Analize pentru anemie

Analizele pentru anemie au în vedere parametrii hemodinamici, anemia definindu-se prin scăderea concentrației serice de hemoglobină, hematocrit şi a numărului de eritrocite (globule roşii sau hematii) la nivelul sângelui circulant.

Alți parametrii biologici utilizați pentru identificarea anemiilor sunt reprezentați de:

• volumul eritrocitar mediu (VEM),
• hemoglobina eritrocitară medie (HEM),
• concentrația eritrocitară medie de hemoglobină (CHEM),
• lărgimea distribuției eritrocitare (RDW),
• numărul de reticulocite,

iar pentru identificarea tipului de anemie,

• sideremia,
• feritina,
• vitamina B12 şi
• acidul folic.

Majoritatea parametrilor biologici descrişi anterior sunt cuprinşi în cadrul hemoleucogramei, cea mai frecventă analiză de laborator şi testul screening de bază care permite examinarea statusului hematologic al bolnavului şi diagnosticarea diferitelor afecțiuni hematologice şi nu numai. Hemoleucograma completă, alături de examinarea frotiului sangvin, duce la obținerea unor informații importante, orientând diagnosticul spre anumite afecțiuni şi realizarea altor investigații specifice. [1], [2]

În continuare, vom prezenta fiecare parametru biologic din cadrul analizelor pentru anemie:

Numărul de eritrocite

Numărul de eritrocite reprezintă principalul element biologic de evaluare a eritropoiezei. Eritrocitele sunt celule anucleate, specializate, care asigură buna desfăşurare a respirației tisulare.
Principalul rol al eritrocitelor este de a transporta oxigenul de la nivelul plămânilor la nivelul țesuturilor şi a dioxidului de carbon de la nivelul țesuturilor la nivel pulmonar.
Determinarea numărului de eritrocite, alături de hemoglobină şi hematocrit, este recomandată pentru identificarea diferitelor tipuri de anemie, identificarea eritrocitozei şi a policitemiei şi monitorizarea evoluției sub tratament a bolnavilor cu anemie.

Valoarea normală a eritrocitelor serice este cuprinsă între 3,93 şi 5,22 mil/mmcub.

Scăderea numărului de eritrocite duce la apariția anemiei. Această afecțiune se caracterizează printr-o insuficiență a masei eritrocitare în organism, astfel încât nu poate fi asigurată o cantitate de oxigen suficientă pentru oxigenarea țesuturilor. Anemia apare atunci când numărul de eritrocite, hemoglobina şi hematocritul scad sub valorile normale.
În cazul anemiei secundare unei hemoragii, în primele ore de la instalarea hemoragiei numărul de eritrocite şi hemoglobina sunt normale. De îndată ce apare corecția deficitului volumic, numărul de eritrocite si hemoglobina încep să scadă.
Prezența anemiei in asocierea altor anomalii hematologice, precum leucopenie sau trombocitopenie, poate indica prezența unei anumite afecțiuni hematologice, precum anemia aplastică, afecțiuni hematologice maligne sau poate fi expresia unei insuficiențe medulare datorată medicamentelor hematotoxice administrate (citostatice, imunoaupresoare, etc.).
Deshidratarea, hiperhidratarea, prezența în sângele bolnavului a aglutininelor la rece poate determina obținerea unor valori fals scăzute a numărului de eritrocite.

Creşterea numărului de eritrocite duce la apariția eritrocitozei (policitemiei). Aceasta poate apărea in cadrul următoarelor afecțiuni sau condiții patologice: sindromul Gaisbőck, hemoconcentrație, hipertensiune pulmonară, cord pulmonar cronic, afecțiuni cardiace congenitale cianogene, sindrom Pickwick, hipoventilație alveolară primară, policitemie familială, apnee de somn, fumat, stres psiho-emoțional, efort fizic intens, stază venoasă prelungită, rinichi polichistic, carcinom renal, hidronefroză, rinichi în potcoavă, stenoză de arteră renală, tumori vasculare cerebeloase, carcinom hepatocelular, tumori fibroide uterine, leiomiom uterin, hiperaldosteronism primar, sindrom Cushing, sindrom Barter, tumori ovariene virilizante, feocromocitom, policitemie idiopatică, în urma administrării unor medicamente precum androgeni, eritropoietină, glucocorticoizi, corticotropină, hidroclorotiazidă, danazol, antitiroidiene, mycophenolat, pilocarpină, etc. [1], [2], [3], [4]

Hematocritul (Ht)

Hematocritul (Ht) este un parametru hematologic care măsoară raportul dintre volumul de sânge captat de către eritrocite şi cantitatea totală de sânge din organism.

