Școala „față în față” nu influențează incidența infecției cu SARS-CoV-2 în comunitate
©
Autor: Domșa Dariana
Ratele de incidență ale COVID-19 nu au fost diferite din punct de vedere statistic în județele cu învățare personală față în față, comporativ cu modurile școlare de învățare la distanță, în majoritatea regiunilor din SUA, conform unui studiu condus de cercetătorii de la Universitatea Binghamton, Universitatea de Stat din New York.
Pe măsură ce virusul COVID-19 a sosit pe teritoriul SUA la începutul anului 2020, aproape fiecare district școlar a trecut la învățământ la distanță în speranța că va încetini răspândirea focarului. Părinții, profesorii și administratorii din domeniul educației au descoperit curând că implementarea bruscă a cursurilor online a avut multe dezavantaje, cum ar fi dificultățile de învățare ale elevilor și izolarea de prieteni.
După o perioadă de evaluări, oficialii s-au confruntat cu trei opțiuni pentru redeschiderea școlilor. În timp ce unele districte au decis să continue cu învățarea online, altele au optat pentru școala „față în față”, în timp ce altele au ales o abordare hibridă, în care studenții participau pe rând în persoană două sau trei zile pe săptămână și învațău de la distanță în restul săptămânii.
Mulți educatori cred că învățarea în persoană are ca rezultat rezultate ridicate ale învățării, dar că, de asemenea, poate crește răspândirea în comunitate a virusului. Un studiu recent publicat în jurnalul Nature Medicine contestă această ipoteză, prin analizarea datelor din cele 12 săptămâni după deschiderea școlii din iulie până în septembrie 2020, înainte ca varianta Delta să devină predominantă și înainte ca vaccinurile să fie disponibile.
Cercetarea a comparat modelele de învățare utilizate în aproximativ jumătate din toate școlile la nivel național. După ce au controlat tendințele ratei de cazuri înainte de începerea școlii, măsurile de atenuare la nivel de stat și nivelul activității comunitare, cercetătorii au remarcat că ratele de incidență ale COVID-19 nu au fost diferite din punct de vedere statistic în districtele cu învățare „față în față”, comparativ cu districtele în care s-a continuat cu învățământul la distanță.
sursa: News Medical

Data actualizare: 06-01-2022 | creare: 06-01-2022 | Vizite: 383
Bibliografie
Study finds no evidence to link in-person schooling and SARS-CoV-2 community incidence, link: https://www.news-medical.net/news/20220104/Study-finds-no-evidence-to-link-in-person-schooling-and-SARS-CoV-2-community-incidence.aspx ©
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
Alte articole din aceeași secțiune:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.- Implant silicon sani
- Pentru cei cu anxietate si atacuri de panica FOARTE IMPORTANT
- GRUP SUPORT PENTRU TOC 2014
- Histerectomie totala cu anexectomie bilaterala
- Grup de suport pentru TOC-CAP 15
- Roaccutane - pro sau contra
- Care este starea dupa operatie de tiroida?
- Helicobacter pylori
- Medicamente antidepresive?
- Capsula de slabit - mit, realitate sau experiente pe oameni