Violența domestică, o problemă de actualitate: una din patru femei a fost agresată fizic sau sexual de partenerul intim de-a lungul vieții
©
Autor: Domșa Dariana

Violența din partea partenerului intim (violența domestică) se referă la comportamente dăunătoare din punct de vedere fizic, sexual și psihologic în contextul căsătoriei, conviețuirii, sau a oricărei alte forme de unire. Violența domestică are un impact major pe termen scurt și lung asupra sănătății fizice și mintale a victimei, ducând la costuri sociale și economice substanțiale pentru guverne, comunități și indivizi.
Studiul actual își propune să furnizeze estimări de referință pentru violența din partea partenerului intim împotriva femeilor la nivel global, regional și la nivel național, pentru a ajuta guvernele să-și monitorizeze progresul către această țintă și să informeze politicile și programarea pentru prevenirea și răspunsul la violență. Comparativ cu studiile anterioare, studiul actual folosește anchete pe bază de populație, pentru a furniza estimări actuale ale prevalenței violenței în rândul partenerului intim în întreaga lume, până în anul 2018 inclusiv.
Datele utilizate provin din baza de date globală a OMS privind prevalența violenței împotriva femeilor și includ peste 300 de sondaje și studii eligibile efectuate în perioada 2000-2018. Analiza statistică a permis estimarea prevalenței violenței partenerului intim pe diferite grupuri de vârstă, regiuni și intervale de timp care urmează să fie calculate.
La nivel global, se estimează faptul că 27% dintre femeile cu vârsta cuprinsă între 15 și 49 de ani au fost agresate de către partenerul intim cel puțin o dată în viață, după vârsta de 15 ani. Estimările sugerează că în 2018, până la 492 de milioane de femei cu vârsta cuprinsă între 15 și 49 de ani au suferit cel puțin un act de violență din partea partenerului intim în ultimele 12 luni.
Deoarece estimările se bazează pe experiențele auto-raportate ale femeilor și având în vedere natura sensibilă și stigmatizată a problemei, adevărata prevalență a violenței la care sunt supuse femeile de către un partener intim este probabil să fie și mai mare de atât.
sursa: News Medical
Data actualizare: 21-02-2022 | creare: 21-02-2022 | Vizite: 390
Bibliografie
Study: One in four women has experienced domestic violence within their lifetime, link: https://www.news-medical.net/news/20220216/Study-One-in-four-women-has-experienced-domestic-violence-within-their-lifetime.aspx ©
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
Alte articole din aceeași secțiune:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.- Traumatism la ochiul stang si nu poate ajunge la medic
- Sotul ma pune sa aleg inte el și mama mea
- Teama de batai
- Este oare nevoie sa merg la un psihiatru?
- Care ar fi decizia corecta?
- Medii sociale distructive - ce putem sa facem?
- De ce iubitul meu cu care deja am discutat căsătoria ma lovește când e nervos