Vaccinul împotriva encefalitei japoneze

Encefalita japoneză este o boală infecțioasă provocată de virusul encefalitei japoneze. Această afecțiune este întâlnită cu precădere în zonele sudice și sud-estice ale Asiei.

Virusul encefalitei japoneze este transmis prin înțepătura de țânțar. Debutul simptomelor se constată la 5-15 zile de la inoculare și include: febră, cefalee, vărsături, confuzie, tulburări motorii. Un număr redus de persoane infectate progresează spre encefalita japoneză, în care semnele și simptomele tradive sunt reprezentate de edem cerebral și comă. Odată instalată encefalita, riscul de deces sau de sechele neuropsihice crește. [1], [2], [3]

 

Persoanele la risc sunt cele care călătoresc în Asia, riscul fiind diferit în funcție de locurile în care acestea ajung, sezonul și activitățile desfășurate. Riscul de contactare a virusului este mai ridicat în zonele rurale, în cazul celor care desfășoară activități în aer liber sau a celor care își propun să rămână în zonele endemice pentru perioade lungi de timp. În zonele asiatice de nord, unde climatul este temperat, riscul de infecție este mai crescut vara și toamna. În zonele tropicale și subtropicale există pe durata întregului an un risc mai ridicat. [1]

Există mai multe tipuri de vaccin care se pot administra pentru a preveni infecția cu virusul encefalitei japoneze. Forma inactivată a acestui vaccin, produsă din extract din creier de șoarece, tinde să înlocuiască vaccinurile dezvoltate din culturi celulare. O formulă viu-atenuată a vaccinului, bazată pe tulpina SA 14-14-2, este utilizată la scară largă în China și, într-un număr crescut de țări din arealul asiatic ca: India, Coreea de Sud, Sri Lanka, Thailanda. [4]

O formă particulară a acestui vaccin, dezvoltată pe bază de culturi celulare Vero, a fost aprobată în 2009 în Australia, America de Nord și alte câteva țări europene. Un vaccin similar a fost aprobat tot în 2009 spre a fi utilizat în Japonia, iar acesta a fost redezvoltat în 2011. Acesta din urmă folosește aceeași tulpină (Beijing-1) ca vaccinul derivat din creier de șoarece. [4]

Studiile clinice au demonstrat că eficacitatea vaccinului împotriva virusului encefalitei japoneze este crescută, rata de seroconversie după administrarea lui fiind de 95%. Un vaccin mai nou, formă viu-atenuată, a fost introdus în Australia și Thailanda. Se consideră că o singură doză din acest vaccin este suficientă, puternic imunogenă și capabilă să inducă imunitate pe termen lung, fapt demonstrat atât în studiile clinice, cât și în cele preclinice. [4]

Vaccinarea la adult

Un vaccin care se comercializează și în România este Ixiaro®, acesta fiind o formă derivată din culturi celulare Vero. Eficiența lui este considerată foarte bună, prezența anticorpilor antivirali la 6 luni de la prima imunizare completă fiind de 80-95%, iar la 1 an de 60-80%. De asemenea, după imunizarea completă (după ziua 28), seroconversia este de 95%. Vaccinul este recomandat să se administreze și persoanelor imunocompromise, cu toate că răspunsul imun poate fi disproporțional, astfel încât acestea sunt nevoite să se protejeze împotriva înțepăturilor. Administrarea vaccinului se face intramuscular. Deși nu există încă suficiente date în acest caz, se consideră că vaccinul ar putea fi administrat alături de alte vaccinuri, utilizând locuri de puncționare diferite. [2], [5]

Vaccinul împotriva encefalitei japoneze este aprobat pentru persoane cu vârste mai mari de 2 luni. Se recomandă:

• persoanelor care-și propun o ședere de cel puțin o lună în zonele afectate;
• în cazul planificării unei călătorii mai scurte de o lună, dar care implică vizitarea zonelor endemice rurale și petrecerea timpului liber afară;
• indivizilor care și-au programat călătorii în areale unde există o amplificare a numărului de cazuri de encefalită;
• celor care nu cunosc evoluția călătoriei în zonele asiatice;
• personalului din laborator care manipulează virusul. [6]

Persoanele care călătoresc în zone urbane pot să nu fie nevoite să se imunizeze împotriva virusului encefalitei japoneze. [6]

Schema de vaccinare diferă în funcție de diferitele tipuri de vaccin.