Determinarea hematocritului are drept scop identificarea anemiei şi a policitemiei şi urmărirea evoluției acestor două afecțiuni sub tratament.

Valorile normale ale hematocritului pot fi exprimate ca procente sau ca fracție zecimală. Exprimate ca fracție zecimală, valorile normale ale hematocritului sunt 35,00 şi 45,00%.

Scăderea valorilor hematocritului poate apărea în cadrul următoarelor afecțiuni sau condiții patologice: anemie, sarcină, administrarea unor supradoze de anticoagulant, microcitoză, hemoliză în vitro, autoaglutinare.

Creşterea valorilor hematocritului poate apărea în cadrul următoarelor afecțiuni sau condiții patologice: policitemie, aport insuficient de lichide, poliurie, stări de şoc, reticulocitoză, leucocitoză, în cazul prezenței macrotrombocitelor sau a crioglobulinelor în serul bolnavilor.
Un hematocrit aflat peste 60% poate duce la coagularea spontană a sângelui. Un hematocrit aflat sub 20% poate duce la apariția insuficienței cardiace asociată riscului crescut de deces. [1], [2], [3], [4]

Hemoglobina (Hb)

Hemoglobina (Hb) reprezintă cel mai important element aflat în componența eritrocitelor, cu rol în transportul oxigenului şi a dioxidului de carbon la nivelul țesuturilor.
Tipurile de hemoglobină prezente la nivelul sângelui circulant sunt reprezentate de oxihemoglobină, methemoglobină, deoxihemoglobină şi carboxihemoglobină.

Determinarea hemoglobinei este recomandată, alături de numărul de eritrocite şi de hematocrit, pentru identificarea diferitelor tipuri de anemii şi a policitemiei.

Valorile normale ale concentrației de hemoglobină serică sunt cuprinse între 12,00 şi 16,00 g%.

Scăderea concentrației de hemoglobină serică poate apărea în cadrul următoarelor circumstanțee: anemie, sarcină, la nou-născuți, la prematuri, la persoanele vârstnice.

Creşterea concentrației de hemoglobină serică poate apărea în cadrul următoarelor circumstanțe: policitemie, hipertrigliceridemie, hiperlipemie, trombocitoză, leucocitoză, hiperproteinemie, efort fizic intens, în urma administrării unor medicamente precum metildopa sau gentamicina. [1], [2], [3], [4]

Volumul eritrocitar mediu (VEM)

Volumul eritrocitar mediu (VEM) reprezintă volumul de sânge circulant ocupat de către un singur eritrocit.

Determinarea volumului eritrocitar mediu este utilă pentru determinarea diferitelor tipuri de anemii şi poate oferi informații cu privire la mecanismul fiziopatogenic implicat în apariția anemiilor.

Valorile normale ale volumului eritrocitar mediu sunt cuprinse între 79, 40 şi 94, 80 Fl.
În cadrul anemiei normocitare, volumul eritrocitar mediu este în limite normale.

Scăderea volumului eritrocitar mediu apare în cadrul anemiilor microcitare (precum anemia feriprivă, atransferinemia congenitală, anemia din cadrul afecțiunilor cronice, alfa-talasemia, beta-talasemia, anemia microcitară hipocromă congenitală cu supraîncărcare de fier sau sindromul Shahidi-Nathan-Diamond, sindroamele de hemoglobină C, sindroamele de hemoglobină E, anemia sideroblastică ereditară sau dobândită, hemoglobinele instabile, anemia sideroblastică dobândită apărută în alcoolism, în intoxicația cu plumb sau în urma administrării anumitor medicamente precum cloramfenicol, izoniazidă, etc.).

