleucograma este cea mai frecventă analiză de sânge solicitată în laboratoarele de analize medicale, fiind un test screening de bază în examinarea statusului hematologic al persoanei în cauză și diagnosticarea diferitelor tipuri de afecțiuni (hematologice și nu numai). Hemoleucograma oferă informații deosebit de importante cu privire la starea de sănătate a bolnavului și poate orienta spre alte teste specifice care ar trebui efectuate.

În mod obișnuit, hemoleucograma se recoltează dimineața pe nemâncate, dar poate fi recoltată și postprandial, dacă persoana în cauză a evitat consumarea alimentelor bogate în lipide.

Informațiile precum vârsta bolnavului, diferite tratamente administrate, consumul crescut de lichide, anumite stări patologice precum vărsături incoercibile, starea de deshidratare, starea de șoc, etc. sunt deosebit de importante în cazul determinării hemoleucogramei complete.

Valorile de referință ale parametrilor hemoleucogramei variază în funcție de genul și vârsta individului în cauză și sunt diferite de la un laborator la altul.

În continuare vom prezenta mai pe larg parametrii urmăriți la determinarea hemoleucogramei și semnificația lor patologică:

Numărul de eritrocite

Acesta nu are semnificație diagnostică foarte mare, la diagnosticarea anemiilor și a altor boli hematologice fiind luat în considerare doar în asocierea valorilor hematocritului și a concentrației de hemoglobină.

• Scăderea numărului de eritrocite (eritropenie), apărută în asocierea scăderii valorilor hematocritului și a concentrației de hemoglobină, poate indica prezența anemiei.
• Creșterea numărului de eritrocite (eritrocitoză), în asocierea creșterii concentrației de hemoglobină și a valorilor hematocritului, indică prezența eritrocitozei sau a policitemiei.

Hematocritul

Este un parametru sanguin care măsoară raportul dintre volumul ocupat de eritrocite și volumul total de sânge.

• Scăderea valorilor hematocritului poate indica prezența anemiei sau a creșterii volumului plasmatic în contextul sarcinii.
• Creșterea valorilor hematocritului poate indica prezența eritrocitozei (policitemiei) sau a hemoconcentrației, apărute în diferite contexte patologice, precum stăi de șoc, poliurie, aport insuficient de lichide, etc.

Hemoglobina

Este principalul element aflat în componența eritrocitelor, care are rolul de a transporta oxigenul și dioxidul de carbon în organism.

• Scăderea concentrației de hemoglobină poate apărea în anemie, în cazul creșterii volumului plasmatic în contextul sarcinii, la nou-născuți și la prematuri.
• Creșterea concentrației de hemoglobină poate indica apariția eritrocitozei și este frecvent întâlnită în rândul persoanelor care trăiesc la altitudine (persoane care locuiesc la munte, alpiniști, etc.).

Volumul eritrocitar mediu (VEM)

Este un parametru care măsoară volumul ocupat de un singur eritrocit. VEM este utilizat pentru clasificarea tipurilor de anemie (VEM este scăzut în cadrul anemiei microcitare și crește în cazul anemiei macrocitare).

Hemoglobina eritrocitară medie (HEM)

Este un parametru care măsoară conținutul mediu de hemoglobină prezentă la nivelul unui eritrocit. Asemenea VEM, HEM este utilizat în cadrul procesului de clasificare a anemiilor: HEM este scăzut în cadrul anemiei hipocrome și crește în anemia hipercromă. În anemia normocromă, HEM prezintă valori normale.

Concentrația eritrocitară medie de hemoglobină (CHEM)

Este un parametru care măsoară concentrația medie de hemoglobină prezentă la nivelul unui volum dat de eritrocite. CHEM este scăzut în cadrul anemiilor hipocrome (precum anumite talasemii sau anemia feriprivă), și crește în siclemie, în sferocitoza ereditară sau în cazul hemoglobinei C.

Lărgimea distribuției eritrocitare (RDW)

Este un parametru care măsoară heterogenitatea volumului celular (gradul de anizocitoză).

• RDW prezintă valori normale în afecțiuni ca anemia hemoragică acută, în anemiile apărute în cadrul bolilor cronice, în sferocitoza ereditară, în beta-talasemia heterozigotă, în boala cu hemoglobină E, în siclemie și în anemia aplastică.
• RDW prezintă valori crescute în anemia megaloblastică, în anemia feriprivă, în anemia hemolitică imună, în reticulocitoza marcată, în diferite tipuri de hemoglobinopatii (S-C, S, S-beta-talasemia), în dismorfism eritrocitar, în alcoolism, în cazul prezenței de fragmente eritrocitare și în caz de aglutinare. Nu există condiții patologice asociate scăderii valorilor RDW-ului.