Forma inactivată dezvoltată pe culturi celulare Vero necesită o primă imunizare bazată pe două doze de vaccin administrate la distanță de 4 săptămâni. Pentru forma inactivată bazată pe tulpina Beijing-1 este nevoie de o primă imunizare bazată pe administrarea a 3 doze în zilele 0, 7, 28. Doza pentru adulți este de 0. 5 ml. [4]

Forma himerică vie a acestui vaccin (se bazează pe o structură proteică din constituția virusului febrei galbene) implică administrarea unei singure doze pentru obținerea unei seroconversii corespunzătoare. [4]

De regulă, timpul de administrare trebuie stabilit în așa fel încât a doua doză de vaccin să poate fi administrată cu cel puțin o săptămână înainte de plecarea în zonele endemice. Există și o schemă de vaccinare rapidă, care presupune administrarea a două doze de vaccin la distanță de 7 zile între ele. [5], [6]

Rapelurile

De obicei, rapelul este recomandat indivizilor cu vârstă mai mare de 17 ani, care se află în zone cu risc crescut și care au fost vaccinate cu mai mult de un an înainte. S-a constatat că în absența expunerii, titrurile de anticorpi se păstrează până la 10 ani. [5], [6]

Pentru vaccinul bazat pe forma virală inactivată, revaccinarea se va face după un an sau doi de la imunizarea completă. Dacă s-a realizat vaccinarea cu vaccin bazat pe tulpina Beijing-1, este necesar un prim rapel la 12-14 luni de la imunizarea completă și, ulterior, încă unul după 3 ani.

Reacții adverse

Reacțiile adverse sunt ocazionale și pot fi locale sau sistemice. Reacțiile adverse ușoare sunt reprezentate de:

• durere, sensibilitate accentuată sau edem la locul injectării (1 persoană din 4 prezintă aceste simptome);
• febră;
• cefalee, mialgii. [4], [6]

Studiile au arătat că reacțiile adverse moderate sau severe au o incidență foarte redusă post-vaccinare. Cele mai frecvente sunt reprezentate de reacții alergice severe, febră foarte crescută, modificări comportamentale. [6]

Semnele și simptomele pentru reacții adverse alergice importante, ce impun apelul la 112, sunt: urticaria, edemul facial și glotic, dificultățile de respirație, tahicardia, amețeala, slăbiciunea. [6]

Recomandări speciale

Contraindicațiile sunt reprezentate de:

• hipersensibilitate la doza premergătoare de vaccin sau orice alergie la constituenții acestuia;
• sarcină (este necesar să se aibă în vedere balanța risc-beneficiu în cazul femeilor gravide). [4], [6]

Vaccinarea la copil

Copiilor cu vârstă mai mare de 2 luni li se poate administra vaccinul cu tulpină virală inactivată. Doza optimă de vaccin (tulpina SA-14-14-2 sau Beijing-1) pentru copiii mai mici de 3 ani este de 0,25 ml. Pentru copiii mai mari de 3 ani este folosită doza care se administrează și la adulți. [2], [4], [5]

În China se obișnuiește administrarea subcutanată a unei prime doze din vaccinul viu-atenuat, bazat pe tulpina SA 14-14-2, la vârsta de 4 luni. Rapelul va fi făcut la 2 ani. În alte zone, revaccinarea se face la vârsta de 6-7 ani. O doză unică din acest vaccin conferă protecție pentru o perioadă de câțiva ani, iar în multe țări nici nu mai este nevoie de revaccinare. [4]

Copiii prezintă aceleași reacții adverse ca adulții. Însă, s-a constatat că, la copii, febra este mult mai frecventă. Ca în cazul adulților, hipersensibilitatea la oricare dintre componentele vaccinului reprezintă principala contraindicație. [4], [6]

Encefalita japoneză

Encefalita japoneză este o boală infecțioasă care poate provoca decesul pacientului. Agentul infecțios este virusul encefalitei japoneze care face parte din familia Flaviviridae, iar vectorii principali sunt țânțarii din specia Culex. În Asia, principalul vector este Culex tritaeniorhyncus. Aceștia obișnuiesc să se hrănească seara și noaptea.