Creşterea volumului eritrocitar mediu apare în cadrul anemiilor macrocitare precum anemia prin deficit de vitamina B12 (apărut în cadrul următoarelor circumstanțe: deficiența ereditară de factor intrinsec, anemia pernicioasă, dietă deficitară, sindrom Zollinger-Ellison, insuficiență pancreatică, afecțiuni ileale, infestarea cu Diphyllobothrium Latum, malabsorbția vitaminei B12 indusă de alcool sau administrarea anumitor medicamente precum colestiramină, metformin, acid paraaminosalicilic, neomicină, colchicină, etc.), deficit de folați (apărut în următoarele circumstanțe: dietă deficitară, alaptare, sarcină, in perioada de creştere la copii, hipertiroidism, anemie hemolitică cronică, dializă cronică, afecțiuni neoplazice, boala celiacă, sprue tropical, dermatită herpetiformă, rezecții jejunale, insuficiență pancreatică, aclorhidria iatrogenică sau endogenă, malabsorbția ereditară de folat, deficit de tetrahidrofolat reductază, în urma administrării unor medicamente precum metotrexat, anticoncepționale orale, pirimetamină, acid valproic, trimetoprim-sulfametoxazol), aciduria orotică, anemia megaloblastică responsivă la tiamină, sindrom Lesch-Nyhan, sindrom mielodisplaziceritroleucemie, leucemie acută mieloidă. [1], [2], [3], [4]

Hemoglobina eritrocitară medie (HEM)

Hemoglobina eritrocitară medie (HEM) este un parametru hematologic care măsoară conținutul mediu de hemoglobină prezentă la nivelul unui eritrocit.

Valorile normale ale hemoglobinei eritrocitare medii sunt cuprinse între 26 şi 34 pg sau 0,4 şi 0,53 fmol.

La nou-născuți, în leucocitoză şi în hiperlipidemie pot fi înregistrate valori crescute ale hemoglobinei eritrocitare medii. În caz de prezență a aglutininelor la rece în serul bolnavului şi în cazul administrării unor concentrații crescute de heparină, se pot obține valori fals crescute ale hemoglobinei eritrocitare medii.

Scăderea hemoglobinei eritrocitare medii apare în cadrul anemiei microcitare.

Concentrația eritrocitară medie de hemoglobină (CHEM)

Concentrația eritrocitară medie de hemoglobină (CHEM) este un parametru hematologic care măsoară concentrația medie de hemoglobină prezentă într-un anumit volum de eritrocite.

Valorile normale ale concentrației eritrocitare medii de hemoglobină sunt cuprinse între 32 şi 36 g/dL sau 320 şi 360 g/L.

Valori scăzute ale concentrației eritrocitare medii de hemoglobină sunt înregistrate în cadrul anemiilor hipocrome (precum anemia feriprivă) şi în anumite talasemii. În rândul bolnavilor cu hiperglicemie marcată, concentrația eritrocitară medie de hemoglobină poate prezenta valori fals scăzute.

Valori crescute ale concentrației eritrocitare medii de hemoglobină sunt înregistrate in cadrul siclemiei, a sferocitozei ereditare şi a hemoglobinei C. În rândul bolnavilor cu prezență de aglutinine la rece în ser şi în rândul celor cu hiperlipemie, pot fi înregistrate valori fals crescute ale concentrației eritrocitare medii de hemoglobină. [1], [2], [3], [4]

Lărgimea distribuției eritrocitare (RDW)

Lărgimea distribuției eritrocitare (RDW) este un parametru hematologic care examinează heterogenitatea volumului celular.

Determinarea lărgimii distribuției eritrocitare este recomandată în următoarele circumstanțe:

• Pentru caracterizarea inițială a diferitelor tipuri de anemii (în mod special a anemiei microcitare)
• Pentru realizarea diagnosticului diferențial între beta-talasemia minoră şi anemia feriprivă
• Pentru realizarea diagnosticului diferențial între anemia apărută în cadrul afecțiunilor cronice şi anemia feriprivă.

Valorile normale ale lărgimii distribuției eritrocitare sunt cuprinse între 11,6 şi 14,8 coeficient de variație a volumului eritrocitar.

Valori crescute ale lărgimii distribuției eritrocitare pot fi înregistrate în cadrul următoarelor afecțiuni sau condiți patologice: anemia megaloblastică, anemia feriprivă, anemia hemolitică imună, hemoglobinopatia S-C, hemoglobinopatia S, S-beta-talasemia, prezența în serul bolnavilor a aglutininelor la rece, reticulocitoza marcată, disforfismul eritrocitar apărut in rândul pacienților transfuzați, alcoolism.

Valori scăzute ale lărgimii distribuției eritrocitare pot fi înregistrate in cadrul următoarelor afecțiuni: anemia hemoragică acută, anemia din cadrul afecțiunilor cronice, sferocitoza ereditară, beta-talasemia heterozigotă, boala cu hemoglobină E, anemie aplastică, siclemie. [1], [2], [3], [4]

Reticulocitele

Reticulocitele sunt globule roşii tinere, lipsite de nucleu, imatute, cu cobnținut crescut de acizi nucleici reziduali (ARN).

