Topul celor mai contagioase boli

©

Autor:

Topul celor mai contagioase boli

Considerate o cauză principală de deces la nivel global, bolile infecțioase pot afecta pe oricine și se pot transmite extrem de ușor. Din cauza ușurinței cu care se transmit, bolile infecțioase au fost de-a lungul istoriei responsabile de apariția unor pandemii cu consecințe devastatoare. Medicina modernă a reușit să controleze într-o mare măsură bolile contagioase, însă în continuare există regiuni de pe glob vulnerabile în fața unor îmbolnăviri. În ciuda tuturor descoperirilor realizate în domeniul medical, a eforturilor autorităților și a măsurilor de prevenție impuse, epidemiile nu au fost în totalitate eradicate. Agenții patogeni cel mai ușor transmisibili sunt și cei mai periculoși pentru sănătatea publică, riscurile pentru oameni fiind unele extrem de mari.

La nivel global, trei dintre primele zece cele mai mortale afecțiuni sunt de natură infecțioasă. În țările subdezvoltate sau în curs de dezvoltare, bolile contagioase ocupă cinci din primele zece poziții într-un clasament al celor mai comune cauze de deces. (1) (2) (3)

Care sunt cele mai contagioase boli?

Virusul gripal

Anual, mai bine de 1 din 5 oameni de pe glob se confruntă cu un episod de gripă, agentului viral rezistând perioade lungi de timp pe suprafețele cu care omul intră în contact. gripa se poate transmite în mod direct, pe cale aerobă, de la o persoană contaminată care nu își acoperă gura atunci când strănută.

De asemenea, gripa se poate transmite și în mod indirect, atunci când obiectele cu care o persoană contaminată a intrat în contact sunt folosite și de către persoane sănătoase, care, în urma atingerii obiectelor, uită să se spele de mâini. Virusul gripal se poate transmite pe toată perioada tratamentului, la șapte zile de la încheierea acestuia, cât și înainte de debutul simptomelor. Boala poate fi prevenită prin vaccinare, procedură extrem de recomandată persoanelor cu un sistem imunitar slăbit, copiilor mai mici de 5 ani, femeilor gravide, persoanelor obeze și persoanelor cu afecțiuni cronice. (4) (5)

Pneumonia

Infecțiile de la nivelul tractului respirator inferior apar în urma pătrunderi în organism a unui agent patogen dăunător, care poate fi o ciupercă, o bacterie sau un virus. Aceste infecții reprezintă principala cauză de deces în statele cu un sistem medical deficitar.

Totodată, infecțiile tractului respirator inferior, precum pneumonia sau bronșita, sunt considerate cele mai mortale infecții, doar afecțiunile cardiace și cele pulmonare de natură neinfecțioasă provocând mai multe decese în lume. Pneumonia este responsabilă pentru scăderea speranței de viață în multe dintre statele subdezvoltate, deoarece provoacă anual mai bine de un milion de decese la copii cu vârste de până la cinci ani. (6) (7) (8)

Ebola

Febra hemoragică (sau ebola) reprezintă una dintre cele mai severe și mai contagioase boli cunoscute la momentul actual, cu o rata a mortalității de aproximativ 50%. Transmiterea virusului se face în urma contactului direct cu fluidele corporale ale unui om sau ale unui animal contaminat. Gorila, maimuța, cimpanzeul, antilopa sau liliacul sunt animale care pot fi purtătoare naturale ale acestui virus.

Apărută pentru prima oară în anul 1976, Ebola a provocat de-a lungul istoriei 35 de epidemii, majoritatea pe continentul african, locul unde trăiesc animalele menționate anterior. Cele mai grave epidemii de ebola au avut loc între anul 2014 și 2016, în Guinea, Liberia și Sierra Leone. În doar trei ani au fost raportate mai bine de 25.000 de îmbolnăviri cu ebola, ceea ce dovedește caracterul extrem de contagios al acestei boli. (9) (10)

Malaria

Eradicată în majoritatea statelor cu o economie puternică, malaria continuă să facă sute de mii de victime pe continentul african. În anul 2016, ultimul în care au fost desfășurate cercetări de o amploare majoră, au fost raportate 216 milioane de îmbolnăviri în 91 de țări de pe glob, 90% dintre cazurile de îmbolnăvire fiind întâlnite în regiunea africană. La capitolul decese cauzate de malarie au fost înregistrate puțin sub 450.000 de cazuri.