Afecțiunea este răspândită cu precădere în zonele de sud sau de sud-est ale Asiei, în țări precum: India, Thailanda, China, Japonia, Taiwan, Indonezia și Filipine. De asemenea, au fost înregistrate cazuri și în Australia. [6]

Rata de mortalitate a encefalitei japoneze este ridicată, statisticile indicând procente de până la 30%. De asemenea, tulburările neuropsihice reziduale la pacienții care au supraviețuit unui episod de encefalită se încadrează între 30-50%. Anual, se înregistrează aproximativ 50 000 de cazuri noi, dintre care 10 000 de decese și 15 000 de sechele neuropsihice. [2]

Există câteva caracteristici ale virusului encefalitei japoneze:

• apare cu precădere în zonele rurale din Asia;
• se transmite prin înțepătura unui țânțar care poartă virusul și nu se transmite interuman decât în cazuri excepționale;
• riscul de contactare a virusului este redus pentru călători; indivizii care locuiesc în zonele endemice rurale și cei care călătoresc pe acele teritorii pentru perioade mai lungi de timp au șanse mai mari de a dezvolta boala și necesită profilaxie atât prin vaccinare, cât și prin prevenirea înțepăturilor;
• majoritatea persoanelor infectate nu prezintă decât semne minore, nespecifice de boală (febră, cefalee), însă, în anumite condiții, se poate ajunge până la encefalită;
• instalarea encefalitei se remarcă prin următoarele: febră, redoare de ceafă, convulsii, comă;
• se consideră că infecția la gravidă poate afecta dezvoltarea normală a sarcinii. [6]

Perioada de incubație a virusului este de 5-15 zile, însă mai puțin din 1% dintre cei infectați progresează spre encefalita japoneză, majoritatea dintre cei afectați fiind copiii. Formele mai ușoare sunt raportate, de regulă, la adulți. După perioada de incubație se declanșează un sindrom febril nespecific caracterizat prin: cefalee, dureri de gât și secreții nazale, tuse, vărsături și diaree, la care se pot asocia simptome neurologice: confuzie, redoare de ceafă, fotofobie, paralizie, sindroame extrapiramidale, tulburări de postură, convulsii, comă. [3]

Apariția bolii în timpul sarcinii poate predispune la avort spontan sau la infecții intrauterine. Transmiterea interumană este rară, fiind reprezentată, în principal, de transmiterea de la mamă la făt sau prin transplant, ori transfuzii de la persoane afectate. [2]

Prevenirea bolii se poate face atât prin vaccinare, cât și prin prevenirea mușcăturilor de țânțar.

Prevenirea înțepăturilor prevede:

• acoperirea pielii expuse prin purtarea de cămăși/bluze cu mânecă lungă lungă, pantaloni lungi, pălării;
• folosirea de repelenți pentru insecte cu ingredinte active;
• obiecte vestimentare îmbibate în substanțe active cu acțiune repelentă;
• înnoptarea în locuri acoperite și aerisite;
• folosirea pe durata somnului a plaselor pentru pat. [1]

În cazul în care o persoană este mușcată de o insectă, se va evita scărpinatul și se va putea aplica pe locul afectat o cremă cu hidrocortizon sau o loțiune pe bază de calamină pentru a reduce mâncărimea. Dacă se va instala starea de rău, este necesară: prezentarea la camera de gardă, folosirea de paracetamol pentru diminuarea durerilor de cap sau ale febrei. Pentru combaterea acestora se vor evita aspirina sau ibuprofenul, deoarece există tendința de sângerare. Mai mult, se recomandă odihnă suficientă, un consum crescut de lichide și prevenirea altor înțepături. [1]