Determinarea numărului de reticulocite este recomandată în următoarele circumstanțe:

• Pentru urmărirea răspunsului la terapia de substituție cu fier, vitamină B12 sau acid folic, în cazul persoanelor diagnosticate cu anemie feriprivă, anemie prin deficit de vitamină B12 sau acid folic.
• Pentru realizarea diagnosticului diferențial intre anemiile regenerative, hiperegenerative si nonregenerative.
• Pentru evaluarea eritropoiezei în cazul bolnavilor diagnosticați cu anemie aplastică secundară administrării de medicamente citotoxice sau tratamentului cu eritropoietină, cărora li s-a efectuat transplant medular.

Numărul de reticulocite este un indicator fidel al activității eritropoietice medulare, indicând cu precizie dacă anemia este secundară alterării producției eritrocitare sau pierderii de eritrocite la nivelul circulației sangvine.

Valorile normale ale numărului de reticulocite la adulți sunt cuprinse intre 0,5 si 2%, iar la nou-născuți valorile normale sunt cuprinse între 2,5 şi 6,5%. La bărbați, valorile normale ale reticulocitelor sunt cuprinse între 2,3 şi 13,4%. La femei, valorile normale ale reticulocitelor sunt cuprinse între 3,0 si 15,9%.

Creşterea numărului de reticulocite apare in cadrul următoarelor afecțiuni sau condiții patologice: hemoragie acută, anemie hemolitică imună, in urma transfuziilor de sânge incompatibil, eliptocitoză ereditară, sferocitoză ereditară, deficit de piruvat kinază, deficit de glucozo-6-fosfat dehidrogenază, sindroame talasemice, siclemie, anemie hemolitică microangiopatică, malarie, hemodializă, anemie hemolitică cu acantocite din bolile hepatice, hemoglobinuria paroxistică nocturnă, infecții cu clostridii, hipersplenism, aplazie medulară indusă de medicamente citotoxice, în urma tratamentului cu eritropoietină.

Scăderea numărului de reticulocite poate apărea în cadrul următoarelor afecțiuni sau condiții patologice: anemia feriprivă, anemia prin deficit de vitamină B12, anemia prin deficit de acid folic, anemia din cadrul afecțiunilor cronice, aplazia medulară, insuficiența medulară. [1], [2], [3], [4]

Feritina

Feritina reprezintă una din formele de depozitare a fierului în organism şi reprezintă un parametru hemodinamic important pentru identificarea anemiei feriprive.

Determinarea feritinei este recomandată în cadrul următoarelor circumstanțe:

• Pentru examinarea bolnavilor diagnosticați cu anemie feriprivă şi pentru evaluarea răspunsului la terapia de substituție cu fier
• Pentru realizarea diagnosticului diferențial între diferitele tipuri de anemii
• Pentru diagnosticarea şi monitorizarea sub tratament a sindroamelor clinice de supraîncărcare cu fier
• Pentru evaluarea statusului de fier al bolnavilor dializati si a celor diagnosticați cu diferite afecțiuni renale cronice.
• Pentru screeningul bolnavilor expuşi riscului de a dezvolta deficit de fier, precum gravidele, copiii mici, donatori de sânge, bolnavi ehemodializați, etc.

Determinarea feritinei se realizează din probele de sânge venos recoltate dimineața pe nemâncate. Înainte de determinarea analizei, se recomandă abținerea de la consumul de alcool şi evitarea administrării medicației radioactive.

Valorile normale ale feritinei variază în funcție gen si de vârstă, astfel:

• La nou-născuți şi la sugari, valorile normale ale feritinei sunt cuprinse între 12 şi 327 ng/mL.
• La copiii mici cu vârste cuprinse între 1 şi 3 ani, valorile normale ale feritinei sunt cuprinse între 6 şi 67 ng/mL.
• La copiii cu vârste cuprinse între 4 şi 6 ani, valorile normale ale feritinei sunt cuprinse între 4 şi 67 ng/mL.
• La copiii cu vârste cuprinse între 7 şi 12 ani, la fete valorile normale ale feritinei sunt cuprinse între 7 si 84 ng/mL, iar la băieți, valorile normale sunt cuprinse între 14 şi 124 ng/mL.
• La adolescenți (13-17 ani), la fete feritina este cuprinsă între 13 şi 68 ng/mL, iar la băieți, feritina este cuprinsă între 14 si 152 ng/mL.
• La persoanele adulte aflate sub 60 de ani, la femei valorile normale ale feritinei sunt cuprinse 13 şi 150 ng/mL, iar la bărbați, valorile normale ale fritinei sunt cuprinse între 30 şi 400 ng/mL.

