Sensibilitatea la gluten non-celiacă

Sensibilitatea la gluten non-celiacă, intoleranța la gluten non-celiacă sau hipersensibilitatea la gluten, este afecțiune nonalergică şi nonautoimună, caracterizată prin apariția unor manifestări clinice gastrointestinale şi extraintestinale, în urma ingestiei alimentelor cu conținut bogat în gluten.

Boala se caracterizează prin apariția şi agravarea manifestărilor clinice specifice bolii în timpul consumării produselor alimentare care conțin gluten şi dispariția simptomatologiei clinice la întreruperea introducerii produselor cu gluten în alimentație.

Conform studiilor realizate în acest sens, incidența crescută a sensibilității la gluten non-celiace este întâlnită frecvent în rândul persoanelor cu diferite tulburări neuropsihice, precum schizofrenie sau autism.

Spre deosebire de boala celiacă, în cadrul sensibilității la gluten non-celiace nu este cunoscut caracterul tranzitor sau permanent al bolii. Astfel, specialiştii recomandă, în anumite cazuri, reintroducerea în dietă a alimentelor care conțin gluten.

Epidemiologie

Nu este cunoscută cu exactitate prevalența bolii în rândul populației generale. Incidența bolii este cuprinsă între 0,5% şi 6% din cazuri.

Conform studiilor efectuate, numărul de cazuri de sensibilitate la gluten non-celiacă este mai mare decât cele întegistrate cu boală celiacă (care are o incidență de 1% în populație).

Incidența maximă a sensibilității la gluten non-celiace a fost înregistrată în rândul copiilor, a adulților tineri şi a adulților de vârstă medie. Boala este mai frecvent întâlnită în rândul femeilor.

Cauze şi factori de risc

Principalul factor de risc care determină apariția sensibilității la gluten non-celiace este glutenul, o proteină cu structură complexă prezentă în componența secarei, a grâului, a orzului şi a altor produse alimentare. Alături de gluten, şi alte proteine din grâu, precum inhibitorii de amilază-tripsină, carbohidrații din grâu sau fungii, pot determina apariția sensibilității la gluten non-celiace.

Printre factorii care pot favoriza apariția sensibilității la gluten se numără următoarele aspecte patologice:

• alterarea permeabilității intestinale
• imunitatea înnăscută indusă de grâu (răspuns anormal înnăscut indus de grâu, creşterea expresiei markerilor de imunitate înnăscută - TLR 2)
• absorbția excesivă a peptidelor provenite din gluten
• creşterea densității celulelor T intraepiteliale CD3+.

Semne şi simptome clinice

Sensibilitatea la gluten non-celiacă este prezentă în rândul persoanelor în cazul cărora a fost exclusă boala celiacă sau alergia la grâu, dar care prezintă manifestări clinice specifice apărute la un interval de ore sau zile după ingestia alimentelor care conțin gluten şi a căror stare de sănătate se ameliorează în urma excluderii glutenului din dietă.

Manifestările clinice specifice sensibilității la gluten non-celiace aparțin în mare parte sferei digestive, dar pot fi şi extradigestive.

În cazul persoanelor adulte, tabloul clinic specific este asemănător sindromului de colon iritabil, cu apariția următoarelor manifestări clinice aparținând sferei digestive:

• Diaree sau constipație
• Steatoree (scaune voluminoase, de culoare deschisă, neformate, de aspect chitos) sau scaune apoase; într-un mic numar de cazuri scaunele pot avea aspect normal
• Disconfort abdominal
• Inapetență
• Meteorism abdominal
• Balonare postprandială
• Dureri abdominale colicative sau dureri epigastrice
• Grețuri
• Aerofagie
• Reflux gastro-intestinal, caracterizat prin pirozis şi regurgitații acide
• Apariția fisurilor anale
• Hematochezie.

Manifestările clinice extradigestive specifice bolii sunt reprezentate de următoarele aspecte patologice:

• Alterarea stării generale
• Cefalee
• Oboseală
• Confuzie
• Anxietate
• Amorțeală
• Rash cutanat
• Apariția eczemelor
• Mialgii
• Artralgii
• Scădere sau creştere ponderală
• Tulburări de echilibru
• Depresie
• Anemie
• Tulburări de somn
• Căderea părului
• Tulburări senzoriale
• Rinită
• Halucinații
• Cistită intrstițială
• Tulburări de dispoziție
• Oligopokimenoree
• Schizofrenie
• Autism.

