Stresul și sistemul imunitar

Deși medicina modernă tratează cu scepticism legătura dintre emoții și sănătatea fizică, a ajuns să aprecieze strânsa conexiune dintre minte și organism. O mare varietate de boli precum disconfort gastric, urticarie, boli de inimă, sunt asociate efectelor stresului emoțional. Studierea relației dintre stres și funcția sistemului imunitar prezintă provocări dificile. În primul rând, stresul nu poate fi definit cu ușurință. Ceea ce poate fi stresant pentru o persoană, poate părea un detaliu pentru altă persoană. [3]

Numeroși oameni de știință care studiază relația dintre stres și sistemul imunitar nu se axează pe stresul brusc și de scurtă durată, ci pe factorii de stres constanți și frecvenți cunoscuți sub denumirea de stres cronic, de exemplu, stresul cauzat de relația cu familia, cu prietenii, cu subalternii sau cu superiorii de la serviciu, provocările acceptate pentru a dovedi o bună productivitate la locul de muncă. [3]

În cadrul unor experimente, oamenii de știință plasează animale în situații stresante cum ar fi închiderea unui animal în spațiu mic sau plasarea lui în preajma unui animal agresiv. Apoi, se măsoara diferite funcții ale sistemului imunitar. Rezultatele experimentelor de acest fel arată că situațiile stresante întârzie producerea de anticorpi în cazul șoarecilor infectați cu virusul gripal și suprimă activitatea celulelor T în rândul animalelor infectate cu virusul herpes simpex. [3]

Stresul social poate fi chiar mai dăunător decât stresul fizic. În cadrul unui experiment, câțiva șoareci au fost puși în aceeași cușcă cu un șoarec mai mare și agresiv, două ore pe zi, timp de 6 zile, pentru a se manifesta stresul social. În partea a doua a experimentului, care presupunea manifestarea stresului fizic, șoarecii au fost ținuți o lungă perioadă de timp în cuști mici, fără apă și fără hrană. Ambele grupuri de șoareci au fost expuse apoi unei toxine bacteriene, însă șoarecii stresați social au fost mult mai predispuși să moară față de șoarecii stresați fizic. [3]

De asemenea, izolarea poate suprima funcția imunitară. Maimuțele sugare despărțite de mamele lor și închise singure în cuști generează mai puține limfocite ca răspuns la antigeni și mai puțini anticorpi ca răspuns la viruși. [3]

Numeroși cercetători evidențiază faptul că situațiile stresante pot reduce diferite aspecte ale răspunsului imun celular. Stresul psihologic afectează sistemul imunitar prin perturbarea comunicării dintre sistemul imunitar, cel endocrin sau hormonal și sistemul nervos. Aceste trei sisteme comunică între ele folosind mesaje chimice naturale și trebuie să lucreze în strânsă coordonare pentru a fi eficiente. Stresul pe termen lung eliberează hormoni de stres, în principal, glucocorticoizi care afectează timusul unde sunt produse limfocitele. Astfel, se inhibă producția de citokine și interleukine care stimulează și coordonează activitatea celulelor albe din sânge. [3]

În urma unor cercetări s-a dezvăluit cu activitatea celulor T este cu mult mai redusă în cazul persoanelor care suferă de depresie sau care sunt divorțate spre deosebire de persoanele care nu suferă de depresie sau care sunt căsătorite. De exemplu, un studiu efectuat în cadrul Școlii de Medicină John Hopkins condus de Lyanne McGuire evidențiază că depresia, chiar și într-o formă mai ușoară, poate suprima sistemul imunitar al unei persoane vîrstnice. Participanții la acest studiu aveau peste 70 de ani și îngrijeau persoane apropiate suferinde de Alzheimer. Participanții cu o formă de depresie cronică ușoară au prezentat răspunsuri slabe ale celulelor limfocite T la doi mitogeni, aspect care arată felul în care organismul răspunde la viruși și bacterii. Chiar și 18 luni mai târziu, răspunsul imun s-a prezentat la fel de slab, iar imunitatea a scăzut odată cu înaintarea în vârstă. Factorul cheie al acestui studiu a fost durata depresiei, nu severitatea. De asemenea, s-a observat că lipsa unui sprijin social reprezintă un alt factor de risc pentru stres și depresie în forme cronice. [8]