Valori crescute ale feritinei sunt înregistrate în cadrul următoarelor afecțiuni sau condiții patologice: supraîncărcare cu fier (hemocromatoză), ciroză hepatică, carcinom hepatocelular, cancer pancreatic, cancer bronşic, leucemii, limfoame, neuroblastominfarct miocardic acut, boli infecțioase sau inflamatorii, hipertiroidism, anemie hemolitică, anemie megaloblastică, talasemie, anemie sideroblasticăporfiria cutanea tarda, alcoolism, în urma administrării următoarelor medicamente precum anticoncepționale orale, teofilină, etc. [1], [2], [3], [4]

Sideremia

Sideremia reprezintă cantitatea totală de fier prezentă in organism la nivelul sângelui circulant. Determinarea sideremiei este recomandată in următoarele circumstanțe:

• Pentru examinarea bolnavilor cu anemie feriprivă, anemie sideroblastică sau talasemie
• Pentru identificarea intoxicației cu fier
• Pentru realizarea diagnosticului diferențial intre diferitele tipuri de anemii
• Pentru identificarea supraincarcării cu fier.

Determinarea sideremiei se realizează din probele de sânge venos recoltate dimineața pe nemâncate.

Valorile normale ale sideremiei in rândul persoanelor de peste 18 ani sunt cuprinse între 37 şi 145 la femei, respectiv 59 şi 158 la bărbați.

Valori crescute ale sideremiei pot apărea în urmatoarele circumstanțe: anemie sideroblastică, talasemii, hemocromatoză, intoxicație acută cu fier, hepatopatii cronice, intoxicație acută cu fier, în perioada premenstruală, in urma administrării unor medicamente precum cloramfenicol, aspirină, metimazol, anticonceptionale orale, fier dextran, metotrexat, etc.

Valori scăzute ale sideremiei pot aparea în urmatoarele circumstanțe: anemie feriprivă, sindrom nefrotic, boala celiacă, aclorhidrie, sarcina, lactație, postgastrectomie, în peroada de creştere, boli inflamatorii, în urma remisiunii anemiei pernicioase, în timpul menstruației, in urma administrării unor medicamente precum aspirină, colestiramină, metformin, alopurinol, cortizon, pirazinamidă, corticotropin, etc. [1], [2], [3], [4]

Vitamina B12

Vitamina B12 sau cobalamina provine din alimentele de origine animală (lactate, carne, ouă), este eliberată de căre pepsină la nivelul stomacului; la acest nivel, vitamina b12 se leagă de transcobalamina I de origine salivară. La nivel duodenal, vitamina B12 este eliberată de către de către proteazele pancreatice şi se leagă de factorul intrinsec a cărui origine de află la nivelul celulelor parietale gastrice. O mică parte din cobalamină este utilizată la nivel hepatic; restul de cobalamină ajunge la nivelul circulației sistemice, unde se desfăşoară clearance-ul creatininei (în mare parte la nivelul circulației rinichilor).
În funcție de tipul grupării prostetice deținută în componență, pot fi descrise mai multe forme de cobalamină: adenozilcobalamina (prezentă în mare parte la nivelul mitocondriilor), meticobalamina (prezentă în plasmă şi la nivelul citoplasmei celulare) şi ciabcobalamina (preparat farmacologic stabil).
Deficitul de vitamină B12 este foarte rar întâlnit în practica medicală, fiind prezent în rândul persoanelor vegetariene, în rândul persoanelor cu fenilcetonurie aflate sub regim alimentar restrictiv şi la nou-născuții a căror mame au dezvoltat deficit de vitamină B12.

Determinarea nivelului seric de vitamină B12 este recomandat în următoarele circumstanțe:

• În cazul ingestiei prelungite de blocanți ai receptorilor H2 (Ranitidină, Famotidină, etc.) sau inhibitori ai pompei de protoni (Omeprazol, Esomeprazol, etc.)
• În caz de dietă vegetariană prelungită
• În caz de alcoolism cronic
• În cazul bolnavilor cu SIDA
• În caz de rezecție intestinală sau gastrectomie
• În cadrul următoarelor afecțiuni: gastrită cronică atrofică, anemie megaloblastică, limfoame, boală Croh.