Reticulocitele

Sunt globule roșii tinere, lipsite de nucleu și imature, care dețin în compoziție acizi nucleici reziduali. Determinarea numărului de eritrocite este utilă pentru monitorizarea răspunsului la tratamentul cu vitamină B12, acid folic sau fier, pentru diferențierea anemiilor regenerative de cele neregenerative și evaluarea eritropoiezei apărute în cadrul tratamentului cu eritropoietină, în urma transplantului medular sau în cadrul anemiei aplastice secundară tratamentului cu citostatice.

• Creșterea numărului de reticulocite apare în anemiile hemolitice (secundare transfuziilor de sânge incompatibil, în anemia hemolitică autoimună, în hemoglobinopatii, în bolile hemolitice ereditare, în anemiile hemolitice dobândite) și în cadrul hemoragiilor acute.
• Scăderea numărului de reticulocite apare în cadrul anemiilor din bolile cronice, în insuficiența medulară (anemia mieloftizică) și în cadrul anemiilor nonregenerative (precum anemia prin deficit de fier, anemia prin deficit de folați sau vitamină B12).

Trombocitele

Sunt fragmente citoplasmatice lipsite de nucleu, de formă rotund-ovalar, plate, bogate în granule, implicate în procesul de hemostază, de vasoconstricție și de reparare tisulară în urma injuriilor apărute. Determinarea numărului de trombocite este indicată pentru monitorizarea afecțiunilor asociate insuficienței medulare, pentru monitorizarea evoluției diferitelor boli sub tratamentele care induc supresie medulară (medicamentele citostatice, radioterapia) și pentru investigarea unor sângerări inexplicabile în organism.

• Creșterea numărului de trombocite (trombocitoză) apare în cadrul următoarelor afecțiuni sau condiții patologice: trombocitemia ereditară, policitemia vera, trombocitemia esențială, leucemia mieloidă cronică, metaplazia mieloidă cu mielofibroză, afecțiuni maligne, boli inflamatorii sau infecțioase, deficit de fier, splenectomie, postchirurgical, regenerarea medulară în urma unei hemoragii sau a unei anemii hemolitice, în urma administrării anumitor medicamente, precum Diltiazem, Fludarabină, cefalosporine, Danazol, Metilprednisolon, Propanolol, Penicilamină, etc. Scăderea numărului de trombocite (trombopenie) apare în cadrul trombocitopeniei autoimune, în purpura posttransfuzională, în purpura trombotică tombocitopenică, în coagularea intravasculară diseminată, în sindromul HELLP, în sindromul hemolitic uremic, în ateroscleroză extensivă, în diferite tipuri de valvulopatii, în diferite tipuri de infecții cu virusuri sar bacterii (precum rubeolă, infecție cu citomegalvirus, meningococemie, septicemie, boala Lyme, Mycoplasma pneumoniae, etc.) și în trombocitopenia neonatală.

• Scăderea numărului de trombocite apare în anemia megaloblastică, în purpura trombocitopenică amegakariocitară, în trombocitopenia amegakariocitară congenitală, în deficitul de trombopoietină, în trombocitopenia ciclică, în sindromul Wiskott-Aldrich, sindromul Bernard-Soulier, macrotrombocitopenia X-linkată, trombocitopenia cu absența radiusului, în urma administrării anumitor medicamente precum agenți alchilanți, antimetboliți, Cloramfenicol, estrigeni, Clorotiazide, etanol, Amoxicilină, Clorotiazidă, Captopril, anagrelid, anticonvulsivante, Aspirină, Amiodaronă, etc.

Volumul trombocitar mediu (VTM)

Este un parametru care măsoară uniformitatea în mărime a trombocitelor din torentul sanguin.

• VTM prezintă valori crescute în bolile mieloproliferative, în hipertiroidism, în deficitul de vitamină B12 sau de acid folic, în preeclampsie, în urma splenectomiei, în cazul fumătorilor diagnosticați cu ateroscleroză, în urma consumului de alcool, în sindromul Bernard-Soulier, în sindromul Epstein, etc.
• VTM prezintă valori scăzute în anemia aplastică, în hipoplazia megakariocitară, în trombocitopenia septică, postchimioterapie, în sindromul Wiskott-Aldrich, în hipersplenism, în trombocitopenia X-linkată.

Numărul de leucocite.

Leucocitele se împart în două categorii: granulocite și agranulocite. Granulocitele sunt împărțite, la rândul lor, în trei subcategorii: eozinofile, neutrofile și bazofile. Agranulocitele se împart și ele în două subclase: limfocite și monocite.

