Scurgere vaginală - ce e normal și ce nu
Scurgerea vaginală sau secreția vaginală (termenul corect) reprezintă o combinație de celule și fluide secretate în mod continuu la nivelul vaginului. Scurgerea vaginală normală ajută la menținerea unui țesut vaginal sănătos, permite lubrifierea și protejează împotriva infecțiilor și iritațiilor. Cantitatea, culoarea și consistența secreției vaginale normale depind de faza ciclului menstrual, variind de la alb și lipicios (vâscos) până la clar și apos. În mod obișnuit, o cantitate mai mare de secreție apare în timpul sarcinii, în perioada de activitate sexuală sau în cazul utilizării metodelor contraceptice. De obicei, secrețiile normale nu au un miros puternic sau neplăcut și pot fi clare, albe, vâscoase, apoase. (1, 2)
O scurgere vaginală anormală, spre exemplu un fluid cu miros sau aspect neobișnuit, însoțită de senzație de durere sau mâncărime, ar putea fi semnul unei boli. (1, 2)
Cauze
Majoritatea cauzelor de scurgere vaginală anormală, precum infecțiile micotice, vaginoza bacteriană sau simptomele menopauzei sunt relativ inofensive, dar pot determina disconfort. De asemenea, scurgerea vaginală poate fi și un simptom al infecțiilor cu transmitere sexuală. Diagnosticul și tratamentul acestora sunt extrem de importante, deoarece infecția se poate răspândi la uter, ovare și trompe uterine, precum și la partenerul sexual. (1)
Dacă scurgerea vaginală are miros de pește (în mod particular, după actul sexual), devenind gri-albicioasă și apoasă, atunci cea mai probabilă cauză este vaginoza bacteriană. De regulă, vaginoza bacteriană nu determină durere sau mâncărime la nivelul vaginului. (2, 4)
Dacă scurgerea are o consistență crescută, de culoare albicioasă, asemănătoare cu brânza, atunci poate fi vorba despre candidoză.
- La femei, secrețiile nu au miros și poate apărea mâncărime și iritație la nivelul vaginului. De asemenea, în timpul sexului și la urinare poate apărea durere și usturime.
- La bărbați, scurgerea este însoțită de iritație, eritem și senzație de arsură în jurul glandului penisului, de miros neplăcut și dificultate de retracție a prepuțului. (2, 5)
- Trichomoniaza la femei se caracterizează prin scurgere vaginală vâscoasă, spumoasă sau apoasă și culoare galben-verzuie. Cantitatea de secreție este mai mare decât în mod normal, având un miros neplăcut de pește. De asemenea, poate apărea durere, umflătură sau mâncărime la nivelul vaginului, precum și durere sau disconfort în timpul actului sexual sau al micțiunii.
- La bărbați, trichomoniaza determină durere la urinat sau în timpul ejaculării, secreții albicioase, de consistență scăzută, precum și durere, umflătură și eritem în jurul glandului penisului sau al prepuțului. (2, 6)
Durerile pelvine sau sângerarea pot fi determinate de infecția cu Chlamydia sau Neisseria gonorrhoea. Printre simptomele infecției cu Chlamydia se numără durerea la urinare, scurgerile anormale de la nivelul vaginului sau al penisului.
- La femeie poate determina durere abdominală, sângerare după actul sexual sau între menstruații.
- La bărbați, poate apărea durere și umflătură la nivelul testiculelor. În gonoree, scurgerea vaginală este vâscoasă, de culoare verde sau gălbuie, însoțită de durere la urinat și sângerare între menstruații. (2, 7, 8)
În herpesul genital, scurgerile vaginale sunt anormale, apare durere la urinat, senzație de arsură sau mâncărime la nivelul organelor genitale, precum și mici vezicule în jurul anusului, organelor genitale, coapselor. (2, 9)
Concluzii
Prin urmare, se recomandă apelarea la un medic dacă:
- Scurgerea vaginală este de culoare verzuie, gălbuie sau are consistență brânzoasă
- Secrețiile au un miros puternic neplăcut
- Apare eritem, mâncărime, arsură, iritație la nivelul vaginului sau al vulvei
- Apare sângerare între menstruații (1)
2. Vaginal discharge: https://www.nhs.uk/conditions/vaginal-discharge/
3. Vaginal discharge: https://www.webmd.com/women/guide/vaginal-discharge-whats-abnormal
4. Bacterial vaginosis: https://www.nhs.uk/conditions/bacterial-vaginosis/
5. Thrush in men and women: https://www.nhs.uk/conditions/thrush-in-men-and-women/
6. Trichomoniasis: https://www.nhs.uk/conditions/trichomoniasis/
7. Chlamydia: https://www.nhs.uk/conditions/chlamydia/
8. Gonorrhoea: https://www.nhs.uk/conditions/gonorrhoea/
9. Genital herpes: https://www.nhs.uk/conditions/genital-herpes/
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
- Durere in timpul actului sexual
- Secretie urat mirositoare
- Simt simptomele sarcinei atat de devreme?
- Secretie vaginala de culoare galbena
- Secreţie rozacee
- Scurgere maro inchis!!!
- Secretie vaginala
- Interpretare buletin secretie vaginala
- Secretie vaginala normala
- Secreție pe chilot - fetița 8 ani