Determinarea nivelului seric de vitamină B12 se realizează din probele de sânge venos recoltate dimineața pe nemâncate. Înainte de efectuarea analizei se recomandă evitarea determinării testului Schilling, administrarii injecțiilor cu vitamină B12 sau radionuclizi.

Valorile normale ale vitaminei B12 serice sunt cuprinse între 197 şi 771 pg/mL.

Creşterea valorilor serice ale vitaminei B12 poate apărea în cadrul următoarelor afecțiuni sau condiții patologice: leucemie mieloidă cronică, insuficiență renală, leucemie acută promielocitară, policitemie vera, leucemie limfatică cronică, anumite leucemii monocitare, hepatom, hepatită acută sau cronică, ciroză hepatică, afecțiuni neoplazice metastatice, diabet zaharat, insuficiență cardiacă congestivă severă, bronhopneumopatie cronică obstructivă, obezitate, în tratamentul cu vitamină B12, în caz de prezență a autoanticorpilor anti-TC II, în urma administrării de omeprazol sau cloralhidrat.

Scăderea valorilor serice ale vitaminei B12 poate apărea în cadrul următoarelor afecțiuni sau condiții fiziologice sau patologice: deficit nutrițional de cobalamină, anemie pernicioasă, deficit ereditar de factor intrinsec, malabsorbția vitaminei B12 din alimente, sindrom Zollinger-Ellison, insuficiență pancreatică, diverticuli intestinali, fistule intestinale, stricturi intestinale, infestarea cu Diphyllobothrium latum, ansă oarbă, boli inflamatorii intestinale, rezectii ileale, sprue tropical, by-pass jejuno-ileal, boală celiacă, malabsorbție de vitamina B12 familiala selectiva, deficit de transcobalamină, sarcină, infecție HIV, deficit de folați, mielom multiplu, scleroză multiplă, în urma administrării unor medicamente precum acid ascorbic, anticoncepționale orale, colestiramină, anticonvulsivante, clorpromazină, neomicină, metformin, ranitidină, colchicină, octeotrid, rifampicină, acid paraaminosalicilic, etc. [1], [2], [3], [4]

Acidul folic

Acidul folic reprezintă principala sursă de folați. Deficitul de folați în organism este asociată, de cele mai multe ori, macrocitozei şi anemiilor megaloblastice.
Valori serice scăzute ale acidului folic au fost înregistrate în rândul femeilor însărcinate, a persoanelor neuropsihice, a nou-născuților cu defect de tub neural si a femeilor care au suferit avorturi spontane multiple.

Determinarea folaților serici este recomandată în următoarele circumstanțe:

• Pentru realizarea diagnosticului diferențial al anemiilor megaloblastice
• În cazul femeilor care îşi doresc pe viitor o sarcină şi au prezentat în trecut o sarcină cu defect de tub neural
• În alcoolismul cronic
• În rândul persoanelor vârstnice cu malnutriție
• În cazul sindroamelor de malabsorbție
• În cazul persoanelor diagnosticate cu afecțiuni hepatice cronice
• Pentru monitorizarea tratamentului cu metotrexat, anticonvulsivante, sulfasalazină, anticoncepționale orale sau antimalarice.

Determinarea nivelului seric de acid folic se realizează din probele de sânge venos recoltate dimineața pe nemâncate.

Valorile normale ale acidului folic seric sunt cuprinse între 4,6 şi 34,8 ng/mL.

Valori crescute ale nivelului seric de acid folic pot fi înregistrate în următoarele circumstanțe: deficit de vitamină B12, vegetarianismul, sindrom de ansă oarbă.

Valori scăzute ale nivelului seric de acid folic pot fi înregistrate în următoarele circumstanțe: dieta deficitară de acid folic, sarcină, lactație, prematuritate, adolescență, malabsorbție de acid folic, boli mieloproliferative, anemie hemolitică cronică, hipertiroidism, carcinom metastatic, dermatite exfoliative, dializă cronică, boală Crohn, boală celiacă, rezectii intestinale, by-pass jejuno-ileal, dermatită herpetiformă de tip I, hepatom, ciroză hepatică, în urma administrării unor medicamente precum anticoncepționale orale, metotrexat, acid valproic, pirimetamină, sulfasalazină, ranitidină, trimetoprim-sulfametoxazol, hidantoină, metformin, barbiturice, levodopa, izoniazidă, ampicilină, primidonă, tetraciclină, pentamidină, triamteren, etc. [1], [2], [3], [4]