Leucocitoza cu monocitoză (leucocite crescute cu monocite crescute)

Leucocitoza este o anomalie hematologică definită clinic printr-un număr crescut de globule albe în sângele periferic. Monocitoza, care se referă în mod specific la o creștere a numărului de monocite, este un subtip de leucocitoză.

Leucocitoza este o afecțiune caracterizată printr-o creștere a numărului de celule albe din sânge dincolo de limitele normale, care variază de obicei între 4.000 și 11.000 celule/mm³. Monocitoza se referă în mod specific la un număr absolut crescut de monocite care depășește valoarea de 0,8 x 10^9 celule/L. Monocitele joacă un rol crucial în apărarea împotriva infecțiilor și agenților patogeni prin fagocitoză și ajută la repararea țesuturilor ca parte a răspunsului sistemului imunitar. (1)

Cauzele leucocitozei cu monocitoză

Prezența monocitozei, împreună cu leucocitoza, poate avea diverse cauze subiacente. Este crucial să înțelegem aceste cauze pentru un diagnostic precis și un tratament eficient, întrucât unii factori etiologic includ:

• administrarea anumitor medicamente;
• factori asociați stilului de viață;
• afecțiuni inflamatorii cronice;
• afecțiuni autoimune;
• tulburări sanguine;
• infecții. (2)

Infecțiile bacteriene, virale sau fungice pot duce la creșterea numărului de monocite și, prin urmare, de globule albe în sânge, deoarece acestea participă activ la răspunsul imun împotriva unei game largi de agenți patogeni. În plus, afecțiuni precum tuberculoza, boala inflamatorie intestinală sau sarcoidoza pot declanșa un răspuns inflamator persistent care provoacă monocitoză, acestea fiind recrutate la locul afectat ca parte a mecanismului de apărare imună împotriva inflamației cronice. (3)

Afecțiunile hematologice, inclusiv leucemia mielomonocitară cronică, sindroamele mielodisplazice și leucemia monocitară implică adesea proliferarea anormală a monocitelor, ducând la creșterea monocitozei și leucocitozei. De asemenea, lupusul eritematos sistemic și artrita reumatoidă sunt exemple de afecțiuni autoimune care pot prezenta niveluri crescute de monocite ca urmare a răspunsului sistemului imunitar la inflamație și prezența, la nivelul organismului, a unor auto-antigene. (4)

Anumite medicamente, cum ar fi corticosteroizii, pot induce monocitoza ca potențial efect secundar, de aceea fiind important să se ia în considerare istoricul medicației atunci când se evaluează leucocitoza cauzată de un număr crescut de monocite. Cu toate acestea, există și cauzele mai puțin frecvente de apariție a acestor anomalii, ce includ stresul fizic sau emoțional, traumele și faza de recuperare după intervenție chirurgicală. Acești factori pot perturba temporar echilibrul populațiilor de globule albe din organism. (5)

Evaluare și diagnostic

Pentru a diagnostica leucocitoza cu monocitoză, este necesară o evaluare clinică cuprinzătoare, un prim pas fiind obținerea unui istoric medical amănunțit, etapă crucială în identificarea potențialelor afecțiuni subiacente, infecții, medicamente administrate și boli autoimune care pot contribui la monocitoză.

O examinare fizică detaliată ajută la identificarea oricăror semne de infecție, inflamație sau simptome specifice legate de o afecțiune care ar putea să cauzeze aceste modificări patologice. Medicii acordă o atenție deosebită ganglionilor limfatici, splinei și altor structuri implicate în funcționarea sistemului imunitar și a celui sanguin, pentru a identifica posibile patologii la acest nivel. (3)

Hemograma măsoară numărul total de globule albe din sânge, procentul de monocite din numărul diferențial și numărul absolut de monocite. Acești parametri oferă informații esențiale pentru diagnosticarea și evaluarea severității monocitozei. Cu toate acestea, în anumite situații clinice, ar putea fi solicitate teste de laborator suplimentare, cum ar fi evaluarea markerilor inflamatorii serici precum proteina C reactivă sau viteza de sedimentare a eritrocitelor, pentru a evalua sursele potențiale de inflamație. (6)

Mai mult, pentru a confirma diagnosticele și a evalua gradul de implicare a măduvei osoase în afecțiuni hematologice suspectate precum leucemia mielomonocitară cronică sau sindroamele mielodisplazice, o biopsie a acesteia poate fi recomandată de către medicul curant.

Opțiuni terapeutice

Abordarea tratării leucocitozei cu monocitoză depinde de identificarea și abordarea cauzei de bază. În infecții, antibiotice, medicamente antivirale sau antifungice sunt prescrise pentru a trata infecția specifică responsabilă de modificarea parametrilor sanguini. Afecțiunile inflamatorii cronice necesită gestionarea afecțiunii de bază prin administrarea medicamentelor imunosupresoare care vizează inflamația asociată cu monocitoza. (7)

Tulburările hematologice necesită strategii de tratament adaptate fiecărui diagnostic și nivel de severitate. Aceasta poate include chimioterapie, terapie țintită sau transplant de măduvă osoasă, în funcție de afecțiunea specifică diagnosticată. De asemenea, dacă există suspiciunea că medicamentele ar putea cauza monocitoză, este importantă consultarea unui medic pentru a determina dacă este necesară ajustarea sau întreruperea medicamentului. În anumite situații, pot fi luate în considerare medicamente alternative cu mai puține efecte secundare asupra numărului de celule sanguine. (8)

Vizitele în mod regulat la un medic sunt esențiale pentru monitorizarea răspunsului la tratament, evaluarea unor potențiale recidive ale monocitozei și efectuarea oricăror ajustări necesare la terapie. De asemenea, astfel se permite detectarea precoce a complicațiilor potențiale sau a recăderilor.

Concluzie

Leucocitoza cu monocitoză este o constatare hematologică comună, dar cauzele care stau la baza pot varia semnificativ. O evaluare clinică amănunțită, inclusiv un istoric medical detaliat și testele de laborator, sunt esențiale pentru diagnosticarea și gestionarea eficientă a acestei afecțiuni. Abordând cauza principală, medicii pot oferi planuri de tratament personalizate care conduc la rezultate optime.

Monitorizarea regulată este esențială pentru urmărirea progresului și pentru efectuarea ajustărilor necesare la strategia de tratament. Mai mult, colaborarea dintre pacienți și medici joacă un rol semnificativ în îmbunătățirea sănătății generale a pacienților ce suferă de leucocitoză însoțită de monocitoză.