Sindromul carențial apărut în rândul bolnavilor cu sensibilitate la gluten este secundar malabsorbției şi maldigestiei care pot apărea. Sensibilitatea la gluten cu evoluție îndelungată poate duce la carențe proteice, glucidice, lipidice, vitaminice (vitamina A, D şi K), de acid folic şi chiar malnutriție.

Carența de vitamina K poate determina apariția sindromului hemoragipar, caracterizat prin echimoze, peteşii, epistaxis, gingivoragii.

Carența de acid folic se manifestă clinic prin apariția cheilitei angulare şi a glositei.

Carența de vitamină A poate duce la apariția uscăciunii tegumentare, iar carența de piridoxină poate determina apariția manifestărilor polinevritice.

În cazurile severe de boală pot apărea hepatomegalia, degetele hipocratice, edemele şi distrofia firului de păr.

În cadrul sensibilității la gluten non-celiace, mai pot apărea ataxia gluten-sensibilă, dermatita herpetiformă, autismul, sindromul de intestin itabil, schizofrenia, neuropatia periferică, halucinații, anxietatea.

Diagnostic. Diagnostic diferențial

Diagnosticul sensibilității la gluten se pune pe baza datelor clinice (prezența semnelor digestive, extradigestive şi a sindromului carențial) şi a investigațiilor paraclinice (analiza microscopică a scaunelor, radiografie abdominală, teste imunologice, hemoleucograma completă şi examenul biochimic al sângelui, ionogramă).

• Analiza microscopică a scaunelor poate evidenția prezența fibrelor musculare, a fibrelor alimentare nedigerate, a amidonului şi a grăsimilor alimentare în cantități crescute (4-5g/zi).
• Testele serologice specifice bolii celiace sunt negative (absența anticorpilor antitransglutaminază, absența antipeptidelor deamidate ale gliadinei). Prezența anticorpilor antigliadină de tip IgG în proporție de 56,4% (comparativ cu boala celiacă în cadrul căreia anticorpii antigliadină de tip IgG sunt prezenți în proporție e 81,2%). Prezența anticorpilor antigliadină de tip IgA în proporție de 7% (comparativ cu boala celiacă în cadrul căreia anticorpii antigliadină de tip IgA sunt prezenți în proporție de 75%).
• Hemoleucograma şi examinarea biochimică a sângelui permit identificarea carențelor multiple care pot apărea pe parcursul evoluției bolii. Hemoleucograma poate indica prezența anemiei. Examenul biochimic al sângelui oferă informații cu privire la valorile glicemiei, colesterolemiei, lipemiei şi a altor elemente importante.
• Ionograma poate indica apariția hipocalcemiei şi a hipomagnezemiei, care apar datorită deficitului de vitamină D în organism.

Confirmarea diagnosticului de sensibilitate la gluten non-celiacă se pune prin intermediul examenului histologic.

Diagnosticul diferențial al sensibilității la gluten non-celiace trebuie realizat în primul rând cu boala celiacă, iar mai apoi cu alte afecțiuni gastro-intestinale care evoluează cu manifestări clinice sikilare. Astfel, afecțiunile incluse în diagnosticul diferențial al sensibilității la gluten non-celiace sunt:

• Boala celiacă
• Fibroza chistică de pancreas
• Gastroenteritele şi entritele infecțioase
• Abetalipoproteinemia
• Boala Crohn
• Boala Wolman.

Tratamentul sensibilității la gluten

Tratamentul formelor uşoare şi medii de sensibilitte la gluten este dietetic şi presupune excluderea din alimentație a produselor care conțin gluten (pâine, prăjituri, cornuri, macaroane, făină, gris). În cazul formelor severe de boală se poate administra Prednison.

Totodată, este necesară instituirea tratamentului de combatere a sindromului carențial, prin administrarea de calciu, enzime pancreatice şi aminoacizi sub formă perfuzabilă, suplimente cu vitamina A, complex B, vitamina D şi vitamina K.

Evoluție. Prognostic. Complicații

În urma instituirii tratamentului corespunzător, boala evoluează favorabil cu ameliorarea manifestărilor clinice.

Din cauza faptului că nu se cunoaşte cu exactitate caracterul tranzitor sau permanent al bolii, este necesară reevaluarea bolnavului la fiecare 6-12 luni, pentru a stabili dacă se pot reintroduce alimentele cu gluten în alimentație.