• Creșterea numărului de leucocite (leucocitoză) apare în infecții, în traumatisme/injurii tisulare, în hemopatii maligne, în boli maligne, în hemoragiile acute, postsplenectomie sau în urma utilizării anumitor medicamente, precum Chinină, Cloroform, factori de creștere.
• Scăderea numărului de leucocite (leucopenie) apare în anumite infecții virale sau bacteriene severe, în hipersplenism, în anemie megaloblastică, în anemie aplastică, în sindroame mielodisplazice, în leucemie, în discheratoza congenitală, în anemia Fanconi, în granuloame și în metastaze, în urma administrării anumitor medicamente, precum antibiotice, barbiturice, antitiroidiene, antihistaminice, diuretice, anticonvulsivante, chimioterapice, analgezice, etc.

Formula leucocitară

Presupune diferențierea numărului total de leucocite prezente în torentul sanguin în cele cinci subtipuri: eozinofile, neutrofile, bazofile, limfocite și monocite.

Neutrofilele participă în cadrul procesului de apărare antiinfecțioasă a organismului.

• Creșterea numărului de neutrofile (neutrofilia) apare în timpul mentruației, în condiții de stres, în travaliu, în urma efectuării unui efort fizic, în infecțiile bacteriene acute, în infecțiile virale, parazitare sau fungice, în anumite boli metabolice, în sepsisul neonatal, în hemoragiile acute, în bolile inflamatorii cronice, în bolile mieloproliferatice cronice și în cazul tumorilor maligne.
• Scăderea numărului de neutrofile (neutropenie) apare în septicemie indusă de bacterii gram negative, în infecțiile bacteriene sau virale severe, în urma administrării unor medicamente precum Penicilină, Aminopirină, Quinidină, antitiroidiene, antibiotice beta-lactamice, acid valproic, aur, Carbamazepină, etc.

Limfocitele participă la elaborarea răspunsului imun celular (limfocite T) și umoral (limfocite B) al organismului.

• Creșterea numărului de limfocite (limfocitoza) apare în infecțiile virale, în mononucleoza infecțioasă, în boala Addison, în boala Crohn, în colita ulcerativă, în vasculite, în tusea convulivă, în malarie, în leucemia limfocitară cronică.
• Scăderea numărului de limfocite (limfopenia) apare în nfecția HIV, în lupus eritematos sistemic, în anemia aplastică, în boala Hodgkin, în sindroamele de imunodeficiență combinată, în tuberculoza miliară, în uremie, în gripă, postchimioterapie, în insuficiența cardiacă congestivă, în sarcoidoză, în by-pass cardiopulmonar, în arsuri, în urma realizării unor proceduri chirurgicale, etc.

Monocitele participă, alături de alte celule din organism, la procesul de fagocitoză a diferitelor elemente străine ajunse în organism.

• Creșterea numărului de monocite (monocitoza) este frecvent întâlnită în TBC, în sifilis, în endocardita bacteriană, în diferite tipuri de carcinoame, în leucemia mielomonocitară conică, în tezaurismoze, în limfoame, în boala Hodgkin, în bolile de colage, în diferite afecțiuni digestive, în bolile parazitare, postsplenectomie, postchirurgical.
• Scăderea numărului de monocite (monocitopenie) apare în infecția HIV, în leucemia cu celule păroase, în anemia aplastică și în urma tratamentului cu Prednison.

Eozinofilele prezintă afinitate crescută pentru coloranții acizi, precum eozina, fiind colorate în roșu-strălucitor la microscopul optic.

• Eozinofilele cresc în cadrul bolilor alergice (esofagiat eozinofilică, astmul bronșic, dermatita atopică, edemul angioneurotic, urticarie, febra fânului, rinita alergică, angeita alergică și granulomatoasă, sindromul Loffler, vasculita de hipersensibilizare, eozinofilia tropicală, aspergiloza bronho-pulmonară alergică), în cadrul afecțiunilor neoplazice (boala Hodgkin, carcinomul bronșic, limfoamele maligne, sindromul hipereozinofilic idiopatic, bolile mieloproliferative cronice, leucemia eozinofilică) și în infecțiile parazitare. Creșterea numărului de eozinofile poartă denumirea de eozinofilie.
• Scăderea numărului de eozinofile (eozinopenie) apare în sindromul Cushing, în cadrul infecțiilor acute și în urma administrării unor medicamente, precum ACTH, prostaglandine, epinefrină, corticosteroizi, tiroxină, etc.

Bazofilele prezintă afinitate mare pentru coloranții bazici, fiind colorate metacromatic la microscopul optic.

