Sfaturi privind rutina de dimineață - pentru un bun start zilnic

©

Autor:

Sfaturi privind rutina de dimineață - pentru un bun start zilnic

Știm cu toții care sunt beneficiile unei rutine de dimineață - îți va permite să îți începi ziua fiind, atât motivat, cât și cu o stare de spirit mai bună.

În linii mari, rutina de dimineață se referă la a face anumite lucrurile într-o ordine fixă, în fiecare dimineață.

De ce este important să ai o rutină de dimineață?

În primul rând, o rutină bună dimineață te va ajuta să îți structurezi ziua, fiind mai organizat, astfel încât să îți poți atinge toate obiectivele pentru întreaga zi.

Cu o rutină bună de dimineață, lucrurile necesare, de zi cu zi, vor fi rezolvate automat, și astfel vei economisi timp.

O rutină efectivă dimineața se stabilește prin câțiva pași:

1. Pregătește-ți micul dejun cu o seară înainte

Un avantaj atunci când îți gătești, atât micul dejun, cât și celelalte mese din timpul zile în avans este că economisești timp, dar îmbunătățești și starea ta de sănătate.

Mai exact, dacă ai un program încărcat pe parcursul zilei vei fi mult mai predispus să mănânci mâncare nesănătoasă, aceasta fiind o soluție simplă. Pe de altă parte, atunci când îți pregătești mesele în avans economisești timp, ești conștient de bugetul pe care îl acorzi, dar și de modul în care îți alimentezi corpul. Pe lângă faptul că vei consuma mai multe legume și fructe, vei avea mai mult control asupra porțiilor de mâncare. (1)

2. Pregătește-ți ținuta în prealabil

În acest fel, te vei putea îmbrăca, fără să îți faci griji cu privire în legătură cu ce să porți. Același lucru este valabil și pentru hainele de antrenament dacă te trezești mai devreme pentru a face mișcare.

3. Fă stretching imediat ce te trezești

Când dormi, mușchii tind să-și piardă tonusul. Stretching-ul dimineața va ajuta la creșterea fluxului sanguin către mușchi. Mai mult sânge pompat în mușchi înseamnă mai multă energie dimineața.

Stretching-ul crește și fluxul sanguin spre creier și intensifică concentrarea dimineața.

4. Bea puțin apă în fiecare dimineață

Imediat după ce te trezești, după ce faci stretching, este important să bei apă. Încercă apa cu lămâie sau apa cu miere. În acest mod, întrerupi rutina obișnuită în care te grăbești să îți verifici telefonul.

De asemenea, consumul de 160 ml de apă, imediat după ce te trezești, înainte de a te spăla pe dinți sau de a mânca, poate:

  • îmbunătăți metabolismul cu o rată de 24%;
  • reduce arsurile la stomac și indigestie;
  • îmbunătăți aspectul pielii și al părului;
  • împiedică apariția pietrelor la rinichi și infecții ale vezicii urinare;
  • îmbunătățește sistemul imunitar. (2)


5. Expunerea la lumina soarelui dimineața

Lumina soarelui controlează modul în care ne adaptăm la ciclul zi-noapte, influențând totul, de la temperatura corpului până la metabolism.

Pentru majoritatea persoanelor, expunerea la lumina soarelui are loc dimineața, de obicei în prima oră după ce se trezesc. Cel mai bine este să petreci 30 până la 45 de minute la lumina soarelui. Lumina soarelui filtrată printr-o fereastră s-ar putea să nu fie la fel de eficientă. (3)

Expunerea la lumina soarelui dimineața poate fi utilă pentru persoanele care au o calitate proastă a somnului sau suferă de insomnii. Aceasta poate ajuta la reglarea tiparelor de somn.

6. Uită-te rapid la lista de sarcini

Presupunând că ți-ai planificat deja ziua și ai niște note rapide cu privire la ce anume ai de realizat în ziua următoare este important să consulți repede lista, în fiecare dimineață, doar pentru a-ți reîmprospăta memoria în legătură cu ceea ce ai de realizat pe parcursul zilei.

7. Pune lucrurile în ordine

Timp de trei minute, încearcă să-ți aranjezi patul, să-ți așezi hainele rămase pe canapea sau să pui rufele murdare în coșul cu rufe.

Camera ta este locul unde începi și termini ziua. Spațiul fizic în care locuiești și îți petreci o mare parte din timpul tău are un rol important în modul în care te comporți.

Beneficii:

  • vei avea lucrurile puse în ordine;
  • vei economisi timp;
  • o camera organizată este o reprezentare a unei stări mintale stabile;
  • o stare mai bună de sănătate, vei elimina stresul. (4)


8. Ia micul dejun

Nu trebuie să petreci 30 de minute pentru a face micul dejun dimineața. Aceasta te va demotiva și vei fi predispus să sari peste micul dejun.

Sfatul general al experților în sănătate este să mănânci un mic dejun echilibrat, unul care îți dă lent energia pe parcursul dimineții. (5)

Dacă nu ai mult timp la îndemână dimineața, poți pregăti micul dejun cu o seară înainte sau poți încerca câteva rețete simple. Câteva exemple includ smoothie-urile cu legume sau fructe, pâine prăjită cu brânză sau unt de arahide, fulgi de ovăz cu fructe, etc.

9. Îngrijirea personală de bază

Acestea sunt câteva de bază, care sunt făcute în fiecare dimineață și este mai bine să le faci mereu în aceeași ordine pentru a instrui creierul să le facă pe autopilot.

  • Fă duș,
  • Spală-te pe dinți,
  • Rutina de îngrijire a pielii,
  • Ia vitamine - este important să rămâi sănătos, iar luarea de multivitamine dimineața poate contribui la stimularea sănătății și a energiei pe parcursul zilei.

Data actualizare: 30-11-2019 | creare: 12-02-2019 | Vizite: 1545
Bibliografie
1. BENEFITS OF PREPARING YOUR MEALS IN ADVANCE. Url: https://www.eusem2012.org/benefits-preparing-meals-advance/
2. When You Drink Water On An Empty Stomach After Waking Up, These 8 Amazing Things Will Happen. Url: https://www.lifehack.org/449117/when-you-drink-water-on-an-empty-stomach-after-waking-up-these-8-amazing-things-will-happen
3. Expose Yourself to Morning Sunlight for Better Sleep. Url: https://www.verywellhealth.com/morning-sunlight-exposure-3973908
4. 5 Reasons Why Tidying Your Room Can Change Your Life. Url: https://www.lifehack.org/350760/5-reasons-why-tidying-your-room-can-change-your-life
5. Breakfast: The most important meal of the day? Url: https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S1878450X17300045
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune:

Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Greşeli frecvente dimineaţa
  •