Malaria se transmite prin mușcătura unui țânțar femelă din genul anopheles, cu condiția ca acesta să fie purtător al parazitului. Țânțarii din genul anopheles sunt răspândiți pe aproape întreg globul, cu excepția Antarcticii. Parazitul se poate transmite și de la om la om, pe calea sângelui, în urma unei transfuzii sanguine, a unui transplant de organe sau prin utilizarea unei seringi folosite de către o persoană contaminată. (1) (11) (12) (13)

Hepatita B

Conform estimărilor, mai bine de 300 de milioane de oameni de pe glob trăiesc cu o formă hepatită cronică, majoritatea acestora, aproximativ 257 de milioane, fiind diagnosticați cu hepatita B. Virusul hepatic B (VHP) poate fi transmis copilului nou-născut, în situația în care viitoarea mamă suferă de boală. De asemenea, virusul se poate transmite și în urma unui contact sexual neprotejat cu o persoană contaminată, prin transfuzii cu sânge contaminat, prin practici de injectare nesigure, dar și între membrii familiei, prin utilizarea obiectelor de uz personal. Rate mari ale mortalității din cauza complicațiilor apărute la pacienții cu hepatită cronică au fost raportate în Africa de Vest, Asia de Vest și Asia de Sud. (14) (15)

Tuberculoza

Tuberculoza este considerată una dintre bolile cu un potențial contagios extrem de ridicat, din cauza faptului că bacteria patogenă (mycobacterium tuberculosis) se transmite pe cale aerobă. Boala se răspândește extrem de ușor, în special în comunitățile sărace, acolo unde măsurile de igienă lipsesc.

Conform ultimelor estimări, mai bine de zece milioane de noi cazuri de îmbolnăviri cu bacilul tuberculozei sunt raportate anual. Mortalitatea a fost scăzută dramatic în ultimele decenii, însă anumite tratamente și-au pierdut din eficacitate, bacteria devenind rezistentă la unele clase de antibiotice. (14) (16)

Holera

Transmisă în urma consumului de apă sau de alimente contaminate, holera este o boală diareică acută care poate cauza decesul în mai puțin de 48 de ore de la instalarea simptomelor, dacă este lăsată netratată.

Holera a fost unul dintre cei mai letali ucigași din istoria omenirii, în secolul al XIX-lea fiind înregistrate epidemii majore, soldate cu sute de mii de decese. În prezent, holera este prezentă aproape în mod exclusiv în țările sărace, acolo unde nu există canalizări moderne și nici soluții pentru tratarea apei. (3) (17)

Bolile cu transmitere sexuală

Chlamydia, gonoreea, herpesul genital, HPV, HIV, sifilis și trichomoniaza sunt doar câteva dintre afecțiunile care se pot transmite cu ușurință în urma unui contact sexual neprotejat. De cele mai multe ori, partenerul contaminat nu cunoaște faptul că suferă de o afecțiune cu transmitere sexuală, deoarece acestea pot fi asimptomatice pentru perioade lungi de timp. Tocmai din acest motiv, incidența bolilor cu transmitere sexuală este una extrem de mare. Anul sunt raportate peste 340 de milioane de noi cazuri de infecții cu transmitere sexuală. (18) (19)


Data actualizare: 03-11-2019 | creare: 15-02-2019 | Vizite: 2183
Bibliografie
(1) Introduction to Infectious Diseases, link: https://www.bcm.edu/departments/molecular-virology-and-microbiology/emerging-infections-and-biodefense/introduction-to-infectious-diseases
(2) 7 diseases that can kill you within 24 hours, link: https://www.health24.com/Medical/infectious-diseases/News/7-diseases-that-can-kill-you-within-24-hours-20171113
(3) 27 Devastating Infectious Diseases, link: https://www.livescience.com/13694-devastating-infectious-diseases-smallpox-plague.html
(4) Influenza (Seasonal), link: https://www.who.int/news-room/fact-sheets/detail/influenza-(seasonal)
(5) Influenza (flu), link: https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/flu/symptoms-causes/syc-20351719
(6) Infections of the Respiratory System, link: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK8142/#_A5027
(7) Trends in Pneumonia Mortality Rates and Hospitalizations by Organism, United States, 2002–2011, link: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4994371
(8) Which Contagious Diseases Are The Deadliest? link: https://www.npr.org/sections/goatsandsoda/2014/09/16/347727459/which-contagious-diseases-are-the-deadliest
(9) Ebola virus disease, link: https://www.who.int/news-room/fact-sheets/detail/ebola-virus-disease
(10) Highly contagious diseases with human-to-human transmission, link: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/23386507
(11) Key points: World malaria report 2017, link: https://www.who.int/malaria/media/world-malaria-report-2017/en/
(12) Malaria, link: https://www.healthline.com/health/malaria
(13) Anopheles Mosquito, link: https://www.mosquitomagnet.com/advice/mosquito-info/biting-insect-library/anopheles-mosquito
(14) Major Infectious Diseases: Key Messages from Disease Control Priorities, Third Edition, link: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK525197
(15) Hepatitis B, link: https://www.who.int/news-room/fact-sheets/detail/hepatitis-b
(16) What Is Tuberculosis? link: https://www.webmd.com/lung/understanding-tuberculosis-basics
(17) Cholera, link: https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/cholera/symptoms-causes/syc-20355287
(18) Sexually Transmitted Diseases, link: https://medlineplus.gov/sexuallytransmitteddiseases.html
(19) Data and statistics, link: https://www.euro.who.int/en/health-topics/communicable-diseases/sexually-transmitted-infections/data-and-statistics
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune:

Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și: