Ritmul cardiac neregulat

©

Autor:

Ritmul cardiac neregulat

Ritmul cardiac neregulat constituie o entitate patologică cu semnificație clinică variabilă, pornind de la episoade izolate până la tulburări permanente care pot afecta viața de zi cu zi a pacienților. Se estimează că aproximativ 5% din populația globului suferă de o tulburare de ritm cardiac, iar majoritatea cazurilor survin după vârsta de 65 de ani. În ultimele două decenii s-a înregistrat o creștere semnificativă a ratei de detecție a ritmului cardiac neregulat, fapt important pentru prevenirea sau încetinirea instalării disfuncțiilor cardiace determinate de acesta.


Care sunt cauzele apariției ritmului cardiac neregulat?

Noțiunea de ritm cardiac neregulat este regăsit în termeni medicali sub denumirea de aritmie, întrucât face referire la apariția unor bătăi anormale din punct de vedere ritmic la nivelul inimii. În condiții fiziologice, ritmul cardiac este dictat de impulsuri electrice ritmice, cu frecvență variabilă care provin dintr-o structură numită nod sinusal care se găsește situată la nivelul atriului drept.


Apariția tulburărilor de ritm cardiac se află în strânsă legătură cu existența unor factori de risc individuali sau familiali cu caracter modificabil sau nemodificabil precum:

1. Factori de risc nemodificabili:

  • Predispoziția genetică;
  • Rasa caucaziană;
  • Vârsta înaintată;

2. Factori de risc modificabili:

  • Fumatul;
  • Consumul de alcool;
  • Utilizarea drogurilor;
  • Obezitatea, sedentarismul;
  • Diabetul zaharat dezechilibrat;
  • Apneea de somn (eng: „sleep-apnea”);
  • Bolile cardiovasculare (cardiomiopatii, malformații congenitale etc.);
  • Statusul postinfarct de miocard;
  • Afecțiuni tiroidiene;
  • Boala cronică de rinichi;
  • Perioada postoperatorie. (1), (2)


Cum se manifestă ritmul cardiac neregulat?

Simptomatologia pe care o acuză pacienții care prezintă aritmii este de multe ori nespecifică, iar multe dintre cazuri pot fi chiar lipsite de orice modificare a stării generale. Dintre semnele și simptomele care au fost corelate în mod frecvent cu prezența aritmiilor fac parte:

  • Palpitațiile (pacienții simt cum inima bate în mod neregulat, haotic sau mai rapid față de normal);
  • Dificultățile de respirație;
  • Senzația de constricție sau durere la nivelul pieptului;
  • Starea de anxietate sau confuzie;
  • Amețeala sau starea de slăbiciune generală;
  • Oboseala marcată;
  • Transpirațiile;
  • Pierderea stării de conștiență pentru o perioadă scurtă (sincopă).


Toate aceste simptome au drept cauză alterarea funcției de pompă a cordului care nu mai poate asigura expulzia eficace a unui volum egal de sânge la fiecare bătaie, motiv pentru care celelalte organe precum creierul sau plămânii devin deprivate de sânge pentru perioade variabile de timp.


Prezența ritmului cardiac neregulat poate fi permanentă sau poate îmbrăca forma unor crize care apar fie în mod imprevizibil, fie în legătură cu unii factori cauzali printre care se numără:

  • Stresul fizic sau emoțional;
  • Consumul de cofeină, alcool, tutun sau droguri;
  • Starea de epuizare fizică (după exerciții fizice intense) sau psihică;
  • Variații mari ale valorilor glicemice;
  • Tulburări ale echilibrului hidro-electrolitic;
  • Diferite tipuri de infecții;
  • Starea de deshidratare;
  • Emoții pozitive sau negative care survin în mod brusc;
  • Utilizarea anumitor medicamente. (2), (3), (4), (5)


Cum se stabilește diagnosticul ritmului cardiac neregulat?

Întrucât simptomatologia cauzată de aritmii are caracter total nespecific, diagnosticul acestora poate fi orientat doar într-o mică măsură prin realizarea examenului clinic, motiv pentru care este nevoie de investigații complementare. Cea mai elocventă metodă de diagnosticare a tulburărilor de ritm cardiac este electrocardiograma, procedură care constă în aplicarea pe piele în regiunea cordului si a extremităților membrelor a unor electrozi cu rol de culegere a impulsurilor electrice provenite de la nivelul cordului. În funcție de aspectul electrocardiografic, tipurile cele mai întâlnite de ritm cardiac neregulat sunt:


În majoritatea cazurilor, evaluarea electrocardiografică reușește să evidențieze tipul de aritmie prezentă, însă nu poate preciza cauza apariției sale, motiv pentru care este nevoie de explorări suplimentare pentru a identifica factorul cauzator:

  • Analize de sânge pentru determinarea nivelului electroliților, glicemiei, hormonilor tiroidieni etc.;
  • Monitorizarea Holter EKG timp de 24 sau 48 de ore;
  • Studiul electrofiziologiei cardiace;
  • Explorarea imagistică prin tomografie computerizată sau rezonanță magnetică nucleară;
  • Teste genetice în cazul agregărilor familiale de pacienți cu ritm cardiac neregulat. (6)


Care este tratamentul ritmului cardiac neregulat?

Mijloacele terapeutice utilizate pentru menținerea sub control a tulburărilor de ritm cardiac variază de la administrarea medicației antiaritmice până la proceduri de cardiologie intervențională.

Principalele clase de medicamente indicate în tratamentul aritmiilor sunt:

  • 1. Beta-blocantele (propranolol, atenolol, metoprolol etc.);
  • 2. Blocante ale canalelor de calciu (verapamil, diltiazem, nifedipină, amlodipină etc.);
  • 3. Anticoagulante pentru prevenirea formării cheagurilor de sânge la nivelul cordului (în special în cazul fibrilației atriale).


Pentru cazurile care nu au indicație de tratament medicamentos sau nu s-a obținut controlul eficient prin administrarea medicației, pacienții pot beneficia de următoarele proceduri:

  • Implantarea unui stimulator intracardiac (pacemaker);
  • Conversia electrică a ritmului cardiac (cardioversie);
  • Ablația transcateter a țesutului cardiac responsabil de producerea impulsurilor electrice aberante;
  • Montarea unui defibrilator intracardiac. (7), (8)


Recomandări pentru pacienți

  • Evitați consumul de substanțe cu potențial aritmogen (cofeină, tutun, alcool);
  • Acordați atenție situațiilor care vă declanșează simptomele și evitați-le pe cât posibil;
  • Mențineți-vă la o greutate sănătoasă și evitați variațiile bruște ale greutății;
  • Efectuați activități fizice zilnic, în limita tolerabilității;
  • Identificați potențialele medicamente care pot cauza ritmul neregulat și adresați-vă medicului;
  • Controlați nivelul de stres la care sunteți expus zilnic și încercați practicarea tehnicilor de relaxare;
  • Evitați stările de deshidratare prin consumul zilnic de lichide;
  • Dacă sunteți sportiv sau efectuați activități fizice intense asigurați-vă nivelul optim de hidratare pe tot parcursul antrenamentului; puteți consuma băuturi îmbogățite cu electroliți, însă fiți atent la conținutul de zahăr al acestora;
  • Administrați-vă medicația în modul prescis de către medic și nu o întrerupeți fără știrea acestuia;
  • În cazul în care medicamentele nu reușesc să țină sub control simptomele, adresați-vă medicului și nu vă descurajați, întrucât unele tulburări de ritm pot răspunde la diverse combinații de medicamente, iar resursele terapeutice sunt suficient de largi pentru a avea mereu o altă opțiune.

Data actualizare: 12-05-2023 | creare: 12-05-2023 | Vizite: 856
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune:

Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
  intră pe forum