Prebiotice versus probiotice - care este diferența?

Fie că vorbim despre o digestie normală, despre o piele sănătoasă sau despre o imunitate puternică, în discuție intervine inevitabil flora normală, denumită microbiotă.

Oamenii au un număr de peste 1014 organisme simbiotice în intestinul subțire și în colon și de aproape 100 de ori mai multe celule bacteriene decât propriile lor celule. Tractul gastrointestinal uman este în principal un ecosistem bacterian, însă pot fi prezente și virusuri (inclusiv bacteriofagi), fungi sau bacterii procariote. Fiecare individ are o componență unică, dar și o proporție diferită a speciilor bacteriene la nivelul pielii sau a sistemului digestiv [1].

Orice dezechilibru produs chiar și la nivelul unei singure colonii de bacterii conduce la fenomenul de disbioză care se poate manifesta prin: halenă, diaree sau constipație, prurit rectal sau vaginal, meteorism, anxietate, greață sau oboseală [2].

Pe langă tratamentul medicamentos și o alimentație corectă, pre- și probioticele pot contribui la refacerea populațiilor bacteriene afectate.

Definiții utilizate în cercetarea științifică

Etimologia termenului „probiotic” provine de la alăturarea cuvântului latinesc „pro” care înseamnă „pentru, în favoarea” și a cuvântului grecesc „bios” care înseamnă „viață”. Pe de altă parte, „prebiotic” provine în întregime din limba greacă și înseamnă „înainte de viață” [3].

Deși există multe definiții pentru probiotice [4-5], se acceptă aceea conform căreia probioticele sunt organisme vii, care administrate în cantități adecvate dau o stare de bine gazdei și îmbunătățesc echilibrul bacterian intestinal.

Definiția originală a prebioticelor a fost enunțată de Gibson și Roberfroid în 1995 [6] și este valabilă și acum: „ingrediente dietetice nedigerabile care influențează pozitiv gazda prin stimularea selectivă a dezvoltării și/sau activității a unui număr limitat de bacterii din colon cu scopul îmbunătățirii sănătății gazdei.” Această definiție include fibrele, care în accepțiunea lui Trowell și a colaboratorilor [7] reprezintă „polizaharide de origine vegetală diferite de amidon”. Aceste polizaharide se regăsesc în structura peretelui celular vegetal (celuloză, hemiceluloză, pectină, lignină), sau în interiorul celulei vegetale (gume, mucilagii).

Termenul „simbiotic” definește un produs care conține atât prebiotice cât și probiotice, însă sugerează și ideea de sinergism. Așadar, pentru ca un produs să fie considerat simbiotic acesta trebuie să conțină un anumit tip de probiotic și un prebiotic caracteristic, care să contribuie la dezvoltarea probioticului. Un exemplu ar fi alăturarea oligofructozei și a unei tulpini de bifidobacterii [8]. Cu alte cuvinte, ca orice organism viu, probioticele trebuie să se hrănească pentru a rămâne active și sănătoase.

Așadar, eficacitatea probioticelor poate fi explicată printr-o acțiune directă asupra gazdei și nu este legată în mod direct de schimbările compoziției florei intestinale, pe când eficacitatea prebioticelor este influențată de schimbări benefice ale florei menționate.

Utilizarea prebioticelor și a probioticelor în hrana copiilor

Utilizarea prebioticelor și a probioticelor în alimentația copiilor este din ce în ce mai întâlnită, mai ales la copiii hrăniți cu formule de lapte. Majoritatea acestora suferă de constipație și de meteorism.

Colonizarea tractului digestiv cu bacterii benefice la copiii mici este necesară pentru a stabili o barieră eficientă la nivelul mucoasei intestinale, pentru maturarea sistemului imunitar și pentru a preveni infecția cu agenți patogeni enterici.

Modalitatea de naștere (cezariană sau normală), nașterea prematură, alăptarea la sân și administrarea antibioticelor sunt factori care influențează colonizarea bacteriană. Pentru a asigura o populare normală a intestinului sunt introduse pre- și probiotice în formulele de lapte. Oligozaharidele stimulează creșterea bifidobacteriilor comensale, astfel încât să se ajungă la niveluri similare cu cele din intestinele copiilor alăptați la sân.

Până nu demult laptele uman era considerat steril, însă astăzi este considerat a fi o sursă de bacterii probiotice precum stafilococi, streptococi sau bifidobacterii. Intenția cercetătorilor este de a izola anumite bacterii din lapte și de a le încorpora în formule cu scopul de a obține compoziții cât mai asemănătoare laptelui matern [9].

Studii sugerează că suplimentarea dietei cu probiotice poate avea preveni apariția enterocolitelor sau gastroenteritelor la copiii mici, însă efecte administrării pe termen lung nu sunt suficient de clare [10]. Un alt aspect important este identificarea cât mai exactă a timpului din viața copilului în care trebuie făcută colonizarea.

Așadar, pentru ca o formulă de lapte să fie optimă, aceasta trebuie să conțină atât probiotice, cât și prebiotice, iar tulpinile bacteriene ar trebui să fie diferite în funcție de vârsta copilului, în concordanță cu stadiul dezvoltării florei intestinale normale.

Surse de pre- și probiotice

După cum am menționat, prebioticele sunt reprezentate de fibre. Consumul de usturoi, ceapă, praz, mere, pere, în general în formă crudă asigură un aport consistent de fibre. De asemenea, fulgii de ovăz sau de orz bogați în β-glucan pot contribui și la scăderea absorbției LDL-colesterolului. Semințele de in conțin atât fibre solubile cât și insolubile. Pe lângă efectul benefic asupra bacteriilor, semințele de in, prin eliberarea mucilagiilor ajută și la reglarea tranzitului intestinal.

Probioticele se regăsesc în alimentele care se obțin în urma unui proces de fermentație. Iaurtul, chefirul, brânzeturile și murăturile prezintă colonii probiotice în cantități mari, consumul acestora asigurând refacerea florei intestinale afectate de administrarea antibioticelor sau de diareea infecțioasă.

Pe piața farmaceutică există o multitudine de produse care conțin probiotice. Acestea conțin tulpini cu o specificitate înaltă care se regăsesc în flora normală. Cu toate acestea, nu toate suplimentele au aceeași calitate și nu furnizează aceeași cantitate de bacterii.

Specialiștii, dar și Food and Drug Administration consideră administrarea probioticelor foarte sigură având în vedere utilizarea lor la nivel mondial. Preocuparea majoră este că acestea pot adera la mucoasa intestinală pot fi absorbite și pot cauza septicemie, mai ales la pacienții imunocompromiși [11].