Vaccinul antipneumococic

Vaccinul antipneumococic a fost prima oară dezvoltat în 1977, însă o formulă eficientă pentru copiii cu vârsta sub doi ani a fost lansată abia în anul 2000, dovedindu-și eficiența încă de la început. În 2010 a fost scoasă pe piață o versiune îmbunățită, capabilă să imunizeze copiii împotriva celor mai periculoase 13 tipuri de bacterie Streptoccocus pneumoniae, din cele 90 existente. (59)

Vaccinul antipneumococic este inactivat, adică nu conține bacterie vie; astfel, riscul de a dezvolta o boală pneumococică în urma vaccinăriii, ca răspuns imunitar al organismului, este exclus.

Există două tipuri de vaccinuri pneumococice: polizaharidic și conjugat, cel de-al doilea fiind cel recomandat copiilor mici .

 

Vaccinarea antipneumococică la copii

Administrarea vaccinului anti-pneumococic conjugat se face intramuscular, de regulă, administrându-se patru doze, la două, patru, șase luni și ulterior, la un an sau un an și jumătate. (60, 62)

Eficiența vaccinului care lupta împotriva pneumococului, care expune mai ales copiii la boli foarte invazive, precum pneumonia, meningita, bacteremia și otita medie, este mare, iar efectele adverse sunt minime, rezumându-se, la fel ca și în cazul altor preparate cu aceeași destinație, la ușoare dureri locale, înroșiri și umflături ale locului vaccinat; mai rar se poate constata și o scădere a apetitului, dar și febră. (60)

Vaccinul este recomandat aproape tuturor copiilor, dată fiind incidența mare de boli pneumococice invazive, însă există precauții și contraindicații pe cei care au o alergie cunoscută la ingredientele vaccinului, suferă la momentul potențialei vaccinări de boli cu intensitate medie și mare.

În momentul de față (n.r.: 2013), vaccinarea anti-pneumococică se realizează contra cost, la cererea părinților, însă Ministerul Sănătății a anunțat, la finalul lunii mai 2013, că acesta va fi inclus din acest an în Schema Națională de Imunizare, făcându-se eforturi pentru ca vaccinarea să înceapă în perioada noiembrie-decembrie a aceluiași an, vizați fiind copiii cu vârsta de până la doi ani. (61)

 

În alte țări în care vaccinul pneumococic are obligativitate, s-a constat o scădere extraordinară a cazurilor de boli precum pneumonia și meningita; de pildă, în Statele Unite ale Americii, incidența a fost redusă cu 80%. (59)
Vaccinul antipneumococic se găsește pe piață sub denumirile:  PCV, PCV7, Prevnar. (57)

Vaccinarea antipneumococică la adulți

Vaccinul antipneumococic,  împotriva infecției cu Streptococcus pneumoniae este destinat spre administrare nu numai copiilor, ci și persoanelor de peste 65 de ani, cât și anumitor categorii de risc: fumători, bolnavi cronici, suferinzi de astm, persoane alcoolice, persoane cu imunitate scăzută. În cazul bătrânilor, se recomandă administrarea unei singure doze, după vârsta amintită, iar în cazul categoriilor de risc, una sau mai multe doze, în funcție de indicațiile medicului.

Bolile pneumococice

Bacteria care cauzează bolile pnemococice,  Streptococcus pneumoniae, a fost descoperită pentru prima oară în 1881, de către renumitul Louis Pasteur. Acesta se transmite pe cale aeriană, prin inhalarea secrețiilor expulzate în timpul tusei sau strănutului. Cea mai comună boală astfel contactată este pneumonia, însă pe lista celor provocate de bacteriile streptococcus sunt și meningita, sinuzita, infecția urechii interne. (59, 60)

Înainte de apariția vaccinului pentru prevenirea bolilor pneumococice în cazul copiilor sub doi ani, ocurența acestor afecțiuni era copleșitoare: se înregistrau aproape 15 milioane de cazuri anual, din care peste 800.000 se soldau cu moartea. Cele  mai afectate sunt, de regulă,  persoanele cu un sistem imunitar slab, precum bolnavii cu HIV sau leucemie.(64)

Simptomele manifestate de bolnav diferă de la o boală la alta. În cazul pneumoniei, perioada de incubare este de până la trei zile și după acest interval, persoana infectată acuză o stare de slăbiciune, asociată cu febră bruscă, frisoane puternice, dureri în piept, dificultăți respiratorii, tuse și chiar o creștere a ritmului cardiac. (60) Despre pneumonie, aici.

Meningita apare în 20% din cazurile de infecție cu aceste bacterii și se manifestă destul de sever, implicând, pe lângă stările de oboseală și durere de cap, grețuri, atacuri de apoplexie și chiar comă. Cei mai afectați de boală sunt sugarii cu vârsta de până la un an. Urmările meningitei de cauză pneumococică  sunt serioase, ajungându-se, în 30% din cazuri, la deces. (60) Mai multe despre meningită, citiți aici.

Bacteremia (pătrunderea infecției în sânge) se manifestă prin febră, frisoane și vigilență scăzută. Otita se manifestă prin dureri de ureche, umflarea timpanului, febră și insomnie. (63)

În cazul în care infectarea s-a produs și bolile devin simptomatice, tratamentul care se impune spre administrare este cel cu penicilină, însă în ultimii ani s-a constatat o creștere a rezistenței pe care bacteriile o au la acest medicament. (59,60)

Din păcate, îmbolnăvirea de una din bolile cauzate de bacteriile pneumococice nu garantează imunizarea pentru îmbolnăviri ulterioare, dat fiind numărul mare de tipuri de bacterie infecțioasă. (60)