• Creșterea numărului de bazofile (bazofilia) apare în cadrul afecțiunilor alergice (rinita alergică, astmul bronșic, dermatita atopică, sinuzita conică, polipoza nazală, alergii medicamentoase), în leucemia mieloidă cronică, în hipotiroidism, în boala Hodgkin, în TBC, postradioterapie, în gripă, în varicelă, etc.
• Scăderea numărului de bazofile (bazopenia) apare în hipertiroidism, în infecțiile de fază acută, în febra reumatică acută la copii, în urma tratamentului cu steroizi, postchimioterapie sau radioterapie, în reacțiile de stres (sarcină, infarct miocardic). [1], [2]

Analiza biochimică a sângelui

Analiza biochimică a sângelui este o altă investigație hematologică realizată pentru diagnosticarea diferitelor tipuri de afecțiuni din organism și pentru monitorizarea evoluției diferitelor boli sub tratament. Analiza biochimică a sângelui măsoară concentrația de glucoză în sânge, cei doi parametrii specifici funcției renale - ureea și creatinina și electroliții (sodiu, potasiu, clor, calciu, dioxid de carbon).

Creșterea valorilor glicemiei (a concentrației de glucoză în sânge)

Indică apariția diabetului zaharat.

Creșterea valorilor ureei și a creatininei serice

Idică alterarea funcției hepatice și sunt specifice insuficienței renale acute sau bolii cronice de rinichi (în funcție de valoarea celor doi parametri).

Sodiul seric

Are rol major în transportul apei în organism.

• Creșterea sodiului seric apare în sindrom diareic, transpirații excesive, diabet insipid, alimentație hipersodată, administrarea de diuretice, sindromul Cushing, în sindromul Conn.
• Scăderea sodului seric Pre în nefrite cu pierdere de sodiu, boala Addison, acidoza tubulară renală, deficitul de glucocorticoizi, alcaloza metabolică, hipotiroidism, sindomul secreției inadecvate de ADH, postoperator, polidipsie psihogenă, stres, emoții, sindrom algic, sindrom nefrotic, insuficiență renală, insuficiență cardiacă congestivă, hipoproteinemie, ciroză hepatică, etc.

Potasiul seric

Participă la conducerea stimulilor nervoși, asigură echilibrul acido-bazic și presiunea osmotică, participă la procesul de contracție a musculaturii și la formarea glicogenului.

• Creșterea nivelului de potasiu seric în organism apare în traumatismele musculare masive, aportul crescut de potasiu, coagularea intravasculară diseminată, diabetul zaharat decompensat, sindromul de liză tumorală, hemoliză, întoxicația cu digitalice, insuficiența renală, criza addisoniană, etc.
• Scăderea nivelului de potasiu seric în organism apare în vărsături, diaree, fstule, arsuri severe, transpirații profuze, adenoame viloase, anorexie, inaniție, alcoolism cronic, malabsorbție, cetoacidoză diabetică, administrare de laxative și diuretice care nu economisesc potasiul, etc.

Clorul

Participă la menținerea integrității celulare și economisirea bicarbonatului în tubul distal renal.

• Creșterea nivelului de clor seric apare în hiperparatioidism, diabet insipid, deshidratare, eclampsie, traumatism craniocerebral cu afectare hipotalamică, acidoza tubulară renală, intoxicație cu salicilați, ureterosigmoidostomie, etc.
• Scăderea nivelului de clor seric apare în intoxicație cu apă, sindrom Cushing, hiperaldosteronism, insuficiența cardiacă congestivă, arsuri, boala Addison, sindromul secreției inadecvate de ADH, alcaloză metabolică, sindrom lapte-alcaline, etc.

Calciul

Este principalul element mineral aflat în componența oaselor, care participă la realizarea contracțiilor musculare, a proceselor de coagulare, transmiterea impulsurilor nervoase în organism și asigură buna desfășurare a funcției cardiace.

• Creșterea nivelului de calciu seric apare în hiperparatiroidismul primar și secundar, în tumorile maligne, în bolile granulomatoase, în sindroamele paraneoplazice, administrarea excesivă a 1, 25-dihidroxicolecalciferolului, în insuficiența renală cronică, în hipotiroidism, în hipertiroidism, în osteoporoză, în hipercalcemia familială hipocalciurică, etc.
• Scăderea nivelului de calciu seric apare în hipoparatiroidism, în icter obstructiv, în malabsorbție de vitamina D și calciu, în pancreatita acută, în tumori metastatice osteoblastice, în hipomagnezemie, etc. [1], [2]

Alte analize de sânge uzuale, frecvent determinate în laboratoarele de analize medicale sunt testele hepatice (bilitubina totală și cea directă, TGO, TGP, fosfataza alcalină, gama-glutamil transpeptidaza și alte enzime hepatice) care permit evaluarea funcției hepatice. Creșterea valorilor transaminazelor definesc sindromul de citoliză hepatică, caracterizat printr-un proces de distrugere a celuelor hepatice. Creșterea valorilor bilirubinei totale și directe, alături de creșterea fosfatazei alcaline, a gama-glutamil transpeptidazei și a celorlalte enzime hepatice definesc sindromul de colestază, caracterizat prin perturbarea procesului de elaborare și eliminare a lichidului biliar. [1], [2]